Elementele caracteristice ale sculelor aşchietoare

Sculele aşchietoare reprezintă elementele cu ajutorul cărora, printr-o mişcare

realizată manual sau de o maşină-unealtă, se îndepărtează sub forma de aşchii
o anumită cantitate de material de pe semifabricatele supuse prelucrării.

Acestea se compun din următoarele

părţi principale:
- partea activă, reprezentată de tăişul ( sau
tăişurile) aşchietor, care participă nemijlocit la
procesul de îndepărtare a aşchiilor;
- partea de calibrare, care execută netezirea
suprafeţei prelucrate şi, în unele cazuri,
ghidarea sculei în timpul lucrului;
- corpul, care reuneşte într-un ansamblu
rezistent şi rigid dinţii şi canalele pentru aşchii;
- partea de fixare, destinată poziţionării sculei
pe maşina-unealtă şi antrenării în timpul
lucrului.
 Partea activă este cea care vine în contact direct cu piesa şi cu aşchiile
detaşate. Ea este formată din unul sau mai multe tăişuri şi suprafeţele lor ,
denumite feţe ale sculei, din rezerva de reascuţire, precum şi dintr-o serie de
elemente care servesc la degajarea, conducerea şi ruperea aşchiilor.

In partea activă a unei scule se

deosebesc următoarele elemente:

 Tăişul- elementul principal, având

rolul de a detaşa aşchii şi de a genera
pe piesă suprafaţa prelucrată. El este
format dintr-un diedru solid cuprins între
o faţă de degajare şi o faţă de aşezare.
După funcţia îndeplinită în procesul de aşchiere, tăişurile se împart în
tăişuri principale şi secundare. Tăişul principal este acela care detaşează
aşchia pe latura ei dinspre adaosul de prelucrare şi, deci, se găseşte pe
partea în sensul căreia se produce avansul de generare. Tăişul secundar
este acela care detaşează aşchia pe latura ei dinspre suprafaţa prelucrată; de
forma şi calitatea acestuia depinde netezimea suprafeţei obţinute.
Faţa de degajare- este acea suprafaţă a tăişului care exercită forţa de
aşchiere asupra stratului de prelucrat şi pe care alunecă aşchia detaşată. Ea
poate fi o suprafaţă plană sau o suprafaţă oarecare curbă în spaţiu.
Faţa de aşezare- este suprafaţa tăişului aflată în contact cu suprafaţa de
aşchiere; ea poate fi de asemenea o suprafaţă plană sau o suprafaţă oarecare
curbă în spaţiu
Muchia tăişului este linia de intersecţie între cele două feţe componente ale
tăişului; ea poate fi rectilinie când feţele sunt plane, sau o curbă în spaţiu când
acestea sunt suprafeţe curbe.
Vârful sculei este punctul de intersecţie a două muchii; el poate fi ascuţit sau
racordat cu o porţiune curbă de rază r numită rază a vârfului.

Forma şi orientarea în spaţiu a muchiilor şi feţelor tăişurilor unei scule pot fi

definite prin unghiurile pe care acestea le formează cu anumite direcţii sau
plane ale unui sistem de referinţă. După sistemul de referinţă în raport cu care
sunt definite, se pot deosebi următoarele categorii de parametrii ai feţelor şi
muchiilor unei scule:
- parametrii constructivi ( geometrici), definiţi în raport cu sistemul de referinţă
constructiv;
- parametrii de pozitie , definiţi în raport cu sistemul de referinţă de poziţie sau
pasiv;
- parametrii cinematici ( funcţionali sau efectivi), definiţi în raport cu sistemul
de referinţă cinematic ( sunt unghiurile cu care scula lucrează în procesul de
aşchiere).
 Parametrii constructive ai sculelor aşchietoare.
Sistemul de referinţă constructiv este reprezentat de un triedru ortogonal
Oxyz , având originea într-un punct de pe muchia tăişului principal şi axa z pe
direcţia vitezei principale de aşchiere. In acest sistem se definesc:
 Planul de bază constructiv PB - perpendicular pe direcţia vitezei principale
de aşchiere. Axa Ox, cuprinsă în acest plan, are direcţia paralelă cu direcţia
posibilă a mişcării de avans de generare

Planul constructiv al muchiei

aşchietoare PMP – este tangent la
muchia tăişului principal în punctul
considerat şi conţine viteza
principală de aşchiere.
Planul de măsurare constructiv
PM – conţine viteza principală de
aşchiere şi este perpendicular pe
proiecţia muchiei principale în planul
de bază constructiv.
Planul normal PN – perpendicular
pe muchie şi pe faţa de degajare.
 Cu ajutorul acestor plane, parametrii constructivi ( geometrici ) ai
sculei se definesc astfel:
•Unghiul de degajare γ- este unghiul dierdu format între faţa de
degajare ( sau planul tangent la ea dacă este o suprafaţă curbă) şi
planul de bază constructiv.
•Unghiul de aşezare α- este unghiul dierdu format între faţa de
aşezare (sau planul tangent la ea dacă este o suprafaţă curbă) şi
planul constructiv al muchiei aşchietoare.
•Unghiul de ascuţire β – este format între planul tangent la faţa de
aşezare în punctul considerat şi planul tangent la faţa de degajare în
acelaşi punct.
Aceste unghiuri diedre se măsoară în planul de măsurare PM.

      90
Unghiurile αn, γn şi βn sunt, de asemenea unghiuri diedre, definite la fel ca
anterioarele, dar se măsoară în planul normal PN. In cazul când λ=0 planul
PN se confundă cu PM , iar unghiurile devin: αn = α , γn = γ , βn = β.

 n  n   n  90
Unghiurile constructive ale sculei
 Unghiul de înclinare a muchiei principale λ este unghiul format de muchie
tăişului principal cu planul de bază constructiv PB.
 Unghiul de atac
principal X este format
între axa Ox a sistemului
de referinţă constructiv şi
proiecţia muchei tăişului
principal pe planul de
bază constructiv.

 Unghiul de atac secundar X1 este format între axa Ox a sistemului de

referinţă constructiv şi proiecţia muchei tăişului secundar pe planul de bază
constructiv.
 Unghiul de vârf ε este unghiul cuprins între proiecţiile muchiilor tăişurilor
principal şi secundar pe planul de bază constructiv.

Intre aceste unghiuri exista relaţia :

X+X1+ ε = 180°
 Parametrii de poziţie ai sculelor aşchietoare

In unele cazuri, din raţiuni de ordin tehnologic, montarea sculei la maşina-

unealtă se face astfel încât sistemul de referinţă de poziţie diferă de cel constructiv

Conform reprezentării din figura între

unghiurile de poziţie şi cele constructive
se pot scrie relaţiile:

p     p    

Valoarea unghiului η dintre axele

celor două sisteme de referinţă se poate
determina cu relaţia
h
  arcsin
R
Parametrii cinematici ai sculelor aşchietoare.
In sistemul de referinţă cinematic axa Zcin coincide cu direcţia vitezei
mişcării de aşchiere, iar planele cu ajutorul cărora se definesc unghiurile sunt:
• planul de aşchiere PA tangent la muchia tăişului principal al sculei şi conţinând
direcţia vitezei mişcării de aşchiere;
• planul de bază funcţional PBF – perpendicular pe planul de aşchiere şi pe
viteza efectivă.
Unghiul de degajare cinematic γcin
este format între planul de bază funcţional
şi planul tangent la faţa de degajare a sculei.
Unghiul de aşezare cinematic αcin
este format între planul de aşchiere şi planul
tangent la faţa de aşezare.

cin    

 cin    

în care unghiul dintre axa Z şi Zcin se determină cu relaţia:

s
  arctg
D M

unde s este avansul în mm/rot, iar DM este diametrul la care se află punctul
considerat de pe muchia aşchietoare.