Noțiunea de etică

pedagogică. Esența eticii

pedagogice în contextul
educației axiologice
Morala, moralitatea, conștiința
pedagogică, etica și spiritualitatea
pedagogică nu pot fi înțelese atâta
timp cât nu sunt clare concepția și
criteriile principale ale moralei în
general.
Kant întemeiază etica deontologică. Aceasta apreciază că,
indiferent de scop, trebuie să ne supunem unei legi
universal valabile. Câteva dintre acestea ar putea fi
conştiinţa (raţiunea), Dumnezeu (“produs” al conştiinţei).
Totodată, etica deontologică susţine că trebuie să
acţionăm conform datoriei şi nu din înclinaţie.
Înclinaţie: subiectul acţionează egoist, doar în interesul său.
Conform datoriei, dar nu din datorie: a face un bine doar
pentru lauda adusă sau pentru diferite câştiguri.
Din datorie: a oferi ceva fără a aştepta vreo răsplată.
Morala cuprinde patru leacuri sufleteşti menite sa
elimine tulburãrile şi sã asigure starea de linişte.
Acestea sunt:divinitatea nu este ceva de care sã ne
temem, pentru cã legile necesare sunt baza
lumii;nici de moarte nu avem de ce sã ne temem,
pentru cã în viaţã nu ştim ce eset aceasta şi dupã nu
mai simţim nimic;binele nu este greu de dobândit,
rãul se poate suporta. Prin respectarea acestor
principii simple se poate atinge o plãcere mai mare a
vieţii, plãcerea fiind nãzuinţa naturalã a oricãrei
fiinţe şi neavând importanţã dacã aceasta este
carnalã sau sufleteascã.
Morala lui Epicur este un hedonism care face
din plãcere scopul suprem, dar aceasta nu
este, aşa cum de multe ori s-a suţinut, o
exacerbare a instinctelor primare, ci mai mult
o placere negativã, adicã filosoful nostru
pune mai mult accent pe plãcerea
negativã:lipsa neplãcerii, netulburarea,
liniştea, seninãtatea. Înţeleptul trebuie sã ştie
sã-şi cultive plãcerile. Nu devenim înţelepţi
profitând de orice stare corporalã.
Esența moralei trebuia să determine esența
moralei profesional pedagogice, aceasta la rândul
ei fiind determinată nu de valorile autentice,
general umane, nu de personalitatea elevilor ci
dimpotrivă de formele de activitate ale
pedagogului, de munca pedagogului ca bază
materială a conștiinței moral pedagogice.
Trăsăturile specifice ale
activității profesional-
pedagogice
Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice
diferă de la un autor la altul, în funcţie de natura,
conţinutul şi laturile activităţii pedagogice. Astfel, se
pot distinge : 1. Aptitudini didactice referitoare la
activitatea de instruire. 2. Aptitudini educative
privitoare la activitatea de modelare a personalităţii
umane. Fiecare din aceste categorii include apoi
aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete : -
aptitudini metodice; - aptitudini de evaluare; -
aptitudini educative în domeniul educaţiei morale,
estetice, de mediu, de sănătate.
Măiestria pedagogică este acea
capacitate a profesorului de a
organiza, planifica, conduce,
proiecta demersul didactic, dând
dovadă de originalitate,
creativitate, eficienţă atât în
procesul de predare, dar şi în
educarea şi formarea elevilor.