ELEMENTE DEFINITORII

ALE GENULUI EPIC

Curs nr. 5
Prof.univ.dr. Elena-Lucia Mara
 Genul epic
• Termenul „epic” provine de la gr. „epos, epikos”, lat.
„epicus” – cuvânt, spunere, discurs, povestire şi însumează
operele care apelează la naraţiune ca mod principal de
expunere, la prezentarea mediată, indirectă a
evenimentelor.
• Conceptul „naraţiune” provine de la lat. „narratio”, fr.
„narration” care înseamnă povestire, istorisire, diegeză.
Naraţiunea este un mod de expunere specific genului
epic, constând în relatarea (din perspectiva unui/unor
narator/naratori) unor evenimente inspirate din realitate
sau imaginare la care participă personaje. Prin extensie,
termenul denumeşte şi o creaţie literară care aparţine
genului epic
 Elemente de Naratologie
Naraţiunea – mod de expunere caracteristic genului
epic, care consta in relatarea din perspectiva
unui narator a unor intămplări reale sau
imaginare; opera literară care aparţine genului
epic
1. Naraţiune heterodiegetică
2. Naraţiune homodiegetică
3. Naraţiune suprapusă
 Elemente de naratologie -
naratiunea
Naraţiune heterodiegetică – tipul de naratiune
in care naratorul se situeaza in afara
universului povestit (naraţiune la persoana a
III a)
-naratorul nu se situeaza in discurs prin indici
textuali
- tipologia naratorului: anonim sau reprezentabil
- perspectiva naratorului:focalizarea zero sau
externa
- ipostaza naratorului: obiectiva sau subiectiva
 Elemente de naratologie -
naratiunea
Naraţiune homodiegetică – tipul de naratiune in
care naratorul se situeaza in interiorul
universului povestit(naratiune la persoana a I)
-naratorul se situeaza in discurs prin indici
textuali
- tipologia naratorului: personaj narator,
narator auctorial
- perspectiva naratorului:focalizarea interna
- ipostaza naratorului: subiectiva
 Elemente de naratologie -
naratiunea
Naraţiune suprapusă– tipul de naraţiune in care
se combina cele doua modele diegetice
-naratorul se situeaza in discurs prin indici
textuali
- tipologia naratorului: personaj narator,
narator auctorial
- perspectiva naratorului:focalizarea interna
- ipostaza naratorului: subiectiva
 Elemente de naratologie –
naratorul
Naratorul – este principala instanta in comunicarea
narativa, instanta intermediara intre autorul
abstract, lumea narata si cititorul abstract.
a. Narator extradiegetic – nu se proiecteaza in
discurs
1. Narator anonim – relatare obiectiva la persoana a
IIIa
Ex: Lapusneanul mergea alaturi de vornicul Bogdan,
amandoi calari pe armasari turcesti…
 Elemente de naratologie –
naratorul
2. Narator reprezentabil – relatare subiectiva la
persoana a III a, sugerand perspectiva autorului
asupra faptelor prezentate
Ex: In aceasta obscuritate, strada avea un aspect
bizar, …caricatura in moloz a unei strazi italice…
b. Narator intradiegetic – se proiecteaza in discurs
prin indici de persoana I, fiindca se reprezinta
pe sine
1. Narator auctorial – isi exprima explicit rolul de
autor
 Elemente de naratologie –
naratorul
Ex: Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa
incep chiar astazi Romanul adolescentului miop,
voi lucra in fiecare dupa-amiaza…
2. Narator personaj – cu dublu rol, narator si
actant (narator autodiegetic)
Ex: Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la
casa parinteasca, la hornul casei cel humuit, la
care lega mama o sfara…
sau rol de martor si observator al intamplarilor(
narator homodiegetic)
 Elemente de naratologie –
naratorul
Ex: Am aflat cu acest prilej ca omul meu era un mare
vrajitor de lupi, pe care ii supunea si-i folosea cu
farmecele si magia sa…

Dupa atitudinea fata de universul narat

1. Narator obiectiv – relateaza evenimentele
impersonal, neutru
2. Narator subiectiv – are o atitudine participativa,
interpretativa, comenteaza evenimentele din
perspectiva personalizata
 Elemente de naratologie –
naratorul

Dupa perspectiva narativa adoptata

1. Narator omniscient – stie totul despre personaje
2. Narator uniscient – priveste personajul din
exterior, spune mai putin decat stie acesta
 Elemente de naratologie –
perspectiva narativa

Perspectiva narativa sau focalizarea - este

perspectiva din care sunt percepute
evenimentele narate
Perspectiva omniscienta sau focalizare zero
- naratorul este omniscient si ominprezent
- naratorul stie totul despre personajele lui
- naratorul descrie, interpreteaza, motiveaza trairile
cognitive si afective ale personajelor sale
 Elemente de naratologie –
perspectiva narativa

Perspectiva din interior sau focalizare interna

- naratorul se identifica cu personajul
- realitatea este perceputa si interpretata subiectiv
- se relateaza ce vede, ce aude, ce gandeste
personajul
- se relateaza evenimente interioare
 Elemente de naratologie –
perspectiva narativa

Perspectiva din exterior sau focalizare externa

- naratorul stie mai putin decat personajele
- realitatea este perceputa obiectiv
- se relateaza evenimente exterioare
- naratorul nu isi asuma judecati de valoare
- tehnici analitice indirecte specifice prozei
moderne
 Elemente de naratologie –
perspectiva narativa

Pluriperspectivismul sau focalizare multipla

- multiplicarea perspectivelor este generata de
proliferarea vocilor narative
- trecerea de la un tip de focalizare la altul produce
o ruptura de perspectiva
- se combina in formule diverse perspective
complementare
 Elemente de naratologie –
incipitul

Incipitul - este primul enunt cu rol de punct

strategic, menit sa medieze intre lumea
exterioara si cea a textului.
1. de tip clasic
a. de tip descriptiv (instaleaza un centru tematic
de control, care vizeaza repere spatio-
temporale, agentul narativ, identificarea
personajului sau o situatie initiala)
ex: Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte
de orele zece, un tanar de vreo 18 ani, imbracat in
uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre
Sfintii Apostoli cu un soi de valiza in mana… (G.Calinescu)
 Elemente de naratologie –
incipitul

b. de tip rezumativ (sunt formulate enunturi de

orientare prin informatii succinte legate de
repere spatio-temporale esentializate, agentul
narativ, identificarea personajului sau un
scenariu epic rezumat)
ex: Ca sa nu mai ramana repetent si anul acesta, mam mare,
mamitica si tanti Mita au promis tanarului Goe sa-l duca in
Bucuresti de 10 mai. (I.L.Caragiale)
 Elemente de naratologie –
incipitul

c. de tip enuntiativ (formulat sub forma unei

cugetari cu caracter general, instante narative,
identificarea personajului sau o avertizare
asupra fortelor conflictuale)
ex: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu
bogatia ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa
faceti dupa cum va trage inima, si Dumnezeu sa va ajute si
sa va acopere cu aripa bunatatilor sale. (Ioan Slavici)
 Elemente de naratologie –
incipitul

2. de tip modern
a. de tip prefata pragmatica (negociat ca enunt
metadiscursiv, monolog adresat sau dialog intre
eul narator si ascultator)
ex: Sigur, tu intelegi ar trebui acum sa incerc sa scriu altceva,
o nuvela morocanoasa, o povestire soptita, dramatica sau
in orice caz o schita pitica si parsiva, in fond cred ca ma
pricep in suficienta masura sa inventez. (Ioan Grosan)
 Elemente de naratologie –
incipitul

b. de tip ex-abrupto (se prezinta elemente

textuale ca si cum ar fi deja cunoscute
lectorului, un enunt formulat tip concluzie a unui
rationament anterior neexistent in text, un
discurs fragmentar)
ex: De aceea eu cred in vise, urma cu tarie batranul sculptor.
Nu in toate, bineinteles… (Vasile Voiculescu)
 Elemente de naratologie –
incipitul

c. de tipul punerii in abis (formulat sub forma unor

scenarii narative intertextualizate, oferind
cititorului un cod de lectura implicandu-l in
construirea textului)
ex: Aventura constiintei mele a inceput in iarna lui 1953, nu
cred sa fie vreun cetatean roman care sa nu fi auzit de
viscolul din acel an…Aveam, dupa cat se poate deduce
dintr-o simpla lectura a buletinului meu de identitate,
varsta de trei ani. Viscolul a durat trei zile…(Mircea
Nedelciu)
 Elemente de naratologie –
incipitul

d.de tipul decupajului (o formulare axiomatica,

confirmata sau infirmata ulterior, un fragment
dintr-un discurs inserat)
ex: Trebuie sa scriu (o carte) ca sa pot muri. Uzajul, la diateza
activa, a verbului mortii, <<omul a murit>>, <<il priveam cand
murea, vedeam? ca moare>> isi are firescul sau…(Gheorghe
Iova)
 Personajul şi portretul literar
• Personajul literar (lat. persona – mască de teatru, rol,
actor) este o prezenţă prin intermediul căreia scriitorul îşi
exprimă indirect ideile, sentimentele, concepţiile şi
reprezentările în opera epică sau dramatică. Ca instanţă
narativă, personajul reprezintă un element esenţial în
structura textului epic sau dramatic şi de-a lungul timpului
personajele au fost numite în chip diferit de către
teoreticenii artei literare.
 Tipologia personajelor literare

Tipologiile general-umane – configurate deja în literatura Antichităţii şi

perfecţionate de scriitorii clasici: eroul, avarul, ipocritul, fata bătrână,
cocheta, naivul, visătorul, cugetătorul, arieratul, arivistul etc.;
Tipologii sociale – ţăranul, aristocratul, soldatul, burghezul, intelectualul,
parvenitul, artistul etc.;
Tipologiile estetice vizează canonul impus de diferite curente literare.
Astfel, putem vorbi despre:
• Personajul clasic – tipologic, plat şi static;
• Personajul romantic – atipic, trăsături excepţionale, dinamic;
• Personajul realist – tipologic, complex, dinamic,

• Personajul modern – individualizat, dilematic, contradictoriu .

 Tipologia personajelor literare

Personajele „caractere” – personaje unitare, cu trăsături complexe

focalizate pe o dominantă caracterologică (modelul personajelor
balzaciene);
•Personajul arhetipal – personaj cu grad mare de convenţionalitate,
reprezentând un model originar, un erou exemplar, mitic, legendar,
de basm;
Personajul simbolic – erou învestit cu puternice semnificaţii morale şi
psihologice;
Personajul alegoric – vietăţi, plante, obiecte, concepte personificate,
umanizate, cu valenţe accentuate de semnificare;
Personajul parodic – construit într-un registru caricatural /
ironic / ludic; este un antierou, un „om sucit”.
 Tipologia personajelor literare

După gradul de implicare în desfăşurarea subiectului operei:

• Personaj principal – participă la toate momentele subiectului
(protagonist);
• Personaj secundar – fără participare la toate evenimentele
subiectului;
• Personaj episodic – apare întru-un singur episod sau
secvenţă, fără implicare în conflict.
 Tipologia personajelor literare
După calităţile morale pe care le are:
• Personaj pozitiv – întruchipează ideile de bine, trăsăturile
pozitive ale omului;
• Personaj negativ – întruchipează maleficul.
După gradul de complexitate:
• Personaj plat – erou construit în jurul unei singure idei sau
calităţi;
• Personaj rotund (complex) – cu trăsături complexe, uneori
contradictorii, dilematici.
•După gradul de veridicitate a trăsăturilor:
•• Personaj realist – creat prin mimesis, veridic, cu trăsături
inspirate din realitatea obiectivă;
• Personaj fabulos (fantastic) – însuşiri supranaturale, umane
/ nonumane.
 Tipologia personajelor literare

După gradul de individualizare:

• Personaj individual – cu identitate precizată, cu trăsături
psihosociale particulare,
• Personaj colectiv – un grup de oameni, cu trăsături specifice,
acţionând sinergic;
• Personaj generic (conceptual) – reprezintă idei, atitudini
supraindividuale, ipostaze umane tipice.
 Portretul literar
• Termenul „portret” provine de la cuvântul francez
„portrait” care înseamnă descrierea unei persoane. Este un
procedeau literar şi un tip de discurs descriptiv prin care se
prezintă un personaj literar, evidenţându-i-se trăsăturile
definitorii (fizice, morale, psihice, comportamentale,
raportul cu realitatea / cu alte personaje / viziunea
auctorială sau a unui alt personaj / a unei comunităţi asupra
lui). Portretul literar poate fi în proză sau în versuri, iar la
realizarea lui se poate apela la orice formă de expunere
(naraţiune, dialog, monolog).
 Tipuri de portret literar

• Portretul fizic este construit pe dominantele exterioare ale

personajului: pe trăsături legate de fizionomie,
vestimentaţia personajului. La nivelul discursului, se
realizează prin termeni concreţi de tip anatomic, câmpuri
lexicale care numesc percepţii senzoriale.
• Portretul moral detaliază trăsăturile sufleteşti, defectele,
trăsăturile de caracter, sistemul de valori, principii etice şi
morale. Se realizează prin enunţuri care dezvoltă concepte
etice, categorii ale conştiinţei şi ale afectelor.
 Tipuri de portret literar

Portretul psihic surprinde caracteristici ale personalităţii

eroului, aptitudini înnăscute (zestrea genetică, natură
introvertită / extravertită, temperament impulsiv, coleric /
melancolic, ezitant; fire raţională, lucidă / pragmatică /
visătoare, şovăielnică / contradictorie etc.) sau dobândite.
Acest tip de portret este realizat mai ales în proza
modernă, „ionică” cum o denumeşte Nicolae Manolescu.
Portretul complex care reuneşte trăsăturile fizice, morale
şi psihice ale personajului.
 Caracterizarea directă

Caracterizarea directă este o modalitate clasică,

formalizată, mai ales ca discurs descriptiv de tip
portret. Se poate realiza:
• Din perspectiva naratorului – focalizare externă,
discurs heterodiegetic (la persoana a III-a);
• Din perspectiva altor personaje – poate fi
obiectivă sau subiectivă, prin discurs adresat sau
neadresat, la persoana a II-a sau a III-a;
• • Autocaracterizare – perspectivă internă,
subiectivă; discurs homodiegetic (monolog,
monolog interior).
 Caracterizarea indirectă

• (pre)numele, porecla (cognomenul) – nivel de mare potenţial de

semnificare / de simbolizare,
• Modelul comportamental – fapte, atitudini faţă de valorile
existenţiale, reacţii fiziologice etc.;
• Caracteristici cognitive – experienţa de cunoaştere, reprezentări,
idei, gânduri, dileme morale;
• Actele de comunicare – vorbire, limbaj, clişee verbale, accentul,
ritm, gestică, mimică, ticuri verbale şi nervoase;
• Regim afectiv şi instinctual – stări emoţionale, sentimente,
afinităţi, trăiri empatice, percepţii, instincte;
• Identitatea socială, raportul cu realitatea, interacţiunea cu
celelalte personaje;
• • Descrierea mediului familial / social, descrieri de interior,
descrieri de natură cu rol de caracterizare.
 Structura textului literar
• plan narativ – în care se cristalizează un fir epic / o serie
de fire epice şi este dinamizat de unul sau mai multe
conflicte;
• plan analitic – în care se detaliază universul lăuntric al
personajelor (conştient/subconştient, trăiri/reflecţii /
dileme, conflicte interioare;
• plan estetic – cel al comentariilor naratorului, al aserţiunilor
sale, al asocierilor libere de idei, al divagaţiilor;
• plan-cadru / plan monografic – care însumează
macrostructuri ale universului ficţional: repere spaţio-
temporale, elemente definitorii ale unei societăţi /
 Moduri de expunere

• Naraţiune
• Descriere
• Dialog
• Monolog
 Construcţia subiectului în opera
epică
• Conflict
• Prolog
• Expoziţiune
• Intrigă
• Punct culminant
• Deznodământ
• Epilog
 Compoziţia discursului artistic

Modul de organizare internă a textului reflectat în:

- alcătuirea formală a unei opere: volume ale unui
ciclu, părţi, capitole, episoade narative, secvenţe;
- formula narativă/tiparul epic: povestirea în
povestire, povestirea în ramă, jurnalul comentat etc.;
- principiile compoziţionale / criteriile de
organizare a textului: organizare lineară,
cronologică, simultană, discontinuitatea
evenimentelor;
- tehnici narative, ritmul epic, strategii
iscursive.