Sunteți pe pagina 1din 81

 MANIFESTĂRI ACUSTICE ALE

ACTIVITĂŢII CARDIACE
 Zgomotele inimii – 20-200 bpm
 Auscultaţia  revoluţia cardiacă clinică
 Zgomotul I – se ascultă pe întreaga arie
precordială (torace):
 sistola ventriculară – sistolic
 1. închiderea valvulelor atrio-
ventriculare
 2. turbulenţa sanguină
 3. contracţia musculară cardiacă
 caracteristici:
 puternic
 prelung
 de tonalitate joasă
 focare de auscultaţie maximă:
 închiderea valvulelor mitrale 
spaţiu V intercostal pe linia medio-
claviculară
 închiderea valvulelor tricupside 
baza apendicelui xifoid
 mica tăcere – 0,23 secunde
 Zgomotul II – se ascultă pe întreaga
arie precordială
 diastolic
 1. închiderea valvulelor arteriale:
aortă şi artera pulmonară
 2. vibrarea pereţilor arteriali
 3. turbulenţa sanguină
 caracteristici:
 scurt
 clar
 lovit
 focare de auscultare  spaţiu I
intercostal
 marea tăcere – 0,55 secunde
 Zgomotul III:
 sfârşitul perioadei de umplere rapidă (ventriculul stâng)
 vibraţii ale masei ventriculare
 copil  sportivi de performanţă
 Zgomotul IV
 Contracţia aortică
 Acestea sunt zgomote fonocardiografice
 Auscultaţia lor stetacustică este semn patologic – galop
 Fonocardiografia  fonocardiograma
 fonocardiografie:
 microfon
 intracardiac
 extracardiac – focare
 amplificare
 redare
 osciloscop – oscilograf
 Zgomotul II:
 durată  0,025-0,05 secunde
 frecvenţă  200 c/s (ciclu/secundă)
 componente:
 pulmonară:
 amplitudine mare
 durată lungă
 aortică:
 amplitudine mare
 durată scurtă
 Zgomotul III:
 durată  0,03-0,04 secunde
 vibrarea pereţilor ventriculari:
 masă miocardică
 tonus crescut
 Zgomotul IV: – activitatea atriilor
 sistola atrială
 durată  0,02-0,03 secunde
 amplitudine mică
 frecvenţă joasă
 unde P  electrocardiogramă
 Modificări ale fonocardiogramei:
 dedublări
 sufluri
ELECTROCARDIOGRAFIE
Generalitati

 ECG este o forma de studiu a activitatii inimii.


 1887 Waller – “Demonstratiile pe om a fortelor
electrometrice care insotesc bataile inimii”
 1924 –Einthoven – Premiul Nobel
 1920 – Wilson – descrie derivatiile unipolare
 1942 – Goldberger – descrie derivatiile unipolare
de tip augmentat
GENERALITATI. DEFINITIA
ELECTROCARDIOGRAFIEI
Electrocardiograma (ECG) reprezinta inregistrarea
grafica pe proiectiile axelor de derivatie a proiectiei
vectorilor activitatii electrice a inimii.
Potentialele electrice sunt produse in inima ca suma a
potentialelor generate de cardiomiocite in timpul
depolarizarii si repolarizarii.
La nivel celular:
Depolarizarea = modificarea potentialului transmembranar, determinata de
deplasarea sarcinilor electrice (electroni sau ioni).
Repolarizarea = refacerea potentialului transmembranar de repaus, indusa de
deplasarea sarcinilor electrice in sens opus, care compenseaza depolarizarea.

 Propagarea
depolarizarii si
repolarizarii
implica
participarea
jonctiunilor
comunicante.
Teoria dipolului

 In sistemele biologice fluxul de curent are loc prin conductori care


sunt constituiti din solutii electrolitice cu conductibilitate diferita in
functie de tesut.
 Daca intr-un mediu conductor se plaseaza un dipol, in jur se
genereaza un camp electric caracterizat prin prezenta unor linii de
forta.
 Zone activate  zone neactivate  dipoli.
Sensul depolarizarii

 Sensul de depolarizare 
 Dipol de depolarizare - +
 Curent 
 Sensul de repolarizare 
 Dipol de repolarizare + -
 Curent 
Dipolul cardiac

 Depolarizarea si repolarizarea se
propaga sub forma unor unde prin
muschiul cardiac.
 Generatorul cardiac poate fi privit
ca un dipol - doua sarcini electrice
egale si de semn contrar (+ si -),
separate de o distanta mica.
 Daca dipolul este plasat într-un
volum omogen se genereaza doua
câmpuri electrice sferice (unul
pozitiv si altul negativ).
Dipolul cardiac

 Liniile de propagare ale câmpului


electric sunt distribuite simetric
în raport cu o linie
perpendiculara, care traverseaza
dipolul prin centru.
 Deoarece corpul este un bun
conducator de electricitate,
câmpurile electrice se propaga
pâna la suprafata pielii.
 Planul perpendicular pe dipol are
potential 0 (punctul de nul).
Vectorul rezultant

 In orice moment, suma Vectorul rezultant = vectorul


acestor curenti electrici mediu prin inima partial
depolarizata
vectorul rezultant
- are o anumita directie, sens
si marime poate produce o
deflexiune pe traseul ECG.
- atât directia cât si marimea
vectorului cardiac se
modifica în timpul unui
ciclu cardiac.
Teoria vectoriala
 Are la baza principiul de reprezentare grafica a dipolilor sub
forma unor vectori.
 Vectorul este caracterizat prin: punct de origine, sens,
directie, marime.
 Vectorii pot fi instantanei (dipol instantaneu) si rezultanti.
 Marimea proiectiei depinde de unghiul pe care-l face vectorul
cu axa de referinta.
Teoria vectoriala
Teoria vectoriala
Tipuri de inregistrari EKG

Electrodul = un conductor utilizat pentru a stabili


contactul electric cu partea nemetalica a circuitului.
Potentialul electric al dipolului se masoara cu electrozi
plasati în diferite zone ale corpului, în mod uzual pe
piele.
Traseul ECG este influentat de:
 polaritatea dipolului,
 distanta de la electrod la dipol,
 intensitatea câmpului electric.
Inregistrarea ECG

Tipurile de înregistrare dupa plasarea electrozilor:

 bipolara : ambii electrozi plasati în câmpul electric al


inimii;

 unipolara : un electrod este plasat în câmpul electric,


iar celalalt în planul de potential 0.
Inregistrarea ECG

 Derivatia ECG = raportul spatial între doua puncte


în care se plaseaza electrozii, în câmpul electric al
inimii.
 Componentele derivatiei:
 2 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe
corpul uman; inregistreaza diferenta de potential)
 axul derivatiei (linia imaginara care uneste cei doi
electrozi)
 sensul derivatiei
Nobel 1924
Inregistrarea ECG
 Exista mai multe
tipuri de derivatii:
Care exploreaza
inima in plan
frontal:
 derivatii standard
(bipolare)
 derivatii unipolare
ale membrelor

Care exploreaza
inima in plan
orizontal:
 derivatii
precordiale
Inregistrarea ECG
 Derivatiile bipolare ale
membrelor (standard) (I,
II si III) au fost introduse
în practica de catre
Einthoven. Ele formeaza
un triunghi echilateral,
cu inima localizata în
centru.
 Derivatiile unipolare ale
membrelor (aVR, aVL,
aVF) au fost introduse
de Wilson.
 Derivatiile precordiale
(V1-V6) sunt derivatii
unipolare, la care
electrodul explorator
(pozitiv) este plasat pe
torace, în apropierea
cordului.
Planul explorat prin
plasarea electrozilor
 Prin pozitiile electrozilor fiecare derivatie ECG
“vede” semnalul ECG din unghiuri diferite:
 Derivatiile membrelor culeg activitatea electrica în
planul frontal
 Derivatiile precordiale culeg activitatea electrica în
planul transversal/orizontal
 Circuitul este închis prin dispozitive specializate -
electrocardiografe, care înregistreaza semnalele,
de obicei pe hârtie.
Directia si marimea
vectorului rezultant
 Un curent electric orientat spre
electrodul pozitiv în culegerea
bipolara induce o deflexiune
pozitiva pe traseul ECG.
 Daca numarul de celule
miocardice depolarizate în
aceasta directie creste 
intensitatea curentului va
creste.
 Cu cât intensitatea curentului
este mai mare  si deflexiunea
ECG va fi mai mare.
Directia si marimea vectorului
rezultant
 Un curent electric care se
îndeparteaza de electrodul pozitiv în
culegerea bipolara induce o
deflexiune negativa pe traseul ECG.
 Daca numarul de celule miocardice
depolarizate (dipoli) în aceasta
directie creste, atunci intensitate
curentului va creste.
 Cu cat intensitatea curentului este
mai mare, cu atât deflexiunea va fi
mai negativa.
Relatia
derivatie – vector
rezultant
 Daca unda de depolarizare
are acelasi sens cu axul
derivatiei ECG si:
a)este paralela cu acesta 
deflexiune pozitiva maxima
pe traseul ECG;

b)are o directie oblica în raport


cu acesta deflexiune
pozitiva mai redusa pe
traseul ECG.
Relatia
derivatie – vector
rezultant
Daca unda de depolarizare este de sens
opus cu axul derivatiei si:
 este paralela cu acesta  deflexiune
negativa maxima pe traseul ECG;

 are o directie oblica în raport cu


acesta deflexiune negativa mai
redusa

 Daca unda de depolarizare este


perpendiculara pe axul derivatiei 
nu se înregistreaza nici o deflexiune
(suma undelor= 0).
Relatia dintre vectorul
cardiac si derivatia ECG
Derivatiile membrelor

Derivatiile bipolare ale membrelor (standard)


Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan frontal.
Termenul “bipolar” înseamna ca ECG este înregistrat între
doi electrozi exploratori (+ si -) plasati pe membre: bratul
drept (R) bratul stâng (L) si piciorul stâng(F).
Cele trei derivatii bipolare înregistreaza diferentele de
potential între:
 DI -bratul drept (R -) si bratul stâng (L +);
 DII- bratul drept (R -) si piciorul stâng (F +);
 DIII- bratul stâng (L -) si piciorul stâng (F+).
Derivatiile standard
Derivatiile bipolare ale
membrelor
Derivatiile membrelor

Derivatiile unipolare ale membrelor


 Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan frontal.
 Sunt “unipolare” deoarece folosesc un singur electrod
explorator (pozitiv), plasat pe un membru, conectat cu
centrul inimii, considerat ca punct de referinta (potential nul).
 Punctul de referinţa rezulta prin conectarea celorlalti doi
electrozi între ei.
 Derivatia unipolara înregistreaza potenţialul membrului
respectiv si este amplificata (a):
-aVR-electrodul explorator este plasat pe bratul drept;
-aVL-electrodul explorator este plasat pe bratul stâng;
-aVF-electrodul explorator este plasat pe piciorul stâng.
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile unipolare ale
membrelor
Derivatiile membrelor –
triunghiul Einthowen
Derivatiile membrelor –
triunghiul Einthowen
Derivatiile precordiale

 Punctul de referinţa rezulta prin conectarea celorlalti doi


electrozi între ei.
 Înregistreaza activitatea electrica a inimii în plan transversal.
Sunt derivatii “unipolare”, cu electrodul pozitiv situat pe torace
(V1-V6) si electrodul de referinta format din cele trei derivatii
ale membrelor unite.
 Electrodul explorator este pozitionat dupa cum urmează:
-V1-spatiul IV intercostal drept parasternal;
-V2-spatiul IV intercostal stâng parasternal;
-V3-la jumătatea distantei dintre V2 si V4;
-V4-spatiul V intercostal stâng, pe linia medioclaviculara (apex);
-V5-spatiul V intercostal stâng, pe linia axilara anterioara;
-V6-spatiul V intercostal pe linia axilara mijlocie.
Derivatiile precordiale
Componentele unei ECG

Reprezentarea ECG a fiecarui ciclu cardiac conţine:


-unde: P, Q, R, S, T şi U (deflexiuni pozitive sau negative).
-segmente: portiunile cuprinse între doua unde succesive.
-intervale: includ segmente si unde. Traseul ECG este înregistrat în
conditii standard, cu:
- amplitudinea: 1mm=0.1 mV
- durata1mm=0.04 s.
Unda P
Unda P
Complexul QRS
Complexul QRS
Complexul QRS
Complexul QRS – semnificatia
undelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile membrelor
Aspectul complexului QRS in
derivatiile precordiale
Unda T
Unda U
Segmentul PQ, ST. Punctul J
Intervalele ECG
Intervalele ECG
Interpretarea traseului ECG

1. Stabilirea ritmului cardiac


2. Stabilirea FC
3. Stabilirea axului electric
4. Analiza morfologica si cronologica a traseului
ECG
Interpretarea traseului ECG
Axa electrica a inimii

 Axa electrica a inimii = marimea, directia si sensul


potentialelor electice medii generate in cursul
activitatii cardiace.

 Axa electrica momentana (instantanee):


dipolul-vector care insumeaza numerosii dipoli
prezenti intr-un anumit moment al depolarizarii sau
repolarizarii.
Axa electrica a inimii

 Axa electrica este determinata in functie de


amplitudinea si durata fortelor electrice cardiace,
cat si de orientarea spatiala a acestor forte.
 Pe traseele electrocardiografice:
- amplitudinea si durata fortelor electrice sunt
exprimate prin suprafata diferitelor deflexiuni;
- orientarea fortelor electrice sunt exprimate prin
sensul pozitiv sau negativ al deflexiunilor in
diferitele derivatii.
Axa electrica a inimii

 In mod conventional:
- Axa electrica se noteaza ÂQRS; vectorul este orientat
la stanga , in jos si putin posterior;

- Pozitia axei electrice este apreciata in plan frontal


vectorul in plan frontalal suprafetei QRS.
Determinarea axei electrice

Se face prin calcul, luand ca element de referinta valoarea


algebrica a suprafetei deflexiunilor electrocardiografice in
derivatiile membrelor.
Deflexiunile complexului QRS mai pot fi calculate si prin
citirea numarului de patrate mici de pe hartia
electrocardiografica, incluse de fiecare deflexiune.
Pentru determinarea axei electrice in plan frontal se poate
folosi ca sistem de referinta triunghiul echilateral
Einthowen (sistemul triaxial) si sistemul hexaxial.
Metoda triaxiala de
determinare a axei electrice
Interpretarea traseului ECG
Interpretarea traseului ECG
Utilitatea ECG

 Determinarea FC;
 Evaluarea functiei de conducere cardiaca;
 Determinarea axei electrice a inimii;
 Determinarea:
 Aritmiilor cardiace;
 tulburarilor de conducere;
 leziunilor peretelui cardiac;
 NU aduce informaţii aspra functiei de pompa a
inimii.
Exemplu de inregistrare ECG
Vectocardiograma
 Vectocardiografia = inregistrarea spatiala sau
tridimensionala a campului electric generat de fortele
electrice succesive.
 Consideram ca toti vectorii momentani isi au originea
intr-un punct unic si fix al inimii si se alege un numar
arbitrar de momente, depolarizarea ventriculara poate fi
reprezentata printr-o serie secventiala de vectori
momentani care-si au originea in acest punct.
 Linia care uneste varful acestor vectori delimiteaza o
bucla care se numeste bucla vectocardiografica QRS –
reprezinta desfasurarea unui numar infinit de dipoli –
vectori momentani generati in cursul depolarizarii
ventriculare.
 Similar: buclele vectocardiografice T si P.

Vectocardiograma
Aspecte patologice
Extrasistolele atriale

 Au originea in oricare zona a miocardului atrial (focar


ectopic), dar inafara nodulului sino-atrial.
 Se modifica secventa procesului de activare atriala,
unda P ectopica (notata cu P’) este precoce si cu
morfologie diferita.
 Intervalul P’-R al extrasistolei atriale este mai lung.
 Complexul QRS este identic cu cel al bataii sinusale
de baza.
Extrasistolele atriale
Extrasistolele ventriculare

 Au originea in diverse zone a miocardului ventricular


(focare ectopice).
 Morfologia QRS anormala si durata > 0,12 sec.
 Apar si modificari in secventa repolarizarii
ventriculare.
 Sunt insotite de repausul postextrasistolic.
 Tendinta la sistematizare: bigeminism, trigeminism,
cvadrigeminism.
Extrasistolele atriale
Blocuri atrio-ventriculare

 Sunt tulburari de conducere AV;


 Se caracterizeaza prin alungirea anormala a
intervalului PR sau prin absenta conducerii la
ventricule a unui sau mai multor stimuli atriali;
 Unda P poate fi urmata de complexul QRS sau acesta
poate lipsi in functie de tipul de bloc AV).
Blocuri atrio-ventriculare
Blocuri atrio-ventriculare
Blocuri atrio-ventriculare
Tulburari de conducere
intraventriculare

 Sunt consecinta blocarii


complete sau partiale a
excitatiei la nivelul unuia
sau a mai multor ramuri
sau fascicule ale sistemului
de conducere specializat
intraventricular.
Tulburari de conducere
intraventriculare