UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI, ROMÂNIA

DISCIPLINA: REPREZENTARI CULTURALE ROMANESTI IN SPATIUL EUROPEAN

REFERAT ȘTIINȚIFIC

TEMA: AUTORI POSTBELICI. THEODOR PALLADY

PROFESOR: DANIEL GALATANU, PROF.,UNIV., DR.

MASTERAND: AURELIA FEGHIU, ANUL I.
 CURPINS
1. Viata lui Theodor Pallady
2. Activitatea pictorului la Paris
3. Opera lui Theodor Pallady
4. Concluzii
5. Bibliografie selectiva
 1.VIATA LUI THEODOR PALLADY
• Pallady a fost fiul lui Ioan sau Iancu Pallady, căsătorit cu Maria Cantacuzino, sora mai
mare a diplomatului Neculai B. Cantacuzino.
• Theodor s-a născut în Iaşi (11/24 aprilie 1871) şi a copilărit la Perieni (Tutova), unde
părinţii săi aveau o moşie, cât şi la Iaşi, în strada Păcurari. A crescut în tradiţiile
moldoveneşti şi spiritul francez moştenit de la tatăl său, instruit la Paris. A urmat liceul
,,Sf. Gheorghe“ din Bucureşti şi, la dorinţa părinţilor, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi
Şosele, pe care a părăsit-o, mutându-se la Politehnica din Dresda.
• Atras mai mult de pictură decât de studiile inginereşti, a frecventat cu plăcere celebrele
Galerii de Artă şi, lăsându-se furat de penel, şi-a început ucenicia în atelierul pictorului
german Erwin Oehme. Observându-i talentul, acesta l-a îndemnat să se consacre
Artelor frumoase.
• Astfel că, trecând peste dorinţa părinţilor, Theodor a renunţat la inginerie şi, dedicându-
se cu totul şevaletului, în 1889 a plecat la Paris, unde trăia mătuşa sa, Maria
Cantacuzino, sora bunicului, căsătorită cu pictorul muralist Puvis de Chavannes (1824-
1898), al cărui atelier i-a fost de folos.
 II. ACTIVITATEA PICTORULUI LA PARIS
• La Paris, Pallady a început studiile cu pictorul Aman Jean şi s-a înscris la
Şcoala de Arte Frumoase, cunoscând atelierele renumiţilor pictorii francezi,
profesori ai şcolii, lucrând în atelierul lui Gustave Moreau împreună cu alţi
talentaţi iubitori ai penelului şi avându-l coleg pe Henry Matisse, cu care a
rămas prieten întreaga viaţă.

• În anul 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, tânărul pictor a expus în

pavilionul României lucrarea „Fiul risipitor“ cu care a fost remarcat.

• Apoi isi deschide un atelier în Place Dauphine (lângă Palatul de Justiţie şi

cheiul Senei), unde avea să lucreze până în anul 1940, făcând adesea
incursiuni „acasă“, în ţară.

• Picta mult şi expunea în Parisul luminilor, în ceţoasa Londră şi-n Bucureştii

adolescenţei, dar cu sufletul era la Iaşi, unde se întorcea adesea şi picta
tablouri precum „Impresiuni din Moldova“, „Moldova“ ori „Case lângă Iaşi“, cu
imagini de la Hoiseşti (1916-1918).
• De peste o jumătate de secol se vorbeşte insistent şi ezoteric despre
Pallady. În Franţa este mai puţin cunoscut. L-au apreciat câţiva prieteni,
care l-au uitat. Operă lui Pallady este restrânsă numeric, dar persistenţă
discipolilor şi a colecţionarilor de gust poate fi numită diabolică şi
simptomatică. Pallady a devenit un blazon, o parolă de recunoaştere.
Critica franceză şi romană a observat poziţia singulară a lui Pallady şi
imposibilitatea încadrării lui într-un current. Dominant.
• Solitudinea palladyana este solitudinea sociologică a unei clase intrate în
agonie şi amurg, clasă a marilor boieri moldoveni falimentari la sfârşitul
secolului XIX şi începutul secolul XX. O clasă neagrenată în mecanismul
producţiei, deficitară ca randament economic şi … deficitară biologic. Mai
rămăseseră în Ţările Române enclave boiereşti de tip Pallady, prin vechi
conace paraganite sau prin palate cu modila desuetă din oraşele
provinciale. Theodor Pallady s-a salvat interior prin creaţie. Timp de o
jumătate de secol, pictura a fost terapia de sublimare a omului Theodor
Pallady.
 III. OPERA LUI THEODOR PALLADY

• Cu o formație complexă, provenită din rigoarea școlii germane unită cu simbolismul

promovat de Moreau, folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau și
ale prietenilor săi, care vor pune bazele fauvismului, Pallady își găsește curând
drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse, legăturile cu spiritul artei franceze
explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de Paris. Totuși Pallady
nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice. Aspirația
către o arhitectură simplă, către o logică liniară a proporțiilor domină arta lui
Pallady, care refuză grandilocvența, sentimentlitatea și pitorescul ieftin, făcând
evidentă orientarea sa structurală spre compoziția clasică. Sensibilitatea sa
controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului, într-o unitate care îl
distinge de lirismul post-impresionist.
• Se știe din notele sale de jurnal, din cronici, din
memoriile prietenilor săi, faptul că Theodor Pallady
era un admirator al literaturii, al poeziei și mai ales a
lui Baudelaire și Mallarmé. Chiar de la el
aflăm:„pictura nu a fost pentru mine decât un mijloc
de exprimare a artei mele. Aș fi putut deveni tot atât
de bine scriitor, dacă mi-aș di îndreptat atenția și
efortul în direcția literaturii. Pictura nu e pentru mine
decât o formă de expresie și nimic mai mult. Eu nu
sunt pictor, ci artist”.
• Predilecția lui Pallady pentru natura moartă denotă dorința de a reda într-un
tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia și armonia sa.
Renunțarea la pictarea peisajelor naturale dă impresia unei căutări a
semnificației concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele
adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne nu este de loc
neglijabilă pentru formația lui Pallady, însă cu siguranță reflexiile sale asupra
picturii medievale române au jucat un rol tot atât de important.
• Pentru peisajele sale parisiene, Pallady alegea mai ales locurile din
vecinătatea Senei, atât pentru a sugera tremorul luminei pe suprafața apei, cât
și pentru a reda planurile unui peisaj, unde zidăria caselor, frunzișul
arborilor, mișcarea orizontală a fluviului formează o gamă de culori perfect
unitară într-o imagine coerentă.
• Pictura lui Pallady este calmă, austeră dar de mare şi intensă strălucire
cromatică. Colorile sunt clare, luminoase, aşternute cu rafinament. Este
pictorul intimităţii evocate de poezie, mister, tandreţe şi spiritualitate.
Desenul neîndemânatic se topeşte în simfonii coloristice perfecte. Pallady
se apropie de Matisse, prietenul si colegul său de atelier de la Gustave
Moreau, acel Matisse al armoniilor disctrete de culoare si tonalităţi. Acel
Matisse echilibrat după îndelungi furtuni intelectuale. Pallady şi Matisse nu
au găsit echilibrul dintr-o dată şi fără eforturi. Nu erau clasici plenutidinari
ca Rubens, ci modernişti decadenţi. Armonia lor s-a organizat în urma
prăbuşirii interioare după un lung şir de experienţe contradictorii sau de
destrăbălare coloristică.
• În orice tablou e prezent un mister, spunea Pallady. Acest tablou este
cea mai bună ilustrare a acestei afirmații, constituind o exploatare
plastică a sufletului feminin, plin de atâtea taine și de atâtea neînțelese
nostalgii. Mai mult, pentru a continua linia corespondențelor, Pallady
integrează în toate tablourile sale poezia ca o prezență, ca o realitate.
E o poezie a dorințelor neîmplinite, a obsesiilor sufletești. Baudelaire
spunea că dacă desenul poate fi considerat ca o construcție abstractă,
în schimb culoarea poate fi asemuită unui poem. Iar Pallady
mărturisea că desenul e mai cinstit decât pictura, fiind controlabil. Dar,
tocmai necontrolabilul, imponderabilul alcătuiește poezia. Nu e o
poezie literară, ci o rezonanță intimă a culorii, o emoție, redată în
accente rafinate, în acorduri melodioase. Toate aceste însușiri ale
culorii palladiene, au menirea de a transmite o stare, o emoție, ele sunt
un paravan plastic pentru un sentiment.
 IV. CONCLUZII

• Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul din cei mai prestigioși artiști
moderni, păstrându-și întreagă ambiția de a fi un pictor „din toate timpurile”.
• Așadar, opera lui Pallady este una ce aduce un suflu nou în arta românească,
el fiind puternic influențat de ideile și teoriile lui Baudelaire si ale lui Gustave
Moreau. Aceste demersuri ideologice au venit pe fondul unei francofilii
puternice în țările române. Trebuie să înțelegem impactul pe care el l-a avut în
momentul în care a adus aceste idei noi în spațiul românesc, de ce au fost ele
plăcute sau respinse. Oricum ar fi, Pallady este un pictor ce a știut să își
marcheze bine locul în istoria artei românești.
 V. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Ionel Jianu, Theodor Pallady, București, ed. Căminul

Artei, 1944, p.19.
2. Theodor Pallady, Jurnal, București, ed. Meridiane,
1966.
3. http://ziarullumina.ro/theodor-pallady-pictorul-uitat-al-
iasului-64379.html
4. https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/theodor
-pallady-toujours-du-baudelaire