UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE REGIONALĂ ŞI MEDIU

GEOGRAFIA FIZICĂ A
ROMÂNIEI
(Curs nr. 8)

Lect.dr. VIJULIE IULIANA

Sistemul fluviatil

 Include procesele de eroziune şi acumulare desfăşurate de către apele

curgătoare;
 Se manifestă cu intensităţi deosebite în zonele temperate;
 Ritmicitatea şi alternanţa proceselor de adâncire şi acumulare sunt subordonate
oscilaţiilor climatice din Cuaternar, mişcărilor neotectonice, oscilaţiilor eustatice
ale Mării Negre;

LUNCILE
 Prezintă relieful cel mai coborât şi de vârstă recentă (holocenă), dezvoltat în
lungul văilor, de-o parte şi alta a albiei minore;
 Extinderea luncilor este în strânsă corelaţie cu unităţile de relief pe care le
străbat râurile şi în raport direct cu volumul de apă şi aluviunile transportate de
către acestea;
 Cele mai dezvoltate lunci se întâlnesc la arterele hidrografice: Dunăre, Jiu, Olt,
Someş, Mureş, Siret, Prut, etc., precum şi în lungul râurilor ce traversează
regiunile joase ale Cp. Române şi Cp. de V;
Podişul Mehedinţi - meandre
 Sectoare largi de luncă se mai întâlnesc şi în regiunile de deal şi podiş,
alcătuite din roci puţin rezistente la eroziune (ex. pe Jijia, Bahlui; Hârtibaci,
Târnave);
 Extindere mare au şi în depresiunile intracarpatice: Braşov, Giurgeu, Ciuc;
 În depresiunile subcarpatice: Tg. Jiu - Câmpu Mare;
 În depresiunile afectate de subsidenţă: Tg. Jiu - Câmpu Mare;

 Ponderea luncilor în cadrul văilor (>60%, 80-90%) – lunci largi;

 Cele mai înguste lunci există în zonele montane şi ale dealurilor
subcarpatice (nu depăşesc câteva zeci sau sute de metri);
 Pot deveni mai largi în zonele de confluenţă;
 În sectoarele cu chei ce alternează cu bazinete depresionare – luncile au
extindere diferită;
Structura luncilor
 Lunca este alcătuită din două orizonturi aluviale;
1. Unul bazal – cu o grosime de până la 5 m, format din aluviuni grosiere
(bolovani, nisip, pietriş grosier);
2. Un orizont superior, mai subţire, format din depozite mai fine (nisip);
 În profil longitudinal, se constată sortarea aluviunilor dinspre regiunile
carpatice cu pante mai mari (bolovani, pietriş), către regiunile de deal şi
podiş (pietrişuri, nisipuri), depresionare, piemontane şi de câmpie
(grosimea depozitelor poate depăşi 20 m; transport în suspensie - particule
foarte fine: nisip, nisip argilos, mâl);

 În mod frecvent, în regiunile subcarpatice puternic fragmentate de torenţi în

structura luncilor se identifică şi un al treilea orizont structural alcătuit din
materiale alohtone (conuri de dejecţie, coluvii; panta luncii înclină dinspre
versant spre albia minoră (contactul dintre versant-luncă).
 Terasele

 Trepte de relief situate pe versanţi;

 Provin din foste lunci, în urma proceselor de adâncirii prin

eroziune a râurilor;

 În general, acestea păstrează structura luncilor;

 Formarea lor este atribuită atât eroziunii laterale asociată cu

acumulări aluviale, cât şi eroziunii lineare (când are loc detaşarea
terasei);

 Sunt procese succesive determinate de oscilaţiile climatice

cuaternare, de oscilaţiile eustatice ale lacurilor din Cp. Română,
Cp. de V, M. Neagră şi de mişcările neotectonice;
Numărul şi altitudinea teraselor:

 Diferă de la o regiune la alta, remarcându-se, totuşi, diminuarea

numărului lor către regiunile mai noi şi mai joase ale Cp.
Române şi Cp de V;

 Întâlnim 6-8 terase la râurile principale din Pod. Moldovei,

D.C.T, Carpaţi şi Subcarpaţi, cu altitudini cuprinse între 8-10 m
şi 140-150 m;

 În lungul văilor ce traversează Piemontul Getic şi Dealurile de V

există 5 nivele de terasă, cu altitudini cuprinse între 8-10 m şi
90-110 m;

 În lungul văilor principale din Cp. Română şi Cp. de Vest au

fost identificate 3 nivele de terasă, cu altitudini cuprinse între 5-
7 m şi 20-35 m;
Depozite de tersa – Dunărea la Drobeta Tr. Severin
Depozite de terasă – valea Putnei
Valea Putnei – Parcul natural Putna Vrancea
Depozite de terasă la zi pe valea Someşului, în apropiere de Cetatea Chioarului
Depozite de terasă pe valea Milcovului – Andreiaşu (Focurile Vii)
Depozite de terasă pe valea Milcovului – Andreiaşu (Focurile Vii)
Depozite de terasă pe valea Milcovului – Andreiaşu (Focurile Vii)
 Terasa Lotrului de la Proieni – cea mai evidentă terasă
 Lipsa sau diminuarea numărului şi altitudinii teraselor în regiunile
de subsidenţă (depresiuni intracarpatice: Braşov, Ciuc, Giurgeu;
depresiuni subcarpatice: Tg. Jiu-Câmpu Mare; arealele subsidente
din Cp. Română şi Cp. de V);

 Afluenţii văilor principale au un număr mai redus de terase,

evidenţiind formarea mai recentă a acestora;

 În Piemontul Getic, Oltul prezintă 5 nivele de terasă; Olteţul 4

nivele de terasă;

 Terasele Dunării scad ca şi număr de la V la E:

 5 terase, la intrarea Dunării în Piemontul Getic (E de Drobeta Tr.
Severin);
 3 terase, la confluenţa Olt-Dunăre;
 1 terasă, între confluenţa Argeş-Dunăre; terasa Brăilei;
Vârsta teraselor
 Terasele râurilor din România au, în general, vârstă cuaternară;

 Unele terase sunt mai vechi şi mai înalte (T7, T8) → Pliocen sup. - Romanian;

 Posea et al., (1974), au stabilit că există 2 terase reper, după care pot fi
identificate 3 grupuri de terase;

 T 90-115m – prima terasă formată în Piemontul Getic - vârsta - Pleistocen mediu;

 T 30-35 m – prima terasă formată în regiunile de câmpie (Cp. de V – cu excepţia

zonelor de subsidenţă; Cp. Română – sectorul Olt -Argeş) - terasă formată în
detrimentul sedimentelor de vârstă Pleistocen mediu – terasa este de vârstă
Pleistocen superior;

 Terasele Dunării se pierd către est, conform retragerii lacului din Câmpia
Română, de la V către E (Posea, 2002);
 Extinderea teraselor din România este similară extinderii luncilor. Cele mai extinse
terase se află în regiunile de câmpie şi în cele colinare (subcarpatice, podişuri), mai
restrânse în regiunile montane, unde, totuşi, se dezvoltă terase în depresiunile
intramontane lipsite de subsidenţă;

 În profil longitudinal, există terase convergente către aval, situate în amonte de zonele
de subsidenţă; către zona de subsidenţă îşi micşorează altitudinea, în acele zone se
afundă şi apar ca depozite (umplutură); Depozitele terasei fiind mai noi, apar deasupra
depozitului terasei anterioare;
 Asemenea terase întâlnim în zonele de subsidenţă din Cp. Română şi Cp. de V.
 Situaţie similară – Depresiunea Tg. Jiu-Câmpu Mare, marcată de subsidenţă şi unde
terasele se afundă spre partea centrală a depresiunii (câmpie aluvială);
 Terasele divergente către aval, apar datorită tectonicii locale, care a determinat
o deformare a terasei pe măsură ce râul continua să se adâncească;
 Ex. Depres. Câmpulung Muscel – Râul Târgului – are o terasă pe dreapta care
mergând către aval (ex. către Goleşti), podul terasei începe să urce, după care
revine la normal; această deformare – divergenţă este impusă de anticlinalul
Măţău-Runcu intersectat de Râul Târgului;
 Ex. Valea Teleajenului – o terasă de pe dreapta are altitudini mai reduse în
depresiunile Câmpina, Mislea, Podeni, iar în aval prezintă o boltire impusă de
înălţarea ei la traversarea unui anticlinal (Dealul Degeraţi);
 Terasele din Pod. Moldovei, Pod. Transilvaniei sunt, în
general, paralele în profil longitudinal, nu sunt deformate
tectonic;

 Majoritatea râurilor din România au terase dispuse în sistem

bilateral, cu diferenţieri pe sectoare, există şi câteva situaţii în
care terasele se dispun în plan în mod diferit:
Terasele dispuse în plan monolateral
 terasele Jiului şi Oltului la traversarea Cp. Olteniei (Jiul are terase
numai pe stânga, iar Oltul are terase numai pe dreapta, între ele se
afla Câmpul Romanaţi);
 acest lucru se datorează prezenţei unei anteclize (bombări) a
fundamentului pe direcţie N-S, ce a impus tot timpul deplasarea
Oltului către E şi a Jiului către V;
Terasele în evantai – la intrarea în depresiuni sau câmpii
În depresiunile: Sibiu, Braşov, Vad-Borod; în câmpiile: Piteştilor, intrarea
Buzăului în câmpie;
 terasele din conul piemontan al Argeşului s-au format datorită faptului că
Argeşul s-a deplasat continuu către NE;
cauze:
1. subsidenţa din zona Titu;
2. râul Argeş a format un mare con de dejecţie, rezultat din suprapunerea mai
multor conuri, în momentul în care a avut un nivel de bază mai coborât
(aducea multe aluviuni).