ȘCOALA

FIZIOCRATĂ
CURS 8

ANGELA ROGOJANU + GRIGORE-IOAN PIROSCA

DEPARTAMENTUL DE DOCTRINE ECONOMICE SI COMUNICARE
 ȘCOALA FIZIOCRATĂ a apărut în FRANȚA
secolului al XVIII-lea ca o reacție la
mercantilism și absolutism:
 Practicarea principiilor mercantiliste timp
de trei secole a produs rezultate care au
provocat o puternică reacţie ideologică.
 Pe plan economic, se înregistra atât
declinul activităţii agricole, sacrificată în
favoarea industriei, cât şi abuzul de
reglementări care împiedicau comerţul şi
industria.
 Pe plan intelectual, se afirmau, în acelaşi
timp, tendinţe liberale şi concepţii
deterministe. Enciclopediştii exaltau ideea
libertăţii, încrederea în puterea raţiunii, în
bunătatea oamenilor şi în instinctul uman.
Filosofii dreptului natural vroiau să explice
viaţa societăţii prin principiile generale
care decurgeau numai din natura umană şi
care erau valabile în orice timp şi în orice
ţară.
 Îndreptată împotriva exceselor mercantilismului,
fiziocraţia avea totuşi ceva comun cu acesta:
„preocuparea pentru un scop practic, utilitar, fiscal
şi naţional” (Alexis de Tocqueville);
 Scrierile lor au cunoscut o intensitate deosebită o
perioadă de douăzeci de ani, mai precis între 1758 şi
1778, iar fiziocraţii „au constituit cea dintâi ‚şcoală’
de economişti, în sensul cel mai complet al acestui
cuvânt. Şi, e un fapt aproape unic şi mişcător, de a
vedea acest mic grup de oameni intrând în istorie sub
această denumire colectivă şi anonimă, pierzându-şi
aproape numele şi personalităţile lor, atât de uniţi
erau într-o perfectă comunitate de doctrină” (Charles
Gide şi Charles Rist);
 Discipoliși adepți: „adepţii ei sunt foarte
numeroşi, şi, fiindcă oamenilor le plac
paradoxele şi vor să pară că înţeleg ceea ce
depăşeşte priceperea oamenilor obişnuiţi,
paradoxul ce-l susţine acest sistem cu privire la
caracterul neproductiv al muncii din industrie,
nu cu puţin poate a contribuit la sporirea
numărului admiratorilor lui. Aceştia alcătuiesc
de ani de zile un grup destul de important,
desemnat în lumea oamenilor de cultură din
Franţa, sub denumirea de economişti” (Adam
Smith).
FIZIOCRAȚIA

• Școala fiziocrată desemnează un grup de gânditori iluminişti

francezi, apărut în preajma anului 1760, grupaţi în jurul figurii
reprezentative a lui F. Quesnay (1694-1774). Scrierile fiziocraților
au cunoscut o intensitate deosebită o perioadă de douăzeci de ani, mai
precis între 1758 şi 1778.

•Termenul fiziocrat provine din două cuvinte de origine greacă

phýsis, natură şi, respectiv, kràtos care înseamnă putere, prin
urmare fiziocraţia poate fi interpretată drept puterea naturii.
Francois Quesnay (1694-1774)
Pierre Samuel Dupont de Nemours (1739-1817)
Anne-Robert-Jacques Turgot (1727-1781)
Marchizul de Mirabeau
Abatele Beaudeau
Le Mercier de La Riviere
 Concepţia despre legile naturale:
societatea evolua urmând nişte
uniformităţi generale care constituiau
"ordinea naturală“ (ordinea voită de
Dumnezeu pentru fericirea oamenilor);
 Interesul personal al fiecărui individ nu
putea să fie contrar acestei ordini
providenţiale: căutându-şi propriul
interes, fiecare om acţiona într-un sens
conform cu interesul general;
 Era suficient ca oamenii să fie lăsaţi liberi
pentru ca lumea să meargă către ordine şi
armonie.
FIZIOCRAȚII:
 Au elaborat primul model macroeconomic, care se
fondează pe o imagine de ansamblu a drumului
parcurs în realizarea bogăţiei, de la producerea și
repartiţia bogăţiilor până la consum, degajându-se
noţiunile de produs net şi de circuit economic;
 Au elaborat conceptul de produsul net, care
corespundea, în linii mari, noţiunii actuale de venit
naţional și reprezintă diferenţa dintre bogăţia obţinută
din actele de producţie şi bogăţia cheltuită cu ocazia
acestei producţii;
 În concepția fiziocraţilor, produsul net se crea doar în
agricultură;
 Au propus circuitul economic - o nouă interpretare a
economiei. Circuitul economic este modalitatea prin
care produsul net creat se repartizează în corpul
social, precum ”sângele în organism”.
 Au propus o politică economică agrarianistă şi
liberală. Agricultura trebuia să fie sistematic
încurajată şi dezvoltată, pentru că era singura
activitate susceptibilă de a furniza produs net.
Demersul era înlesnit de progresele vizibile ale
marii culturi, datorate folosirii îngrăşămintelor şi
perfecţionării utilajelor.
 Au formulat teoria diviziunii societăţii în trei clase:
 clasa productivă (a agricultorilor, sursa
bogăţiei);
 clasa sterilă (a comercianţilor şi a industriaşilor)
 clasa subvenţionată (a proprietarilor funciari).
Fiziocrații au pus
în circulație deviza:

 Expresia este forma concentrată a crezului Şcolii fiziocrate,

precursoarea liberalismului economic.
 Au diseminat ”Laissez-faire” – sloganul liberalismului: Un
regim de libertate era necesar pentru a asigura vânzarea
produselor agricole la preţuri eficiente.
 Preţul eficient al fiziocraţilor nu are nimic în comun cu preţul
just al teologilor; este un preţ destul de ridicat, susceptibil să
aducă un produs net substanţial.
 În ordinea naturală, agrară, imaginată de fiziocraţi fiecare
individ va şti, în mod natural, să-şi găsească liber, deci fără
vreo constrângere, calea cea mai avantajoasă sau esenţa
ordinii naturale sub regimul libertăţii.
 Conţine două entităţi inseparabile şi non-adverse: interesul
personal şi interesul comun, ceea ce implică reducerea la
minimum a funcţiilor statului/guvernului - să suprime
piedicile create în mod artificial, să asigure menţinerea
proprietăţii şi libertăţii, să pedepsească pe cei care le vor
aduce atingere şi să arate legile ordinii materiale.
 Expresia „laissez-faire” este atribuită în mod
frecvent lui Vincent de Gournay, prieten cu
Turgot, dar se pare că marchizul d’Argensson
(1736) are prioritate istorică în promovarea
ei.
 Astăzi, în laissez-fiare se identifică deviza
liberalismului economic.
 Uneori este folosită sintagma „laissez-faire”
(„lăsaţi să se facă”), ceea ce înseamnă referire
directă la stat, în sensul neamestecului în
activitatea privată, alteori este utilizată
formula „laisser-faire” („să se lase să se
facă”), lărgindu-se aria celor care se interpun
între libertatea economică şi mediul de
afaceri.
 armoniza o putere politică emanată din monarhia
absolutistă ereditară, o putere judecătorească aşezată
pe legi noi şi puţine care „să traducă” în scris legile
nescrise ale naturii, o putere economică fondată pe
agricultură, o putere socială dominată de clasa
productivă şi de proprietate, o putere fiscală susţinută
de impozitul unic.
 deşi era proiectat minimal, anti – intervenţionist, anti
– protecţionist şi anti – reglementator, se pare că
producea minarhia numai la nivel politic, în timp ce
juridic, economic şi social genera un lanţ al puterilor,
mai degrabă protector al monarhiei, decât al laisser –
faire-ului. Rezultatul pare un amestec greu de separat
între aversiunea faţă de liberalismul politic şi
propensia pentru liberalismul economic.
 1. Să producă siguranţă, adică să apere
ordinea naturală ca ordine legitimă, dar şi
fundamentul ei – proprietatea – asigurând
şi garantând dreptul de posesie
 2. Datoria de a asigura instrucţia tuturor
cetăţenilor în cunoaşterea ordinii
naturale şi a mijloacelor de a o
recunoaşte.
 3. Construcţia şi întreţinerea lucrările
publice – drumuri, canale, poduri – care să
faciliteze valorificarea proprietăţii
funciare.
 Dimensiunea fiscală a doctrinei fiziocrate
dezvăluie stăruinţele iniţiatorilor în
direcţia reformării sistemului de
impozite, considerat nedrept şi inegal
aşezat.
 Concepţia fiziocrată despre impozite se
regăseşte şi în Encyclopédie, impozitul
este definit drept „contribuţie pe care
particularii sunt datori s-o plătească
pentru apărarea vieţii şi bunurilor lor”.
 Realizarea funcţiilor statului fiziocrat
presupunea resurse financiare alimentate
din impozite din producţia agricolă
 Stabilirea impozitelor urma să respecte câteva
principii, astfel încât, fiecare om să se bucure
de bogăţia statului şi, totodată, să participe la
bogăţia statului, între care moderaţie, justă
proporţionalitate, distributivitate.
 Singura sursă a impozitelor era însă produsul
net, dar acesta se împărţea între fermieri,
meşteşugari, proprietari şi stat.
 Numai proprietarii funciari puteau plăti impozit;
fiziocraţii identificau în clasa proprietarilor
contribuabilul care trebuia să plătească în
totalitate impozitul, un singur impozit, un
impozit unic.
 Impozitul urma să fie fixat după o proporţie de
1/3 sau 6/20, adică un procent al impozitului de
30%.
 Favorizarea agriculturii, a populaţiei şi a comerţului, surse
de avuţie pentru supuşi şi suveran,
 Restrângerea folosirii abuzive a bogăţiilor şi a poverilor
inutile;
 Desfiinţarea monopolurilor, a taxelor de trecere peste
poduri şi drumuri particulare, a privilegiilor exclusive, a
dijmelor, a dreptului suveranului de a prelua succesiunea
unui străin nenaturalizat, a dreptului de feudă liberă;
 Reducerea numărului de zile nelucrătoare;
 Sancţionarea abuzurilor fiscului, poliţiei şi ale impozitării
sării;
 Să nu se devalorizeze moneda;
 Să fie permis transportul banilor;
 Să se menţină dobânda banilor la nivelul cel mai scăzut
permis de raportul dintre creditorii şi debitorii din stat;
 Stabilirea unor impozite plătibile, repartizate după
principiile justiţiei distributive.
 Fiziocraţii propuneau o politică economică
agrarianistă şi liberală.
 Agricultura trebuia să fie sistematic
încurajată şi dezvoltată, pentru că era
singura activitate susceptibilă de a furniza
produs net.
 Demersul era înlesnit de progresele vizibile
ale marii culturi, datorate folosirii
îngrăşămintelor şi perfecţionării utilajelor.
 Fiziocraţii au cercetat schimbul între două
monopoluri, între monopolul puterii
politice, adică monarhia absolutistă, şi
monopolul economic, adică monopolul
natural asupra pământului.
 Strădania fiziocraţilor era să demonstreze
consecinţele care decurg din imposibitatea
tranzacţionării drepturilor de proprietate – firesc,
proprietatea era sacră şi inviolabilă – şi din
tatonarea impozitării tranzacţiilor.
 Statutul, de precursori ai ştiinţei economice, pe
care fiziocraţii l-au căpătat de-a lungul timpului,
are o susţinere puternică în deschiderea
dezbaterilor asupra domeniului tradiţional de
cercetare a economiei, într-un ciclu al
repetabilităţii şi regularităţii între producţie-
repartiţie-schimb-consum, până la sfârşitul secolului
al XIX-lea.
 Acest program al fiziocraţilor a repurtat o
serie de victorii datorită lui Turgot.
 În vremea când era guvernator la
Limousin, Turgot a proclamat suprimarea
vămilor interioare şi libera circulaţie a
grânelor.
 În calitatea sa de controlor general la
Finanţe în 1774, el a extins libertatea
comerţului cu grâne la întreg teritoriul şi
a autorizat exportul acestora.
 Turgot a încercat să aplice acelaşi
principiu la organizarea comerţului şi a
industriei suprimând corporaţiile în 1776.
 Peste timp, fiziocraţia reţine încă interesul istoric
şi interesul ştiinţific generând modalităţi diferite
de valorificare a tezelor sale fundamentale,
întreţinând controverse asupra a ceea ce a
reprezentat pentru evoluţia gândirii economice.
Fiziocraţia a fost puţin din fiecare abordare:
 a fost o şcoală de gândire economică, una dintre
primele asemenea şcoli;
 a fost un curent de gândire economică bine
conturat, care a contribuit la schimbarea modului
de a privi administraţia publică;
 a fost o doctrină economică activă, de luptă
împotriva restricţiilor, privilegiilor şi prohibirii
acţiunilor economice;
 a fost o teorie care a influenţat administraţia
publică în favoarea agriculturii.