TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

POVESTEA LUI HARAP-ALB

Basm Cult

Basm – Lb. Slavonă ( basm = născocire, scormonire)

A apărut în etica populară prima dată, iar în sec. al XIX – lea

pătrunde în literatura cultă, o perioadă de afirmare a eticii
romantice.
1.Definiții
(Dicționarul de termeni literari)
(George Călinescu- „Estetica basmului”)
-specie a epicii populare și culte în proză sau -”oglindire a vieții în moduri fabuloase”, a cărei
versuri, unde se narează întâmplări fantastice ale caracteristică este aceea că „eroii nu sunt numai
unor personaje imaginare aflate în lupta dintre bine oameni, ci anume ființe himerice, animale”
și rău, cu forțele nefaste pe care ajung să le învingă

Basmul
-specie a genului epic în proză în care realul se
îmbină cu fantasticul, cu o acțiune complexă în care Basmul cult- specie narativă amplă cu narațiune
apar elemente supranaturale din care forțele binelui pluriepisodică, cu personaje numeroase, purtătoare
de valori simbolice
ies învingătoare
2.Trăsăturile basmului
o Tema: lupta dintre forțele binelui și forțele răului
o Motive specifice:
■ Împăratul fără urmași
■ Calul năzdrăvan
■ Superioritatea mezinului
■ Călătoria,probele
■ Supunerea prin vicleșug
o Formule inițiale, mediane, finale
o Caracter stereotip al acțiunii
o Convenția basmului-pactul cu cititorul
o 2 tărâmuri (real-ireal, acesta-de dincolo, rural-fabulos)
o Personajele îndeplinesc o serie de funcții (antagonist, ajutoare)
o Personajele întruchipează anumite valori etice
o Timp + spațiu = vagi, nedeterminate
o Prezența cifrelor magice (3,7..)
o Prezența obiectelor magice
o Caracter de bildungsroman-al formării
o Drumul inițiatic este caracterizat la nivel textual prin momentele subiectului
3. Particularități narative
■ Pornește de la modelul folcloric, dar pune în discuție teme de circulație
universală și elemente de originalitate specifice autorului

■ Umanizarea fantasticului/Antropomorfizarea fantasticului

-lumea fabuloasă este umanizată, iar această lume este evocată prin
lumea humuleșteană
-altă concepție, concepția realistă, surprinsă in operă prin DETALII
■ Dramatizarea acțiunii prin dialog
-teatralizarea operei
-particularități ale textului lui I.L.Caragiale (ironia, umorul,jovialitatea,
plăcerea supunerii)
-Tudor Vianu –Ion Creangă „topește povestea în dialog”
Dialogul conferă –Dinamism
-Mijloc de particularizare a personajelor
-Notă comică

■ Multiplicarea acțiunii – superficialitatea triplicării + dimensiunea

simbolică a acțiunii (drumul,călătoria => inițierea, maturizarea
protagonistului)
■ Oralitatea stilului
a) Limbaj regional/Expresii idiomatice
„A strica orzul pe gâște”
b) Expresii populare
„Vorba să fie”
c) Exclamații retorice
„Ce să vă spun mai mult”
d) Interogații retorice
„Ei, apoi șagă vă pare?”
e) Exprimarea locuționară
„Ați pus stăpânire pe mine”
f) Anacolutul (Discontinuitate/Ruptură logico-sintactică într-o propoziție/frază)
„Puțin mai este și ai să ajungi împărat care n-a mai stat altul pe fața pământului,
așa de iubit..”
g) Impercații( Blestem/Ocară)
„Dormire-ați somnul cel de veci”
h) Proverbe/Zicători
„La plăcinte înainte, la război înapoi”
i) Adresarea directă către cititor
„Da ia să nu mă iau cu vorba”
j) Exprimarea afectivă ( Fraze rimate/ritmate)
„Poate că acesta-i Ochilă, frate cu Orbilă,văr primar cu Chiorilă, nepot de soră cu
Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă”
4.Titlul
■ Substantivul „poveste” nu se referă la o specie literară, ci la faptul că naratorul relatează
istoria unui personaj
■ Oximoronul din titlu îl denumește explicit pe erou, fiind numele pe care Spânul i-l dă
protagonistului și are o dublă semnificație:
■ Harap – om cu pielea neagră, rob, țigan
■ Alb – inocență, puritate

■ Din punct de vedere simbolic, oximoronul redă lupta dintre bine și rău și face trimitere la o
filozofie în care se susține că în orice rău există și un bine (și nu invers)
■ La nivel textual, numele reiese din scena în care Spânul îl păcălește pe fiul craiului să intre
în fântână
■ Fiul craiului – naiv, credul, ușor de influențat, lipsit de experiență
■ Momentul în care fiul craiului își schimbă statutul din nepot al împăratului în slugă a
Spânului
„De acum înainte să știi că te cheamă Harap-Alb..”
5.Tematica
■ Tematica basmului constituie lupta dintre bine și rău, finalizată cu victoria binelui
■ Subteme:
■ Tema destinului
-pe care personajul principal trebuie să și-l îndeplinească parcurgând un drum inițiatic
care îl ajută să se descopere pe el și lumea înconjurătoare
■ Predestinarea
-anunțată încă de la începutul basmului prin vorbele bătrânei care îi spune că va ajunge
un împărat mare și puternic
■ Tema ciclicității existenței umane
-protagonistul parcurge același traseu inițiatic pe care l-a parcurs și tatăl său în tinerețe
având hainele, armele și calul
6.Viziunea
■ Din realismul țărănesc prezent în opera, realism care justifică afirmația lui George Călinescu
în care basmul este „o oglindire a vieții în moduri fabuloase”.
– Tendința hiperbolizantă
– Imaginea carnavalească a lumii
– Cultura populară a râsului
■ Zoe-Dumitrescu-Bușuleanga – „Lumea lui Ion Creangă este o a doua lume, parodie a celei
reale”
■ Viziunea lumii pe dos – „Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos”
7.Naratorul și perspectiva narativă
■ Narator
• Heterodiegetic, omniscient, omniprezent
• Lipsit de obiectivitate – intervine prin comentarii, fiind răutăcios și ironic la adresa
personajelor
- se adresează unui interlocutor imaginar
■ Perspectiva
• Obiectivă, cu inserții subiective
• Din spate, deoarece naratorul știe mai multe decât personajele
■ Focalizarea este externă,surprinzându-se comportamentul, reacțiile personajelor, acțiunea
fiind prezentată din perspectiva unui observator
„Eu sunt dator să vă spun povestea, vă rog să ascultați”
8.Modurile de expunere
■ Dialogul
• Caracterizarea personajelor
• Dinamizarea acțiunii
• Teatralizarea operei
• Mijloc de investigație psihologică

■ Narațiunea
• Specifică basmului popular
• Cuprinde acțiuni stereotipe, clișee, acțiuni convenționale
• Structuri ternale (forumule ințiale, mediane, finale)
• Triplicarea

■ Descrierea
• Fixează cronotopul
• Ajută la caracterizarea personajelor
9. Timpul
■ Fixat în formula inițială
■ Incipitul
■ Ex-abrupto
■ Are rolul de a realiza legătura dintre planul realității si cel fabulos
■ Atemporalitate - timp vag definit
■ „Amu” – reprezintă timpul povestirii
■ „era odată” – timpul povestit
■ Se face o distincție între cele două timpuri încă de la inceput (form. ternară)
■ ORIGINALITATEA
– Constă în prezența formulei de început și a structurii „cică” care arată că naratorul nu-
si asumă veridicitatea întâmplărilor
– Absența comparației „ca niciodată” (basm cult) semnifică unicitatea întâmplărilor
– Lipsa unicității și a asumării veridicității pune în evidență caracterul realist
10. Spațiul
■ INCIPITUL
„era o dată o țară”
- aspațialitate – tânărul călătorește peste mări și țări, în zone
îndepărtate
- sugerează sfera ambiguității, a vagului
- locul humuleștean => spațiu rustic => caracter realist
 FINALUL
• Dimensiunea fabuloasă
„Și a ținut veselia ani întregi, și mai ține
încă”
-ajută cititorul să iasă din universul fabulos
unde totul este posibil și să pătrundă în
universul real
-finalul este închis prin victoria binelui asupra
răului
-fericit, fiul de crai îsi incheie călătoria
inițiatică, își recapătă identitatea și-și primește
recompensa
-ne surprinde prin dimensiunea hiperbolică a
nunții împărătești, nuntă la care participă și
naratorul care se autocaracterizează ironic
„un păcat de povestitoriu, fără bani în
buzunar”
• Dimensiunea reală, amară
„Iar pe la noi cine are bani bea și
mănâncă, cine nu, se uită și rabdă”
-o reflexie asupra realității sociale care pune în
evidență problema intelectualității și scoate în
evidență condiția umană precară
Relația incipit-final
■ Pune în evidență organizarea simetrică
a textului
■ Formula inițială + formula finală
realizând legătura între planul fabulos
al textului și universul real al cititorului
Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca
Clasa a X-a
Durcău Oana