Sunteți pe pagina 1din 15

ȘCOLI DE GÂNDIRE ECONOMICĂ

ȘCOALA DE LA SALAMANCA
 Școala de la Salamanca – Escuela de Salamanca -a apărut
în secolul al XVI-lea în Spania, pe fondul propagării
Renașterii și al transformărilor induse de Reformă, de marile
descoperiri geografice și de creșterea cunoașterii;
 Școala de la Salamanca desemnează generic Renașterea și
revigorarea gândirii din diferite domenii ale cunoașterii,
într-un program de cercetare care cuprindea: dreptul și
justiția, economia și teologia;
 Școala de la Salamanca a fost rezultatul eforturilor
intelectuale și educaționale ale teologilor, al cărui exponent
a fost Francisco de Vitoria;
 Școala de gândire economică de la Salamanca s-a format
urmând scopul programului de cercetare al lui Francisco de
Vitoria (care împreună cu alți teologi – Domingo de Soto,
Martin de Azpicuelta, Francisco Suárez, Tomás de Mercado,
Luis de Alcalá, Luis de Molina etc.) de reconciliere a
tomismului cu noua ordine economică;
 Programul de cercetare al Școlii de la Salamanca reunea
un nucleu teoretic eclectic, dar avansat pentru acea vreme,
o metodă de cercetare duală, cu un scop bine precizat –
compatibilizarea moralei creștine cu noua ordine economică –
în perspectiva ordinii naturale;
 Temele principale se axau pe cercetarea omului și
problemele sale practice – economice, juridice și morale au
generat dezacorduri între adepți, legate de viziune, ceea ce
a dus la polarizarea opiniilor în două școli:
1. Șc. Salamanticenses - Francisco de Vitoria (1483-1546),
Domingo de Soto (1484-1560) și Melchor Cano (1509-1560)
2. Șc. Conimbricenses – Luis de Molina (1535-1600), Francisco
Suárez (1548-1617) - era formată din iezuiți și chiar a
preluat moștenirea intelectuală a dominicanilor
 Consacrată definitiv în comunitatea economiştilor, denumirea de Şcoala de la
Salamanca a fost dată de Joseph Schumpeter în History of economic analysis,
deşi, înaintea lui, unii istorici ai gândirii economice folosiseră această
sintagmă celebră.
 Schumpeter a cercetat doctrina scolasticilor, în general și a constatat că în
Spania secolului al XVI-lea, preocupările de înţelegere a economiei au atins
un nivel ştiinţific înalt.
 Şcoala de la Salamanca nu a dezvoltat o doctrină economică propriu-
zisă, dar are prioritate istorică în modernizarea teoriilor economice, proces
rezultat din confruntarea cu noile probleme economice care au apărut din
dinamicitatea specială a economiei.
 Din păcate, ecoul Şcolii de la Salamanca a slăbit treptat în intensitate, iar la
sfârşitul secolului al XVII-lea achiziţiile ştiinţifice păreau uitate, dar nu
pierdute.
 Într-adevăr, după mult timp, aceste contribuţii au ajuns să fie redescoperite
şi repuse în circulaţie. Deşi nu a existat nicio influenţă directă, Şcoala de
Salamanca a fost de multe ori, comparată cu Şcoala austriacă; într-adevăr,
un filon puternic şi important al genezei „austrianismului” îl constituie
teoriile economice ale învăţaţilor de la Salamanca.
 Cfm. http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89cole_de_Salamanque
 Libertatea de acțiune: Francisco de Vitoria, atunci când se
afla la Paris, a discutat cu negustorii spanioli din Anvers
despre legitimitatea morală a îmbogățirii din comerț, temă
interpretată azi ca liberă inițiativă;
 Afacerile: Francisco de Vitoria s-a străduit să înlocuiască
vechea concepție medievală, care condamna acțiunea
economică, cu una noua dedusă din acțiunea legilor
naturale care desenau ordinea naturală;
 Libera circulație a persoanelor, a bunurilor și a ideilor
contribuia la cunoașterea reciprocă a oamenilor și la o mai
bună cooperare socială;
 Concluzia lui Francisco de Vitoria sublinia: negustorii nu
erau condamnabili pentru ocupația lor, pentru că ei făceau
un serviciu extrem de important pentru bunăstarea
generală.
 Proprietatea: sub influența ideilor tomiste proprietatea nu trebuia
condamnată, ci apărată ca o instituție neutră moral;
 „Daca bunurile s-ar poseda in comun, cei care ar beneficia cel mai
mult ar fi oamenii rai, inclusiv avarii si hotii. Ar scoate mai mult si
ar pune mai putin in granarul comunitatii.” (Francisco de Vitoria)
 Adepții Şcolii de la Salamanca o considerau benefică și motivantă pentru
activitatea economică, dar și pentru bunăstarea generală;
 Diego Covarrubias y Leyva (1512-1577) susținea că proprietarii aveau nu
numai dreptul de proprietate asupra bunurilor, ci asupra tuturor
beneficiilor care decurgeau din ele, de care putea profita comunitatea
(în particular, el credea că în perioade excepționale toate bunurile erau
ale comunității).
 Luis de Molina considera proprietatea ca o instituție ale cărei efecte
erau pozitive (un proprietar se preocupa mai mult de bunurile sale
decât de cele similare, care erau comune)
 Banii, valoarea și pretul:
 Martin de Azpicuelta a constatat că metalele prețioase
care veneau din America în țările unde erau rare
generau prețuri ale bunurilor mai mici decât cele din
țările unde metalele prețioase erau abundente;
 Metalele prețioase erau mărfuri ca oricare altele, cu
cât erau mai abundente, cu atât mai puține alte
mărfuri se puteau cumpăra;
 A descoperit astfel o variantă a teoriei cantitative a
banilor, numită în timp teoria valorii-raritate.
 „În ţinuturile unde există penurie mare de bani, toate
celelalte lucruri care sunt de vânzare, chiar şi mâna de
lucru, se dau pe mai puţini bani decât acolo unde
există abundenţă de bani; de pildă, experienţa ne
arată că în Franţa, unde sunt bani mai puţini decât în
Spania, pâinea, vinul, pânzeturile şi mâna de lucru
costă mult mai puţin; şi chiar în Spania, pe vremuri,
când erau mai puţini bani, lucrurile de vânzare şi mâna
de lucru se dădeau pe mult mai puţin decât după ce
Indiile au fost descoperite şi au acoperit Spania cu aur
şi argint. Cauza acestora este că moneda valorează
mai mult când şi unde este puţină, decât atunci
când şi acolo unde este abundentă.”

 Azpilcueta, Comentario resolutorio de cambios, p. 74–75 in Jesús


Huerta de Soto, Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice,
http://mises.ro/620/#_ftn4
Diego Covarrubias și Luis de Molina au elaborat o
teorie subiectivă a valorii și a prețului, potrivit
căreia, utilitatea unui bun diferă de la o
persoană la alta, iar prețul său just era atins
prin acord reciproc pe piața liberă, adică fără
monopol, înșelătorii sau intervenția
guvernului;

Cei doi apărau piața liberă și un preț just care


era determinat de cerere și ofertă.
 Creditul cu dobândă:
 Încă din antichitate a fost repudiat și condamnat;
 Al II-lea Conciliu de la Latran (1139) a condamnat
creditul cu dobândă, iar Conciliul de la Viena a
interzis în mod explicit dobânda, considerând
eretică orice legislație care o tolera, iar primii
scolastici condamnau și ei dobânda (împrumutul
era generat de situații excepționale – catastrofe
naturale sau nu - și, în consecință, dobânda era
imorală);
Renașterea a schimbat atitudinea și
mentalitățile oamenilor față de creditul cu
dobândă, iar Școala de la Salamanca a
adus argumente care să-l justifice:
• Împrumutatul are un beneficiu din banii împrumutați;
• Împrumutătorul percepe dobânda ca o primă de risc;
• Creditorul primește dobânda ca un cost de
oportunitate al câștigului pierdut;
• Banii sunt o marfă din care se putea obține un câștig-
dobânda;
• Influența timpului – este preferabil să primești o sumă
de bani imediat decât s-o primești în viitor, de aceea
ca să fie atractivă în viitor, ea trebuie să fie mai
mare, ceea ce înseamnă că dobânda este prețul
timpului. (Martin de Azpicuelta)
Dintre autorii care au scris despre mijloacele de împiedicare a ieşirii
aurului prin diferite procedee bullioniste şi despre prohibirea
mărfurilor străine a reţinut atenţia posterităţii istoricul şi analistul
politic iezuit – Juan de Mariana, exponent al Şcolii de la Salamanca.

Scrierile sale despre bani şi preţuri conţin idei economice liberale.

Juan de Mariana enunţă principiul după care regele nu


avea niciun drept să modifice valoarea banilor fără
consimţământul supuşilor.

Moneda are o dublă valoare: naturală sau intrinsecă şi


legală sau extrinsecă, iar într-un sistem monetar bine
stabilit cele două valori trebuiau să coincidă.
 Analizează rolul banilor ca instrument de schimb,
prilej cu care critică măsurile bullioniste susţinute de
contemporanii săi.
 Propune un plan de reformă financiară care să
revigoreze bugetul, asigurându-i resursele
necesare.
 În principal, reforma se centra pe reducerea
cheltuielilor casei regale, verificarea averilor de către
funcţionarii statului, restrângerea generozităţii
regelui, impozite asupra luxului şi consumului clasei
bogate.
 Doctrina monetară propusă de Juan de Mariana este,
după aprecierile lui René Gonnard, „în mod absolut
sănătoasă, corectă, logică, coerentă. O expunere
exactă şi ştiinţifică a problemei, remarcabilă atât
pentru epoca sa, cât şi pentru ţara sa”.
 Din memoriile lui Richelieu aflăm că, în urma confirmării
decretului prin care teologii condamnau nebunia şi îndrăzneala
celor care, sub acest pretext, atentau la viaţa „unui tiran”,
„Curtea a condamnat, în 8 iunie (1611, n.n.), o carte a lui
Mariana, autor spaniol, carte intitulată De rege et regis
institutione (Despre rege şi instituţia regală, n.n.), carte ce
a fost arsă de mâna călăului şi interzisă, sub pedeapsa cu
moartea, de a fi tipărită şi vândută în Franţa, având în
vedere că paginile ei conţineau o doctrină contrară
decretului şi lăudau asasinarea regelui Henric al III-lea,
spunând că astfel de oameni ce sunt pedepsiţi pe bună
dreptate pentru purtările lor execrabile nu pot fi pe placul
Domnului”.

 Vezi Cardinalul duce de Richelieu (2005), Memorii, Editura


Vivaldi, Bucureşti, p. 60. și (Stăpânii Ideilor Economice I)
 Indirect, Lord Acton a atacat imaginea neprihănită a lui Juan de
Mariana, scoasă în prim-plan în secolul al XIX-lea, prin evocarea
inerţiei contextului: „cei care au urmat după Reformă se gândeau
totdeauna la legi în măsura în care îi puteau afecta pe catolici sau pe
protestanţi. Knox a acuzat «cu tunete şi fulgere» ceea ce el denumea
«Regimentul monstruos de femei» (The Monstrous Regiment of
Women), deoarece regina participa la liturghie, iar Mariana lăuda pe
asasinul lui Henric al III-lea deoarece regele fusese în cârdăşie cu
hughenoţii. Aproximativ în acest timp, dobândise o popularitate
nefastă convingerea că e corect să-i ucizi pe tirani, convingere
propovăduită mai întâi printre creştini, presupun, de John de Salisbury,
cel mai distins scriitor englez din secolul al XII-lea, şi confirmată de
Roger Bacon, cel mai renumit englez din secolul al XIII-lea”.
 Vezi Lord Acton (2000), Despre libertate, Institutul European, Iaşi, pp.
96-97.
 (SIE I)