Sunteți pe pagina 1din 17

Restaurările de clasa V-a

Sunt defecte de natură carioasă sau noncarioasă plasate în


treimea cervicală vestibulară sau/şi orală a suprafeţelor dentare.
Leziunile carioase sunt produse de placa bacteriană dar cele
noncarioase au o etiologie neclară şi controversată şi apr la 31-
56% din populaţie

Etiologia leziunilor noncarioase

Eroziunea – se defineşte ca pierderea de structuri dentare printr-


o acţiune chimică. Apare predominant la pacienţii ce consumă
multe citrice, sunt expuşi la vapori de acizi sau apa clorinată din
piscină, în tulburări gastrointestinale. În aceste cazuri leziunea
este de formă circulară şi dacă nu se tratează penetrează dentina
dar păstrează forma.

Abrazia – este definită ca pierderea de structuri dentare prin forţe


mecanice sau de fricţiune. Aceste leziuni apar la periajul excesiv
dar şi la forţe excesive şi repetate cu firul de mătase, scobitori,
dispozitive mobile. Leziunea produsă de periaj are forma literei V
prezentă mai ales la dinţii vestibulari promeminenţi. Au o evoluţie
rapidă pentru că smalţul e subţire la acest nivel.
Abfracţia – este pierderea de substanţe dentare prin forţe flexurale.
O teoria încearcă să explice producerea acestor leziuni în formă de V
prin stress ocluzal ce se transmite pachetelor de bare de smalţ ce
sunt fracturate şi dislocate. Leziunile sunt mai frecvente la pacienţii
cu bruxism
Accesul şi izolarea

Accesul e relativ uşor dar el trebuie să fie complet pentru îndepărtarea


completă a ţesuturilor alterate dar şi pentru abordarea peretelui cervical în
leziunile noncarioase.

Retracţia nonchirurgicală – deşi izolarea cu digă este ideală, se pot


folosi şi rulourile de vată, firul retractor. În cazul digii unele clame aplicate
chiar pe dintele ce se tratează pot asigura retracţia necesară.
Retracţia chirurgicală – Gingivoplastia este recomandată dacă avem
mai mult de 3 mm de gingie fixă în caz contrar se recomandă efectuarea
unui lambou. Se poate face un minilambou (miniflap) pri două incizii
verticale fără să cuprindem papilele. Sutura este necesară doar dacă
ajungem la joncţiunea mucogingivală. Dacă avem de restaurat doi dinţi
alăturaţi trebuie să facem un lambou convenţional. Dacă ne aflăm la mai
puţin de 3mm de creasta osoasă este necesară şi osteotomia.

Intrevenţiile chirurgicale trebuie efectuate înaintea restaurării şi o perioadă


de cel puţin 6 săptămâni lăsată pentru vindecare.(în zonele vizibile mai
mult).
Tratamentul

Decizia de a restaura nu este la fel de evidentă ca la celalte clase,


prezenţa cariei necesitând intervenţia. Se intervine pentru protejarea
structurilor restante, considerente estetice şi controlul sau reducerea
sensibilităţii. Studii clinice arată că rata de eşec a restaurărilor cu
compozite în clasa V-a este dublă faţă de clasa III-a.

Materiale restaurative, design şi retenţie

Materialele restaurative pot fi amalgam, răşini compozite (şi fluide),


ionomerri de sticlă, compomeri. Prepararea se limitează la ţesuturile
alterate şi folosirea indicatorului de carie este recomandată.
Amalgamul

Prepararea este identică pentru leziunile carioase şi noncarioase. Se


îndepărtează doar ţesuturile alterate, nu se face bizotare, marginile
cavosuprafeţei trebuie să fie cât mai aprope de 90 de grade, iar la
amalgamele aplicate fără sisteme adezive se recomandă crearea unor
şanţuri la nivelul pereţilor ocluzal şi gingival. Dacă nu avem pereţi
mezial sau distal se impune utilizarea matricii şi a icului pentru a putea
condensa amalgamul
Materiale restaurative
estetice utilizând sisteme
adezive

Pentru combaterea contracţiei de


priză se recomandă aplicarea
incrementală a răşinii compozite.
Utilizarea sistemelor adezive dă
rezultate optime când închiderea
marginală se face pe smalţ,
bizotarea nu se face decât din
motive estetice. Abfracţia poate
disloca restaurarea sau creşte
infiltrarea marginală, de aceea se
recomandă ajustarea ocluzală ce
măreşte longevitatea obturaţiei.
Răşini compozite

Extinderea şi profunzimea leziunii determină forma preparării,


indiferent dacă este rezultatul unei carii sau nu. Prepararea unui
şanţ gingival în dentină cu freza ¼ sau 1/8 scade infiltrarea
marginală. Deşi unii clinicieni recomandă aplicarea compozitelor
sau ionomerelor fără preparare mecanică (la 3 ani rata de succes
fiind 75-96%) prin proceduri mecanice ajunge la 100%.
Compozitele MFR sunt recomandate datorită elasticităţii ce
amortizează forţele flexurale.

Compozitele fluide – sunt de asemenea recomandate având un


modul de elasticitate mare şi putându-se aplica fără o preparare
mecanică.
Ionomerii de sticlă şi ionomerii modificaţi cu răşini

Ionomerii de sticlă s-au folosit mult în restaurările de clasa V-a.


Studii clinice arată o rată de menţinere a restaurării de 80%
după 10 ani fără preparare mecanică. Deoarece se degradează
sub acţiunea acizilor din mediu bucal, acest tip de restaurare se
recomandă la pacienţii cu risc la carie mare sau mediu. La acest
tip de material se indică retenţia mecanică, ionomerul fiind mai
rigid (brittle). Cavitatea se umple în uşor exces cu ionomererul
autopolimerizabil apoi se aplică o matrice pregătită anterior
şi se ţine până se face priza. După finisare se poate face
glazurarea cu o răşină foto dar se inhibă astfel eliberarea de
fluoride.

Ionomerii modificaţi cu răşini se aplică la fel cu compozitele şi au


o rată de retenţie de 93, 99 sau 100% după 2 ani fără
preparare mecanică.
Tehnica sandwich cu ionomere de sticlă

Se utilizază ionomerul de sticlă ce este mai opac pentru a simula


dentina şi a realiza retenţia şi microinfiltrarea, iar răşina compozită
dă aspectul estetic, permite o mai bună finisare şi creşte rezistenţa
la abrazie. Metoda asigură o retenţie de 100% după 3ani.

Compomerii

Acest tip de compozite poliacide modificate reprezintă cea mai


nouă soluţie estetică pentru restaurările de clasa V-a. Se situaeză
între ionomere (eliberează fluoride) şi compozite (gravare totală şi
adeziune pe smalţ şi dentină). Deşi au proprietăţi fizice mai reduse
decât compozitele, flexibilitatea lor le recomandă în acest tip de
restaurare. Un studiu clini arată oretenţie de 100% după 3 ani.
Sensibilitatea dentinară

Sensibilitatea dentinară este o problemă ce apare la unul din şapte


indivizi şi este adesea asociată cu retracţia gingivală şi cu prezenţa
leziunilor cervicale noncarioase. Sensibilitatea dentinară este rezultatul
descoperiri tubilor dentinari unde prin variaţia forţelor hidrodinamice se
declanşează durerea la stimuli tactili, termali şi osmotici.

În cazul retacţiei gingivale se recomandă procedurile mucogingivale de


acoperire. Cum procedurile parodontale nu sunt întotdeauna
recomandate se folosesc alte metode pentru obturarea tubilor dentinari
expuşi cum ar fi:
adezivii dentinari
soluţiile de oxalaţi singure sau cu electroforeză
fluorurile de staniu
nitratul de potasiu disponibil în dentifrice sau în geluri pentru aplicare
în cabinet (acest produs se pare că acţionează direct pe membrana
nervosă reducând sensibilitatea nervoasă şi nu pri obturarea tubilor
dentinari)