Bolile aparatului digestiv

Boli ale cavității bucale

Stomatita
Stomatita este o inflamaţie a cavităţii bucale şi se prezintă într-o
multitudine de manifestări, fiind provocată de mai multe cauze:alergii,
infecţii sau afecţiuni ale organelor intene.Este o afecțiune dureroasă,
asociată cu roşeaţă, sângerări şi umflături ale zonei afectate.
Cauzele care duc la dezvoltarea stomatitei sunt diverse, printre care se
numără alergiile, virusul herpes simplex, micozele, cancerul bucal sau
imunitatea scăzută. Inflamaţiile alergice ale cavităţii bucale au caracter
individual şi se manifestă diferit de la persoană la persoană. Aşadar,
atât simptomele, cât şi tratamentele stomatitei depind în mod direct de
cauza care a dus la apariţia afecţiunii.
Simptome
Stomatita se caracterizează prin:
• Durere,
• Prezenţa unor ulceraţii la nivelul cavităţii bucale.

În funcţie de tipul ei, stomatita prezintă diverse simptome:

Stomatita herpetică se manifestă prin febră însoţită de apariţia unor
vezicule sau ulceraţii la nivelul cavităţii bucale, gingii umflate, salivaţie
excesivă, dificultate la înghiţire, respiraţie urât mirositoare.

Stomatita aftoasă se prezintă prin simptome precum senzaţia de

arsură sau furnicături în cavitatea bucală înainte de apariţia altor
manifestări, leziuni pe membrana mucoasă a cavităţii bucale, leziuni
ce se transformă în ulceraţii, dificultate la înghiţire, respiraţie urât
mirositoare.
Printre cauzele favorizante ale afecţiunilor gastrointestinale se
numără:
• insuficienţa funcţională a aparatului dento-maxilar,
• defectele de dezvoltare ale cavităţii bucale,
• tulburările aparatului receptor de la nivelul mucoasei bucale.
Infecţia de focar buco-dentară produce o reactivitate modificată a
organismului prin scăderea rezistenţei acestuia, în afara localizărilor
mai frecvente pe aparatul cardiovascular, locomotor şi renal, se
întîlnesc și o serie de manifestări şi la nivelul tubului digestiv.

În cadrul simptomelor generale ale bolii de focar, de tipul astenie,

cefalee, stare subfebrilă, se mai constată tulburări dispeptice,
disfagie, senzaţie de plenitudine, mucoasa linguală încărcată,
albicioasă, saburală cu marginile congestionate. La nivelul mucoasei
labiale se pot observa vezicule herpetice. Policariile şi gingivita
cronica eritematoasă de asemenea, sunt frecvent întâlnite. În afara
acestor simptome se mai întalnesc tulburări salivare şi vezicule la
nivelul mucoasei jugale, gingivoragii, disfagie.
Cariile
Smalțul dentar este învelișul protector al dintelui și cea mai dură
componentă a sa. Smalțul nu are nervi sau vase de sânge, nefiind
sensibil la durere. Dedesubt se află dentina, cea mai mare parte a
dintelui și care este sensibilă la durere. Dentina acoperă pulpa dintelui,
un țesut moale ce conține vase de sânge și nervi, fiind situată în
mijlocul dintelui. Placa bacteriană este o peliculă subțire și lipicioasă ce
se formează pe smalț și care este formată din diverse tipuri de bacterii
și resturi alimentare.
După ce consumăm alimente cu o concentrație mare de zahăr,
bacteriile descompun zahărul în acizi ce atacă smalțul. Caria dentară
apare în momentul în care smalțul și dentina se înmoaie sub acțiunea
atacului acid și se produce o cavitate. Odată ce a trecut de smalț, caria
înaintează mai rapid prin dentină și ajunge la pulpă, producând
inflamația și infecția.
Cariile reprezintă una dintre cele mai răspândite probleme dentare,
afectând aproximativ jumătate din adulți. Părțile cele mai predispuse la
carii sunt suprafețele dinților ce constituie mușcătura și zonele dintre
dinți, locul în care deseori rămân resturi alimentare.

Simptome:
În primele stadii cariile nu prezintă simptome, însă medicul își poate da
seama dacă există vreo carie, examinând radiografiile dentare. Acesta
este unul dintre motivele pentru care vizitele regulate la stomatolog sunt
atât de importante.
Odată ce caria ajunge la dentină, apare sensibilitatea dentară, în special
la alimentele și băuturile dulci, acidulate sau fierbinți. Pe măsură ce
caria ajunge la pulpă, apare și durerea. Dacă durerea apare la alimente
dulci sau fierbinți, aceasta dureaza doar câteva minute sau secunde. Cu
cât ajunge mai mult în interiorul dintelui, caria produce dureri
persistente, care cedează doar cu ajutorul medicamentelor. În acest
moment, vizita la medic este esențială, doarece se poate dezvolta un
abces dentar.
Durerea este un simptom ce poate indica afectarea mai multor dinți, iar
neglijarea sa duce la complicații cum ar fi pierderea dintelui.
Cauze: • echilibrul calciu-fosfat din
aportul nutritiv (raport normal:
• igiena orală 2-1/3),
necorespunzatoare, • carența următoarelor principii
• consumul ridicat de nutritive: vitamine( A,C,D),
alimente bogate în oligoelemente:
zaharuri, bor, vanadiu, molibden, manga
n, stronțiu, litiu, cupru, fluor,
• stresul, proteine, lipide și glucide,
• fumatul • boli infecto-contagioase
• distrofiile dentare, apărute în perioada de formare
• dezechilibre hormonale, și mineralizare a
dinților determină apariția
distrofiilor dentare.
 Boli ale faringelui
Inflamația faringelui.
Cele mai frecvente procese inflamatorii ale faringelui
sunt faringita și amigdalita (angina). Deși bacteriile pot fi de multe ori
cauza infecției, etiologia cea mai des întâlnită rămâne în infecțiile
virale ale tractului respirator superior. Printre cei mai frecvenți agenți
patogeni virali se numără rinovirus, coronavirus, adenovirus și virusul
gripal. Manifestarea generală tipică etiologiei virale implică tuse,
eritem, edem al mucoasei fără exsudat precum și umflarea
amigdalelor. De asemenea, faringita și amigdalita pot prezenta și
etiologie bacteriană, de multe ori cu implicarea streptococilor beta-
hemolotici și Staphylococcus aureus. Manifestarea generală tipică
etiologiei bacteriene include febra, dureri de gât, adenopatie
cervicală(modificarea de volum, consistență, formă sau număr a
ganglionilor limfatici de la nivel cervical) și eritemul mucoasei
acoperite de exsudat.
Boli ale esofagului
La nivelul esofagului putem întâlni tulburări bucale în achalazie
(cardio-spasm, megaesofag), patologie care are ca simptom principal
disfagia.
Caracteristica principală: debut brusc, cu perioade de exacerbare şi
perioade lungi de linişte.
Cavitatea bucală prezintă o mucoasă de culoare roz-palidă (iritată),
din cauza regurgitărilor repetate, care apar mai ales în poziţie
culcată.
Bolnavii mai prezintă şi un miros acru sau chiar fetid al respirației.

Tulburările salivare sunt frecvent întâlnite:

• hiposialie de debut(diminuare a producerii de salivă),
• sialoree în timpul regurgitărilor(secreție excesivă de salivă),
• carii multiple,
• tartru dentar din cauza schimbărilor pH-ului salivar în timpul
regurgitărilor, iar flora microbiană bucală este total schimbată.
Uneori pe mucoasa bucală se întâlnesc leucoplazii, eroziuni şi
ulceraţii.
Boli ale stomacului
 Eructația
Eructația - râgâitul

Pentru majoritatea persoanelor, eructația este primul fenomen care

indică prezența gazelor intestinale. În realitate “râgâitul” sau eructația
este absolut normală, chiar dacă are loc și de 3-4 ori după masă.

Cu toate că eructația poate fi provocată și de persoana însăși din

dorința de a capta atenția și de a arată cât este de needucată și de
brutală, există și posibilitatea ca acest fenomen să fie cauzat de
consumul ridicat de băuturi carbogazoase, de guma de mestecat sau
dacă masa este servită în grabă.
Atât eructația, cât și gazele intestinale sunt rezultatul unui regim
alimentar bogat în fibre, produse lactate, îndulcitori artificiali și/sau
carbohidrați, mai ales zahăr și amidon.

Eructația violentă poate fi unul din simptomele intoleranței la

lactoză. Lactaza este enzima necesară eliberării lactozei în tractul
digestiv; dacă aceasta enzimă lipsește, alimentele care conțin
lactoza nu pot fi digerate adecvat și astfel, apar gazele intestinale.
Mai există posibilitatea ca eructația să apară și în urma unor alergii
alimentare, sau să fie unul din simptomele bolii de reflux
gastrointestinal – afecțiune destul de graă care presupune trecerea
alimentelor și a acidului gastrointestinal înapoi în esofag.

Alte afecțiuni care pot fi ascunse în spatele eructației: sindromul de

colon iritabil, ulcer gastric, afecțiuni ale vezicii biliare, litiază
biliară, hernie hiatală sau cancer de colon.
Simptome care însoțesc eructațiile:

- stările de vomă,
- grețurile,
- durerea abdominală și schimbări ale frecvenței
scaunelor,
- meteorism (balonari),
- pierdere în greutate,
- hematemeză (voma cu sange),
- hematochezie(pierdere de sânge prin rect).
Ulcerul gastro-duodenal
Reprezintă leziunea mucoasei gastrice ce depășește profunzimea
musculaturii mucoasei, fiind în același timp circumscris de infiltrat inflamator
acut sau cronic. La nivel global, aproximativ 10% din populație dezvoltă ulcer
gastric și este întâlnit în special la persoanele care își desfașoară a 5-a și a 6-
a decadă a vieții. De obicei, ulcerele gastrice evoluează cu sindromul
dispeptic ulceros, dominat în special de durere, sub formă de arsură sau
senzație de apăsare care cedează spontan după 30-60 min. La palpare se
evidențiază sensibilitate epigastrică, cu durerea localizată la 2-3 cm superior
ombilicului, pe linie xifo-ombilicală. Tabloul clinic este completat de greață
însoțită uneori de vărsături acide și scădere ponderală și este influențat în
special de expunerea la factorii agravanți ce includ consumul de
medicamente, fumat, afecțiuni asociate.
Evoluția ulcerului gastric conduce în 15-20% din cazuri la hemoragie, această
cauză, ulceroasă, constituind 50% din totalitatea hemoragiilor digestive
superioare. De asemenea, se manifestă simptome ale anemieni acute. Rata
de mortalitate prin hemoragie este apreciată la 6-7% și este influențată de
vârsta de debut.
Forma agresivă de boală ulceroasă se corelează cu perforația
ulcerelor, favorizată de locația acestora sau penetrația ulceroasă,
deseori asociată cu administrarea de antiinflamatoare
nonsteroidiene. Durerea exacerbată, severă cu posibilitate de
iradiere către umăr sau abdomenul inferior predomină în perforația
ulceroasă, pe când în cazul penetrației, durerea poate iradia către
spate și nu răspunde la tratament. La palpare se constată
sensibilitate epigastrică. În 2-4% din cazurile de ulcer se
instalează stenoza pilorică, reprezentând a 3-a complicație ca
frecvență a ulcerelor, iar persoanele care o dezvoltă au manifestat
înainte hemoragii în 20% din cazuri și perforații în aproximativ 18%
din cazuri. Din punct de vedere clinic, stenoza determină în
principal vărsături zilnice, consecutive insuficienței ce
caracterizează evacuarea gastrică în astfel de circumstanțe
patologice. Vărsăturile sunt însoțite de scădere ponderală
constantă, persoanele afectate acuzând și senzații de sațietate
precoce, constipație sau diaree.
 Dilatația acută gastrică
Este echivalentul ocluziei intestinale paralitice, reprezentând varianta
acută a inhibării evacuării gastrice prin creșterea rapidă în volum a
stomacului determinată de paralizie gastrică. Se deosebește de
gastropareză prin ascocierea hipersecreției, dar și prin gradul de
severitate al tabloului clinic ce include vărsături abundente alimentare
și biloase urmate de deshidratare, dureri epigastrice.

La nivelul stomacului se pot reflecta și alte afecțiuni

precum: leucemia limfoida, boala Waldenstrom, boala
Recklinghausen sau candidozele gastrice, în special Candida
albicans, ce însoțește de obicei bolile gastrice primare.
Gastritele

Gastrita este o afecțiune răspândită. Se întâmplă să

auzim pe cineva zicând că are arsuri. Ei bine, acesta este
doar unul din semnele gastritei. Este important să
înțelegem în ce constau simptomele acestei
afecțiuni, pentru a putea face o diferență între o gastrită și
alte boli ce afectează abdomenul superior și anume: boli
ale vezicii biliare sau ale pancreasului.
Gastrita reprezintă o inflamație acută sau cronică a
mucoasei gastrice. Aceasta inflamație duce la apariția de
leziuni ce pot avea o evoluție variabilă, de la
autocicatrizare până la complicații grave cum ar fi
hemoragia sau perforația.
Cauze:
• consumul de alcool,
• anumite medicamente (spre exemplu: aspirina, analgeticele,
antiinflamatoarele nesteroidiene, dar și cele steroidiene),
• abuzul de cafea,
• consumul alimentelor prea reci sau prea fierbinți,
• înghițirea accidentală a unor substanțe caustice,
• anumite boli infecțioase,
• stresul.
Multe gastrite sunt produse de microbul denumit Helicobacter Pylori,
care populează stomacul. Atunci când este prezent, acest microb
poate duce la apariția gastritei, a ulcerului gastro-duodenal și în timp,
chiar a cancerului gastric.
Există așa numita gastrită atrofică, ce apare după ani de evoluție a
unei gastrite cu Helicobacter Pylori care este un factor de risc major
pentru apariția cancerului gastric. Acesta este unul dintre motivele
pentru care gastrita nu este o afecțiune de neglijat și trebuie tratată.
Simptome:

Adesea gastrita nu prezintă simptome. Alteori se manifestă printr-o

senzație de:
• arsură în partea superioară a abdomenului, numită pirozis,
• greață,
• vărsături,
• durere în capul pieptului.
Durerile sunt accentuate de mesele copioase sau de alimentele
excitante, cum ar fi:
• cafeaua,
• alcoolul,
• substantele grase,
• substantele acre,
• mâncărurile grele,
• prăjelile.
Tratament
Tratamentul gastritei acute se va face în funcție de etiologia sa. În
cazul unei gastrite acute hiperacide vor fi utilizate pentru tratament
medicamente din clasele:
• antiacide (amestecuri de substanțe alcaline cu rol în neutralizarea
secreției acide),
• antisecretorii (substanțe ce au rolul de a inhiba secreția acidă
acționând asupra receptorilor: ranitidina, famotidina și asupra
pompelor de protoni: omeprazolul),
• pansamente gastrice (medicamente ce au rolul de a forma la nivelul
mucoasei gastrice un film protector ce va ajuta la refacerea
acesteia).
Când se va evidenția existența germenului Helicobacter Pilory în
mucoasa gastrică, se va asocia un tratament antibiotic de eradicare a
acestei infecții.
Cu toate aceste modalități terapeutice, se va impune regim
igienodietetic adecvat de eliminarea a factorilor iritanți
gastrici(alcoolul, tutunul, condimentele).
 Pancreatita
Pancreatită – termen medical care se referă la inflamația
pancreasului care poate fi cauzată de calculi biliari, alcool, anumite
medicamente, infecții sau afecțiuni digestive.
Pancreasul este un organ aflat în spatele stomacului în partea
superioară a abdomenului. Pancreasul produce enzime care
contribuie la digestie și hormoni care ajută la reglarea metabolizării
glucozei din sânge.
Atunci când digestia este normală, enzimele pancreatice inactivate
ajung din pancreas în intestinul subțire unde enzimele sunt activate și
ajut la digestie. În cazul pancreatitei, enzimele sunt activate atunci
când se află încă în pancreas. Acestea produc inflamație la nivelul
pancreasului. Episoade repetate ale pancreatitei pot leza pancreasul,
conducând la distrugerea de țesut și la afectarea funcțiilor
pancreasului. Tulburări în funcționarea pancreasului pot produce
probleme digestive și diabet.
Tipuri de pancreatită:
• pancreatita acută: apare
brusc și durează mai multe
zile;
• pancreatita cronică: se
manifestă timp de mai mulți
ani; episoade repetate de
pancreatită acută pot conduce
la pancreatită cronică.
Simptome:
Pancreatită acută:
• dureri abdominale care pot
radia în zona spatelui și
care se pot agrava după masă;
• greață și vomismente;
• abdomenul este dureros la
atingere.
Pancreatită cronică:
• dureri abdominale;
• pierdere în greutate fără un
motiv aparent;
• scaune cu aspect uleios și
miros neplăcut intens.
Cauze:
• Alcoolism
• calculi în colecist care migrează și pot
bloca migrarea enzimelor pancreatice
în intestinul subțire, acestea fiind
nevoite să revină în pancreas unde
produc distrugeri ale țesutului
pancreatic,
• fumat,
• ereditate,
• hipercalcemie (nivel ridicat de calciu
în sânge),
• hipertrigliceridemie (nivel ridicat de
trigliceride în sânge),
• infecții,
• cancer pancreatic,
• traumatisme abdominale, de exemplu
în urma unui accident sau chiar a unei
operații chirurgicale,
• fibroză chistică.
Tratament pentru pancreatită:
• întreruperea alimentației: poate fi
necesară întreruperea pentru câteva
zile a alimentație pentru ca pancreasul
să se refacă în acest timp; după ce
inflamația pancreasului se reduce, poți
începe să bei lichide și să consumi
inițial doar alimente recomandate de
medic pentru o perioadă,
• medicamente pentru controlul durerii,
• antispastice,
• antiinflamatorii,
• medicamente protectoare gastrice,
• perfuzii pentru refacerea hidratării
corpului.
 Ciroza hepatică
Ciroza hepatică reprezintă o afecțiune cronică a ficatului caracterizată
prin fibroză extensivă și modificarea severă a arhitecturii hepatice, prin
formarea nodulilor de regenerare.

Termenul de “ciroză” provine din limba greacă, de la cuvântul “kirrhos”

și se referă la culoarea maro-roșcat a ficatului afectat pe secțiune.
Principalii factori etiologici sunt: alcoolul și virusurile hepatitice B și C,
aceștia acționând sinergic, atunci când sunt întâlniți la același pacient.

Atunci când nu se elucidează etiologia după investigații specifice,

ciroza este denumită “criptogenetică”, fiind determinată probabil de
virusuri hepatitice încă neidentificate, de hepatite autoimune
silențioase sau de diverse substanțe toxice.
Simptome:

Adesea, pacienții pot avea boală hepatică avansată, fără nicio

simptomatologie sau doar descriu o stare de oboseală
accentuată. Alteori, se prezintă la medic pentru edeme
(acumularea de lichid la nivelul țesutului subcutanat de la
membrele inferioare), creșterea de volum a abdomenului prin
lichid de ascită sau icter (colorație galbenă a tegumentelor și
mucoaselor).

În cazurile avansate, prezentarea este direct cu

encefalopatie hepatică – stare de irascibilitate, tremur,
somnolență diurnă, hemoragie digestivă sau direct comă.
Cauzele cirozei hepatice:

• Există o multitudine de cauze ale apariției cirozei hepatice. Iată

care sunt cele mai comune dintre ele:
• abuzul cronic de alcool,
• hepatita B,
• hepatita C,
• acumularea de grăsime în ficat,
• acumulare de fier în corp,
• fibroză,
• boala Wilson,
• boli metabolice moștenite,
• boli digestive genetice,
• hepatita autoimună,
• ciroză biliară,
• anumite infecții,
• anumite medicamente.
 Litiaza biliară
Vezica biliară (colecistul sau fierea ) este un organ de mici dimensiuni,
de formă saculară, care se găsește sub ficat, cu rolul de a depozita
bila secretată de acesta. Bila, produs de secreție hepatic, ajută la
digestia grasimilor. Calculii biliari pot fi compuși din colesterol și alți
constituenți ce se găsesc în bilă. Ca dimensiuni, pot varia de la
dimensiuni milimetrice la câțiva centimetri.

Litiaza biliară reprezintă prezența de calculi (pietre) în interiorul vezicii

biliare (colecistului) și a căilor biliare (conducte anatomice care
transportă bila de la ficat la intestin).
1.fundul colecistului
2.corpul colecistului
3.infundibul
4.canalul cistic
5.canal hepatic comun
6.canal coledoc
Sunt mai predispuse la această afecțiune femeile, supraponderalii, persoanele
care au antecedente familiale de litiază, cei care au un nivel crescut de
colesterol sau trigliceride, femeile care urmează tratament cu estrogeni în
postmenopauză și gravidele.
Factorii favorizanți sunt: regimul alimentar dezordonat cu alimentație bogată
în grăsimi, hipercalorică, sedentarismul, constipația și surmenajul.
Durerea este principalul simptom și apare în regiunea epigastrică (zona
stomacului) și a hipocondrului drept (subcostal drept) și poate iradia în spate și
umarul drept.
• Durerea poate apărea brusc și nu se calmează la incercările bolnavului de a
obține o poziție confortabilă, împiedică respirația profundă, (durata variabilă a
durerii de la zeci de minute la ore sau zile).Poate fi o durere intermitentă,
manifestându-se ca niște crize periodice (colică biliară) sau este continuă, nu
se calmează ușor în cazul apariției complicațiilor.
• Grețuri și vărsături - de la gust amar matinal la vărsături alimentare,
• Febra - semn al apariției complicațiilor (colecistită acută),
• Icterul,
• Urini hipercrome (închise la culoare),
• Scaune decolorate-semn al migrării unor calculi în calea biliară.
 Apendicita
Apendicita este un sindrom abdominal acut sau cronic determinat
de inflamația septică sau aseptică a apendicelui ileocecal.
Procesul inflamator apendicular acut debutează cu congestie
și edem, și poate evolua până la gangrenă, cu perforație și peritonită
localizată sau generalizată, sau poate evolua spre cronicizare, după
remiterea sub tratament conservator a puseului acut, cu apariția de
leziuni degenerative în grosimea peretelui apendicular.
Apendicita cronică poate să apară fie prin cronicizarea unei
apendicite acute, fie ca atare de la început.
Semnele și simptomele clasice de apendicită includ:
• durere abdominală; inițial aceasta este vagă, difuză sau surdă,
intermitentă sau colicativă (fiind o durere viscerală), localizată
periombilical (în jurul buricului) sau în hipogastru (sub buric),
urmând ca într-un interval de 4-12 ore să devină mai intensă,
continuă și se localizează în fosa iliacă dreaptă (prin iritarea
peritoneului din jurul apendicelui apare durerea somatică).
• anorexia (inapetența) este prezentă la majoritatea pacienților și
precede apariția durerii.
• grețuri însoțite de vărsături repetate; de asemenea poate fi
prezentă pierderea apetitului alimentar.
• constipație, durere de spate, o febră ușoară sau o meteorizare a
abdomenului; la vârstnici, la copii și în anumite localizări atipice
(retrocecală, pelvină) poate apărea diaree.
• stare de oboseală și senzație de pierdere a energiei.
Boli ale colonului
 Constipațiile
Constipaţia apare atunci când mişcările intestinului devin dificile
sau mai puţin frecvente şi se manifestă prin evacuarea dificilă sau
rară a scaunelor, senzaţia de evacuare incompletă după defecaţie
sau consistenţa crescută a materiilor fecale. Durata normală a
tranzitului intestinal variază foarte mult de la o persoană la alta: sunt
persoane care au scaun de trei ori pe zi, altele doar o dată sau de
două ori pe săptămână. Uneori emisia nu se produce zilnic sau nu
cu aceeaşi frecvenţă în fiecare zi. Iar frecvenţa scaunelor scade
odată cu vârsta.
Constipaţia poate fi vag definită ca tranzitul a mai puţin de 3 scaune
pe săptămînă.
Constipaţia poate apărea atunci când alimentele se mişcă prea
încet prin colon sau atunci când colonul absoarbe prea multă apă
din alimentele digerate pe măsura formarii scaunului.
În unele cazuri constipaţia poate fi de scurtă durată, aşa cum
apare atunci când se întârzie evecuarea scaunului atunci cînd
apare senzaţia de defecaţie. Însă constipaţia poate persista pentru
o lungă perioadă de timp atunci când este produsă de dieta
săracă în fibre şi lichide.
Simptome digestive care pot
apărea alături de constipaţie:
• Crampe sau dureri abdominale;
• Balonare, distensie abdominală;
• Modificarea obiceiurilor în ceea
ce priveşte defecaţia;
• Incontinenţă fecală;
• Flatulenţă, gaze sau indigestie;
• Senzaţie de plenitudine;
• Scurgeri de materii fecale lichide
fără senzaţie de defecaţie;
• Greaţă sau vărsături;
• Dureri rectale sau arsuri;
• Efort în timpul tranzitului
intestinal;
Cauze:
• Cauze legate de dietă şi stil de
viaţă;
• Vârsta avansată;
• Lipsa activităţii fizice;
• Dietă săracă în fibre;
• Consumul redus de lichide;
• Sarcina;
• Stresul sau anxietatea;
• Depresia;
• Diabetul;
• Tulburările de alimentaţie;
• Hipercalcemia;
• Medicamente care produc
constipaţie: anestezicele,
antiacidele care conţin calciu sau
aluminiu, anticonvulsivantele si
antidepresivele.
 Sindromul de intestin iritabil
Sindromul de intestin iritabil reprezintă o afecțiune intestinală care
determină dureri sau disconfort abdominal, crampe sau
borborisme, diaree sau constipație. Este o boală cronică, dar care
poate fi ameliorată.
Cauza exactă a sindromului de intestin iritabil este necunoscută. Cu
toate acestea, medicii specialiști cred că o comunicare între creier și
tractul gastro-intestinal reprezintă cauza acestui sindrom. O combinație
complexă de elemente, incluzând stresul psihologic, statusul hormonal,
sistemul imun și neurotransmițătorii, par să interfereze cu mesajele
dintre creier și intestin. Aceasta comunicație anormală determină
contracții sau spasme abdominale, care cauzează adesea crampe.
Aceste spasme, fie accelerează tranzitul intestinal, determinând
diareea, fie îl încetinesc, determinând constipația.
Medicii specialiști folosesc adesea o listă de simptome:
• durerile sunt ameliorate după emisia de fecale,
• frecvența scaunelor se modifică ,
• aspectul sau forma scaunului se modifică,
• balonarea abdominală,
• emisie de mucus odată cu scaunul,
• anxietate sau depresie,
• oboseală,
• cefalee (dureri de cap),
• gust neplăcut,
• durerile dorsale (de spate),
• tulburări de somn (insomnia),
• tulburări urinare (senzația de micțiune imperioasă, micțiuni
frecvente, golire incompletă a vezicii urinare).
Diverticulita
Diverticulii sunt punguțe de mucoasă care ies prin orificii de mici
dimensiuni din peretele colonului. Prezența mai multor diverticului
este denumită diverticuloză – o boală care apare de obicei la
vârste medii, după 40 de ani. Dacă diverticulii se inflamează, boala
este denumită diverticulita.
Cauze:
Apariția diverticulilor colonici este de cele mai multe ori legată de
o dieta redusă în fibre, care cauzează materii fecale reduse
cantitativ și foarte tari. Este nevoie de o presiune crescută pentru
a impinge aceste materii fecale dure, forțând și determinând
proeminarea pungilor diverticulare prin peretele colonului.
Necesitatea unei presiuni crescute colonice crește de asemenea și
dimensiunea peretelui colonic.
Simptome:
Desi, diverticuloza colonică este o afecțiune foarte frecventă a colonului,
diverticului nu sunt periculoși. De fapt, doar 20% dintre pacienți prezintă
simptome:
• Dureri abdominale (crampe), în special în partea stângă a abdomenului
inferior,
• Flatulența,
• Constipație,
• Eliminarea de sânge în scaun.

Acumularea de materii fecale și bacterii în punga diverticulară determină

apariția unei inflamații a diverticului – diverticulita. În cazul unui puseu de
diverticulită, simptomatologia devine zgomotoasă:
• Dureri abdominale violente cu alterarea stării generale,
• Febră,
• Tulburări de tranzit,
• Senzație de vomă,
• Vărsaturi.
Diareea
Diareea presupune materii fecale frecvente (cel puțin de 3 ori pe zi)
de consistență moale sau apoasă. Fecalele sunt reziduuri care
urmează a fi eliminate din organism, obținute în urma digestiei și
absorbției nutrimentelor și fluidelor din alimente. Absorbția
necorespunzătoare a fluidelor sau secreția în exces a acestora de
către sistemul digestiv duce la apariția scaunelor moi, apoase (conțin
apă, săruri minerale și cântăresc mai mult decât scaunele obișnuite,
normale).
De obicei, diareea nu durează mai mult de o zi sau două și poartă
numele de diaree acută, fiind o afecțiune destul de des întâlnită.
Dacă durează mai mult de 4 săptămâni, vorbim despre o diaree
cronică și este semnul unei probleme de sănătate grave.
Simptomele diareei cronice pot fi continue sau pot sa dispară și să
reapară (recurente).
Cauzele diareei
• Infecțiile bacteriene – mai multe tipuri de bacterii introduse în
organism prin intermediul mâncării și a apei produc diaree, cum ar
fi: Salmonella, Escherichia coli.
• Infecțiile virale – virusul hepatiei, citomegalovirusul, novovirusul sau
retrovirusul pot provoca diaree. Infecția cu retrovirus este cea mai
frecventă cauză a diareei întâlnită la copii. Î În acest caz,
diareea se tratează în decurs de 3-7 zile, putând să apară
intoleranțe pe termen lung (mai mult de o lună de zile) la lactoză.
• Paraziții.
• Boli inflamatorii intestinale.
• Intoleranța și sensibilitate la unele alimente.
• Reacții la medicamente – antibiotice, medicamente antiacide care
conțin magneziu, antihipertensive.
• Chemoterapia și radioterapia utilizate în tratarea diferitelor tipuri de
cancere.
Pentru a evita îmbolnăvirea trebuie să luați câteva măsuri de
prevenție:
• Evitați să mâncați de la vânzătorii ambulanți.
• Evitați să mâncați mâncare slab gătită, pește sau fructe de mare
crude.
• Evitați portocalele, bananele, avocado și legumele dacă nu sunt în
coaja lor.
• Evitați să consumați lapte nepasteurizat.
• Evitați să consumați mâncarea care nu vă este servită caldă.
• Evitați apa neîmbuteliată, inclusiv cuburile de gheată în băuturile
răcoritoare.
Simptomele diareei:
Diareea în sine este un simptom, dar se poate asocia cu:
• Crampe abdominale în porțiunea cuprinsă între piept și șolduri
amețeală;
• Nevoie imperioasă de a merge la baie;
• Febra;
• Sânge în materiile fecale;
• Greață;
• Deshidratare.

Semnele deshidratarii la adulți:

• Sete;
• Cantitate redusă de urină;
• Modificarea culorii urinei;
• Piele uscată;
• Oboseală;
• Amețeală.
Semnele deshidratarii la
copii:
• gura și limba uscate;
• panșet fără lacrimi;
• pampersul se păstrează
uscat pentru mai mult de
3 ore;
• febră mare;
• Iritabilitate;
• ochi pătrunși în orbite.