INSULINA

 Structura
• Insulina este o proteină mică cu
masa de 5734 daltoni și cuprinde 51
resturi aminioacidice. Este alcătuită
din două lanțuri, un lanț A (cu 21
resturi aminoacidice) și unul B (cu
30 resturi aminoacidice) legate prin
două punți disulfurice (A7-B7 și A20-
B19); o a treia legătură disulfurică
leagă restul Cys-A6 cu Cys-A11.
• Insulina formează cu ionii Zn2+ agregate, dimeri, tetrameri, hexameri. În
pancreas insulina se află sub formă de hexameri.
 Sinteza
• Insulina este sintetizată în insulele lui Langerhans,
pancreas, de către celulele-beta. Sinteza acesteia
cuprinde câteva etape:
După gena insulinei, aflată în cromozomul al
11-lea, se formează ARn-ul corespunzător;
După mARN-ul dat, este translat un lanț
peptidic, care introdus în reticulul endoplasmatic, se
transformă în proinsulină;
După expunerea proinsulinei la unele
endopeptidaze, apare forma matură a insulinei.
• Insulina este sintetizată de către
celulele B sub forma unui precursor
reprezentat de un lant polipeptidic
pre-pro-insulină (109 aminoacizi).
Această etapă are loc în ribozomi.
Ulterior la nivelul reticulului
endoplasmatic are loc îndepărtarea
peptidului semnal (23 aminoacizi)
numit "pre" de la capatul N- terminal.
Apoi in aparatul Golgi este îndepărtat
peptidul de legătură C (31 aminoacizi)
numit "pro" precum şi două dipeptide
de la nivelul jonctiunii peptidului C cu
cele 2 catene A şi respectiv B.
 Reglarea secreției
• Glicemia este factorul reglator
principal al secreției de
insulină.Glicemia à jeun (80–
100 mg/dl) este suficientă pentru a
declanșa secreția de insulină.
• Eliberarea insulinei crește odată cu
glicemia, răspunsul maxim
obținându-se la 300–500 mg/dl.
În afară de glucoză mulți alți factori influențează secreția de insulină:

• alte monozaharide ușor metabolizabile ca fructoza, manoza au efect stimulator;

• aminoacizii, în special arginina, lizina și leucina, stimulează puternic secreția de
insulină;
• agoniștii α-adrenergici inhibă secreția de insulină; adrenalina prin α-recepție este un
inhibitor fiziologic al secreției de insulină;
• somatostatina, produsă de celulele D din pancreas, prin acțiune paracrină, inhibă
secreția de insulină;
• GIP (Gastric Inhibitory Polypeptide), polipeptid eliberat de mucoasa duodenală și
jejunală la ingestia de glucoză, stimulează eliberarea de insulină; acțiunea GIP
explică constatarea mai veche că glucoza administrată oral este un secretagog mai
puternic pentru insulină decât glucoza administrată intravenos.
 Metabolizarea
• Timpul de injumatăjire al insulinei este de 3-5
minute, dupa care este inactivată in ficat prin
două mecanisme:
• desfacerea puntilor disulfurice interlant printr-o
reactie de schimb glutationul, enzima reactiei
fiind glutation-insulin transhidrogenaza:
• 4 GSH + insulină 2 GSSG+ lantul A + lantul B
• hidroliza în prezenta unei proteaze specifice.
 Funcții
Metabolismul glucidelor
• Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor. Insulina contribuie în
primul rând la micșorarea concentrației glucozei în sânge. Aceasta mărește permeabilitatea
membranei celulare pentru glucide.
• Insulina de asemenea participă la transformarea glucozei în glycogen, și la depozitarea
glicogenului în ficat.
Metabolismul lipidelor
• Insulina participă la sinteza acizilor grași în ficat, stimulând lipogeneza. Aceasta de asemenea
poate inhiba descompunerea lipidelor din țesutul adipos, prin inhibarea lipazei intracelulare.
Metabolismul proteinelor
• Insulina are un rol important în sinteza proteinelor, prin creșterea transportului de
aminoacizi în cadrul celulelor. Poate astfel accelera sinteza proteinelor în cadrul mușchilor.
 Diabet zaharat

• Diabetul zaharat este un sindrom

caracterizat prin valori crescute
ale concentrației glucozei în sânge
(hiperglicemie) și
dezechilibrarea metabolismului.
• Cand secreția de insulină este insuficientă
sau când insulina nu-și îndeplinește rolul
în organism, afecțiunea se numește diabet
zaharat. Diabetul poate fi ținut sub control
printr-o supraveghere atentă a dietei și a
greutății și prin exerciții fizice, ca
supliment al tratamentului medical.
Helena Zhguma