Adaptive Behavior Assessment

Evaluarea psihologică a
Comportamentului Adaptativ
 Adaptive Behavior
• Parte integrantă din concepția / definiția retardului mental.

• Secolul XIX - retardul mental era definit:

– Conșiința și înțelegerea mediului înconjurător,
– Abilitatea de a susține o viață normală pe plan social și profesional,
– Dependența de alte persoane,
– Abilitatea de autoconservare (menținerea siguranței & sănătății
personale),
– Responsabilitatea individuală.

• Actual:
– Îndeplinirea responsabilităților personale & sociale &
– Adecvarea / performanța în comportamente culturale tipice,
=
• Adaptive Behavior
 Evaluarea psihologică a retardului mental
• Diagnostic & Statistic Manual (of Mental Disorders) IV –
DSM IV:
– Criteriul de diagnosticare a retardului mental este IQ-ul
(valoarea prag de 70/75 a scorului IQ).

• Opinii contrare evaluării exclusiv a inteligenței pentru

determinarea retardului mental au apărut de la începutul
secolului XX:
– Lipsa de informații detaliate / reale privind adaptarea
individului,
– Evaluarea inteligenței la momentul respectiv nu lua în calcul
aspecte cum ar fi limba nativă a persoanei evaluate sau nivelul
de educație a acesteia,
– La începutul secolului XX evaluarea inteligenței accentua major
asupra comportamentului moral (asociat constructului de
competență socială) și asupra achizițiilor academice de bază.
Istoria evaluării comportamentului adaptativ
• Primul instrument alternativ pentru evaluarea retardului
mental, în completarea testelor de inteligență, a apărut în
1916 și aparține lui Edger Doll.

• Doll:
– Leader în dzvoltarea instrumentelor de evaluare a
comportamentului adaptativ,
– A lansat conceptul de maturitate socială (actualmente
comportament adaptativ),
– Accentuarea ideii de inadecvare socială,
– Primele obiecții față de conceptualizarea retardului exclusiv în
termeni de vârstă mentală,
– Publicarea VSMS - Vineland Social Maturity Scale (Doll, 1936):
măsoară performanța în activități cotidiene,
– Pentru mai multe decade, VSMS a fost principalul instrument
pentru evaluarea comportamentului adaptativ la copii și tineri.
Istoria evaluării comportamentului adaptativ
• 1959 – evaluarea comportamentului adaptativ a
devenit parte formală din nomenclatura diagnostică
asociată retardului mental,
– Publicarea manualului American Association of Mental
Deficiency (Heber, 1959),
– Propune un cadru de înțelegere / lucru asupra
comportamentului adaptativ care vizează:
• Maturizarea persoanei,
• Învățarea,
• Reglajul social (social adjustment).
• Acest cadru de înțelegere / lucru a fost reiterat în
ediția aceluiași manual din 1983 (Grossman, 1983).
 Definiția Comportamentului Adaptativ
• Limitările comportamentului adaptativ sunt definite ca ”limitări
semnificative ale eficienței individuale de a răspunde standardelor de
maturizare, învățare, independență personală sau maturitate socială
așteptate pentru nivelul său de vârstă și grupul cultural (de
apartenență), așa cum sunt determinate prin evaluarea clinică și, de
obicei, cu ajutorul scalelor standardizate” (Grossman, 1983, p.11).

• Manualul din 1983 definește comportamentul adaptativ în funcție de

vârstă:
– În copilăria mică (infancy & early childhood):
• Dezvoltare senzoriomotorie,
• Abilități de comunicare,
• Abilități de a-și purta de grijă (self help skills),
• Socializare și interacțiune cu alții.
– În copilărie și adolescența timpurie:
• Aplicare abilităților academice de bază în activitățile din viața curentă,
• Utilizarea de raționamente și judecăți adecvate în relația cu mediul,
• Abilități sociale – participarea în activități interpersonale și de grup.
– În adolescență și viața adultă:
• Responsabilități vocaționale,
• Responsabilități sociale.
Istoria evaluării comportamentului adaptativ
• În anii 60 – 70 a fost dezvoltat un număr mare de instrumente de
evaluare a comportamentului adaptativ:
– Majoritatea ghiduri de interviu & observație,
– Liste de verificare (checklist) pentru evaluarea comportamentelor
vocaționale,
– Majoritatea au fost supuse ulterior revizuirii din perspectiva procedurilor de
scorare și a caracteristicilor psihometrice.

• În ultimii 35 ani s-a produs o dezvoltare masivă a domeniului, prin

rafinarea concepției asupra comportamentului adaptativ și a structurii
probelor de evaluare:
– Utilizarea de grupuri mari de participanți în investigații,
– Utilizarea datelor stocate de diferite servicii (publice),
– Au fost dezvoltate noi cadre pentru conceptulizarea comportamentului
adaptativ (American Association on Mental Retardation, 1992),
– Perspectivele clasice au fost dezvoltate pentru utilizare în diferite contexte
de diagnosticare și clasificare,
– Problema diferențierii retardului mental ușor de situația absenței acestuia
sau în raport cu alte condiții problematice (disabling) rămâne una actuală
atât din parspectiv practicii, cât și din cea a elaborării de politici publice.
Accepțiuni actuale ale comportamentului adaptativ
• Diagnostic & Statistic Manual (of Mental Disorders) IV – DSM IV
(APA, 1994):
– Reperul (criteriul) diagnostic pentru retardul mental este un scor mai
mic cu 2 abateri standard decât media scorului IQ (valoarea IQ 70-
75),
– Nu precizează niciun criteriu de diagnostic / nu furnizează repere
pentru diagnosticarea retardului mental pe baza comportamentului
adaptativ, deși recomandă evaluarea comportamentului adaptativ:
• Motivul principal au fost limitările existente ale instrumentelor de evaluare
a comportamentului adaptativ,
• Este accentuat aspectul cultural al comportamentului adaptativ
(specificitatea culturală),
– Definește 4 nivele ale retardului mental, bazat pe IQ:
• Nivele: ușor, moderat, sever și profund,
• Nu este precizată severitatea deficitelor adaptative pentru fiecare nivel de
retard,
• Nu sunt precizate tipurile de deficit adaptativ sau numărul de
comportamente dezadaptative pentru fiecare nivel de retard,
• Sugerează faptul că deficitele adaptative reprezintă un criteriu diagnostic
”suplimentar”față de inteligență, deși ambele criterii trebuie să fie
prezente.
Accepțiuni actuale ale comportamentului adaptativ
• APA, Divizia 33 - Intellectual and Developmental
Disabilities/Autism Spectrum Disorders: Manualul de
diagnostic și practică profesională în retardul mental
(Jacobson & Mulick, 1996):
– Retardul mental implică limitări semnificative
concomitente în funcționarea intelectuală și
comportamentul adaptativ,
– Tratarea comportamentului adaptativ ca un construct
multidimensional,
– Oferă repere minimale despre comportamentul adaptativ
în determinarea retardului mental ușor,
– Intelectul și comportamentul adaptativ au pondere egală
în determinarea retardului mental.
Accepțiuni actuale ale comportamentului adaptativ
• International Clasification od the Diseases and
related health problems, ed. a 10-a – ICD 10 (WHO /
OMS, 1996):
– Identifică deficitele comportamentului adaptativ ca și
consecințe ale deficitelor de funcționare intelectuală,
– Nu identifică praguri (cut offs) ale scorurilor IQ ca și
criterii pentru diagnosticarea severității retardului,
– Recomandă utilizarea de scale de evaluare pentru
”maturitate socială” și ”adaptare”,
– Relativizează semnificația dezadaptativă a retardului
mental ușor:
• Consecințele sunt vizibile doar în condițiile existenței unor nivele
semnificative de imaturitate socială și emoțională,
• Dificultățile adaptative ale persoanelor cu retard ușor sunt privite
ca fiind similare cu cele le persoanelor cu intelect mediu.
Accepțiuni actuale ale comportamentului adaptativ
• American Association on Mental Retardation – AAMR (1992):
– Cea mai populară (citată) definiție asupra comportamentului
adaptativ,
– Retardul mental = funcționarea la nivel submediu a intelectului
existentă simultan cu deficite ale comportamentului adaptativ
(adaptive skills),
– Identifică 10 domenii / arii ale comportamentului adaptativ (de
exemplu self care, home living, social skills, self direction, health and
safety etc),
– Sunt necesare 2 sau mai multe arii problematice pentru
diagnosticarea deficitelor de adaptare,
– Semnificația comportamentelor adaptative este relativizată, în sensul
că acestea sunt puternic influențate de existența unui suport
adecvat,
– Este eliminată ideea de ”grad de severitate” a retardului și
clasificarea persoanelor în funcție d eacest criteriu,
– Baza clasificării persoanelor cu retard mental este tipul de suport de
care au nevoie aceștia,
– Ignoră dovezile empirice care validează diferențele între persoanele
cu retard mental ușor și cei cu alte forme de retard.
Dimensiunile comportamentului adaptativ
• Construct unidimensional sau multidimensional?
– Consensul larg al specialiștilor merge către ideea de construct
multidimensional, deși există și opinii care susțin unidimensionalitatea:
• Este sau nu adecvat să utilizăm un scor cumulativ total / un indicator general al
adaptării?
– Numărul de factori (dimensiuni) depinde de modul în care sunt făcute
analizele factoriale (la nivel de item sau de sub-scală) (McGrew & Bruininks,
1989, Thompson et al., 1999),
– Numărul de factori nu depinde de instrumentul de evaluare ales,
– Widaman et al. (1991) & Widaman &McGrew (1996) susțin un model
ierarhic cu 4 domenii distincte:
• 1. motor sau fizic,
• 2. abilități de a trăi independent, abilități pentru viața de zi cu zi sau inteligență
practică,
• 3. competență cognitivă, comunicare sau inteligență conceptuală, și
• 4. competență socială sau inteligență socială.
– Thompson et al. (1999), în urma unei analize a studiilor factoriale existente,
identifică 3 dimensiuni ale comportmentului adaptativ:
• 1. Independență personală,
• 2. Responsabilitate, și
• 3. cognitiv / academic.
Dimensiunile comportamentului adaptativ
• Cât de largi sunt de fapt domeniile (dimensiunile)
comportamentului adaptativ?
– Domeniile evaluate de scalele de comportament
adaptativ și în consecință scalele ca atare, depind de
context, grupul de vârstă țintit de evaluare și scopul
scalelor în sine,
– Investigațiile derulate au pus în evidență o variație
considerabilă în conținuturile acoperite de diferite scale
de evaluare (Holman & Bruininks, 1985; Thompson et al.
1999),
– Aceste incongruențe reflectă problema lipsei unui cadru
teoretic integrator (Thompson et al. 1999):
• O consecință a acestei lipse este inabilitatea de a dezvolta măsuri
precise și discriminative ale comportamentului adaptativ,
• Comportamentul adapativ individual trebuie înțeles în contextul
de viață a persoanei, influențat de vârstă, cultură etc.
Dimensiunile comportamentului adaptativ
• Independența domeniilor:
– AAMR (1992) – este necesară existența a cel puțin 2 arii
problematice ale adaptrării (din 10),
– Cum domeniile nu sunt în mod real distincte →
– Pot apărea erori de evaluare / aplicarea eronată a
criteriilor de eligibilitate pentru diferite intervenții /
diferențe în tratamentul acordat →
– Structura factorială a comportamentului adaptativ are
implicații majore pentru evaluare și diagnostic.

• Thomson et al. (1999):

– Factorii înalt corelați pot indica lipsa de independență a
dimensiunilor,
– Metode diferite de analiză factorială vor genera structuri
factoriale diferite.