Remedii si metode in tratamenul

local al gingivitelor, parodontitelor

si parodontozei

Groza Marin
S1302
 Afecţiunile parodonţiului

În conformitate cu cernţele ale OMS afecţiunile parodonţiului sunt repartizate în 5

grupe de bază:

1. Gingivite;
2. Parodontite;
3. Parodontoza;
4. Parodontomele (afecţiuni tumorale şi pseudotumorale);
5. Sindroame şi simptoame, ce se reflectă în ţesututrile
parodonţiului, anterior această grupă era denumită ca afecţiuni
ideopatice (Papion-Lefevr, Iţenco-Cuşing, Elers-Danlo, Cedic-
Higaşi, Daun)
 Afecţiunile parodonţiului

Gingivite – sunt inflamaţii ale gingiei fară interesarea (lezarea) joncţiunii dento-gingivale
(epiteliale) şi pot interesa în întregime sau parţial gingia. Aproximativ 80% din populaţia
adultă suferă de gingivită cronică.
Clasificarea gingivitelor după formă: – catarală;
- ulceronecrotică;
- hipertrofică;
- descuamativă/atrofică
după decurgerea clinică: - gingivite acute;
- gigivite cronice;
- cronice în stadiul de acutizare;
- cronice în stadiul de remisie
după gradul de răspândire a procesului inflamator: - localizată/generalizată
GINGIVITA CATARALĂ
Conform datelor OMS (1980), 80% copii din
lume suferă de gingivită.

Gingivita catarală acută – mai frecvent se

întâlneşte la copii cu boli respiratorii acute
(virotice), care după un tratament adecvat,
gingivita dispare fără a lăsa complicaţii.
Gingivita catarală cronică – apare pe locul unde persistă mult timp
elementul iritant cronic (inclusiv şi gingivita catarală acută de la 1 până
la 7-14 zile).
Tratamentul urmăreşte:
• depistarea factorilor locali cauzali: placa bacteriană (prin teste decolorare) şi favorizanţi:
tartru, obturaţii în exces, coroane de înveliş neadaptate, alte lucrări protetice incorecte,
îndepărtarea acestora şi refacerea corespunzătoare a restaurărilor compromise;
• instruirea pacientului asupra unui periaj corespunzător şi controlul acestuia prin colorarea
plăcii după periaj;
• instruirea pacientului pentru folosirea unor mijloace secundare de iqienă mai puţin folosite:
firul de mătase, stimulatoarele gingivale şi a clătirii gurii de două ori/zi după periaj cu
clorhexidină O, 12°/o, timp de două-trei săptămâni;
• debridare gingivală
• detartraj efectuat cu grijă pentru îndepărtarea depozitelor subgingivale din zonele distale şi
orale mai greu accesibile şi completat prin lustruirea suprafeţelor dentare cu paste şi benzi fin
abrazive; detartrajul poate fi precedat de un tratament cu antibiotice administrate pe cale
generală pentru reducerea riscului de infecţie în urma bacteriemiei produse care poate afecta în
special persoane predispuse: bolnavi cardiovasculari, antecedente septicemice, bolnavi taraţi;
• pentru reducerea microulceraţiilor se face chiuretajul mecanic al peretelui moale al şanţului
gingival sau, în cazul când acestea nu pot fi accesate pe cale mecanică din cauza dimensiunilor
foarte mici, se poate face o cauterizare chimică cu ZnCI2 soluţie 30%;
• aplicarea după debridarea gingivală şi detartraj a unor substanţe antimicrobiene (antiseptice,
astringente, oxidante, extrase vegetale) prin badijonaj, meşaj; • tratamentul bolilor generale
asociate.
 Profilaxia gingivitei catarale
 Iluminarea sanitară în viziunea igienizarii cavităţii
bucale;
 Alimentaţie raţională;
 Vizite periodice la medicul stomatolog cu scop
profilactic;
 Mod sănătos de viaţă (factorii de risc, ce sporesc
reţinera şi acumularea de placă bacteriană,
funcţionarea normală a parodonţiului):

Înlăturarea anomaliilor de
muşcătură şi de poziţia a
dinţilor
 Gingivita ulceronecrotică

Este o boală infecţioasă cu caracter acut şi cronic, apare rar la

copii mici, ocazional între 6şi 12 ani şi frecvent la tineri 13-20 ani,
mai rar la 40-45 ani. Apare prin asocierea a două microorganisme
specifice – spirocheta Borellia Vincent şi un bacil fuziform gram-
negativ şi neapărat pe un teren deficitar.
Gingivita UN afectează şi alte zone ale mucoasei bucale, motiv
pentru care poartă şi alte denumiri, cum ar fi – Gingivostomatită
UN, “Gură dureroasă a soldaţilor” (XENOPHON), la soldaţii din
timpul I război mondial a fost denumită “Gură de tranşee”
Tratamentul gingivitei ulcero-necrotice - suspendarea tuturor
cauzelor (factorilor etiologici – locali şi generali)

 Local – I şedinţă:

 Prelucrarea minuţioasă gingiei afectate şi a cavităţii

bucale cu sol. 0,1-0,06% clorhexidină, 0,25% hloramină.
Soluţiile vor fi călduţe (sporeşte fagocitoza şi migrarea
leucocitelor);
 Anestezia (infiltrativă, trunculară, aplicativă);
 Înlăturarea minuţioasă a depozitelor moişi dure (parţial,
cât este posibil), după care cu un excavator steril se înlătură
gingia necrotizată ( se pot utiliza fermenţi proteolitici –
tripsină, hemotripsină).
 Şedinţa a II-a – a doua zi
 Prelucrarea antiseptică minuţioasă;

 Aplicaţii cu metronidazol (o pastilă dizolvată în hlorhexidină 0,06%)

până la obţinerea unei suspenzii – pentru 15 min. (în caz că pacientul
nu poate veni la medic, aplică singur acasă după o instruire anterioară
de către medic);
 După 2-3 şedinţe se micşorează evident durerile, scade temperatura,
se îmbunătăţeşte starea generală;
 După căderea fenomenelor acute se recurge la tratamentul cariei
dentare şi complicaţiile lui, detartrajul definitiv (asanarea cavităţii
bucale în totalitate);
 Epitelizarea definitivă parvine la a 3-7 zi, în funcţie de gravitatea
procesului;
 Tratamentul general se continuă conform prescripţiilor anterioare cu
corecţii la necesitate.
Recomandări pacientului:
- Băiţe cu antiseptice (0,06% hlorhexidină, stomatidină, hexoral) 2-3 în
zi câte 2-3 min., îndeosebi după periajul dinţilor;
- Psatile sibidin ce conţin hlorhexidină şi acid ascorbic, lisobact,
imudon (pastile de subt) – stimulează forţele de apărare a mucoasei
cavităţii bucale, inclusiv şi prin mecanismul de apărare imună;
- aplicaţii cu preparate cheratoplastice (ulei din cătină albă, ulei din
măcieş, pantenol, etc.);
- de efectuat periajul neapărat cu o perie moale cu paste ce conţin
fermenţi sau pihtă (pepsodent, lesnaia, extra sau oricare pastă
curativo-profilactică)

După tratament cu
Până la tratament metronidazol
+amoxiciclină (10 zile)
 Profilaxia
Educaţie sanitară în viziunea igienizării
cavităţii bucale;
 Alimentaţie raţională;
 Vizitele profilactice la medicul stomatolog
cu recomandările respective;
 Mod sănătos de viaţă (înlăturarea
factorilor de risc, ce induc la reţinerea şi
acumularea plăcii bacteriene.
Gingivită hipertrofică – proces inflamator preponderent cu elemente proliferative
 Clasificarea gingivitei hipertrofice
Sunt evidenţiate două forme:
 Edematoasă (localizată şi generalizată);

 Fibroasă (localizată şi generalizată);

 Tratamentul gingivitei hipertrofice

 Principiul de bază este depistarea factorului etiologic principal şi acţiunea

asupra focarului de proliferare;
 Înlăturarea şi controlul asupra plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
 Instruirea în igienizarea cavităţii bucale şi controlul asupra plăcii bacteriene
(îndeosebi în forma edematoasă);
 Băiţe bucale cu soluţii din antiseptice (0,06% hlorhexidină, hexoral,
stomatidină);
 Preparate antiinflamatorii (5% unguent cu butadion, Metrogil-Denta, BioR-
gel, unguent cu heparină – aplicaţii pe gingie sau în componenţa unor paste
curative), ce stimulează permiabilitatea vaselor sanguine;
 Fonoforez, hidromasaj, etc.
 Tratamentul formei fibroase a
GH
 Tratament medicamentos (lidază 64 UN cu trimecain –
injecţii în papilele hipertrofiate, câte 0,2-0,3 ml de 3-8 ori
sau 45-60% glucoză, aplicaţii cu substanţe cauterizante –
20-30% rezorcină, 10-25% clorură de zinc, o acţiune uşoară
cu vagotil, dimexid-25%, etc.;
 Fizioprceduri (masaj gingival,
electrocoagulare, dorsanvalizare, elctroforeză cu heparină,
gluconat de calciu;
 Tratament chrurgical (înlăturarea papilelor hipertrofiate
– siplă gingivectomie);
 În caz de gingivită de pubertate şi de sarcină intervenţii
chirurgicale nu se efectuiază.
 Gingivită descuamativă

 Se caracterizează prin eritem (roşaţă) intensiv şi detaşarea epiteliului

cu dezgolirea suprafeţelor erozive (nu sângerează , dar sunt foarte
dureroase, sensibile către excitnţii termici, chimici);
 Apare pe fondalul gingivitei hipertrofice (forma edematoasă);
 Tratamentul gingivitei descuamative

 Aplicaţii cu preparate cheratoplastice;

 Preparate antiinflamatorii

 Toate trei grade clinice ale gingivitei descuamative sunt

ciclice: apariţie rapidă, apariţia eritemelor, veziculelor,
eroziunilor, deminuarea (poate fără tratament), perioada de
remisie (1-2 ani), după care ciclul se repetă;
 Pronosticul – poate trece în:
- penfigusul vulgar;
- lichenul roşu plan;
- penfigoid
 Parodontita marginală

Parodontita marginală este un proces infalmator cu lezarea aparatului

ligamentar periodontal şi a ţesutului osos;
La baza morfogenezei bolii sunt procesele exudativo-alterative cu
elemente de distrucţie pronunţată a osului alveolar;
În prezent se observă o tendinţă de răspândire a formelor agresive de
parodontită marginală;
 Analiza epidemiologică efectuată în trei grupe de vârstă (28-30, 30-
44, şi peste 60 ani), au arătat că la tineri 29-44 ani) numai 4-5% au
parodonţiu clinic sănătos şi menţin o igienă bună a cavităţii bucale
(Джамилева Т.,1999).
 Clasficarea parodontitelor
marginale
 După decurgerea procesului: cronică, agresivă;
 Fazele procesului: acutizare (abscedare), remisie;

 Gravitatea procesului – se determină după tabloul

clinico-radiologic:
 gradul uşor – pungile parodontale până la 4 mm.;
 gradul mediu – pungi parodontale de la 4 mm. până la 6
mm.;
 gradul grav – profunzimea pungilor parodontale peste 6
mm.;
 Răspândirea procesului: localizat, generalizat.
 Tratament

Parodontita prepubertală:
• tratament antimicrobian;
• tratamentul bolii generale.

Parodontita juvenilă:
• debridare gingivală, detartraj;
• tratament antimicrobian (Augmentin, Metronidazol şi, în special, tetraciclină în
formele susceptibile la antibiotic);
• chiuretaj subgingival, operatii cu lambou, amputaţie radiculară, extracţia dinţilor
nerecuperabili;
• examinări periodice.
Parodontita marginală cronică superficială:
• debridare gingivală, detartraj;
• tratament antimicrobian şi antiinflamator ca în gingivita simplă;
• tratament chirurgical: chiuretajul microulceraţiilor de la nivelul epiteliului
sulcular în pungi false; papilectomie, în cazul papilelor gingivale de stază, excluse
funcţional; gingivectomie, în formele hiperplazice asociate;
• bioterapie de reactivare.
Parodontita marginală agresivă, rapid progresivă:
• debridare gingivală, detartraj;
• tratament antimicrobian local şi pe cale generală în formele profunde,
diagnosticate ca fiind rebele (refractare) la tratament: în cadrul tratamentului
general antimicrobian se începe cu Amoxicilină (sau Augmentin= amoxicilină+
clavulanat de potasiu) una-două cpr./zi, timp de 7-1 O zile, Metronidazol 2-3
cpr./zi, timp de 1O zile; cu toate că bolnavii cu paradontită diagnosticată ca fiind
rebelă la tratament au folosit în cele mai multe cazuri tetraciclina, unii dintre ei
pot beneficia în continuare de acest antibiotic, în doză de 0,500 g/zi, timp de una-
şase luni (sau Doxiciclină, Minociclină, Atridox, Periostat).
• tratament chirurgical;
• tratament de reechilibrare ocluzală;
• bioterapie de reactivare.
Parodontita distrofică (parodontopatia marginală cronică mixtă):
Tratamentul urmăreşte:
• reducerea componentei inflamatorii bacteriene;
• reducerea chirurgicală a pungilor:
• reechilibrarea ocluzală;
• reducerea componentei distrofice printr-o bioterapie de reactivare
 Parodontoza
 Se întâlneşte la 3 – 5% din populaţie;
 Simptomul de bază fiind procesele distrofice;
 Cauzele apariţiei fiind: neuro-distrofice, proces generalizat cuprinzând toate
ţesuturile parodontale;
 Afecţiunea este generalizată, decurgere lentă;
 Sunt posibile acutizări şi trecere spre parodontită.