Sunteți pe pagina 1din 9

ȘCOLILE SOCIALISTE

DE GÂNDIRE
ECONOMICĂ
1. GENEZA SSGE
2. PROGRAMUL DE CERECTARE AL
SSGE
3. TIPOLOGIA SSGE
 Socialismul de stat este produsul Școlii istorice,
punctul de vedere intervenţionist şi punctul de
vedere naţional erau susţinute împotriva
liberalismului cosmopolit al lui Smith. Apărătorii lor
invocau istoria: dar nu aveau de gând să reînnoiască
în întregime metoda economiei politice, ci numai s-o
readucă la metoda istorică;
 Şcoala istorică, promovând doctrina economiei
sociale, avea suport teoretic în reorientarea
cercetării economice spre acest scop, dar şi o nouă
lecţie de economie şi de politică economică aşezată
pe sloganul care a făcut epocă: «Să învăţăm din
lecţia trecutului»;
 Adepţii şcolii istorice, respectiv ai socialismului de
stat se regăsesc într-o o serie de trăsături generale
ale unui contestat program de cercetare;
 Relativismul. Ideea după care, în realitate legile generale şi
universale, pe care clasicii credeau că le-au descoperit, sunt
relative. Adepții propuneau relativismul, în sensul abordării
concrete a realităţii, din care să se poată desprinde soluţiile
economice şi sociale potrivite;
 Corelarea motivelor sociale cu principiul economic.
Reprezentanţii şcolii istorice pretindeau că teoria clasică a
ajuns la concluzii greşite, pentru că teoreticienii clasici au
folosit o psihologie insuficientă şi foarte îngustă După opinia
lor, comportamentul economic al oamenilor ascultă şi de
alte mobiluri, cum ar fi: sentimentul datoriei, filantropia,
ambiţia, dorinţa de glorie etc. În aceste condiţii, susţinătorii
şcolii istorice propun o abordare complexă, din care să
rezulte corelarea interesului personal cu celelalte tipuri de
mobiluri, presupuse de ei drept caracteristice pentru
comportamentul economic;
 Pentru metoda inductivă. Sarcina economistului, în viziunea
istoriştilor, era să cerceteze şi să observe în amănunţime
faptele pentru a avea un tablou cât mai complet al vieţii
economice, să studieze activitatea economică în mediul
unde ea se manifesta şi să substituie metoda deductivă cu
metoda inductivă. Exponenţii şcolii istorice imputau
clasicilor schematismul analizei, precum şi absenţa unei
imagini a realităţii economice. Adepții susțin că în absenţa
unui instrument de cercetare adecvat, cum este istoria,
teoria clasică nu este decât o caricatură rezultată din abuzul
de abstractizare
 Societatea – tot organic. Adepţii şcolii istorice susţin
unitatea vieţii sociale şi conexiunea elementelor sale,
societatea având consistenţa unui tot organic, cu toate
consecinţele relaţiilor dintre individ – societate – stat.
 Reforma socială. În locul teoriei economice, promotorii
şcolii istorice au aşezat reforma socială, asupra căreia şi-au
concentrat cercetarea şi din care se poate spune că au
produs pentru cei interesaţi o teorie a reformei sociale.
Gustav Schmoller Adolph Wagner
1838-1917 1835–1917
 A coagulat în jurul programului de cercetare intelectuali
de prestigiu – Manifestul de la Eisenach, din 1872 –
Gustav von Schmoller a reuşit să genereze un curent de
idei semnificativ la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea, fixat pe trei piloni: statul
social, economia socială şi socialismul de stat.
 Se promova un intervenţionism energic, care nu
respingea nici proprietatea privată, nici libera iniţiativă,
nici concurenţa, nici repartiţia bazată pe contracte.
 Teoriile promovate cereau un anumit drept de
conducere, de control şi de stimulare a economiei
pentru stat.
 Statul devenea partea activă a jocului economic, fără a
exclude indivizii izolaţi sau asociaţi. Teoria economiei
sociale, intervenţionismul şi naţionalismul au fost opuse
liberalismului economic.
 Realizează o sinteză modernă între ideile şcolii
istorice şi idealurile sociale, cu „un program de
cercetare eclectic – istoric, juridic, instituţional,
sistemic şi psiho-sociologic”;
 A proiectat o ştiinţă economică heteroclită, dar
dominată de elemente istituţionaliste;
 În programul de cercetare asumat, ştiinţa
economică pare un edificiu uriaş care, paradoxal,
are ca obiectiv cercetarea amănunţită a faptelor
complexe;
 Într-o viziune teoretică eterogenă, din motive
pragmatice, Wagner reuneşte presupuşii
determinanţi ai bunăstării economice viitoare –
ştiinţa economică-instituţiile-metoda empirică.
 A sesizat tendinţele etatizarii unor acţiuni economice simultan cu creşterea
intervenţiei statului în economie într-un secol marcat de revoluţii, reforme,
războaie, dar şi de efectele tot mai vizibile ale industrialismului în comunităţile
tradiţionale – urbanizarea şi emanciparea muncii;
 Constata că lumea trăia în vremuri când, „o porţiune din ce în ce mai mare şi mai
importantă a nevoilor colective ale unui popor civilizat este satisfacută de stat”;
 A formulat legea care-i poartă numele astfel: „cu cât societatea devine mai
civilizată, cu atât statul este mai scump”, ceea ce însemna că, ponderea
cheltuielilor publice în PIB creştea odată cu creşterea venitului pe locuitor.

G/Y = f [Y/N] cu ΔG/ΔN > 0


unde,
G – cheltuielile publice,
Y – produsul intern brut,
N – numărul populaţiei,
ΔG – sporul cheltuielilor publice,
ΔN – sporul populaţiei.

 Din raţionamentul lui Wagner rezultă o elasticitate supraunitară a cheltuielilor


publice în raport cu venitul. Sursele acestui fenomen se găsesc în noile nevoi pe
care le-a generat complexitatea crescută a organizării sociale în urma
industrializării şi urbanizării.
 Produsul cel mai durabil al şcolii istorice –
socialismul de stat, acest amestec greu de
separat între social-democraţie şi
instituţionalism – se remarcă prin distanţarea
de principiile comuniste de repartiţie şi de
formele violente ale transformării societăţii;
 A generat deopotrivă clivajul doctrinelor
socialiste şi îndepărtarea de liberalism, dar şi
accelerarea convertirii conflictului
epistemologic din ştiinţa economică «cearta
pentru metodă» într-unul ideologic, fără
sfârşit.