Sunteți pe pagina 1din 26

 1.

Concept istoric;
 2 Așezare geografică;
 3Organizarea de stat;
 4.Organizarea politică;
 5.Structuri sociale;
 6.Organizarea administrativă;
 7.Evoluție politică;
 Justinian
 Grecizarea imperiului
 Apogeul Imperiului Bizantin
 8.Declinul imperiului;
 9.Etapele imperiului;
 10.Evaluare
Statul și politica

Competențe specifice

 1.1. Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentari orale sau scrise
 1.2. Evidentierea relatiei cauza – efect într-o succesiune de evenimente sau
 procese istorice
 2.1. Recunoasterea unui context economic, social, politic, cultural, istoric
 2.2. Extragerea informatiei esentiale dintr-un mesaj
 2.4. Exprimarea acordului / dezacordului în raport cu un context social
 2.5. Analiza critica a actiunii personalitatilor si grupurilo umane in diverse
contexte
 5.1. Întelegerea mesajului surselor istorice arheologice, scrise, vizuale si de
istorie orala
 5.3. Utilizarea adecvata a coordonatelor temporale si spatiale relative la un
subiect istoric
 5.5. Construirea de sinteze tematice
Concept istoric
 Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după
căderea Constantinopolului, de către istoricul german Hieronymus Wolf, care a
introdus un sistem de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae
Byzantinae, în scopul de a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă,
fără a mai atrage atenția asupra predecesorilor lor antici și continuității imperiale
romane (în Est). Standardizarea termenului a apărut în secolul al XVII-lea, când
autorii francezi, precum Montesquieu, au început să-l popularizeze. Hieronymus a
fost și el influențat de disputa apărută în secolul al IX-lea între romei, (bizantini,
așa cum îi numim azi), și franci. Sub conducerea lui Charlemagne (Carol cel Mare),
francii fondaseră un imperiu în vestul Europei și, având sprijinul Papei, încercau să-
și legitimeze cuceririle din Italia, nerecunoscând vecinilor de la răsărit dreptul de a
se numi romani. Donația lui Constantin, unul dintre cele mai faimoase documente
falsificate din istorie, a jucat un rol de căpătâi în aceasta. Din acel moment a devenit
o regulă, în vest, ca împăratul din Constantinopol să nu mai fie numit Imperator
Romanorum (Împărat al Romanilor), titlu care a fost rezervat împăraților franci, ci
„Imperator Graecorum” (Împăratul grecilor), iar țara condusă de acesta din urmă ca
„Imperium Graecorum”, „Graecia”, „Terra Graecorum” sau chiar „Imperium
Constantinopolitanus”.
ASEZARE GEOGRAFICĂ VIAȚA ECONOMICĂ
 Din punct de vedere geografic, Noua
 După criza din sacolul al III-lea s-a
Romă diferă mult de Imperiul Roman. Dacă răspândit colonatul și țărănimea liberă
Roma era amplasată în zona centrală a .Pentru a repune în valoare pământurile
Mediteranei, avînd o activitate preponderent abandonate, statul acordă micilor
maritimă, Constantinopolul era aşezat în producători importante avantaje; scuturi
extremitatea nord-estică a bazinului fiscale, drept de proprietate în scimbul unor
mediteranean, avînd atît o componentă redevențe scăzute .De o deosebită atenție
maritimă, cît şi una continentală. Caracterul se bucură prelucrarea mătăsii, mai ales
după ce Constantinopolul a reușit să obțină
continental al Noii Rome se manifestă mai
secretul viermilor de mătase sub domnia lui
ales după secolul VII, cînd cuceririle arabe Justinian.După ce Justinian a cucerit regatul
lasă imperiul fără cele mai importante vandal din Africa negustorii bizantini
posesiuni din Orientul Apropiat şi estul restabilesc controlul asupra comerțului din
Mediteranei.Era situat pe trei Mediterana, care redevine axa activității lor
continente,Europa, Asia și Africa, la economice lor economice până la
intersecția drumurilor comerciale care instaurarea stăpânirii arabe în bazinul
uneau Occidentul cu Orientul. acesteia în primii ani ai secolului al VIII-lea.
Ideologia
imperială
Titulatura Imperiul
Imperium Romanum, este emanația
Βασιλεία τῶν Ῥωμαίων divinității

Are pe pământ o
misiune providențială
Imperiul este o replică
impunerea credinței lui
terestră ă împărăției
Christos
cerești și deci este unic
și universal

Are misiunea de a
instaura ordinea și
pacea pe pământ
Pax christiana
Judecător Apărător al
suprem bisericii și
credinței
Unic
legislator
Împăratul
are putere universală
și absolută Origine sacră

Comandant
suprem Este alesul divinității
fapt care îl situează
deasupra oamenilor
și îl face egalul
apostolilor
Aristocrația funciară
Stăpânea imense domenii feudale.Puterea ei economică era dublată de
una politică,izvorâtă din pozițiile pe care le deținea în administrația
centrală și provincială, în Senat și armată.

Negustorii bogați și patronii de ateliere mașteșugărești


Dețin poziții importante în consiliile municipale

Colonii
Era colon cel care se năștea pe pământul unui propietar și era
înregistrat las fisc la rolul proprietarului respectiv.Un colon nu
avea titlu de proprietate.

Țăranii liberi
Proprietari de pămân și contribuabili la fisc, ei puteau
obțineun lot de pământ în folosință numit emfiteoză
 Organizarea administrativă

 Statul bizantin se deosebea de celelalte state medievale prin


puternica sa centralizare administrativă, fiind primul stat centralizat
și singurul până în sec. XIII. Administrația depindea direct de
împărat, la fel ca justiția, finanțele, armata și Biserica. Toți
funcționarii statului îi erau subordonați, întreaga activitate a
Imperiului era propulsată de Palatul Sacru. Înalții funcționari civili și
militari erau distinși de împărat cu titluri onorifice (care implicau și
anumite privilegii), pe lângă cele ale respectivelor lor funcții și
precedându-le. În unele cazuri titlurile acordate nu comportau și
sarcini efective; chiar și în acest caz titlul onorific dădea drept (cel
puțin după sec. IX) la o pensie. Dar nici funcțiile efective nici
titlurile onorifice nu erau ereditare, ci totdeauna conferite de împărat
ad personam. Funcțiile erau retribuite cu salarii anuale și cu cadouri
din partea basileului, la anumite ocazii
 Organizarea administrativă
 Îndatorirea principală a oricărui funcționar era să execute hotărârile
împăratului sau să vegheze ca acestea să fie executate. Începând din
sec. VI, în unele provincii înalții demnitari dețineau în același timp
și autoritatea supremă civilă și cea militară. Aceasta era situația
strategului, în sistemul themelor instaurat în sec. VII; sau a
exarhului, locțiitor cu depline puteri al împăratului, după înființarea
(la sfârșitul sec. VI) a celor două exarhate, din Italia (cu sediul la
Ravenna) și Africa (la Cartagina). În „Palatul Sacru” împăratul
încredințase guvernarea Imperiului unor înalți funcționari, un fel de
„miniștri”, în frunte cu cei patru logotheți. Primul era logothetul
dromului (logothetes tou drómou), șeful poștei, devenit (din sec.
IX) șeful poliției, ministru de interne și totodată de externe; iar din
sec. XII, cu titlu de „mare logothet”, șeful cancelariei imperiale
(prim-ministru).
 BizanȚ
Evoluție politică

 În anul 395,Imperiul roman s-a împărțit în două :de Apus și de Răsărit.


Imperiul roman de Apus s–a prăbușit în anul 476, pe ruinele sale s-au
constituit regatele germanice . Imperiul roman de răsărit a durat aproape 1
000 de ani, până în 1453,când a fost cucerit de otomani.
 Constantin cel Mare (306-337) a adoptat măsuri importante :
 A acordat libertate de cult creştinismului în 313;
 A mutat capitala la Constantinopol în 330;
 S-au pregătit premisele pentru fuziunea elementelor din care avea să se nască
civilizaţia bizantină:, cultura greacă, Roma imperială şi creştini
 Până în secolul al VII-lea, Imperiul Roman de Răsărit a cunoscut un proces de
grecizare caracterizat prin:
 Centrarea vieții politice în jurul unei monarhi absolutiste(autocrate);
 Centralizarea administrației;
 Limba greacă devine limbă oficială;
 Adoptarea doctrinei ,,pax christiana’’;

Ideea restaurării vechiului orbis romanum în cadrele sale universale
prin recucerirea provinciilor occidentale domină politica lui Justinian.
Din punct de vedere al campaniilor militare, Justinian a avut în
general succes; el a fost ultimul împărat bizantin care a avut control
asupra Romei şi a unor părţi ale Occidentului. Ca şi predecesorii săi
romani şi succesorii săi bizantini, Iustinian s-a angajat iniţial în război
împotriva Persiei sassanide. Totuşi, ambiţiile sale militare erau
concentrate spre vestul Mediteranei. Belisarius a primit această
sarcină ca recompensă pentru înfrângerea răscoalei Nika de la
Constantinopol 532 . În anul 533, Belisarius a recucerit Africa de nord
din mâna vandalilor, iar apoi a înaintat spre Sicilia şi Italia,
recapturând Roma (536) şi capitala ostrogotă de la Ravenna (540), în
ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Războiul cu goţii.
Evenimentul intern cel mai important a fost răscoala Nika din
Constantinopol. Opozanții lui Iustinian au proclamat un alt împărat,
pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I. În timp ce
Iustinian vedea situația ca și pierdută, soția sa, împărătesa Teodora,
o fostă artistă de circ, s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri
purtate de Narses cu revoltații și prin atacul surprinzător al lui
Belisarie cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au
adunat revoltații, răscoala a fost potolită.
Iustinian, un creștin convins, a jucat un rol important. El însuși a
întocmit tratate religioase, a condus adunări bisericești și-a
întemeiat propria episcopie, Iustiniana Prima și a construit biserica
Hagia Sophia (Sfânta Sofia).
 Justinian a reuşit să obţină o influenţă durabilă
pentru reformele sale juridice, în special
însumarea tuturor legilor romane, ceva ce nu
mai fusese făcut înainte. Iustinian l-a angajat pe
chestorul Tribonian pentru această sarcină, şi a
emis primul proiect pentru Corpus Juris Civilis
pe data de 7 aprilie 529, în trei părţi: Digeste
(sau Pandectae), Institutiones (sau Institutes),
şi Codex–ul. Corpus reprezintă baza
jurisprudenţei latine (incluzând codul canonic
bisericesc: "ecclesia vivit lege romana" -
"Biserica trăieşte sub lege romană"). El a
Iustinian, mozaic din Biserica asigurat supravieţuirea legii romane, care a
Sfântul Vitale din Ravenna trecut în vest în secolul al XII–lea, iar mai apoi
şi în Europa răsăriteană, inclusiv în Rusia.
Aceasta rămâne influentă până în zilele noastre.
 În secolul al VII-lea, Imperiul este redus la Asia Mică și la Constantinopol, prin
pierdera provinciilor din Orient și din Africa: Siria, Mesopotamia,
Armenia,Palestina, Egipt și Cartagina,luate în stăpânire de islam. Pierderile
teritoriale au o triplă importanță:
 ---vechiul orbis romanus s-a diminuat semnificativ, teritoriul vital al imperiului
devenind Asia Mică;
 --prin pierderea acestor teritorii Imperiul a pierdut populațiile sale semitice
orientale și contactul cu populația romanizată din Balcani, astfel încât asistăm la
uniformizarea etnică a Bizanțului. Elementul grec ocupând de acum locul
primordial în limbă,cultură,în gîndire și obiceiuri.
 --a treia consecință s-a manifestat în plan religios: prin separarea teritoriilor în
care monofizitismul era dominant, ortodoxia a rămas singurul cult creștin
oriental.Consolidarea elementului grec și creștinismul ortodox au reprezentat
practic momentul în care Imperiul bizantin îi succede Imperiului Roman de
Răsărit.
 Perioada începe cu domnia lui Heraklios(610-641). Este primul împărat care -și
ia titlul de ,,basileu al romanilor,, .El a introdus o nouă circumscripție militară:
themă, condusă de un strateg.
 Spre deosebire de epoca lui Justinian, când opera a fost îndeplinita de
un singur împarat, acum asistam la realizari împlinite de o succesiune
de împarati, toti remarcabili prin diversitatea calitatilor lor.
Întemeietorul dinastiei, Vasile I (867-886), se tragea dintr-o familie de
armeni. Schimbarea cea mai evidenta a avut loc însa în politica externa.
Consolidarea interna a Imperiului precum si a granitelor orientale de
catre împaratii iconoclasti, a permis noii dinastii, întemeiata de Vasile I
(867-886), sa treaca la o politica ofensiva pe plan extern, care a culminat
în timpul împaratilor-soldati, precum Nichifor al II-lea Focas (963-969),
Ioan I Tzimiskes (969-976) si Vasile al II-lea (976-1025). Aceasta perioada
a fost numita de bizantinistul francez G. Schlumberger «marea epopee
bizantina».
 Împărații soldați Nikephor Pfokas și Ioan Tzimiskes recuceresc o mare
parte a provinciilor din Orient și restabilesc hegemonia comercială în
bazinul Mării Mediterane.Vasile al II-lea Macedoneanul (976-1025), cel
mai mare împărat bizantin recucerește Peninsula Balcanică și
desființează Țaratul Bulgar.
 În toate domeniile s-a putut observa un reviriment fata de
perioada anterioara. Astfel, în urma succeselor înregistrate pe
plan extern de catre basileii iconoclasti, viata economica din
întregul bazin al Marii Mediteranene cunoaste o tot mai mare
stabilitate si securitate. Industria si comertul, asupra carora
autoritatea centrala exercita un monopol strict, au acum o
pondere crescânda în anasamblul vietii economice a Statului
bizantin.
 Pe plan social, are loc formarea clasei aristocratice în curs de
feudalizare, consecinta directa a fenomenelor dizolvante din
interiorul comunitatilor rurale. Constienti de pericol împaratii au
promovat o serie de masuri în favoarea taranimii libere si a
stratiotilor, însa fiscalitatea excesiva si reorientarea politicii
externe au contribuit decisiv la ruina acestei paturi sociale. În
administratie, vechiul regim al themelor a cunoscut un oarecare
declin, determinat de mutatiile din societatea bizantina precum si
de renuntarea puterii imperiale la politica defensiva.
HARTA
CONSTANTINOPOLULUI ZIDURILE LUI THEODOSIUS
 Putem distinge trei etape importante în istoria Imperiului Bizantin:

 - Anii 330 – 610: perioada de tranziţie de la Imperiul Roman la Imperiul


Bizantin propriu-zis. În această perioadă are oc trecerea de la modelul politic
roman la cel bizantin. Se produce sinteza între culturile romană, orientală şi
creştină. Se trece de la un stat anarhic şi păgîn la unul stric ierarhizat şi creştin.
Totodată, această etapă a deschis calea epocii medievale, prin stabilirea unei
situaţii internaţionale total diferite de cei de la începutul secolului IV.
 - Anii 610 – 1081: reprezintă epoca Bizanţului clasic. În această perioadă are
loc stabilirea trăsăturilor originale ale civilizaţiei bizantine la nivel de
spiritualitate, ideologie politică, cultură, economie şi etnicitate.
 - Anii 1081 – 1453: reprezintă perioada de declin a Imperiul Bizantin. Acest
lucru a fost cauzat atît de factori interni (slăbirea bazelor sale seculare, formarea
armatei din mercenari), cît şi de factori externi (capitalarea economică în faţa
negustorilor italieni, forţa din ce în ce mai mare a inamicilor).
CONSTANTINOPOL MINIATURA CONSTANTINOPOL
SULTANUL MEHMED CUCERITORUL 1453-
INTRÂND ÎN CONSTANTINOPOLE CUCERIREACONSTANTINOPOLULUI
 Căderea Constantinopolului este
numele sub care e cunoscută cucerirea
capitalei Imperiului Bizantin de forțele
Imperiului Otoman, sub comanda
sultanului Mehmed al II-lea.
Evenimentul a avut loc în ziua de marți,
29 mai 1453.
 Căderea Constantinopolului a însemnat
nu numai sfârșitul Imperiului Roman de
Răsărit și moartea ultimului împărat
bizantin, Constantin al XI-lea, dar și o
victorie strategică de o importanță
crucială pentru cucerirea estului
mediteranean și al Balcanilor de către
otomani.
"BISERICA SFIINTEI ÎNŢELEPCIUNI", SAU
BIZANȚ DUPĂ BIZANȚ HAGIA SOFIA, A FOST TRANSFORMATĂ ÎN
MOSCHEE

 Conceptul istoric introdus de Nicolae


Iorga Bizanț după Bizanț definește
continuitatea unității spirituale, sub
umbrela creștinismului ortodox, a
domnitorilor români, a popoarelor din
Sud-Estul Europei pentru aproape patru
sute de ani, de la căderea Bizanțului
(1453) până în prima parte a secolului al
XIX-lea. Domnitori români, precum
Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile
Lupu, Constantin Brâncoveanu, au
contribuit decisiv la păstrarea unității
spațiului cultural bizantin, printr-un sprijin
consistent și constant de tip financiar,
politic și cultural acordat Patriarhiei de la
Constantinopol și mânăstirilor de pe
cuprinderea spațiului Mediteranei
orientale (de la Athos până la Ierusalim și
Alexandria).
0rtodoxie Stat roman Religie
Stat
medieval
Imperiul
Limba bizantin la Tip de
greacă
Economie
sfârșitul sec stat
al VII-lea
urbană
Limba
latină

Țărănime
Etnie Limbă
Stat greacă
sclavagist
 Cauze Consecințe

pierdera provinciilor din Orient și din


Africa: Siria, Mesopotamia, uniformizarea etnică a
Armenia,Palestina, Egipt și Cartagina Bizanțului
Formarea clasei aristocratice
Imperiul a pierdut populațiile sale în curs de feudalizare
semitice orientale și contactul cu populația
romanizată din Balcani restabilesc hegemonia
comercială în bazinul Mării
Împărații soldați Nikephor Pfokas și Ioan Mediterane
Tzimiskes recuceresc o mare parte a
provinciilor din Orient teritoriul vital al imperiului a
devenit Asia Mică;
Dizolvarea comunităților rurale
 Manualele alternative de clasa a IX-a;
 Stelian Brezeanu, O istorie a Imperiului
Bizantin,București,1981;
 Radu Manolescu, Istoria Medie Universală,
Editura didactică și pedagogică,1980