Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Experimentala
Pedagogia experimentală, la începuturi, s-a orientat spre cercetarea personalității
copilului, deoarece ”nu este posibilă efectuarea unor ample experimente asupra
fenomenului educației fără o cunoaștere adecvată a elevului”. Această orientare a
condus spre dezvoltarea psihologiei copilului și nașterea pedagogiei.
Altă tendință pentru a face ”știință” era aceea prin care unii reprezentanți ai pedagogiei
experimentale au evitat să se ocupe de scopul educației deoarece ”intra sub incidența
reflecțiilor filosofice”.
Cu toate că, la început, pedagogia experimentală a oferit doar rezultate fragmentare, și-
a adus contribuția la dezvoltarea pedagogiei și a deschis calea utilizării experimentului și
a altor tehnici de cercetare.
Ernst Meumann (1862-1915)
- Pledează pentru necesitatea unei pedagogii experimentale și stabilirea principalelor
sale direcții de acțiune ;
- Utilizează metode ca: experimentul, observația sistematică și statistică;
- Are reverve față de metoda testelor;
- ”Educația înseamnă efort conștient, coordonare a dezvoltării spiritului și corpului, în
concordanță cu științele normative; ea este o conducere normativă a ființei umane”
Idei:
- Copilul trebuie studiat din cel puțin două puncte de vedere:
• Pentru surprinderea factorilor educației (individuali, naturali, sociali ) ;
• Pentru cunoașterea rezultatelor (proprietăți și aptitudini corporale, deprinderi de
observare, de creație ).
- Procesul educativ reprezintă:
• Un șir de influențe provenite din exterior;
• Acțiunea de prelucrare a impresiilor dobândite pe cale senzorială de către conștiință;
• Reacțiile elevilor, exprimarea a ceea ce a fost prelucrat de conștiință.
Experimentul – este, în opinia lui Meumann ”o observare perfecționată și ridicată la
un nivel superior”, dar care se deosebește , totuși, de observare datorită unor
caracteristici proprii:
• Provoacă intenționat procesele care urmează a fi observate;
• Modifică voit procesul, în funcție de intențiile cercetătorului;
• Intervine în desfășurarea fenomenelor prin intenții științifice, clare;
• Determină cantitativ și măsoară fenomele cercetate, permițând o comparație
numerică a acestora;
• ”Este o aplicare a experimentului psihologic asupra școlarului”;
• Se deosebește de experimentul psihologic prin faptul că ”tinde să verifice
valoarea unor metode pedagogice sau valoarea unor materiale folosite în timpul
predării”;
• Are avantaje față de metoda tradițională a observării întâmplătoare :
-obligă la o cercetare planificată, proiectată și sistematică a realității;
-permite cercetătorului o repetare nelimitată a observării;
-face posibilă verificarea unui cercetător de către altul.
Wilhelm August Lay (1862-1926)
Îi revine ”paternitatea” denumirii ”pedagogiei experimentale”
Susținea că pedagogia:
• Are caracter de știință deoarece abordează educația dintr-un unghi propriu și cu
metode specifice;
• Este o ”știință de sine stătătoare, știință despre realitatea educativă” chiar dacă
folosește date oferite de alte științe (pedologie, psihologie, etică, estetică, logică);
• Este și o ”știință empirică, în sensul că își întemeiază generalizările pe observația
sistematică și pe experiment” ;
• Condamnă ”învățământul-șablon” , nefiind de acord cu treptele formale herbartiene
din activitățile didactice;
• Insistă asupra fundamentării măsurilor pedagogice pe baza cercetării empirice
folosind următoarele metode: experimentul, observația, introspecția, culegerea de
date, statistica.
Va multumesc.