Studenta: Stefirta Iulia,grupa S1302

D.M conferentiar universitar: N. Bajurea

 1.Dificultati in descoperirea surubului de vindecare:
 Cauzele acestui incident sunt:
 greseli in identificatrea suruburilor de vindecare
cauzate de inutilizarea ghidului chirurgical in etapa de
descoperire a implanturilor
 acoperirea surubului de vindecare cu os de
neoformatie
 Cauzele:
 mobilitatea implatului prin lipsa integrarii osoase
 lipsa de paralelism a implanturilor
 incongruenta dintre implant si bontul protetic ales
 alterarea fietului din interiorul implantului in timpul
manevrelor de introducere in os
 fracturarea partii filetante a bontului protetic
 Mobilitatea implantului si alterarea filetului din
interiorul extremitatii cervicale a acestuia neesita din
pacate inlocuirea implantului,iar incongruenta dintre
implant si bont se remediaza prin alegerea unui bont
protetic adecvat.
 Fracturarea partii filetante a bontului protetic in
interiorul corpului implantului necesita indepartarea
portiunii fracturare.Daca aceasta indedpartare este
posibila se va insera un nou bont.Daca nu este
posibila,atunci va trebui indepartat si implantul.
 1.Dificultati de montare a lucrarii protetice
 Aceste dificultati sunt cauzate de lipsa de paralelism a
implanturilor si a bonturilor protetice.Prevenirea
acesei situatii se realizeaza printr-o interventie
chirurgicala corecta de insertie a
implanturilor,utilizind ghidul chirurgical si sprijinita
de un plan de tratament adecvat situatiei
clinice.Bonturile protetice vor fi alese astfel incit sa
pemita realizarea unei insertii facile a lucrarii,cu
retusari minime in laborator si crerea unor rapoarte
interarcadice fiziologice.
 2. Fracturarea surubului de fixare a lucrarii protetice
 Acest accident are loc prin stringerea excesiva sau
paraaxiala a suruburilor destinate agregarii
restauratorii protetice definitive.Majoritaqtea
suruburilor de fixare se string cu o forta de 30-35 Ncm.
 Complicatii postterapeutice.
 1.Mobilizarea implantului.Cauzele :
 incarcarea protetica prematura a implantului
 realizarea incorecta a integrarii epitelio-conjuctive
 pozitionarea implantului intr-o zona cu elasticitate mandibulara
marita
 restaurari protetice provizorii sau definitive incorecte
 realizarea unei ocluzii nefiziologice
 prezenta bruxismului
 igiena locala deficitara
 Principala cauza de mobilizare tardiva a implantului o
constituie transmiterea nefiziologic a fortelor asupra
acestuia(forte paraaxiale).
 Complicatiile data de trauma ocluzala pot fi ameliorate
si prin inlocuirea ceramicilor dure cu rasini compozite
si aliaje nobile,precum si prin realizarea unui design
ocluzal adecvat ,cu moroflogie atenuata si suprafetele
ocluzale ingustate in sens vestibulo-oral.
 2.Fractura implantului si a bontului protetic
 Cauza o constituie directia si intensitatea nefiziologica
a fortelor ce se transmit asupra implanturilor.
 In cazul fracturarii bontului protetic se indica
urmatoarele atitudini terapeutice in funtie de
generatia implantului :
 generatia I-a este necesara atit indepartarea
bontului,cit si a implantului
 generatia II-a se indeparteaza numai bontul protetic
fracturat,iar numai daca acesta nu se p0ate indeparta
este neesara atuni si indepartarea implantului
 3.Desurubarea bontului protetic,fracturarea sau
desurubarea surubului de fixare a restaurarii protetice
agregate prin insurubare
 Aceste complicatii reprezinta consecinta transmiterii
nefiziologice a fortelor asupra complexului implantar.
 Transmiterea nefiziologica a fortelor este influentata la
rindul ei de urmatorii factori :
 insertia implanturilor intr-o topografie inadecvata si intr-
un ax de insertie nefavorabil
 conceperea gresita a planului de tratament
 greseli de executie ale lucrarii protetice ce duc absenta
pasivitatii insertiei restaurarii si la o refacere ocluzala
inadevata
 4.Infectiile periimplantare.
 Ţesuturile care vin în contact cu un implant dentar sunt reprezentate de gingia
periimplantară şi osul periimplantar. Infecţiile periimplantare apar de obicei după aplicarea pe
implanturi a restaurării protetice, dar pot apărea şi consecutiv expunerii implantului în
cavitatea bucală prin dehiscenţa mucoperiostului şi vizualizarea şuruburilor de acoperire. În
funcţie de stadiul afecţiunii, procesul infecţios periimplantar poate cuprinde iniţial doar
ţesuturile moi periimplantare (mucozită), pentru ca apoi să se extindă şi la nivelul ţesutului
osos (periimplantită).Patogenitatea crescută a acestor infecţii este dată de particularităţile
morfologice ale ţesuturilor periimplantare, particularităţi legate de compoziţia ţesutului
conjunctiv, dispoziţia fibrelor de colagen şi vascularizaţia locală. Manşonul gingival
periimplantar este format dintr-un epiteliu cu grosimea de 2 mm, ataşat direct la suprafaţa
implantului prin intermediul hemidesmozomilor şi un ţesut conjunctiv subiacent, cu
lăţimea de 1-1.5 mm. Din cauza absenţei cementului radicular, fibrele de colagen se orientează
paralel cu suprafaţa implantului, inserându-se parţial în periostul osului alveolar,
realizând astfel o legătură mai slabă cu implantul, faţă de cea realizată cu un dinte natural,
prin intermediul parodonţiului. De asemenea, ţesutul conjuntiv periimplantar este bogat
în fibroblaşti şi mai sărac în celule comparativ cu cel din jurul unui dinte natural, iar rata de
înlocuire celulară va fi mai lentă. În sfârşit, absenţa parodonţiului marginal în cazul
implanturilor face ca aportul sangvin să fie realizat doar prin vasele supraperiostale. Toate
aceste caracteristici fac ca acest ţesut moale periimplantar să se asemene cu un ţesut
fibros cicatriceal, cu vascularizaţie deficitară şi o capacitate de apărare redusă.
 Factorii determinanţi sunt de ordin local şi se împart în
două mari categorii:
 placă bacteriană
 suprasolicitare ocluzală.
 Factori favorizanţi:
 factori generali (fumat, diabet zaharat decompensat,
boli hematologice, osteoporoză)
 factori locali (parodontopatii, igienă orală
necorespunzătoare, hiperplazii mucozale, expunerea
şuruburilor de acoperire).
 Măsurile de prevenţie ale infecţiilor periimplantare se deduc cu uşurinţă din
analizarea etiologiei acestora. Înainte de iniţierea tratamentului
implantoprotetic, bolnavii cu afecţiunile sistemice menţionate vor fi
informaţi că se încadrează în categoria cu risc privind producerea unor
infecţii periimplantare. Cei cu igienă orală necorespunzătoare vor fi instruiţi
în vederea realizării unei igienizări adecvate şi vor fi conştientizaţi asupra
importanţei acesteia, urmând apoi a fi urmăriţi dacă şi-au însuşit noua
tehnică de igienizare. Atunci când pacienţii prezintă parodontopatii, acestea
vor trebui tratate preimplantar, fie conservator, fie chirurgical, în funcţie
de gravitatea afecţiunii. Împiedicarea acumulării de placă bacteriană se
face prin: - excizia mucoasei gingivale supraiacente şurubului de
acoperire parţial expus, demontarea acestui şurub şi montarea unui
şurub de cicatrizare; - realizarea unei restaurări protetice cu ambrazuri
largi, ce permit autocurăţirea ; - instituirea unui program riguros de
dispensarizare, cu controale la 3 luni; - efectuarea unor igienizări
profisionale; -igienizarea implanturilor la domiciliu.
 Igienizarea profesională se realizează în cadrul şedinţei de
dispensarizare cu instrumente care nu deteriorează suprafaţa
implantului şi nu favorizează astfel acumularea ulterioară de
placă bacteriană. Se vor utiliza chiurete din material plastic,
conuri de cauciuc şi irigaţii supra- şi subgingivale cu soluţii
antibacteriene de clorhexidină 0.1-0.2%. Igienizarea
implanturilor la domiciliu constă într-un periaj cu periuţe
electrice sau manuale, la care se adaugă utilizarea periuţelor
interdentare şi a aţei dentare pentru restaurări protetice.
Prevenirea suprasolicitării ocluzale constă în: - inserţia
implanturilor într-o topografie adecvată; - verificarea realizării
unei legături etanşe între implant şi bontul protetic; -
refacerea ocluziei funcţionale prin inetrmediul restaurării
protetice.
 Metodele de diagnosticare a infecţiilor periimplantare
constau atât în examinarea clinică, cât şi în utilizarea
investigaţiilor complementare. Examinarea clinică se
efectuează prin inspecţie şi sondare cu sondă parodontală din
material plastic. Adâncimea de sondare va fi întotdeauna
comparată cu cea obţinută imediat după aplicarea restaurării
protetice. Investigaţiile complementare constau în: - analiza
microbiologică a fluidului din şanţul periimplantar; - testarea
cu periotestul a stabilităţii implantului; - verificarea calităţii
integrării osoase prin analiza frecvenţei de rezonanţă; -
efectuarea unor radiografii pentru analizarea resorbţiei osului
periimplantar.
 Regimul de întreţinere personală
 – permanent
 – întărit periodic prin dispensarizare
 Procedurile de igienizare:
 -de 3 ori pe zi
 -perii de dinţi medium şi soft
 -perii de dinţi interproximale
 -şnururi dentare şi panglici dentare
 -periuţe dentare electrice
 -aparatul WATER PIK
 -ape de gură de 2X pe zi