Sunteți pe pagina 1din 10

MODERNISMUL

a fost teoretizat in literatura romana de Eugen


Lovinescu sub numele desincronism. Criticul,
adept al autonomiei esteticului, pleda pentru
existent unui spirit al veaculuicare impune o
dezvoltare sincrona a civilizatiilor. Modernismul
a fost prezent atat in epica, printr-o diversificare
a modelelor romanesti si nuvelistice, cat si in
lirica.
Revista ce promoveaza modernismul
Hortensia Papadat-Bengescu
1876 - 1955

• Ciclul Hallipilor (romane)


Fecioarele despletite (1925) ,Concert din muzică de Bach (1927), Drumul
ascuns (1932), Rădăcini (1938), Logodnicul, 1935

Viziunea lipsită de iluzii, adesea grotescă, a acestei lumi pe care o oferă


romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijină pe modalități narative
moderne ce adâncesc perspectiva. Astfel, prezentarea evenimentelor și a
personajelor de către narator alternează cu introspecția (analiza psihologică
întreprinsă de către personajul însuși) și cu diferitele puncte de vedere asupra
aceleiași situații.
Apar și personajele-reflector, Mini și Nory, din perspectiva cărora sunt
prezentate o mare parte din evenimente și personaje; cititorul află despre
situația din familia Rim sau despre cauza suferinței Lenorei, de exemplu, pe
măsură ce Mini și Nory iau ele însele cunoștință de aceste lucruri. „La domnia
sa lumea și viața stau pe loc, pe când scriitorul își schimbă neîncetat unghiul
de observație” (L. Rebreanu).
Liviu Rebreanu
1885 – 1944
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie
primul roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză
psihologică din proza românească, Pădurea Spânzuraților.
• Ion (1920) , Crăișorul (1929), Răscoala (1932), “Dumneavoastră nu
cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri,
și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost,
și leneș! Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o
batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se
încurcaseră, supărându-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj. Slăninos
și burtos, cu gât de taur și capul rotund, avea niște ochi căprui săltăreți și o figură
jovială, parcă pornită mereu numai spre bucurii.”

• Pădurea spânzuraților (1922), Adam și Eva (1925),


Ciuleandra (1927), Jar (1934).
Camil Petrescu
1894-1957
• Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930); Patul lui
Procust (1933); Un om între oameni (1953 - 1957, neterminat)

• În romanul modern, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de


război, autorul îşi propune să „absoarbă” lumea în interiorul
conştiinţei, anulându-i omogenitatea şi epicul, dar conferindu-i
dimensiuni metafizice; nu mai este demiurg în lumea imaginarului, ci
descoperă limitele condiţiei umane; are o perspectivă limitată şi
subiectivă, completată adesea cu opinii programatice despre
literatură (autorul devine teoretician ).
• „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea
curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”. (Nicolae
Manolescu
George Calinescu
(1899-1965)
Cartea nunții (1933);Enigma Otiliei (1938);Bietul
Ioanide (1953);Scrinul negru (1965).

• Criticul şi istoricul literar George Călinescu se dovedeşte a fi un talentat romancier,


manifestând predilecţie pentru mediul citadin. Scrie romane de tip balzacian (cu intenție
polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice.
Romanele "Cartea nunţii" (1933), "Enigma Otiliei" (1938), "Bietul Ioanide" (1953) şi "Scrinul
negru" (1960) atestă virtuţile unui prozator de excepţie, cu vocaţie de caracterolog, şi pun în
practică propriile idealuri estetice şi idei de critică literară. De altfel, căutările sale estetice,
deşi manifestate nesistematic, s-au regăsit în volume ca "Principii de estetică" (1939),
"Estetica basmului" (1965) sau "Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică" (1946-
1947).
Dinamica personalității lui constă în puterea creatoare a contradicției. Și-a contrazis confrații, pe
contemporani și pe predecesori, s-a contrazis chiar pe el. Din aceste contradicții s-au dezvoltat cu
timpul marile antinomii, ca impresionism și documentație științifică, criteriul estetic, criteriul
biografic, artă și natură, perechi de valori ilustrate cu marea operă a lui.

• George Călinescu a fost un model și a dat valoare literaturii române. El ne spune că arta este
o entitate inefabilă, singularizând-o de celelealte concepte. Într-un timp când realismul
socialist înflorea, el susține autonomia esteticului prin disocierea sa de alte domenii. Estetica
lui ne arată cum este arta care înseamnă depășirea contingentului, „eul practic”, și
transcederea universului prin intermediul „eului contemplativ” (Valoare și ideal estetic).
Anton Holban 1902-1937
• Romanul lui Mirel, 1929; O oarte ce nu dovedește nimic, 1931; Parada dascălilor, 1932;
Ioana, Editura Pantheon, 1934; Jocurile Daniei, 1971)

• Demersul psihologic holbanian se bazează pe o înclinație structurală a scriitorului, pe formația sa


intelectuală şi pe spiritul lucid. Întoarcerea spre interiorul ființei umane, 8 caracteristică romanului
modern al secolului XX, presupune luciditate. Psihologismul, analiza stărilor interioare nu se poate
realiza fără prezența unei lucidități neobosite, care, la rândul ei, implică o mare capacitate de
observație. Aceasta constituie unul dintre atuurile scriitorului Holban. Ascuțitul său simț al
observației se manifestă la nivel caracterologic, aşa cum se întâmplă cu precădere în Parada
dascălilor, dar şi când urmăreşte procesele interioare ale protagoniştilor. Punând fiecare gest,
gând sau vorbă sub lupa observației, eroul holbanian trăieşte o scindare interioară în cel observat-
analizat şi cel care observă-analizează. Paradoxal, scopul este acela al unei finalități unitare, în
sensul că cele două entități, descinse din aceeaşi persoană, aspiră la o unitate perfectă, adică la
o cunoaştere absolută. Doar prin aceasta, ființa, care îşi caută esența, ar ajunge la împăcarea cu
sine. La nivelul structurii textului, acest lucru presupune monolog – element caracteristic
romanului modern.

• „Evocator subtil de climate sufletești și pictor impresionist al peisajelor străbătute în călătoriile


sale, fie că e vorba de cromatica mării și orășelelor Normandiei, de pitorescul balcanic
al Cavarnei și al Balcicului, de monumentele Parisului și ale Egiptului, de Alpii francezi sau
de Carpații românești, Holban nu a compus mari simfonii narative «în căutarea timpului pierdut».
A fost, în schimb, un maestru al «muzicii de cameră» și al detaliilor semnificative (ca în prozele
lui Proust din Les plaisirs et les jours [Plăceri și zile])[…] Deseori excepțională, proza scurtă a lui
Holban e cea mai prețioasă «colecție de sunete» a neliniștitei, artisticei, prematur întreruptei sale
existențe.“ (Paul Cernat)
Mircea Eliade
1907-1986
• Romanul adolescentului miop (1928); Lumina ce se stinge, roman (1931); La țigănci, nuvela
(1969); Noaptea de Sânziene, roman (1971).

• Mircea Eliade reprezintă pentru spiritualitatea românească una dintre cele mai remarcabile
figuri, având o vastă creație, atât în ceea ce priveşte lucrările ştiințifice, cât şi pe țărâmul
beletristicii. Opera s-a creată de-a lungul a şase decenii, cuprinde nuvele, romane, piese de
teatru, literatura memorialistică, mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie şi studii
de istorie a religiilor.
Trecerea într-o nouă etapă în proza lui Mircea Eliade, proza de tip fantastic, o constituie romanul
„Lumina ce se stinge”, o carte despre care Eliade însuşi spunea că a apărut ca o tentativă de a mă
apăra chiar împotriva mea.
• „Noaptea de Sânziene”, cartea cea mai amplă a autorului, structura acestui roman fiind
înserate şi întâmplări dintr-un proiect de roman abandonat de Eliade – „Apocalips”. În această
carte, finalul echivalează cu o inițiere. Moartea eroilor sugerează o regenerare, un adevărat
început de viață nouă.
Aşadar, în literatura română, Mircea Eliade are meritul de a fi creatorul romanului exotic. El este, de
asemenea, cel mai reprezentativ autor de literatură fantastică.
• De asemenea, multe din operele sale sunt legate de problematica Timpului, Mircea Eliade fiind
obsedat de căutarea unei soluții de evadare din Timp.
Prin varietatea creației sale beletristice, prin profunda semnificație a activității ştiințifice Mircea
Eliade a marcat, prin prezența sa, cultura universală.
Max Blecher
(1909-1938)
Opere de Max Blecher:
• Corp transparent, 1934
• Întâmplări în irealitatea imediată
• Inimi cicatrizate, 1937
• Vizuina luminată

Romanul său de debut, Întâmplări din irealitatea imediată este o evadare din
viața de zi cu zi a tânărului cu o sensibilitate excesivă, „țintuit la pat” de o boală
cumplită. Inimi cicatrizate, roman în care descoperim începutul bolii sale (morbul lui Pott
la coloana vertebrală), care-l va doborî mult prea timpuriu
Destinul nefast al lui Max Blecher (1909–1938) a fost relatat, cu luciditate şi cu
emoţie, de însuşi scriitorul român de origine evreiască în operele sale, în mare parte
autobiografice. La 19 ani, „Kafka al românilor“ a fost ţintuit la pat, imobilizat pe spate,
având coloana vertebrală atacată de Morbul lui Pott. Blecher şi-a trăit restul zilelor
scriind, până în ultima clipă, în aceeaşi poziţie în care dormea, mânca, citea şi iubea.
Eram un băiat înalt, slab, palid, cu gâtul subţire, ieşind din gulerul prea larg al
tunicei. Mâinile lungi atârnau dincolo de haină, ca nişte animale proaspăt jupuite.
Buzunarele plezneau de hârtii şi obiecte. Cu greu găseam în fundul lor batista, pentru a-
mi şterge ghetele de praf, când veneam în străzile din «centru». În jurul meu evoluau
lucrurile simple şi elementare ale vieţii se caracterizeaza Max Blecher