SINDROMUL

DIGEORGE
Prof. Buzlea Oros Antoneta
I A AMG
Oradea, 2018
 Sindromul DiGeorge
• Sindromul DiGeorge, sindromul Velocardiofacial sau
Deleția 22q11.2 este o boală genetică rară, datorată
unei deleţii la nivelul unui cromozom din perechea 22
(22q11.2).
• Consecinţele acestei deleţii sunt dintre cele mai
diverse, numărul şi gravitatea lor variind de la
persoană la persoană. Persoanele cu acest sindrom pot
întâmpina probleme cu aproape orice sistem, inclusiv
probleme de imunitate.
 Sindromul DiGeorge
Sindromul este cunoscut sub numeroase nume:

• Sindromul DiGeorge
• anomalia DiGeorge
• sindromul velo-cardio-facial
• sindromul Shprintzen
• sindromul Strong
• aplazia congenitală timică
• hipoplazia timică.
 Sindromul DiGeorge
• Astăzi, se doreşte ca denumirea acestui sindrom să fie
Deleţia 22q11.2 sau Sindromul deleţiei 22q11.2.
Angelo Di George şi Robert Shpritzen sunt doi medici
de pe continente diferite, care descriu acest sindrom
individual, în ani diferiţi, de aici provenind şi numele
diferite ale acestei boli
 Cauze
• Sindromul Di George este o boală gravă, datorată unei
deleţii la nivelul unui cromozom din perechea 22, braţul
lung, regiunea 1, banda 1, sub-banda 2: 22q11.2. Boala
este considerată a fi una ereditară. Modul în care se
transmite este cel autozomal dominant. Totuşi, în unele
cazuri, boala nu este cauzată de materialul genetic
deficitar al părinţilor, ci de o mutaţie nouă, cu apariţie
spontană (de novo).
 Transmitere
Explicarea termenilor ADN, cromozomi, material
genetic, ereditate
• Cum desigur ştiţi, ca fiinţe vii, suntem alcătuiţi din miliarde de
celule. În fiecare celulă se găseşte material genetic, reprezentat
de ADN, numit şi spirala vieţii. ADN-ul este condensat sub
formă de cromozomi; fiecare celulă deţinând 23 de perechi de
cromozomi. Fiecare pereche prezintă un cromozom de
origine maternă şi un cromozom de origine paternă. Cum se
poate acest lucru ?
 Transmitere
• În momentul conceperii, un ovul aparţinând mamei se uneşte cu un
spermatozoid aparţinând tatălui. Ovulul şi spermatozoidul prezintă
un singur set de cromozomi. În momentul contopirii celor două
celule, are loc formarea unei singure celule – celula-ou care va
prezenta două seturi de cromozomi, adică 23 de perechi de
cromozomi (23 x 2 = 46 cromozomi). Celula-ou se va înmulţi,
fiecare celulă nouă formându-şi materialul genetic identic ca cel
moştenit de la părinţi, rezultând aceiaşi cromozomi ca şi în prima
celulă formată (celula-ou). ADN-ul din fiecare celulă este moştenit
de la părinţi (50% de la mama, 50% de la tata), deţinând milioane de
informaţii legate de fizionomia feţei, culoarea ochilor, a părului,
predispoziţia către unele boli.
 Transmitere
• O genă este o porţiune mică din ADN, responsabilă de o
funcţie sau o caracteristică. Practic, noi, fiinţele umane
suntem rezultatul interacţiunii dintre mediu şi
materializarea informaţiei codată în genele noastre. Este
extrem de important ca materialul genetic al părinţilor să
fie fără probleme; orice modificare, chiar de ar fi una
minimă, duce la consecinţe extrem de grave asupra
copilului.
 Transmitere
• Autozomal dominant
• Studierea familiilor în care a existat sindromul DiGeorge a evidenţiat
modul de transmitere autozomal dominant. Dacă unul dintre părinţi are
gena mutantă, posibilitatea de a transmite boala copiilor este de 50%.
• Alte cazuri
• În 10% din cazuri, studiile moleculare nu au relevat deleţia
caracteristică, în niciunul din cromozomii din perechea 22. Există şi alte
mutaţii genetice care duc la manifestarea simptomatologică a
sindromului DiGeorge. Alte cauze implicate sunt corelate cu: diabetul
matern, sindromul alcoolului fetal şi expunerea prenatală la Accutane
(isotrenionină).
 Semne şi simptome
• Sindromul DiGeorge are semne şi simptome ce variază
de la caz la caz. Nu e obligatoriu ca fiecare pacient să
prezinte probleme la aceleaşi organe. Unele organe sunt
afectate, dar într-o măsură mică, astfel încât în ansamblu
par normale. Variaţia se datorează migrării celulelor
crestei neurale între regiunile celui de al 3-lea şi al 4-lea
arc faringian din perioada embriogenezei.
 Semne şi simptome
• Anomalii cranio-faciale:
• urechile sunt mai mici şi poziţionate
inferior
• faţa lungă
• fisurile palpebrale aproapiate
• micrognaţie (hipoplazia mandubulei)
• ochi în formă de migdală
• obraji plaţi
• philtrum scurt (distanţă de la vârful
nasului la buza superioară)
• microcefalie (malformaţie a oaselor
craniului, caracterizată printr-o
micşorare excesivă a capului în
raport cu perimetrul cranian mediu)
• insuficienţă velofaringiană (poate fi
suspectată dacă copilul are vorbire
hipernazală; poate determina
regurgitare nazală şi probleme de
supt)
• narine mici
• despicătură palatină şi/sau labială
 Semne şi simptome
• Defecte ale sistenului imunitar:
• deficit de Limfocite T (necesare în apărarea organismului)
datorată hipoplaziei timusului
• infecţii recurente
• hipogammaglobulinemie şi absenţa unor anticorpi
• posibile boli autoimune: artrită reumatoidă juvenilă, purpură
trombocitopenică imună, anemie hemolitică autoimună
• susceptibilitate crescută la infecţii
 Semne şi simptome
• Defecte cardiace: 75% din pacienţi
- tetralogia lui Fallot: grupare de 4 anomalii structurale la nivelul inimii,
congenitale, concomitente:
 Stenoza arterei pulmonare - o îngustare a spaţiului de la nivelul valvei pulmonare
 Defect al septului ventricular – cei doi ventriculi nu mai sunt separaţi ca în mod
normal; peretele nu mai este deschis
 Aorta este poziţionată exact deasupra peretelui ventricular defect
• Îngroşarea ventriculului drept: datorită trunchiului pulmonar îngust, ventriculul
trebuie să depună un efort mai mare în pomparea sângelui, ceea ce va cauza
îngroşarea acestuia
• - întreruperea arcului aortic
- anomalii vasculare, în special la nivelul carotidei
 Semne şi simptome
Anomalii hormonale:
• hipoparatiroidism (glandele tiroide sunt incomplet dezvoltate).
Numărul scăzut de celule ale acestei glande cu rol în
metabolismul calciului duce la eliberarea unei cantităţi scăzute
de parathormon. Acest hormon reglează nivelul de calciu în
sânge iar în lipsa lui, pacienţii cu sindromul Di George pot
suferi convulsii sau tetanie. Hipoparatiroidismul este totuşi,
auto-limitat
• deficit de hormon de creştere (somatotropină): persoanele
sunt scunde
 Semne şi simptome
• Probleme neurologice şi de comportament:
• întârziere în dezvoltare şi în procesul de învăţare
• limbaj slab dezvoltat
• IQ mic (inteligenţă scăzută variind între limita inferioară a normalului şi
retard uşor)
• probleme din spectrul autist
• deficit de atenţie
• hiperactivitate
• psihoze: depresie, bipolaritate, schizofrenie, anxietate (10% din cazuri)
 Semne şi simptome
Probleme ale sistemului locomotor (muşchi şi schelet):
• scolioză (prezenţa unei curburi anormale la nivelul coloanei vertebrale)
sau alte anomalii ale coloanei vertebrale
• umărul lui Sprengel (omoplatul este situat mai sus decât în mod normal)
• artrită reumatoidă
• hipotonie musculară (tonus muscular scăzut)

Alte caracteristici:
• surditate progresivă
• probleme renale
 Semne şi simptome
Este important a reţine că:
• nu toate aceste simptome sunt întâlnite la toţi pacienţii
cu sindrom DiGeorge, fiecare simptom un procent de
incidenţă mai mare sau mai mic, stabilit pe eşantioane de
pacienţi cu acest sindrom;
• simptomele pot avea forme mai uşoare sau mai grave, în
funcţie de pacient
• diagnosticul se pune de obicei pe baza acestor simptome
 Diagnostic paraclinic
Diagnosticarea sindromului velocardiofacial este dificilă,
prin variaţia tabloului simptomatic şi datorită unor simptome
care nu sunt evidente de la naştere, ci mai târziu, abia în
copilărie. Cei care vor să fie 100% siguri că prezintă mutaţia,
pot apela la diferite investigaţii:
• FISH (fluorescence în situ hybridization) – test care necesită o
mostră de ADN obţinută din celule din sângele periferic. Este
extrem de scumpă; durează 2-3 zile. Acest test verifică
existenţa deleţia la nivelul ambilor cromozomi din perechea
22.
 Diagnostic paraclinic
Investigaţii ce nu includ ADN-ul:
Pentru a creşte certitudinea unui diagnostic bazat pe
simptomatologie, doctorul se poate folosi şi de o serie de teste care
nu implică ADN-ul, dar care sunt legate de fiziopatologia specifică
bolii:
• Nivelele de calciu şi funcţia paratiroidiană
• Citometrie în flux (estimarea numărului de Limfocite T)
• Ecocardiografie
• Angiografia prin rezonanţă magnetică pentru a verifica existenţa
anomaliilor la novelul arterelor carotide
 Diagnostic diferenţial
Pentru a evita un diagnostic greşit, este important a verifica
toate simptomele pacientului şi a avea certitudinea că sunt
caracteristice sindromului DiGeorge. Investigaţiile paraclinice sunt
necesare. Alte boli cu tablou simptomatic asemănător:
• Sindromul anomaliei conotruncale
• Sindromul Cayler
• Sindromul Obitz GBBB
• Sindromul CHARGE
• Sindromul CTAF
 Tratament
În funcţie de cazul particular al fiecarui pacient cu sindrom
velocardiofacial, părinţii ar trebui să apeleze la mai mulţi medici
specialişti.
Cardiolog
• malformaţiile inimii necesită monitorizare şi corectare
Imunolog
• acesta va putea recomanda transfuzii de sânge şi va informa părinţii
cu privire la ce tip de vaccinuri va putea face copilul, în funcţie de
proporţia de afectare a timusului
• în cazurile grave, se poate recurge la transplant de măduva osoasă
 Tratament
Endocrinolog
• după stabilirea nivelului de calciu al pacientului, acesta va
recomanda cantitatea suplimente de calciu şi vitamina D
corespunzatoare nevoilor pacientului-dacă este cazul, se poate
recomanda tratament cu hormon de creştere.
Psihiatru, psiholog, specialişti în terapia tulburărilor de
limbaj
• apelul la unul din aceşti specialişti poate fi necesar; în cazurile
mai grave, chiar la toţi
 Tratament
Chirurg
Apelarea la un chirurg este necesară pentru pacienţii care
prezintă:
• despicătură palatină sau labială
• dacă există probleme de hrănire care nu pot fi corectate prin:
• - poziţionare verticală în timpul mesei
- rezolvarea problemelor de respiraţie
- tratarea constipaţiei
 Incidenţa
• Sindromul DiGeorge este o boală genetică, cu o incidenţă destul de crescută, de
1 caz la 4.000 cazuri. Incidenţa ar putea fi mai crecută datorită lipsei de
cunoştinţe al unor doctori despre acest sindrom sau a diagnosticării incorecte.
• Un părinte care are gena mutantă are şansa de 50% de a o transmite copiilor.
Dacă niciun părinte nu prezintă gena anormală, dar au un copil cu Sindrom
Velo-Cardio-Facial, există riscul de 1-2% că următorul copil să dezvolte acest
sindrom.
Este important ca părinţii să apeleze la sfatul genetic dacă:
• au avut un copil cu această boală
• doresc să aibă un copil şi boala a fost prezentă în istoricul medical al familiei
unuia dintre ei.
 Prognoza
• Calitatea vieţii unei persoane cu sindrom DiGeorge
depinde de gravitatea simptomelor. Un procent foarte
mic de copii cu simptome extreme de grave nu
supravieţuiesc primului an de viaţă. Cele mai
îngrijorătoare sunt defectele de la nivelul inimii. Dacă se
corectează, prognoza este considerată bună; fiind rare
cazurile cu deficit grav de limfocite T. Cu îngrijiri
speciale şi monitorizări medicale periodice acordate în
timpul copilăriei, aceşti copii se pot dezvoltă normal.
 Concluzii
• Sindromul DiGeorge sau velo-cardio-facial, este o boală
genetică, cu transmitere autozomal dominantă. Copiii cu
acest sindrom întâmpină de obcei defecte congenitale la
nivelul inimii, probleme la nivelul sistemului imun cu
deficit de limfocite T, probleme hormonale, risc de
probleme mentale şi emoţionale, uneori probleme ale
sistemului locomotor şi ale rinichilor. Simptomele sunt
prezente sau nu, de la caz la caz, cu severitate variabilă.
 Concluzii
• În doar 10% din cazuri boala este moştenită de la părinţi,
cealaltă proporţie (90%) fiind reprezentată de pacienţi la care
mutaţia a fost una nouă, spontană. Dacă această boală există
în istoricul familiei sau părinţii au avut deja un copil cu
sindrom DiGeorge, este important a consulta sfatul genetic
pentru a afla toate informatiile legate de transmiterea acestei
boli şi la riscurile la care vor fi expuşi viitorii copii. Incidenţa
bolii este de 1 caz la 4.000 de naşteri, cu o prognoză variabilă
în funcţie de gravitatea simptomelor, considerată optimistă
dacă copilul trece de primul an de viaţă.