Sunteți pe pagina 1din 51

Universitatea din București

Facultatea de Geografie
Departamentul de Geomorfologie-Pedologie-Geomatică

Spațiul montan – cartare, evaluare și amenajare

Prof. univ. dr. ALEXANDRU NEDELEA


ARGUMENT

Muntele – obiect de cercetare?

• Cunoașterea muntelui înseamnă cunoașterea reliefului complex al


acestuia, a raporturilor cu peisajul și cu societatea;

• Înțelegerea sistemului montan ca unitate funcțională;

• Arealele muntoase au importanță la nivel mondial. Furnizează mai


mult de jumătate din resursele planetei, în special: apa, energie,
alimente, situri turistice/atracții, etc…

• Exploatarea resurselor naturale și în spațiul montan a condus, în


foarte multe cazuri, la o diminuare rapidă a biodiversității, de care
depinde societatea în ansamblu pentru a trăi.
ARGUMENT

Muntele - laborator pentru dezvoltare durabilă?

• Cunoașterea și înțelegerea mecanismelor și a interacțiunii


directe dintre om, activitatea sa și spațiul montan.

• Aplicarea de noi metode și tehnici pentru evaluarea presiunii


antropice asupra componentelor sistemului montan.

• Aceste teritorii constituie situri excepționale/ adevărate


laboratoare pentru a desfășura activități de cercetare asupra
interacțiunii între climat, munte și omul cu activitățile sale
permanente/ sezoniere

• Accesibilitatea greoaie şi condiţiile climatice nefavorabile circa 7-10 luni/an, au


reprezentat şi reprezintă factori de restrictivitate în cercetarea amănunţită a
acestui spaţiu.
AMENAJAREA

- „Amenajarea” reprezintă o componentă esențială a procesului


dinamic și complex de organizare științifică (acțiune) a spațiului
geografic, care-și propune valorificarea particularităților
teritoriului în cauză (resurse, activități, funcții) printr-o serie de
dotări, servicii, instalații, construcții etc. care să fie exploatate
eficient.
- Scopul principal este integrarea optimă și echilibrată a activităților
în dezvoltarea economică și socială a teritoriului, armonizarea
relațiilor între mediul înconjurător și societate.
- Reprezintă liantul (și modalitatea de echilibrare) între cerere și
ofertă, fixând limita superioară a absorbției turistice și pragul
maxim de încărcare a ofertei turistice

Ciangă, Dezsi (2007) – Amenajare turistică, Ed. Presa Univ. Clujeană


Factorii principali în AMENAJARE

După Defert, 1966, o serie de factori trebuie luați în considerare în cadrul


amenajării:

- Aptitudinile cadrului natural;


- Distanța între zona emițătoare și cea receptoare („costul” deplasării);
- Potențialul zonei de destinație;
- Resursele umane din zona de destinație;
- Politica factorilor de decizie;
- Capacitatea de primire actuală sau proiectată;
Tipologia AMENAJĂRILOR (după tipul resursei)
Amenajările se pot diferenția în funcție de calitatea, cantitatea și dispersia în teritoriu
a resurselor atractive (Defert, 1966):
- A. AMENAJARE UNIVOCĂ – direcționată pe un singur obiectiv / atracție, bine
individualizat (ex. obiectiv istoric/cultural, o peșteră, un sector de chei, etc) – caracterizat
prin intervenții sumare, punctuale, izolate, strict dimensionate pe atractivitatea obiectivului
respectiv.

- B. AMENAJARE PLURIVOCĂ – acțiuni asupra unui ansamblu de resurse omogene, relativ


grupate spațial, pe un anumit specific (ex. un areal cu ape minerale, ansamblu de obiective
culturale etc.) – dotările sunt mai complexe, integrate localităților / stațiunilor / teritoriului.

- C. AMENAJARE ECHIVOCĂ – acțiuni ce urmăresc integrarea în circuitele turistice a unui


teritoriu omogen și relativ extins, cu resurse diseminate, (ex.ariile amenajate turistic din
proximitatea marilor centre urbane) – grad de complexitate mare a dotărilor, legate prin
relații de complementaritate pentru ca entitatea să funcționeze ca un sistem integrat.
Tipologia AMENAJĂRILOR turistice (după spațiul geografic)
(și după obiectivele amenajării..)

- Amenajarea spațiilor montane de sporturi de iarnă (dominantă ”albă”)

- Amenajarea spațiilor turistice de tip ”verde” (agro-ecoturistice)

- Amenajarea spațiilor periurbane (mixt – turistic & recreativ)

- Amenajarea siturilor istorice și arheologice

- Amenajarea parcurilor și rezervațiilor naturale


- Amenajarea spațiilor balnear-termale și balneoclimatice
1. CONDIȚII ECOCLIMATICE ALE SPAȚIULUI MONTAN

• Cunoaşterea trăsăturilor ecologice şi analiza unor indici ecometrici ne ajută la


interpretarea cât mai corectă a particularităţilor geoecologice și geomorfologice a
spațiului montan.

• Hărţile realizate cu repartiţia principalilor indici ecometrici (de ariditate - de


Martonne, Gams, hidrotermic şi pluviotermic etc), au evidențiat că valorile
obţinute sunt impuse atât de relief prin: altitudine, energie de relief, pante,
orientarea versanţilor, cât şi de repartiţia principalilor parametrii climatici:
temperaturi, precipitaţii, circulaţia maselor de aer etc.

• Masivitatea şi aerarea scot în evidenţă particularităţi ale distribuției văilor,


versanţilor şi interfluviilor, iar asocierea lor cu alţi parametrii morfometrici sau
ecoclimatici ne oferă o imagine de ansamblu a spațiului montan dar și existența
unor topoclimate și microclimate specifice.

• Analiza acestor indici ne arată rolul muntelui de barieră orografică, importanța


acestuia în repartiția discontinuă a unor habitate; etajarea climatică și
microclimatică care determină modificări ale componentelor de mediu; influența
asupra limitei superioare a pădurii.
2. PROCESELE GEOMORFOLOGICE ACTUALE ȘI ETAJAREA ACESTORA
 Caracterizarea potențialului morfodinamic al spațiului montan necesită o abordare
integrată pe baza datelor din teren și a celor rezultate din analizele GIS. Astfel se
pot individualiza mai mulți factori care determină morfodinamica reliefului:
 Factorul geologic – se impune prin litologie, stratificație, șistuozitate și fisurare,
drept un element favorabil producerii deplasărilor pe versanți, eroziunii superficiale
și lineare, de aceea vulnerabilitatea la astfel de procese trebuie evaluate cât mai
precis înaintea realizării planurilor de amenajare;
 Factorul geomorfologic – se impune în primul rând prin declivitatea versanților dar
și prin ceilalți parametrii: expunere și gradul de umbrire a suprafețelor, energia de
relief, densitatea fragmentării reliefului, hipsometrie, etc.;
 Condițiile climatice – sunt specifice etajelor morfodinamice alpin, subalpin și fluvio-
torențial, caracterizate prin precipitații medii multianuale cuprinse între 800 – 1000
mm (vara au caracter torențial), ninsori care mențin un strat de zăpadă de cca 50
cm, 7-8 luni/an și variații mari de temperatură;
 Învelișul vegetal – cu importanță deosebită datorită consistenței pădurilor și a
stratului ierbaceu, asigură o protecție importantă împotriva eroziunii substratului,
dar și a diminuării intensității activității eoliene;
 Activitatea antropică – se circumscrie problemelor legate de activitățile forestiere,
turistice și pastorale.
Diagrame Peltier la stația meteorologică Bâlea (Cristea și Gheorghe, 2009 cu modificări)
Stația meteo Bâlea
Morfodinamica actuală se concretizează în mai multe aspecte:

 Eroziune lineară pe toate talvegurile de ordinul 1 și 2;


 Pluviodenudare și eroziune în suprafață;
 Ravenări și torențialitate;
 Alunecări de teren în scoarța de alterare;
 Creep-ul frecvent pe versanții împăduriți;
 Prăbușiri/surpări de maluri datorate gelivației și eroziunii torențiale;
 Curgeri de materiale /grohotișuri;
 Gelisolifluxiuni pe versanții etajelor alpin și subalpin;
 Procese gelivale datorate îngheț - dezghețului;
 Avalanșe (de zăpadă) în etajele alpin, subalpin și forestier;
Factorii care contribuie la morfodiamica reliefului în spațiul montan
(după M. Chardon, 1990 cu modificări)
Etajarea proceselor în spațiul montan (după Pech, 1990 cu modificări)
Eroziune regresivă și Ravenare și torențialitate
versant în retragere pe izvorul Moldoveanu

Densitate mare de organisme fluvio – torențiale (ravene, ogașe,


torenți) pe versantul stang al văii Buda – Mții. Făgăraș
3. RELIEFUL PERIGLACIAR ȘI GLACIAR
• În mediul periglaciar montan, morfogeneza periglaciară este influențată de
procesele crio-nivale, asemănător cu regiunile de la latitudini mari, diferenţele
sunt că panta în mediul montan permite extinderea și diversificarea proceselor şi
formelor periglaciare;
• Panta joacă un rol important pentru că în funcție de ea apar diferențieri între
procese/ forme, astfel:
- peste 450- singurele procese sunt cele crioclastice şi căderile de pietre; se pot
declanşa şi avalanşe în general pudroase;
- 450-350- se formează conuri apicale, trene de grohotişuri, aici se pot declanşa
torenți de pietre, avalanşe, curgeri noroioase şi şiroiri;
- 350-250- se produc acumulări de depozite, cu un granoclasament variabil conform
proceselor (rolul gravitaţiei este esenţial - granoclasament normal din amonte spre
aval, rolul transportului de tip reologic - granoclasament invers din cauza disipării
progresive a energiei); stratificarea de sedimente este legată de succesiunea
proceselor periglaciare;
- 250-50- acţiunea gelireptaţiei, gelifluxiunii, cu constituirea de sedimente stratificate;
- < 50- acţiunea crioturbaţiei, a cărei intensitate (structuri geometrice de crăpături,
acumulări de pietre şi bombări) variază în funcţie de ciclurile gelivale;
• Diferenţele litologice legate de caracterul geliv al rocilor, condiţiile topografice şi
microclimatice, panta, vegetaţia şi alţi factori locali, au generat particularităţile
depozitelor şi formelor de relief periglaciare;
• Instabilitatea versanţilor este strâns legată de sistemele de pantă, de natura rocilor,
de impactul activităţilor umane şi mai ales de condiţiile climatice (apa şi zăpada
constituie agenţii primordiali);
• Argumente importante în acest sens sunt depozitele periglaciare vechi
(grohotișurile), în mare parte fixate de soluri şi vegetaţie.
Principalele forme, depozite și structuri periglaciare identificate în spațiul montan:
• Grohotișurile;
• Lupe de solifluxiune;
• Curgeri de gelifluxiune;
• Mușuroaie înierbate;
• Depresiuni termocarstice;
• Pietre redresate;
• Soluri striate;
• Soluri poligonale;
• Microgepresiuni nivale;
• Nișe nivale;
• Potcoave nivale.
Fereastra
zmeilor

Modelare periglaciară în circul Podragu


M. Moldoveanu (2544 m)

Circ glaciar suspendat Vf. Moldoveanu


Vf. Museteica
Vf. Vistea
Torent de pietre

Nişă nivală

Con de grohotişuri activ

Grohotişuri vechi şi materiale


morenaice

Patul torentului
actual FROST HEAVING
Izvorul Moldoveanu
Muşuroaie înierbate şi procesul de împingere al pietrelor
la suprafaţa solului (frost heaving) pe culmea Muşeteica -Mesteacănu
Fig. : Morfodinamica versanţilor în regim periglaciar pe izvorul Moldoveanu (între 1700 şi 2544 m)

Canal torenţial

Peretele circului

Blocuri de pietre Taluz de grohotiş fixat


deasupra gheţii pleistocen

Con de avalanşă

Zăpadă transformată
în gheaţă

Canal torenţial şi conul


de dejecţie cu blocuri mai
mult sau mai puţin rulate

Scoarţă de alterare
Blocuri mari şi produse
de alterare

Fig. : Modelul unui canal torenţial de pe valea Buda (pe iz. Moldoveanu),
Gheţar de pietre pe izvorul Moldoveanu
la 1800 m altitudine

Ghețar de pietre

Morfodinamica versanților în regim periglaciar pe valea Buda – Munții Făgăraș


Cercuri de pietre Trenă de grohotiș

Creastă de gelifracție

Torent de pietre

Conuri de grohotiș
Complexul glaciar Capra Circul glaciar Călțun Complexul glaciar Buda

Sistemul de modelare glaciar a lăsat cele mai


adânci urme în peisajul geomorfologic.
Modelarea glaciară a fost relativ diversă regional
şi local, în funcţie de stadiile glaciare manifestate,
gradul de fragmentare al reliefului preglaciar,
expunerea faţă de circulaţia maselor de aer,
pantă, altitudine, structură şi litologie.

Valea Glaciară Fundul Caprei


Relief glaciar și periglaciar pe văile Râiosu și Mușeteica Complexul glaciar Capra – Căprița

Limita nordică între Portița Negoiu Valea glaciară Orzăneaua


Și Culmea Moldoveanu
Schiță panoramică între Vârtopu și Mușeteica și a circurilor glaciare suspendate
(după Nedelcu E., cu modificări)
4. AVALANȘELE
OBIECTIVE:
•Investigarea factorilor care conduc la producerea avalanşelor;
•Identificarea arealelor unde se pot produce avalanşe, utilizând atât imagini
satelitare, ortofotoplanuri, aerofotograme, hărţi topografice la diferite scări şi ediţii,
hărţi turistice, fotografii, cât mai ales cartări de teren în diferite perioade ale anului,
pentru a se urmării prezenţa şi extinderea culoarelor şi a depozitelor de avalanşă;
•Studierea modului în care avalanşele influenţează dinamica versanţilor;
•Exemplificarea prin studii de caz reprezentative;
•Propunerea unor măsuri de prevenire.

FILM
Harta vulnerabilității la avalanșe
Baz. Grind Baz.
Podragu
Culoare de avalanșe- valea Căprioara
Harta reprezentând potenţialul de producere al avalanşelor, realizată în sistem SIG, pe
baza hărţilor topografice la scările 1:25 000 şi 1:50 000, aerofotogramelor la scara
1: 5000 şi a analizei factorilor climatici (temperatură, precipitaţii, grosimea și durata
stratului de zăpadă), geomorfologici (altitudine, declivitate, expoziţie), geologici (rocă)
şi utilizării terenurilor, a evidențiat trei areale cu potenţial diferit de producere :
• Areale cu potenţial mare şi foarte mare - se remarcă prin pante > 300, substratul
geologic format din micaşisturi şi calcare cristaline; utilizarea terenului predominantă
cu stâncării, pajişti alpine, tufişuri şi rarişti subalpine, potenţial pentru dezagregare
prin îngheţ-dezgheţ, prăbuşiri, apariție de torenţi de pietre. Efectul avalanșelor e
reprezentat de posibilitatea distrugerii pădurii la limita superioară.
• Areale cu potenţial mediu – se remarcă prin pante de 10-300, versanţi semiînsoriţi şi
însoriţi, terenurile cu pajişti alpine, rarişti, tufărişuri şi chiar păduri cu consistenţă
redusă sau care au fost defrişate şi apoi reîmpădurite. Potenţial morfodinamic este
favorabil gelifluxiunilor, nivaţiei, torenţialităţii, şiroirii, dezagregărilor şi proceselor
eoliene. Suprafeţele grupate în această categorie au o frecvenţă mare deasupra limitei
pădurii şi la contactul cu aceasta, la peste 1650 m.
• Areale cu potenţial mic şi foarte mic – se înscriu pe suprafețe împădurite, cu pante
reduse. Potențialul morfodinamic este propice solifluxiunilor, ravenării, alunecărilor
superficiale din pătura de alterare.
Marele Grohotiş
Grafic de corelaţie între lungimea culoarelor de
avalanşe şi energia reliefului pe cele două
izvoare ale Argeşului: Capra şi Buda
energia reliefului culoarelor (m)

900
800 y = 0,483x + 87,478
700 R² = 0,7257
600
500
400
300
200
100
0
0 500 1000 1500 2000
lungimea culoarelor de avalanşe (m)

• Culoarele de avalanşe au fost identificate și cartate pe imagini satelitare Landsat,


aerofotograme şi recunoscute pe teren
• Au lungimi cuprinse între 500 și 1500 m, cele mai scurte se produc pe pereţii
circurilor glaciare suspendate şi pe abrupturile calcaroase (pante > 350) de pe
culmea Buda- Râiosu- Muşeteica.
• Coeficentul de corelaţie dintre lungimea culoarelor de avalanșă şi energia de relief
este relevant (0,72), acesta arătând influența morfologiei și a tectonicii (au în
general traseu rectiliniu) asupra morfometriei culoarelor de avalanșă
• Majoritatea culoarelor de avalanșe (pe versanții circurilor Capra, Căprioara, Călţun,
Paltinu, Lespezi, Râiosu, Buda, Podul Giurgiului), au lungimi de cca. 1 km, profile
complexe, influenţate de litologie, structură, tectonică, pantă, expoziţie şi
activitatea antropică.
Amenajări pe versanți împotriva avalanșelor
5. RAPORTUL RELIEF – AMENAJĂRI - ACTIVITĂȚI ANTROPICE
 Spațiile montane dispun de infrastructură de transport importantă ca densitate și
trafic, precum și de diverse amenajări turistice. Este cazul multor unități de relief
din Alpi, unde dotarea cu infrastructură a reprezentat o premisă esențială în
dezvoltarea spațiului montan respectiv în ansamblu său (Tirolul și mai ales masive
prealpine din Austria, Elveția și Franța influențate de metropole ca Linz, Salzburg,
Zurich, Lausanne, Geneva sau Grenoble);
 Accesibilitatea lesnicioasă, echiparea corespunzătoare a spațiului montan
constituie premise pentru cercetarea amănunțită a acestuia, iar soluțiile de
management și amenajare pot fi optime;
 Contrar, spațiile greu accesibile, cu infrastructură învechită sau insuficientă sunt
vulnerabile la hazarde naturale și antropice, iar durabilitatea lor economică,
socială și ecologică este slabă (spații montane din Caucaz, Asia Centrală sau
Balcani);
 La nivelul Carpaților dotarea este, deocamdată, deficitară la acest capitol, totuși
accesibilitatea este permisivă în unele unitățile montane, mai ales pe văi:
Prahova, Olt, Jiu, Mureș, Argeș etc.;
 Planurile de amenajare și organizare a spațiului montan trebuie să țină cont de
dimensiunea naturală a peisajului (componentele de mediu) și de raporturile cu
societatea;
 Noile proiecte care se vor
implementa în spațiul montan și
care aduc locuri de muncă în
special în servicii, trebuie să țină
cont de componentele de mediu
(inclusiv de relief), pentru că altfel
apare riscul unor degradări
ireversibile ca urmare a gestionării
defectuoase;
 Analizele SIG pot conduce la analize
detaliate pentru identificarea
spațiilor montane vulnerabile la
activități antropice și la simularea
implementării diferitelor tipuri de
amenajări ;
 Cei care vor gestiona/amenaja pe
viitor spațiul munților Carpați,
trebuie să țină cont și de
experiența țărilor alpine, dar și de
erorile care au dus la
supraexploatarea și degradarea
mediului natural;
SCHIMBĂRI ÎN MODUL DE UTILIZARE A
TERENURILOR.
EXPLOATAREA PĂDURILOR
• Defrişarea şi exploatarea pădurilor
constituie principala acţiune
antropică care a dus la ruperea
echilibrului versanţilor şi la o
morfodinamică activă. Aceasta s-a
făcut mai întâi pentru mărirea
suprafeţelor de păşunat pe culmile
înalte ale munţilor, începând pe la
mijlocul sec. XVIII, şi apoi cauzată de
exploatarea extensivă a lemnului
pentru vânzare începând cu a doua
jumătate a sec. XIX.
• Exploatarea iraţională, la care s-au
adăugat întârzierea măsurilor de
reîmpădurire şi de ameliorare a
terenurilor degradate au generat
condiţii pentru manifestarea intensă
a proceselor de versant.
• Sistemul de tăiere, practicat în unele regiuni montane, a dus la înlăturarea completă
a pădurii în bazinele văilor, frecvent s-a ajuns la ruperea echilibrului versantului şi la
declanşarea unor procese: alunecări, şiroire, torenţialitate.
• Astăzi, pădurea are un rol însemnat, de mare utilitate social – economică,
constituind și o premisă în crearea unei durabilități ecologice și a unei stabilități
morfodinamice;
EFECTELE TRANSHUMANȚEI

Prin pendularea realizată anual (sat - munte - sat), etajul alpin şi subalpin a suferit
modificări:
•prin păşunatul excesiv al unor plante cu valoare nutritivă ridicată, acestea au dispărut,
locul lor a fost luat de către ţăpoşică (Nardus stricta), plantă cu valoare nutritivă
scăzută (pajişti secundare);
•prin suprapăşunat, versanţii situaţi sub golurile alpine au suferit degradări datorate
proceselor geomorfologice care s-au instalat, urmare a lipsei unui covor vegetal
adecvat;
•pentru extinderea suprafeţelor de păşunat, limita superioară a pădurii a fost coborâtă
prin tăieri masive a arboretelor de molid şi a incendierii subarbuştilor;
•specii de plante şi animale au dispărut (Tisa - Taxus baccata) sau sunt afectate de
păstorit (Capra neagră - Rupicapra rupicapra, floarea de colţ- Leontopodium alpinum);
•Cele mai mari modificări asupra vegetaţiei naturale au fost făcute în special la limita
superioară a pădurii; etajul pădurii de molid a suferit transformări, molidişurile tinere
fiind defrişate în proporţii mari. Defrişări masive s-au făcut după 1950, când o mare
parte a jnepenişurilor au dispărut, rămânând doar pâlcuri izolate.
• În contextul în care păstoritul reprezintă încă o activitate însemnată este necesară o
evaluare corectă a raportului dintre potenţial şi utilizare. Proiectele ecologice
elaborate în contextul planurilor de amenajare regională ar impune restrângerea
spaţiului de păşunat şi desfiinţarea unui mare număr de stâne.
IMPACTUL CONSTRUIRII BARAJELOR ASUPRA MEDIULUI
•Construirea barajelor pe râurile care drenează munţii Făgăraş (Vidraru, Cumpăna,
Vâlsan, Topolog), a dus la modificări importante în peisaj, prin schimbarea nivelelor de
bază locale, prin modificarea profilelor longitudinale ale văilor, printr-o morfodinamică
accelerată atât în amonte cât şi în aval de aceste baraje.
• Amenajarea acestora a dus la defrişări masive, săpări de drumuri, excavări de
versanţi sau reîmpăduriri, ziduri de protecţie, toate cu efect asupra reliefului.
• Factorii de control la nivelul lacului atât cei pasivi (structura, litologia, caracteristicile
reliefului) cât şi cei activi (apa şi gravitaţia), duc la apariţia şi desfăşurarea unor
procese geomorfologice actuale.
• Versanţii au căpătat pantă mai mare prin modificarea nivelului de bază. Panta medie
a acestora a crescut de la 15º la 25 º, energia de relief medie a crescut cu peste 50 m.
Densitatea fragmentării reliefului a crescut de la 1,7- 2 km/kmp (pe hărţile topografice
din 1950) la 3- 4 km/kmp (pe harta topografică actuală).
• Defrişările care s-a realizat în aria lacului de acumulare au creat condiţii pentru
reactivarea proceselor de eroziune în suprafaţă şi lineară (pe versanţii abrupţi ce
mărginesc lacul), rezultând o serie de rigole, ravene şi organisme torenţiale.
• Apa din lac a produs prin infiltrare şi umectarea materialelor şi patului albiei, noi
desprinderi, surpări sau alunecări favorizate şi de panta abruptă a versanţilor.
• Amenajarea lacului de acumulare Vidraru a influenţat evoluţia reliefului prin
stabilirea unui nou nivel de bază, prin acumulări în albie, în amonte de gura de vărsare
a râului Capra, prin subminare exercitată de apa lacului asupra malurilor şi versanţilor
Amenajări antropice: Barajul Vidraru
TRANSFĂGĂRĂȘANUL ȘI DRUMURILE FORESTIERE
Construirea şoselei Transfăgărăşan între 1971–1974 a determinat modificări
considerabile: au fost efectuate consolidări, s-au construit poduri, viaducte, copertine,
şi cel mai lung tunel din ţară (900 m). Au fost necesare şi amplasarea perdelelor
metalice, corectări şi stabilizări de torenţi.
Modificările produse au fost nu numai asupra reliefului ci şi asupra altor componente
ale mediului (vegetaţia forestieră şi ierboasă, solurile).
• S-au realizat defrişări masive în domeniul forestier (pe versantul nordic şi pe cel
sudic), în sectoarele de serpentine, în arealele ocupate de păduri de fag, de amestec şi
de răşinoase (molidişuri). În domeniul subalpin au fost defrişate suprafeţe întinse
ocupate de jneapăn, ienupăr, smirdar şi anin verde.
• Construirea drumurilor forestiere şi a Transfăgărăşanului constituie o problemă în
ceea ce priveşte întreţinerea cât şi efectele acestora asupra reliefului. În general,
acestea se situează în lungul văilor principale, străbat sectoare mai puţin stabile, ca
depozitele de grohotiş, care prin deschiderea debleurilor necesită consolidări. În
această situație, depozitele pot fi uşor erodate, dând naştere la ravene şi torenţi ce
periclitează circulaţia.
• Drumurile de căruţă şi potecile din lungul versanţilor create de om şi animale,
constituie aliniamente de accelerare a morfodinamicii de versant (şiroiri, torenţialitate,
curgeri noroioase).
• Construirea acestora a dus la secţionarea versanţilor mai ales în treimea inferioară,
care coroborate cu înlăturarea pădurii, stimulează dinamica de versant.
Amenajări antropice: Transfăgărășanul
Harta geomorfotehnică a Transfăgărășanului- versantul sudic în sectorul alpin