Sunteți pe pagina 1din 38

ȘCOLI DE GÂNDIRE ECONOMICĂ CONTEMPORANE

Premii - Economie
1. Preambul
2. Medalia J.B. Clark
3. Premiul Nobel pentru economie
Curs 1
ȘCOLI DE GÂNDIRE ECONOMICĂ CONTEMPORANE
Tematică
1+2. Premii, asociații și publicații în gândirea economică. Colocviul Lipman și
Colocviul de la Mont Pelerin
3. Noua școală de la Cambridge

4. Școala austriacă de gândire economică din sec. al XX-lea

5. Școala ordo-liberală de la Freiburg

6. Școala din Virginia (Public choice)

7. Școala de la Chicago

8. Școlile macroeconomiei keynesiene

9.1. Școala de la Stockholm

9.2. Noua școală clasică


10 + 11. Tendințe actuale în gândirea economică: Econofizica, Neuroeconomia,
Freakonomics, Economia comportamentală
Condiție pentru susținerea examenului

Redactarea unei recenzii pe baza


unei lucrări (la alegere) scrise de
un reprezentant al unei școli de
gândire economică studiată pe
acest semestru.

Data limită pentru predarea


recenziei – ultimul curs.
Recenzia va avea între 3 și 5
pagini A4, TNR 12, 1.5.
1. Introducere.
ȘCOALA DE GÂNDIRE ECONOMICĂ (ȘGE)
 ȘGE reprezintă mişcarea ştiinţifică grupând un număr de adepţi în jurul
unui program de cercetare;
 Programul de cercetare, de la care se revendică mai mulți autori,
cuprinde o serie de idei-cheie, pe care adepții le susţin şi le apără de
adversari;
 Programul de cercetare cuprinde:
 corpusul teoretic - teoria economică
 metoda de cercetare
 scopul
 viziunea.
 O ȘGE poate exista în același timp cu una sau mai multe ȘGE.
Mentori și discipoli

Mentorul este «omul cu ideea», adică fondatorul «programului de


cercetare» și al școlii de gândire economică;

Fiecare școala de gândire economică se revendică de la unul sau de la câțiva


autori și de la opera lor.

Mentorul, în plan mediac, formatorul de opinii, este înțeleptul, sfătuitorul,


educatorul, etalonul în mediul profesional – generator al unui curent de
idei;

Discipolul este dezvoltatorul cercetărilor magistrului. Discipolul adoptă,


urmează și continuă «programul de cercetare» al fondatorului de școală.
Mentori și discipoli

Mentorul și discipolul
Relația dintre mentor și alcătuiesc un arhetip al
discipol se bazează pe Relația dintre mentor și
discipol este, de obicei, cercetării științifice,
transferul de informații informală, bazată pe esențial în definirea
și pe schimbul de idei, afinități științifice și pe ȘGE, recunosc și
generatoare de noi încredere;
descoperiri; împărtășesc aceeași
tradiție intelectuală.
Ce este mainstream-ul?
 Astăzi majoritatea economiștilor urmează mainstream-ul sau curentul
principal, calificat de critici drept ortodoxie economică;
 Mainstream-ul este un termen utilizat pentru a delimita economia în general de
abordările școlilor heterodoxe de gândire economică;
 Mainstream-ul actual postulează că resursele sunt rare și că este necesară
alegerea între alternative concurente, deci, este necesar arbitrajul în economie;
 Mainstream-ul economic modern se bazează în principal pe teoria economică
tradițională, apărută în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și care s-a
dezvoltat în secolul al XIX-lea. Mainstream-ul recunoaşte, de asemenea,
existenţa imperfecţiunilor pieţei şi idei din economia keynesiană.
 Mainstream-ul utilizează modele de creştere economică pentru a analiza
variabilele care afectează venitul naţional pe termen lung, foloseşte teoria
jocurilor pentru modele de comportament pe piaţă.
 Unele descoperiri importante asupra comportamentului colectiv (de exemplu,
apariţia de organizaţii) au fost încorporate în noua economie instituţională.
 Medalia John Bates Clark este acordată de American
Economic Association unui economist american sub patruzeci
de ani, „care a adus o contribuție semnificativă la
dezvoltarea gândirii și cunoașterii economice.”
 De la originea sa (1947) până în 2009, Medalia s-a acordat
din doi în doi ani, iar începând cu anul 2010, s-a acordat
anual.
 După Premiul Nobel pentru Economie, Medalia John
Bates Clark este cea mai prestigioasă recompensă din
știința economică.
 Premianții John Bates Clark, într-o proporție importantă,
sunt laureați ai Premului Nobel.
Anul Laureații Instituția Țara
Massachusetts Institute of
1947 Paul A. Samuelson SUA
Technology
Kenneth E. Marea
1949 Michigan of University
Boulding Britanie
1951 Milton Friedman Chicago of University SUA
1953 Non attribué
1955 James Tobin Yale University SUA
1957 Kenneth J. Arrow Stanford University SUA
1959 Lawrence R. Klein University of Pennsylvania SUA
Massachusetts Institute of
1961 Robert M. Solow SUA
Technology
Hendrik
1963 Harvard University Olanda
Houthakker
1965 Zvi Griliches Chicago of University Israel
1967 Gary S. Becker Chicago of University SUA
1969 Marc Leon Nerlove Yale University SUA
1971 Dale W. Jorgenson Harvard University SUA

Massachusetts Institute of
1973 Franklin M. Fisher SUA
Technology

1975 Daniel McFadden University of California, Berkeley SUA

1977 Martin S. Feldstein Harvard University SUA

1979 Joseph E. Stiglitz Oxford University SUA

1981 A. Michael Spence Harvard University SUA

1983 James J. Heckman University of Chicago SUA

Massachusetts Institute of
1985 Jerry A. Hausman SUA
Technology

1987 Sanford J. Grossman Princeton University SUA

1989 David M. Kreps Stanford University SUA


1991 Paul R. Krugman Massachusetts Institute of Technology SUA

1993 Lawrence H. Summers Worldbank SUA

1995 David Card Princeton University Canada


1997 Kevin M. Murphy University of Chicago SUA
1999 Andrei Shleifer Harvard University SUA
2001 Matthew Rabin University of California, Berkeley SUA
2003 Steven Levitt University of Chicago SUA
2005 Daron Acemoğlu Massachusetts Institute of Technology Turcia
2007 Susan C. Athey Massachusetts Institute of Technology SUA
2009 Emmanuel Saez University of California, Berkeley Franța
2010 Esther Duflo Massachusetts Institute of Technology Franța
2011 Jonathan Levin Stanford University SUA
2012 Amy Finkelstein Massachusetts Institute of Technology SUA
2013 Raj Chetty Harvard University SUA
2014 Matthew Gentzkow University of Chicago SUA
3. Premiul Nobel
 Alfred Nobel (1833 - 1896) = industriaș și chimist suedez,
inventator al dinamitei.
 Nobel, în testamentul său, a întemeiat o fundație cu scopul ca veniturile
imensei sale averi să fie oferite în fiecare an „sub formă de premii celor
care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității”.
 Testamentul lui Nobel accentuează că „în acordarea premiilor, nu
trebuie să se dea nicio atenție naționalității candidaților.”
 Primele premii Nobel au fost acordate la 10 decembrie 1901, după
moartea creatorului lor.
 Premile presupun acordarea unei medalii, a unei diplome și a unei sume
de bani (care la început a fost in valoare de 40.000 dolari SUA, iar apoi
a crescut la 10.000.000 coroane suedeze (SEK)).
 În iunie 2012 Fundația Nobel a decis să reducă suma de bani la 8
milioane SEK.
Medicină

Literatură Pace

Premiul
Nobel

Economie Fizică

Chimie
Cine decide?
Castigatorii sunt stabiliti de 4 insitutii:

1) Academia Regala de Stiinte (Suedia) – fizica, chimie, economie

2) Academia Suedeza – Literatura

3) Nobel Assembly (Suedia) – medicina

4) Comitetul Nobel (Norvegia) – pace


Premiul Nobel pentru economie
In 1968, Sveriges Riksbank (banca centrala a Suediei) a fondat
Premiul pentru Economie in memoria lui Alfred Nobel, fondatorul
premiilor Nobel.

Finantarea acestui premiu este asigurata de catre Sveriges Riksbank,


aceasta platind fundatiei Nobel cheltuielile administrative asociate
cu premiul si finantând partea monetara a premiului.

Anual, acest premiu este acordat de catre Academia Regala Suedeza


pentru Stiinte, Stockholm, Suedia, conform acelorasi principii pe
baza carora s-au acordat premiile Nobel din 1901.
Academia Regală are în vedere în principal originalitatea contribuţiilor,
importanţa lor ştiinţifică şi practică şi impactul asupra cercetării
ştiinţifice.

O contribuţie este considerată importantă în măsura în care pune bazele


sau reprezintă punctul de plecare pentru alte cercetări ştiinţifice.

Se are în vedere și impactul asupra societăţii în ansamblu, inclusiv


impactul asupra politicilor publice.

În alegerea laureaţilor, timpul s-a dovedit un factor de mare ajutor,


„sortând” candidaţii eligibili și minimizând riscul unei „faime premature”.

În primul deceniu de existenţă, premiul a revenit unor economişti celebri,


premiaţi retroactiv, numeroase cercetări datând de câteva zeci de ani, chiar
din perioada anilor '30.
Observații
În economie şi în ştiinţele sociale, în general, este necesară o
perioadă mai lungă pentru a evalua soliditatea şi consistenţa unei
teorii.

Evaluarea calităţii şi relevanţei unei contribuţii necesită analize


critice şi testări repetate, nu doar din cauza complexităţii
comportamentului economic, ci şi pentru că acesta se modifică în
timp şi spatiu.

În plus, testele empirice necesită mult timp pentru a fi urmărite.


 În fiecare an, pentru Premiul Nobel sunt propuse între
100 și 250 de personalități, dintre care sunt selecționate
cel mult 3 pentru a primi distincția.
 Premiul poate fi acordat unui număr de maxim 3
personalități.
 Dacă este acordat unui număr de 2, atunci acestea vor împărți în
mod egal suma de bani.
 Dacă se acordă unui număr de 3, atunci suma de bani poate fi
împărțită în mod egal sau poate fi acordată jumătate din sumă
uneia dintre presonalități, iar cealaltă jumătate va fi împărțită egal
de celelalte 2.
Premiul Nobel pentru economie
 Până în prezent au fost acordate 46 de premii pentru economie, începând cu
anul 1969, astfel:
 23 la câte un singur laureat;
 17 împartite de cate 2 laureati;
 6 impartite de 3 laureati.
 Pana in momentul de fata, nu exista laureati care să fi câștigat de mai multe
ori Premiul pentru economie.
 In perioada 1969 – 2014, numarul persoanelor care au primit Premiul a
ajuns la 75 de laureati.
 Varsta medie a acestora este de 62 de ani; cei mai tineri (Kenneth J.
Arrow – SUA, Jean Tirole – Franța) au avut 51 ani, iar cel mai în
vârstă (Leonid Hurwicz – SUA) a avut 90 ani, atunci când au primit
premiul.
 Prima si singura femeie care a câștigat Premiul a fost Elinor Ostrom(SUA),
in 2009, „pentru analiza guvernarii si cooperarii economice”.
Până acum, Premiul Nobel pentru economie a fost
acordat pentru realizări privind:
 Teoria echilibrului general (ex.: Paul Samuelson, Kenneth Arrow, John
Hicks, Gerard Debreu, Maurice Allais)
 Macroeconomia (ex.: Milton Friedman, Lawrence Klein, James Tobin,
Franco Modigliani, James Meade, Bertil Ohlin, Robert Solow, Arthur Lewis,
Theodore Schultz, Robert Lucas, Robert Mundell)
 Microeconomia (ex.: George Stigler, James Mirrlees, William Vickrey,
Harry Markowitz, Merton Miller, William Sharpe, Robert Merton şi Myron
Scholes)
 Cercetarea interdisciplinară (ex.:Simon Kuznets, Friedrich von Hayek,
Gunnar Myrdal, Herbert Simon, James Buchanan, Ronald Coase, Gary
Becker, Robert Fogel, Douglas North, Amartya Sen)
 Noi metode de analiză economică (Ragnar Frisch, Jan Tinbergen ,
Trygve Haavelmo, James Heckman, Daniel Mc'Fadden, Wassily Leontieff ,
Richard Stone, Leonid Kantorovich,Tjalling Koopmans, John Harsanyi,
John Nash, Reinhard Selten)
 Cei mai mulți câștigători ai Premiului Nobel pentru economie (28) sunt
afiliați Universității Chicago.
Sursa: http://stats.areppim.com/stats/stats_nobelxecoxnation.htm
Este evident rolul sporit al formulărilor matematice, cu reprezentanţi de
frunte precum Samuelson, Hicks, Koopmans, Kantorovich, Debreu, Allais
– şi lista cu siguranţă nu se opreşte aici.

O trăsătură importantă în cercetare, relevată şi de către premiul Nobel, se


referă la sublinierea importanţei crescânde a metodelor cantitative.

Această evoluţie este evidentă în premiile acordate lui Frisch, Tinbergen,


Leontieff, Klein, Stone, Haavelmo, Heckman, McFadden etc.

Într-adevăr, volumul imens al cercetărilor cantitative din ultimele decenii,


care implică adesea un volum foarte mare de date, ar fi fost cu greu posibil
fără econometrie, analiza input-output, programarea şi tehnologia
informatică.
Premiul Nobel pentru economie 2014
Jean Tirole (n.1953), Universitatea din Toulouse,
Franţa - "pentru anliza puterii pe piaţă şi a
reglementării pieţelor"
Cele mai importante studii ale sale explică modul în care trebuie înţelese şi
reglementate industriile în care operează doar câteva companii puternice.

Multe industrii sunt dominate de un număr mic de companii importante sau


doar de una singură, care deţine monopolul pe o anumită piaţă. În lipsa unor
reglementări, aceste pieţe pot provoca efecte sociale nedorite, cum ar fi preţuri
mai mari decât cele justificate de costuri sau companii neproductive care
supravieţuiesc prin blocarea intrării pe piaţă a unor noi competitori.

De la jumătatea anilor 1980 şi până în prezent, Tirole a cercetat astfel de eşecuri


ale pieţei. Analizele lui despre companiile cu putere mare pe o anume piaţă
furnizează o teorie unitară care se bazează pe întrebări legate de politicile de stat,
şi anume: cum ar trebui guvernele să gestioneze fuziunile dintre
companiile mari şi cum ar trebui autorităţile centrale să reglementeze
monopolurile.
Înainte de Tirole, cercetătorii şi autorităţile au căutat principii generale după care
se conduc toate industriile. Tirole, în schimb, a dovedit din punct de vedere
teoretic faptul că anumite reguli dau rezultate bune doar în anumite
condiţii.

De exemplu, menţinerea unui anumit plafon al preţurilor ar putea determina


companiile puternice să scadă costurile, ceea ce reprezintă un lucru benefic
pentru societate. Totuşi, această plafonare a preţurilor permite companiei să
obţină profituri excesive, ceea ce este negativ pentru societate.

Cooperarea pentru stabilirea unor preţuri pe o anumită piaţă este, de obicei,


dăunătoare, dar cooperarea pentru acordarea patentelor poate avea efecte
pozitive pentru toţi actorii dintr-o industrie.
În acelaşi sens, fuziunea unei companii cu furnizorul său poate încuraja inovaţia,
dar, în acelaşi timp, poate avea consecinţe negative în ceea ce priveşte competiţia.

Astfel, reglementarea unei industrii trebuie să fie atent adaptată


specificului fiecărei pieţe în parte. Tirole a scris mai multe cărţi şi articole în
care a prezentat un cadru general ce trebuie urmat pentru a implementa astfel de
politici adaptate. De asemenea, în articolele sale, cercetătorul francez a aplicat
aceste politici în domenii diverse, cum ar fi telecomunicaţiile şi sectorul
bancar.

Urmând aceste îndrumări prezentate de Tirole, guvernele pot să încurajeze


companiile mari să devină mai productive şi, în acelaşi timp, să evite ca acestea să
afecteze competitorii şi clienţii.
Nr.crt. An Laureat/laureați NOBEL Premiul Nobel
RAGNAR FRISCH (1895-1973),
(1) 1969 NORVEGIA „Pentru descoperirea şi utilizarea modelelor
şi dinamice în analiza proceselor economice”.
JAN TINBERGEN (1903-1994),
OLANDA
„Pentru lucrări ştiinţifice prin care a
(2) 1970 PAUL A. SAMUELSON dezvoltat o teorie economică statică şi
(1915-2009), dinamică şi pentru participarea activă la
SUA ridicarea nivelului analizei în ştiinţele
economice”.

(3) 1971 SIMON KUZNETS (1901-1985), „Pentru explicaţiile sale în legătură cu


SUA creşterea economică, bazate pe experienţa
sa vastă, explicaţii care au condus la
perspective vaste in structurile economice
şi sociale şi au condus procesele de
dezvoltare”.

(4) 1972 JOHN R. HICKS (1904-1989), „Pentru lucrările lor deschizătoare de


Marea Britanie drumuri în teoria generală a echilibrului
şi economic şi în teoria bunăstării”.
KENNETH J. ARROW (1921-),
SUA
Nr.
An Laureatul NOBEL Premiul Nobel
WASSILY LEONTIEF (1906-1999), „Pentru elaborarea metodei Input-Output,
(5) 1973 SUA ca şi pentru folosirea acesteia la rezolvarea
unor probleme importante de economie”.

(6) 1974 GUNNAR MYRDAL (898-1987), „Pentru lucrările lor deschizătoare de


SUEDIA drumuri în domeniul teoriei banilor şi
şi
teoriei conjuncturii şi analizelor
FRIEDRICH A. von HAYEK (1899-
1992), Austria amănunţite ale dependenţei alternative de
relaţiile economice, sociale şi
instituţionale”.

(7) 1975 LEONID V. KANTOROWITSCH „Pentru contribuţia acestora la teoria


(1912-1986), Rusia alocării optimale a resurselor”.
şi
TJALLING C. KOOPMANS (1910-
1986), SUA

„Pentru contribuţia la analiza consumului,


(8) 1976 MILTON FRIEDMAN (1912-2006), la istoria banilor şi teoria banilor, cât şi
SUA pentru o clarificare a complexităţii politicii
de stabilizare”.
Nr. Anul Laureatul NOBEL Premiul Nobel
„Pentru lucrările deschizătoare de drumuri
(9) 1977 BERTIL OHLIN (1899-1979), SUEDIA în domeniul teoriei comerţului mondial şi
şi mişcării internaţionale a capitalului”.
JAMES E. MEADE (1907-1995),
MAREA BRITANIE

(10) 1978 HERBERT A. SIMON (1916-2001), SUA „Pentru studiul deschizător de drumuri al
proceselor de decizie în organizaţiile
economice”.

(11) 1979 THEODORE W. SCHULTZ (1902- „Pentru lucrările deschizătoare de drumuri


1998), SUA în studiul dezvoltării economice, prin
şi
luarea în considerare a problemelor ţărilor
SIR ARTHUR LEWIS (1915-1991), SUA
în curs de dezvoltare”.

„Pentru construcţia modelelor economice


(12) 1980 LAWRENCE KLEIN (1920 -2013), SUA conjuncturale şi utilizarea acestora în
analizele politicilor economice”.
Nr. Anul Laureatul NOBEL Premiul Nobel

(13) 1981 JAMES TOBIN (1918-2002), „Pentru analiza pieţelor financiare şi a


SUA efectelor acesteia asupra deciziilor de
cheltuire şi astfel asupra ocupatiei forţei de
muncă, producţiei şi formării preţurilor”.
„Pentru studiile sale asupra modului de
(14) 1982 GEORGE STIGLER (1911- funcţionare şi structurilor pieţelor, dar şi
1991), SUA pentru cauzele şi efectele regularizării mâinii
publice”.
„Pentru introducerea metodelor analitice
(15) 1983 GERARD DEBREU (1921- noi în teoria economică şi pentru o
2004), riguroasă reformulare a teoriei echilibrului
SUA general al pieţelor”.
„Pentru realizările sale la dezvoltarea
(16) 1984 RICHARD STONE (1913-1991), sistemelor generale de calcul economic, prin
MAREA BRITANIE care el a înbunătăţit radical fundamentul
analizei economice empirice”.
Nr. Anul Laureatul NOBEL Premiul Nobel
„Pentru analiza sa asupra comportamentului
(17) 1985 FRANCO MODIGLIANI (1918-2003), SUA de economisire de pe piaţa financiară”.

„Pentru dezvoltarea teoriei contractuale şi


(18) 1986 JAMES M. BUCHANAN Jr. (1919- 2013), constituţionale fondate pe studiul procesului
SUA de pregătire şi luare a deciziilor politice şi
economic”.
„Pentru lucrările sale despre teoriile creşterii
(19) 1987 ROBERT M. SOLOW (1924-), SUA economic”.
„Pentru contribuţiile sale la teoria pieţelor şi la
(20) 1988 MAURICE ALLAIS (1911- 2010), FRANŢA folosirea eficientă a resurselor”.

„Pentru formularea fundamentelor teoretico -


(21) 1989 TRYGVE HAAVELMO (1911-1999), probabilistice în econometrie”.
NORVEGIA
„Pentru dezvoltarea teoriei portofoliului”.
(22) 1990 HARRY M. MARKOWITZ (1927-), SUA
„Pentru contribuţiile sale fundamentale la
MERTON H. MILLER (1923-2000), SUA
teoria finanţelor firmei”
WILLIAM F. SHARPE (1934-), SUA
„Pentru contribuţiile sale fundamentale la
teoria formării preţurilor în cazul problemelor
financiare”.
Nr. Anul Laureatul NOBEL Premiul Nobel
„Pentru descoperirea şi explicarea însemnătăţii
(23) 1991 RONALD H. COASE (1910-2013), Marea costurilor de tranzacţie şi a drepturilor de
Bitanie dispoziţie pentru structura instituţională şi
funcţionarea economiei”.
„Pentru largirea teoriei microeconomice
(24) 1992 GARY S. BECKER (1930-), SUA într-un domeniu larg al comportamentului
uman şi al muncii în cooperarea ?
oamenilor”.
ROBERT W. FOGEL (1926- 2013), SUA „Pentru înnoirea cercetării economice prin
(25) 1993 şi folosirea teoriei economice şi a metodelor
DOUGLASS C. NORTH (1920-), SUA cantitative, pentru a explica schimbările
economice şi instituţionale”.

REINHARD SELTEN (1938-),


(26) 1994 GERMANIA „Pentru analiza fundamentală a echilibrului
JOHN F. NASH Jr. (1928-), SUA în jocurile ne-cooperante ale teoriei
JOHN C. HARSANYI (1920-2000), SUA jocurilor”.

„Pentru formularea teoriei anticipărilor


(27) 1995 ROBERT E. LUCAS Jr. (1937-), SUA raţionale asupra comportamentului
diferiţilor participanţi la schimbările
economice”.
Nr. AN Laureatul NOBEL Premiul Nobel
„Pentru contribuţiile sale fundamentale
(28) 1996 JAMES A. MIRRLEES (1936-), Marea la teoria economică a stimulentelor
Britanie pentru participanţi pe piaţă care sunt
şi informaţi în mod diferit”.
WILLIAM VICKEREY (1914-1996),
SUA

(29) 1997 ROBERT C. MERTON (1944-), SUA „Pentru expansiunea unei formule
şi matematice întrebuinţată la exprimarea
MYRON S. SCHOLES (1941-), SUA valorilor opţionale la bursă”.
„Pentru contribuţiile sale fundamentale
(30) 1998 AMARTYA SEN (1933-), India la teoria economică a bunăstării, teorie
aplicabilă şi în ţările în curs de
dezvoltare”.
„Pentru analiza politicilor fiscale şi
(31) 1999 ROBERT A. MUNDELL (1932-), monetare în diferite sisteme ale cursului
Canada de schimb şi pentru analiza domeniilor
optimale ale monedei”.
„Pentru dezvoltarea teoriilor şi
(32) 2000 JAMES J. HECKMAN (1944-), SUA metodelor analizei pe eşantioane
şi selective”.
DANIEL L. McFADDEN (1937-), SUA „Pentru dezvoltarea teoriilor şi
metodelor analizei opţiunilor alegerii
discrete”.
Nr. AN Laureatul NOBEL Premiul Nobel

GEORGE A. AKERLOF (1940-), „Pentru analiza pieţelor cu informaţie


SUA asimetrică”.
(33) 2001 MICHAEL SPENCE (1943-), SUA
JOSEPH E. STIGLITZ (1943-), SUA

„Pentru introducerea unei perspective


DANIEL KAHNEMAN (1934-), asupra cercetării psihologice în ştiinţele
Israel economice, în special cu privire la
şi
evaluările şi deciziile în caz de
(34) 2002 VERNON L. SMITH (1927-), SUA
incertitudine”.
„Pentru introducerea experimentelor de
laborator ca instrument al analizei
economice empirice, în special în studiul
diferitelor mecanisme ale pieţii”.

(35) 2003 ROBERT F. ENGLE III (1942-), SUA


şi
„ Pentru metodele de analiză a seriilor
economice temporale cu volatilitate
CLIVE W. J. GRANGER (1934-), temporală variabilă (ARCH)”.
Marea Britanie
„Pentru metodele analizei seriilor
economice temporale cu trenduri
schimbătoare (co-integrare)”.
Nr. An Laureatul NOBEL Premiul Nobel

FINN E. KYDLAND (1943-), SUA „Pentru contribuţiile acestora la


(36) 2004 şi macroeconomia dinamică:
EDWARD C. PRESCOTT (1940-), SUA consistenţa temporală a politicii
economice şi puterea impulsionantă
a ciclurilor conjuncturale”.

(37) 2005 ROBERT J. AUMANN/ (1930-), SUA „Pentru contribuţiile lor la analiza
şi teoriei jocurilor”.
THOMAS C. SCHELLING (1921-), SUA

(38) 2006 EDMUND S. PHELPS (1933-), SUA „Pentru activitatea sa în domeniul


macroeconomiei”.

LEONID HURWICZ (1917- 2008), SUA


(39) 2007 ERIC S. MASKIN (1950- ), SUA „Pentru lucrările legate de teoria
ROGER B. MYERSON/ (1951-), SUA concepţiei mecanismelor pieţei”.
Nr. An Laureatul NOBEL Premiul Nobel

„Pentru analiza structurii


(40) 2008 PAUL KRUGMAN (1953-), SUA comerţului şi a amplasării activităţii
economice”.

(41) 2009 ELINOR OSTROM(1933-), SUA „Pentru munca lor în ceea ce


OLIVER E. WILLIAMSON(1932-), SUA privește politicile de guvernanță
economică”.

(42) 2010 PETER A. DIAMOND (1940-), SUA „Pentru munca lor de a explica cum
șomajul, locurile de muncă vacante
DALE T. MORTENSEN (1939-), SUA și salariile sunt influențate de
CHRISTOFER A. PISSARIDES (1948-), reglementări si politică”.
Cipru

THOMAS J. SARGENT (1943-), SUA „Pentru progresul înregistrat în


(43) 2011 cercetarea relaţiilor dintre măsurile
CHRISTOPHER A. SIMS (1942-), SUA de politică economică şi impactul
lor asupra economiei reale..”
Nr. ANUL Laureatul NOBEL Premiul Nobel
Alvin E. Roth (1951-) și "Pentru teoria
(44) 2012 Lloyd S. Shapley (1923-) alocațiilor stabile și
SUA practica
mecanismelor de
piață"
Eugene F. Fama (1939-) "Pentru analiza lor
(45) 2013 Lars Peter Hansen (1952-) și empirică a prețurilor
Robert J. Shiller (1946-) activelor"
SUA
Jean Tirole (n.1953), “Pentru anliza
(46) 2014 Franţa puterii pe piaţă şi a
reglementării
pieţelor"