Sunteți pe pagina 1din 62

repere

Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007,


în vigoare - 1 decembrie 2009
 TITLUL III
 DISPOZIȚII PRIVIND INSTITUȚIILE
 Articolul 13
 “(1) Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează
promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea
intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și
asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității politicilor și a
acțiunilor sale.
 Instituțiile Uniunii sunt:
 — Parlamentul European;
 — Consiliul European;
 — Consiliul;
 — Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”);
 — Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
 — Banca Centrală Europeană;
 — Curtea de Conturi”.
PARLAMENTUL EUROPEAN
 Fondat în 1952 sub denumirea de Adunare Comună a
Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
(CECO) și redenumită Adunare Parlamentară
Europeană în 1958, instituția a devenit Parlament
European în 1962. Primele alegeri directe au avut loc în
1979.
 În data de 8 aprilie 1965, la Bruxelles, a fost
semnat Tratatul de Fuziune prin care s-au instituit
un Consiliu unic şi o Comisie unică pentru toate
cele trei comunităţi europene.
 Tratatul de la Maastricht a extins rolul Parlamentului European.
A fost creată o nouă procedură decizională: procedura de
codecizie, în cadrul căreia legătura dintre Parlamentul European
şi Consiliul de Miniştri este importantă în procedura decizională
iar raporturile între cele două instituţii au devenit echilibrate. De
asemenea, Parlamentul European are un rol în procedura de
confirmare a Comisiei Europene.
 Este recunoscut rolul partidelor politice europene în crearea unei
conştiinţe europene şi în exprimarea voinţei politice a
europenilor.
 Noile completări aduse de Actul Unic European (tratat semnat în
1986) au asigurat obligativitatea ca Parlamentul să-şi dea avizul
conform înainte ca o nouă țară să poată adera la EU.
 Tratatul de la Lisabona
 consolidează rolul Parlamentului European, acordă
parlamentelor naționale mai multă responsabilitate în
determinarea direcției politicii europene şi acordă
cetățenilor Uniunii Europene puterea de inițiativă.
 Tratatul acordă Parlamentului un rol determinant în
alegerea preşedintelui Comisiei Europene.
Articolul 14
Tratatul de la Lisabona
 “(1) Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul,
funcțiile legislativă și bugetară. Acesta exercită funcții de
control politic și consultative, în conformitate cu condițiile
prevăzute în tratate. Parlamentul European alege președintele
Comisiei.
 (2) Parlamentul European este compus din reprezentanții
cetățenilor Uniunii. Numărul acestora nu poate depăși șapte
sute cincizeci, plus președintele. Reprezentarea cetățenilor este
asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim
de șase membri pentru fiecare stat membru. Niciunui stat
membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase de
locuri”.
 “Consiliul European adoptă în unanimitate, la inițiativa
Parlamentului European și cu aprobarea acestuia, o decizie
de stabilire a componenței Parlamentului European, cu
respectarea principiilor menționate la primul paragraf.
 (3) Membri Parlamentului European sunt aleși prin vot
universal direct, liber și secret, pentru un mandat de
cinci ani.
 (4) Parlamentul European își alege președintele și biroul
dintre membrii săi”.
Organizarea Parlamentului

 Parlamentul European este singurul organ al EU ales


în mod direct şi una dintre cele mai mari adunări
democratice la nivel mondial, deputaţi reprezentând
cele 500 de milioane de cetăţeni ai UE.
 Deputaţii se organizează în funcţie de propriile
afinităţi politice. În prezent, în Parlamentul european
îşi desfăşoară activitatea şapte grupuri.
 EPP : Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat)
 S&D : Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor
din Parlamentul European
 ALDE : Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru
Europa
 GREENS/EFA : Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană
 ECR : Conservatorii şi Reformiştii Europeni
 GUE/NGL : Confederal Group of the European United Left
/Gauche verte nordique
 EFD : Grupul Europa Libertății şi Democrației
 NA : Deputaţi neafiliaţi

 Fiecare grup politic îşi asigură organizarea internă, prin desemnarea unui
preşedinte (sau a doi preşedinţi, în cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a
unui secretariat.
 Distribuţia locurilor deputaţilor în hemiciclu se face în funcţie de apartenenţa
politică, de la stânga la dreapta, cu acordul preşedinţilor de grup.
 Numărul minim de deputaţi necesar pentru a constitui un grup politic este de
25. Cel puţin o pătrime din state membre trebuie să fie reprezentate în cadrul
grupului. Un deputat poate aparţine unui singur grup politic.
 Unii deputaţi nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz, deputaţi
neafiliaţi.
 Înaintea fiecărui vot din cadrul şedinţelor plenare, grupurile politice
examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare şi depun
amendamente.
 Grupul politic adoptă o poziţie în urma consultărilor din cadrul său. Niciunui
membru nu i se poate impune o anumită variantă de vot.
Preşedintele Parlementului European

 Candidatul care obţine majoritatea absolută a voturilor


exprimate prin vot secret este ales Preşedinte
parlamentului EU, pperioadă de doi ani şi jumătate, adică
jumătate din legislatura parlamentară. Preşedintele
reprezintă Parlamentul în relaţiile externe şi cu celelalte
instituţii UE.
 Asistat de 14 vicepreşedinţi, Preşedintele coordonează toate
lucrările Parlamentului şi ale organelor sale constitutive
(Biroul şi Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile
din şedinţele plenare. În fiecare an, se organizează
douăsprezece perioade de sesiune la Strasbourg şi alte şase
perioade de sesiune suplimentare la Bruxelles.
 Parlamentul se reuneşte în plen în fiecare lună (în
afară de luna august), la Strasbourg, în cursul unei
perioade de sesiune de patru zile (de luni până joi). De
şase ori pe an, acesta se reuneşte şi la Bruxelles, timp
de două zile (miercuri şi joi). Perioada de sesiune este
alcătuită, la rândul ei, din şedinţe.
Comisii permanente

 Există 20 de comisii parlamentare:


-o comisie este alcătuită din 24 până la 76 de deputaţi
şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat;
componenţa politică a comisiilor reflectă cea a
şedinţei plenare.
 Comisiile parlamentare se reunesc o dată sau de două
ori pe lună la Bruxelles; dezbaterile acestora sunt
publice.
CONSILIUL EUROPEAN
 Participanţi:
 şefii de stat sau de guvern din fiecare ţară a EU,
preşedintele Comisiei şi preşedintele Consiliului
European care prezidează reuniunile. Înaltul
Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate
Comună participă la reuniuni.
 Consiliul European are un dublu rol – stabilirea
priorităţilor şi direcţiei politice generale a EU şi
abordarea problemelor complexe sau sensibile care nu
pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la
un alt nivel.
Articolul 15
Tratatul de la Lisabona

 “(1) Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare


dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice
generale. Acesta nu exercită funcții legislative.
 (2) Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai
statelor membre, precum și din președintele său și președintele
Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.
 (3) Consiliul Europeane se întrunește de două ori pe semestru la
convocarea președintelui său. Atunci când ordinea de zi o impune,
membrii Consiliului European pot decide să fie asistați fiecare de un
ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un
membru al Comisiei. Atunci când situația o impune, președintele
convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European”.
 “(4) Consiliul European se pronunță prin consens, cu
excepția cazului în care tratatele dispun altfel.
 (5) Consiliul European își alege președintele cu majoritate
calificată, pentru o durată de doi ani și jumătate, cu
posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. În caz
de împiedicare sau de culpă gravă, Consiliul European
poate pune capăt mandatul președintelui în conformitate
cu aceeași procedură”.
 Consiliul European şi-a început activitatea în 1974, ca
forum de discuţii între liderii europeni. A devenit
rapid organism de sine stătător, asumându-şi rolul de a
stabili priorităţi şi obiective pentru întreaga Uniune.
 În 1992, a obţinut statut oficial, iar în 2009 a devenit
una dintre instituţiile decizionale ale Uniunii
Europene.
 Intruniri:
 De două ori, în decurs de şase luni. Dacă este nevoie,
preşedintele poate convoca o reuniune specială. De
cele mai multe ori, reuniunile au loc la Bruxelles.
 Consiliul European îşi alege Preşedintele cu majoritate
calificată. Mandatul Preşedintelui este de doi ani şi
jumătate, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată.
Art. 15,
Tratatul de la Lisabona
 “(6) Președintele Consiliului European:
 (a) prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European;
 (b) asigură pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European, în
cooperare cu președintele Comisiei și pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri
Generale;
 (c) acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul
Consiliului European;
 (d) prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a
Consiliului European.
 Președintele Consiliului European asigură, la nivelul său și în această
calitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica
externă și de securitate comună, fără a aduce atingere atribuțiilor Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
 Președintele Consiliului European nu poate exercita un mandat
național”.
 În Consiliul European deciziile sunt adoptate prin
consens. În anumite situaţii, se aplică regula
unanimităţii sau a majorităţii calificate, în funcţie de
prevederile Tratatului.
 Preşedintele Consiliului European, preşedintele
Comisiei şi Înaltul Reprezentant pentru Politica
Externă şi de Securitate nu votează.
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
 reuneşte miniştrii din statele membre pentru a adopta acte
legislative şi pentru a coordona politicile europene în domenii
specifice; reuniunile sunt prezidate de ministrul de resort din
ţara ce deţine preşedinţia EU în momentul respectiv.
 Atribuţii:
 adoptă legislaţia europeană (principala instituţie legislativă
alături de PE prin procedurile specifice);
 coordonează politicile economice generale ale statelor membre;
 semnează acorduri între UE şi alte ţări;
 aprobă bugetul anual al UE;
 elaborează politica externă şi de apărare a UE;
 coordonează cooperarea dintre instanţele judecătoreşti şi forţele
de poliţie din ţările membre.
Preşedinţiile Consiliului UE în perioada 2011-2020

 Ungaria (ianuarie-iunie 2011)


 Polonia (iulie-decembrie 2011)
 Danemarca (ianuarie-iunie 2012)
 Cipru (iulie-decembrie 2012)
 Irlanda (ianuarie-iunie 2013)
 Lituania (iulie-decembrie 2013)
 Grecia (ianuarie-iunie 2014)
 Italia (iulie-decembrie 2014)
 Letonia (ianuarie-iunie 2015)
 Luxemburg (iulie-decembrie 2015)
 Ţările de Jos (ianuarie-iunie 2016)
 Slovacia (iulie-decembrie 2016)
 Malta (ianuarie-iunie 2017)
 Regatul Unit (iulie-decembrie 2017)
 Estonia (ianuarie-iunie 2018)
 Bulgaria (iulie-decembrie 2018)
 Austria (ianuarie-iunie 2019)
 România (iulie-decembrie 2019)
 Finlanda (ianuarie-iunie 2020)
 Numărul voturilor în Consiliu nu este strict proporţional cu
populaţia, ci ponderat în favoarea ţărilor cu mai puţini locuitori:
 Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit: 29 de voturi
 Spania şi Polonia: 27
 România: 14
 Ţările de Jos: 13
 Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi Ungaria: 12
 Austria, Bulgaria şi Suedia: 10
 Croaţia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia: 7
 Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia: 4
 Malta: 3
 Majoritatea calificată este îndeplinită în cazul în care:
 majoritatea celor 28 de ţări membre (uneori chiar şi
două treimi) votează în favoarea deciziei;
 se întrunesc cel puţin 260 din cele 352 de voturi.
 Orice stat membru poate cere să se verifice dacă majoritatea
întrunită reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei. În caz
contrar, propunerea nu poate fi adoptată.
 În domenii cu caracter sensibil, cum ar fi securitatea, afacerile
externe şi impozitarea deciziile Consiliului trebuie adoptate în
unanimitate. Cu alte cuvinte, fiecare ţară are drept de veto.
 Începând cu 2014, se va introduce sistemul de vot cu dublă
majoritate.
 Pentru ca o propunere să fie adoptată, este nevoie să se
întrunească două tipuri de majoritate: a ţărilor (cel puţin 15) şi a
populaţiei EU (ţările care se exprimă în favoarea propunerii
trebuie să reprezinte cel puţin 65% din populaţia EU).
Art. 16, Tratatul de la Lisabona
 “(1) Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcțiile
legislativă și bugetară. Acesta exercită funcții de definire a politicilor
și de coordonare, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate.
 (2) Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel
ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul
statului membru pe care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot.
 (3) Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, cu excepția cazului în
care tratatele dispun altfel.
 (4) Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se definește
ca fiind egală cu cel puțin 55 % din membrii Consiliului, cuprinzând
cel puțin cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state membre
care întrunesc cel puțin 65 % din populația Uniunii”.
 “Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin patru
membri ai Consiliului, în caz contrar se consideră a fi întrunită
majoritatea calificată.
 Celelalte condiții privind votul cu majoritate calificată sunt
stabilite la articolul 238 alineatul (2) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.
 (5) Dispozițiile tranzitorii privind definiția majorității calificate
care se aplică până la 31 octombrie 2014, precum și cele care
se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie 2017 sunt
prevăzute în Protocolul privind dispozițiile tranzitorii.
 (6) Consiliul se întrunește în cadrul diferitelor formațiuni, lista
acestora fiind adoptată în conformitate cu articolul 236 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”.
 “Consiliul Afaceri Generale asigură coerența lucrărilor
diferitelor formațiuni ale Consiliului. Acesta pregătește
reuniunile Consiliului European și urmărește aducerea la
îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu
președintele Consiliului European și cu Comisia.
 Consiliul Afaceri Externe elaborează acțiunea externă a
Uniunii, în conformitate cu liniile strategice stabilite de
Consiliul European și asigură coerența acțiunii Uniunii”.
 “(7) Un comitet al reprezentanților permanenți ai guvernelor
statelor membre răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului.
 (8) Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când
deliberează și votează un proiect de act legislativ. În acest scop,
fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părți,
consacrate deliberărilor privind actele legislative ale Uniunii,
respectiv activităților fără caracter legislativ.
 (9) Președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei
Afaceri Externe, este asigurată de reprezentanții statelor
membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotație egal, în
condițiile stabilite în conformitate cu articolul 236 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene”.
 Lucrările Consiliului sunt pregătite şi coordonate de Comitetul
Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper), alcătuit din reprezentanţii
permanenţi ai statelor membre care lucrează la Bruxelles şi asistenţii
acestora. Activitatea acestui comitet este la rândul ei pregătită de
peste 150 de comitete şi grupuri de lucru alcătuite din delegaţi din
statele membre.
 Printre acestea, anumite comitete au rolul specific de a asigura
coordonarea şi de a oferi expertiză într-un anumit domeniu, cum ar
fi, de exemplu, Comitetul economic şi financiar, Comitetul politic şi
de securitate (responsabil de monitorizarea situaţiei internaţionale în
domeniul politicii externe şi al securităţii comune şi de asigurarea,
sub autoritatea Consiliului, a supravegherii politice şi conducerii
strategice în cadrul operaţiilor de gestionare a crizelor) şi Comitetul
de coordonare, însărcinat cu pregătirea lucrărilor în domeniul
cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală.
Formaţiuni:
 Consiliul
 AfaceriGenerale
 AfaceriExterne
 AfaceriEconomiceşiFinanciare
 JustiţieşiAfaceriInterne(JAI)
 OcupareaForţeideMuncă,PoliticăSocială,SănătateşiConsumatori
 Competitivitate(piațăinternă,industrie,cercetareşispațiu)
 Transporturi,TelecomunicaţiişiEnergie
 AgriculturăşiPescuit
 Mediu
 Educație,Tineret,CulturăşiSport
Consiliul
 Consiliul este un organism unic dar, din motive legate de organizarea activităţii sale
se reuneşte, în funcţie de subiectele dezbătute, în diferite „formaţiuni”, la care
participă miniştri din statele membre şi comisarii europeni responsabili de domeniile
respective. În anii '90 existau 22 de formaţiuni, numărul acestora fiind redus la 16 în
iunie 2000, apoi la 9 în iunie 2002.Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona la 1 decembrie 2009 există zece configuraţii.Cu toate acestea, Consiliul
rămâne un organism unic în sensul că, indiferent de formaţiunea Consiliului care
adoptă o decizie, aceasta este întotdeauna o decizie a Consiliului, nefiind menţionată
denumirea formaţiunii.Sediul Consiliului se află la Bruxelles, unde acesta se
reuneşte de mai multe ori pe lună (reuniunile se desfăşoară la Luxemburg în aprilie,
iunie şi octombrie).
 Deciziile Consiliului sunt pregătite de o structură formată din peste 150 de grupuri
de lucru şi comitete la care participă delegaţi din statele membre.Aceştia
soluţionează chestiuni de natură tehnică şi transmit dosarul Comitetului
Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper), alcătuit din ambasadorii statelor membre pe
lângă Uniunea Europeană, asigurându-se astfel coerenţa activităţii şi soluţionarea
chestiunilor de natură tehnică şi politică înainte ca dosarul să fie transmis
Consiliului.
 Consiliul adoptă deciziile prin votul miniştrilor din statele
membre.Există trei tipuri de vot, în funcţie de dispoziţiile din tratat
cu privire la subiectul abordat:majoritate simplă (pentru decizii de
procedură), majoritate calificată (un sistem de vot ponderat bazat pe
numărul de locuitori ai statelor membre, utilizat pentru adoptarea a
numeroase decizii privind piaţa internă, afacerile economice şi
comerţul) şi unanimitate (pentru politica externă, apărare, cooperarea
judiciară şi poliţienească şi impozitare).
 În marea majoritate a cazurilor, Consiliul adoptă decizii pe baza unei
propuneri a Comisiei Europene şi în colaborare cu Parlamentul
European, fie prin procedura de consultare (de exemplu, în domeniul
agriculturii, ai cooperării judiciare şi poliţieneşti şi al impozitării) sau
prin codecizie (de exemplu, în domeniul pieţei interne).
AFACERI GENERALE
 În cadrul sesiunilor Afaceri Generale, Consiliul
examinează dosarele ce se referă la mai multe politici ale
Uniunii, precum negocierile legate de extinderea UE,
pregătirea perspectivei bugetare multianuale a Uniunii sau
chestiuni instituţionale şi administrative.

 Acesta coordonează pregătirea reuniunilor Consiliului
European şi acţiunile întreprinse în urma reuniunilor
respective.

Afaceri Externe
 Consiliul Afaceri Externe (CAE) este responsabil cu acțiunea
externă a UE, de la politică externă și apărare până la comerț,
cooperare pentru dezvoltare și ajutor umanitar.
 Acesta definește și pune în aplicare politica externă și de
securitate a EU, pe baza orientărilor stabilite de Consiliul
European.
 Consiliul, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe şi politica de securitate asigură
unitatea, coerența și eficacitatea acțiunii externe a Uniunii.
 Înaltul Reprezentant și statele membre pot prezenta Consiliului
propuneri în domeniul politicii externe și de securitate comune.
 Consiliul Afaceri Externe se ocupă de următoarele
domenii de acțiune externă ale Uniunii Europene, în
special:
 Politica Externă și de Securitate Comună (PESC);
 Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), o
componentă majoră a PESC;
 Cooperarea pentru Dezvoltare și Ajutorul Umanitar ;
 comerț.
 O dată pe lună, miniștrii afacerilor externe ai statelor membre
ale UE se reunesc în cadrul Consiliului Afaceri Externe. În
funcție de ordinea de zi, Consiliul îi reunește de asemenea pe
 miniștrii apărării (politica de securitate și apărare comună -
PSAC)
 miniștrii dezvoltării (cooperarea pentru dezvoltare)
 miniștrii comerțului (politica comercială comună)

 Reuniunile Consiliului Afaceri Externe sunt prezidate de Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate. Înaltul Reprezentant este sprijinit de Serviciul
European de Acțiune Externă (SEAE) și de Secretariatul
General al Consiliului (SGC).
Articolul 18, Tratatul de la Lisabona

 “(1) Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu


acordul președintelui Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în
conformitate cu aceeași procedură.
 (2) Înaltul Reprezentant conduce politica externă și de
securitate comună a Uniunii. Acesta contribuie prin propuneri
la elaborarea acestei politici și o aduce la îndeplinire în calitate
de împuternicit al Consiliului. Acesta acționează în mod similar
și în ceea ce privește politica de securitate și apărare comună.
(3) Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afaceri Externe”.
 “(4) Înaltul Reprezentant este unul dintre vicepreședinții
Comisiei. Acesta asigură coerența acțiunii externe a
Uniunii. Acesta este însărcinat, în cadrul Comisiei, cu
responsabilitățile care îi revin acesteia din urmă în
domeniul relațiilor externe și cu coordonarea celorlalte
aspecte ale acțiunii externe a Uniunii. În exercitarea
acestor responsabilități în cadrul Comisiei, și numai cu
privire la aceste responsabilități, Înaltul Reprezentant se
supune procedurilor care reglementează funcționarea
Comisiei, în măsura în care acest lucru este compatibil cu
alineatele (2) și (3)”.
Justiţie şi afaceri interne (JAI)

 Cooperare informală şi crearea spaţiului


Schengen
COMISIA EUROPEANĂ
 Articolul 17, Tratatul de la Lisabona
 “(1) Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele
corespunzătoare în acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum
și a măsurilor adoptate de instituții în temeiul acestora. Comisia
supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curții de Justiție a
Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul și gestionează programele.
Comisia exercită funcții de coordonare, de executare și de administrare, în
conformitate cu condițiile prevăzute în tratate. Cu excepția politicii externe
și de securitate comune și a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură
reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă inițiativele de programare
anuală și multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri
interinstituționale.
 (2) Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea
Comisiei, cu excepția cazului în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se
adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care tratatele prevăd acest lucru”.
 “(3) Mandatul Comisiei este de cinci ani.
 Membrii Comisiei sunt aleși pe baza competenței lor generale și a
angajamentului lor față de ideea europeană, dintre personalitățile
care prezintă toate garanțiile de independență.
 Comisia își exercită responsabilitățile în deplină independență. Fără a
aduce atingere articolului 18 alineatul (2), membrii Comisiei nu
solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea niciunui guvern,
instituție, organ, oficiu sau agenție. Aceștia se abțin de la orice act
incompatibil cu funcțiile lor sau cu îndeplinirea sarcinilor lor.
 (4) Comisia numită între data intrării în vigoare a Tratatului de la
Lisabona și 31 octombrie 2014 este compusă din câte un resortisant
al fiecărui stat membru, inclusiv președintele și Înaltul Reprezentant
al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care este
unul dintre vicepreședinții acesteia”.
 “(5) Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia este compusă
dintr-un număr de membri, incluzând președintele și Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, corespunzător cu două treimi din numărul statelor
membre, atât timp cât Consiliul European nu decide
modificarea acestui număr, hotărând în unanimitate. Membrii
Comisiei sunt aleși dintre resortisanții statelor membre în
conformitate cu un sistem de rotație strict egal între statele
membre care să reflecte diversitatea demografică și geografică
a tuturor statelor membre. Acest sistem se stabilește de către
Consiliul European, care hotărăște în unanimitate în
conformitate cu articolul 244 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene”.
 “(6) Președintele Comisiei:
 (a) definește orientările în cadrul cărora Comisia își
exercită misiunea;
 (b) decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura
coerența, eficacitatea și colegialitatea acțiunilor acesteia;
 (c) numește vicepreședinții, alții decât Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate, dintre membrii
Comisiei.
 Un membru al Comisiei își prezintă demisia în cazul în care președintele îi
solicită acest lucru. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate își prezintă demisia, în conformitate cu procedura
prevăzută la articolul 18 alineatul (1), în cazul în care președintele îi solicită
acest lucru.
 (7) Ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European și după ce a
procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu
majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcția
de președinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European
cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care acest candidat nu
întrunește majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată,
propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul
European în conformitate cu aceeași procedură”.
 “Consiliul, de comun acord cu președintele ales, adoptă lista
celorlalte personalități pe care le propune pentru a fi numite
membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează pe baza
sugestiilor făcute de statele membre, în conformitate cu
criteriile prevăzute la alineatul (3) al doilea paragraf și la
alineatul (5) al doilea paragraf.
 Președintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate și ceilalți membri ai Comisiei
sunt supuși, în calitate de organ colegial, unui vot de aprobare
al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări, Comisia
este numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate
calificată”.
 “(8) Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în fața
Parlamentului European. Parlamentul European poate
adopta o moțiune de cenzură împotriva Comisiei, în
conformitate cu articolul 234 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene. În cazul în care se adoptă
o astfel de moțiune, membrii Comisiei trebuie să
demisioneze în mod colectiv din funcțiile lor, iar Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica
de securitate trebuie să demisioneze din funcțiile pe care
le exercită în cadrul Comisiei”.
Comisia Barroso,
Comisia Europeană 2010-2014
 Barroso, José Manuel, Preşedinte;
 Ashton, Catherine, Vicepreşedinte, Înalt Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate,
 Reding, Viviane, Vicepreşedinte, Justiţie, drepturi
fundamentale şi cetăţenie;
 Almunia, Joaquín,Vicepreşedinte, Concurenţă;
 Vicepreşedinte, Transport;
 Agendă digitală - Vicepreşedinte;
 Industrie şi antreprenoriat;
 Vicepreşedinte, Relaţii interinstituţionale şi administraţie;
 Vicepreşedinte, Afaceri economice şi monetare şi moneda
euro;
 Mediu;
 Dezvoltare;
 Piaţa internă şi servicii;
 Educaţie, cultură, multilingvism şi tineret;
 Impozitare, vamă, statistică, audit şi lupta antifraudă;
 Comerţ;
 Cercetare, inovare şi ştiinţă;
 Programare financiară şi buget;
 Afaceri maritime şi Pescuit;
 Cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacția la situaţii de
criză;
 Energie;
 Politica regională;
 Combaterea schimbărilor climatice,
 Extindere şi politica de vecinătate;
 Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune;
 Afaceri interne;
 Agricultură şi dezvoltare rurală;
 Sănătate;
 Protecţia consumatorilor.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene
 Articolul 19, Tratatul de la Lisabona
 “(1) Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție,
Tribunalul și tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în
interpretarea și aplicarea tratatelor.
 Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție
jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
 (2) Curtea de Justiție este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat
membru. Aceasta este asistată de avocați generali.
 Tribunalul cuprinde cel puțin un judecător din fiecare stat membru.
 Judecătorii și avocații generali ai Curții de Justiție, precum și judecătorii
Tribunalului sunt aleși dintre personalitățile care prezintă toate garanțiile de
independență și care întrunesc condițiile prevăzute la articolele 253 și 254
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Aceștia sunt numiți de
comun acord de către guvernele statelor membre pentru șase ani. Judecătorii
și avocații generali care își încheie mandatul pot fi numiți din nou”.
 “(3) Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în
conformitate cu tratatele:
 (a) cu privire la acțiunile introduse de un stat membru,
de o instituție ori de persoane fizice sau juridice;
 (b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor
judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului
Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții;
 (c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate”.
Instituţii şi agenţii
 Comitetul Economic şi Social European a fost înfiinţat în
1957 drept un for de discuţie pe marginea aspectelor legate de
Piaţa Unică;
 elaborează anual 170 de avize şi documente consultative; toate
avizele sunt transmise către organismele decizionale ale
Uniunii şi apoi publicate în Jurnalul Oficial.
 CESE este format din 353 de membri, reprezentanţi ai
grupurilor economice şi sociale din toată Europa. Aceştia sunt
propuşi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul Uniunii
Europene pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit.
Membrii CESE nu sunt remuneraţi dar primesc alocaţii pentru
a-şi acoperi cheltuielile de transport şi cazare ocazionate de
participarea la reuniuni.
 În cadrul CESE există trei grupuri:
 Angajatori ,
 Angajaţi ,
 Grupuri ecomomice diverse (ex. fermieri, grupuri ale consumatorilor).
 Numărul membrilor din fiecare ţară depinde de populaţia acesteia:
 Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit - 24 de membri,
 Spania, Polonia - 21 de membri,
 România - 15 membri,
 Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Portugalia, Republica Cehă, Suedia,
Ţările de Jos, Ungaria - 12 membri,
 Croaţia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Slovacia - 9 membri
 Estonia, Letonia, Slovenia - 7 membri,
 Cipru, Luxemburg - 6 membri,
 Malta - 5 membri.
 Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă autorităţile
locale şi regionale din Uniunea Europeană.
 Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi
regionale cu privire la legislaţia EU. În acest sens, Comitetul emite rapoarte
(„avize”) pe marginea propunerilor Comisiei.
 Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte Comitetul Regiunilor înainte
de luarea unor decizii în domenii care privesc administraţia locală şi regională (de
ex. ocuparea forţei de muncă, mediul, educaţia, sănătatea publică).
 Comitetul Regiunilor este format în prezent din 353 de membri (şi tot atâţia membri
supleanţi), provenind din toate cele 28 de state membre.
 Membrii şi membrii supleanţi sunt numiţi de către Consiliu, la propunerea ţărilor din
care provin, pentru un mandat de 5 ani. Fiecare ţară are libertatea de a-şi stabili
propriile criterii de desemnare a membrilor, însă delegaţiile trebuie să reflecte o
repartiţie echilibrată din punct de vedere politic, geografic şi regional/local.
 Membrii Comitetului sunt membri aleşi sau factori de decizie în cadrul autorităţilor
locale sau regionale din zona de provenienţă.
 Comitetul Regiunilor se întruneşte de 5 ori pe an în sesiune plenară
pentru a defini liniile politice generale şi pentru a adopta avize.
 Există 6 „comisii” care se ocupă de diferite domenii politice şi
pregătesc avizele care urmează a fi dezbătute în sesiunile plenare:
 Coeziune teritorială,
 Politică economică şi socială,
 Educaţie, tineret şi cultură,
 Mediu, schimbări climatice şi energie ,
 Cetăţenie, guvernanţă, afaceri instituţionale şi externe,
 Resurse naturale.
 Comitetul adoptă rezoluţii cu privire la diverse aspecte politice.
 În cadrul Comitetului Regiunilor sunt reprezentate principalele grupări
politice europene:
 Partidul Popular European (PPE),
 Partidul Socialiştilor Europeni (PSE),
 Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE),
 Uniunea pentru Europa naţiunilor - Alianţa Europeană (UEN-AE).
 În baza Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană are obligaţia de a se
consulta cu autorităţile locale şi regionale şi cu asociaţiile acestora cât mai
devreme posibil în etapa prelegislativă. Comitetul Regiunilor, în calitatea sa
de portavoce a autorităţilor locale şi regionale, este profund implicat în
această procedură.
 După ce înaintează o propunere legislativă, Comisia trebuie să se consulte
din nou cu Comitetul Regiunilor, dacă propunerea respectivă vizează unul
dintre domeniile politice cu impact direct asupra autorităţilor locale şi
regionale.
 Banca Centrală Europeană (BCE),
 Curtea Europeană de Conturi
 Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE)
 Banca Europeană de Investiţii
 Fondul european de investiţii (FEI)
 Ombudsmanul European
 Autoritate Europeană pentru Protecţia Datelor
Surse on-line:
 http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm
 http://www.europarl.europa.eu/portal/ro
 http://www.european-council.europa.eu/home-
page.aspx?lang=ro
 http://www.consilium.europa.eu/homepage?lang=ro
 http://ec.europa.eu/index_ro.htm