Sunteți pe pagina 1din 32

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie
Departamentul de Geografie Regională şi Mediu

GEOGRAFIA FIZICĂ A ROMÂNIEI

CURS nr. 7

Lect.dr. Iuliana Vijulie


Sistemul fluvio-lacustru

PIEMONTURILE

Sistemul fluvio-lacustru este caracterizat de o modelare mixtă;

۞ fluviile - reprezintă agenţii de eroziune şi de transport a


materialelor erodate;
۞ lacurile - reprezintă mediile de sedimentare;

Piemonturile s-au format între Cr. - Villafranchian;


După fiecare fază de înălţare a munților se creau denivelări
importante de relief; astfel, la baza acestora se formau areale de
câmpie, uneori subsidente (Posea, 2006); râurile transportau din
zonele montane cantităţi mari de materiale detritice, pe care le
depuneau în zona de ţărm (ex. ţărmurile Mării Sarmatice) sub
forma conurilor aluviale (submerse şi emerse) sau a deltelor
propiu-zise.
 Climat era unul subtropical, cu sezoane contrastante (umed şi
uscat);

 Din spațiile montane erau erodate şi transportate pietrişuri și


nisipuri, care, ulterior, erau depuse în cantităţi foarte mari în
ariile litorale (ex. Lacul Getic, Lacul Translivan ... Fosta Mare
Sarmatică).

 În urma retragerii liniilor de ţărm, reţeaua hidrografică a


fragmentat aceste depozite cu caracter piemontan, formaţiunile
în cauză fiind remaniate pe suprafeţe mult mai mari.
Sursa: La Mer Sarmatienne, d'après Androussov et Haug
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:SarmatianSea.jpg
I. Prima etapă de formare a piemonturilor în
România (etapa posthercinică)

 se păstrează conglomeratele cretacice (Bucegi, Ciucaş,


Ceahlău, Trascău).

 piemonturile depuse la baza unor masive hercinice (ex.


Masivul Transilvan);

 pietrişurile apţiene din Dobrogea de Sud (proveneau din


M. Măcinului).
II. A doua etapă de formare a piemonturilor în România (după
formarea Pediplenei Carpatice)

Piemonturile formate în Miocenul inferior (impuse de ridicările


savice şi stirice);

Localizare:
 nord de Munții Perşani-Făgăraş-Cândrel (sudul - D.C.T);
 aliniamentul Cluj-Jibou-Culmea Breaza (NV și N - D.C.T.);
 în culmile Pietricica şi Pleşu (Subc. Moldovei);

Piemonturile formate în Miocenul superior (declanşate de mişcările


moldave şi attice);

Localizare:
 în estul şi vestul Carp. Orientali, rămase în prezent ca urme
(resturi): Dealul Ciungi, Dealul Mare sau fosilizate de vulcanism
în estul Transilvaniei).
Piemonturile din Pliocenul superior - Cuaternarul inferior
(villafranchiene) determinate de mişcările valahe;

Localizare:
 aliniamentul Lăpuş–Baia Mare–Crişuri (Dacian-Romanian);

 sudul Carpaţilor Meridionali şi de Curbură (villafranchian);


Piemontul Getic cuprindea o parte din Subcarpaţii Curburii şi
aproape toată Câmpia Română (Posea, 2006);

 în Cp. Burnasului şi sud-estul Bărăganului se depuneau Straturile


de Frăteşti (St. Prestien) - Piemontul Prebalcanic.

 Piemontul Braşovean (Râşnoava-Sohodol-Zărneşti - nord de


Codlea);
 Piemonturile sibiene (Sadu, Cibin, etc.);
 Piemontul Ampoiului (Bilag);
 Piemonturile din depresiunile nordice şi vestice (Lăpuş, Baia
Mare, Maramureş, Oaş, Şimleu, Beiuş, etc.).
Formarea Piemontului Getic

 A fost determinată de două categorii de factori: tectonici şi climatici;

 Cauzele tectonice - înălţarea puternică a lanţului carpatic, în urma mişcărilor


valahe (sf. Pliocenului), a condus la apariţia unui front montan cu potenţial
mare de eroziune;
 Mişcările tectonice au fost cele care au derminat migrarea zonei de subsidenţă a
avanfosei precarpatice → propice acumulărilor;

 Cauzele climatice - impuse de existenţa unui climat cu două sezoane; aceste


condiţii au favorizat eroziunea și transportul fluvio-torenţial al materialelor
sedimentare din regiunile montane înalte;

 Încetarea subsidenţei de la începutul Cuaternarului a permis formarea unei


întinse câmpii piemontane pericarpatice, aceasta avea o dezvoltare continuă de
la Dunăre până la Trotuş (E).
eroziune

acumulare
Sursa: Iuliana Vijulie
Sursa: Iuliana Vijulie
 Falia pericarpatică - separă unităţile de orogen de
unităţile de platformă (aliniamentul Găeşti -Drăgăşani-
Filiaşi-Drobeta Turnu Severin);

 Piemontul se suprapune peste două tipuri de fundament:


- carpatic (N);
- de platformă (S).
- Este alcătuit din formaţiuni fluvio-lacustre;

La suprafaţă, piemonturile sunt reprezentate prin strate de


Cândeşti (Pleistocen inf - cele mai vechi depozite
cuaternare);
Gruiurile Gruiurile
Argeşului Jiului

Doaburi – India, Pakistan

Grui – interfluviu rotunjit, adesea terasat, format la confluenţa unor râuri;


Doab – denumire de origine indiană ”între două ape’’, termen folosit pentru a desemna o limbă de pământ dintre
două râuri care confluează (la noi=grui).
• Relieful este reprezentat prin platouri piemontane mai
extinse sau mai înguste, ultimele sub formă de doaburi.

• Platourile piemontane sunt separate de culoare fluviatile


cu lunci şi terase, precum: Argeş, Olt, Olteţ, Jiu, Motru.

Principalele platouri piemontane:


•Piemonturile: Cotmeana, Cândeşti, Olteţului, Motrului;
•Gruiurile: Argeşului, Jiului;
 Denumirea de grui a fost introdusă în limbajul geografic de V.
Mihăilescu, cu sensul de unitatea geografică a Piemotului
Getic puternic fragmentată de către afluenţii Argeşului şi ai
Jiului.
 Are forma unui triunghi cu vârful în jos, confluenţa râurilor
constituind vârful triunghiului.
 Gruiurile au aspect de culmi netede, cu altitudini de 400-600
m, alungite pe direcţia N-S şi care se termină sub formă de
culmi ascuţite (gruiuri) în dreptul punctelor de confluenţă.

 Pompei Cocean – Geografia regională a României. Proiect


pentru învăţământul rural (Geografia-Regionala-a-Romaniei)
Profil N – S prin Piemontul Cotmeana
(după E. Liteanu, 1967)
Cuaternarul din România

Stratele de Cândeşti (villafranchiene = pleistocen inf.) sunt alcătuite dintr-o alternanţă de orizonturi de pietrişuri, nisipuri şi
argile; apele subterane sunt cantonate în orizonturile inferioare;
Piemonturile Cotmeana şi Cândeşti

Apele subterane:
 se află la adâncimi diferite, în depozite de pietriş şi nisip aflate deasupra unor
nivele de argilă cu desfăşurare discontinuă;

 pânzele freatice folosite în alimentarea populaţiei se află în terase, în luncile


înalte şi la baza pietrişurilor de Cândeşti.

 lacurile de tipul benturilor sunt situate pe interfluviile piemontane ale


piemonturilor Cotmeana şi Cândeşti. Ele au fost realizate cu scopul principal
de adăpare a animalelor aflate la păşunat. Astfel de benturi apar şi în curţile
localnicilor (ex. Linteşti, Zamfireşti, Morăreşti, Ifrimeşti etc.).

 Aceste iazuri gospodăreşti au formă rectangulară cu latura de 4/10 m şi


adâncimi de 1-3 m.

 Sunt săpate în depozite psefitice şi căptuşite cu argilă, pentru ca apa provenită


din precipitaţii să nu se infliltreze, având în vedere grosimea pietrişurilor
cuprinsă între 5-6 m şi 30-40 m.
Bent – Podişul Cotmeana
Copăceni – între Olteţ şi Olt – N Podişului Getic (măgura Slătioarei fiind situată la N)
Comuna Vultureşti, jud. Argeş – Piemontul Cândeşti

http://www.comunavulturesti.ro/galerii.php?album=85
 Glacisurile reprezintă fâşii alungite de teren, netede şi uşor
înclinate, dar cu pantă crescândă în partea superioară, care fac
racordul între un abrupt sau un versant şi o suprafaţă relativ
orizontală (câmpie, depresiune, terasă, luncă) (Posea, 2006).

 Pedimentele reprezintă suprafeţe similare dispuse, însă, circular


sau elipsoidal în jurul unor înălţimi izolate (inselberguri, cioturi
înalte stâncoase, cupole sau coline mici şi rotunde);

 Pedimentele apar în faza când fenomenul de glacisare (în


detrimentul versanţilor) a pătruns adânc în cadrul unui podiş,
inclusiv pe văile secundare, demolând interfluviile în
inselberguri (Posea, 2006).

 Pedimentele se păstrează pe roci dure, iar glacisurile evoluează


mai rapid pe roci moi.
Glacisurile cuaternare au suprafeţe moderat înclinate, iar
datorită acestui aspect au fost despădurite şi cultivate cu:

viţă-de-vie;
pomi fructiferi;
utilizate ca păşuni şi fâneţe sau chiar luate în cultura plantelor;
instalarea aşezărilor omenești (Posea, 2006).

Sunt dispuse sub majoritatea abrupturilor montane sau deluroase,


la contactul muntelui cu depresiunile sau cu unităţile colinare, la
contactul câmpiilor cu unităţile deluroase (câmpii de glacis),
contactul frunte de terasă-luncă, etc.
Vârsta glacisurilor:
1. În timpul formării suprafeţelor medii carpatice, a celor de
bordură şi a nivelurilor de umeri, când toate acestea şi-au
început evoluţia ca şi glacisuri (Paleogen, Miocen, Pliocen);

2. În Villafranchian, la contactul piemont-munte s-au format


glacisuri înguste sau prispe de eroziune, inclusiv în
depresiunile intramontane sau sub abruptul Dobrogei de Sud
către Câmpia Română (Posea, 2006);
3. În Pleistocen, cu precădere în fazele glaciare (când versanţii
abrupţi erau atacaţi puternic de dezagregare, inclusiv cei de
deasupra limbilor glaciare), dar şi în fazele interglaciare mai
uscate şi calde (la poala versanţilor formaţi din roci mai moi,
chiar şi prin alunecări);
- tot în acest timp s-au format şi glacisurile din Câmpiile Română
şi de Vest (glacisuri-câmpii), ca şi glacisurile rezultate din
retragerea frunţilor de terase (Posea, 2006);

4. În Holocen a continuat, dar mai lent, dezvoltarea glacisurilor


din faza anterioară, mai ales sub versanţii despăduriţi de către
om, formându-se şi glacisurile de luncă (Posea, 2006).
Sursa: Posea, 2006
Formarea câmpurilor de glacis în Câmpia Crişurilor

Coluviu – material acumulat la baza versantului (materiale fine);


Deluviu – material aflat în mișcare sau în echilibru temporar pe versant;
Proluviu – material acumulat la baza versantului (depozite grosiere); se juxtapun
cu trenele de coluviu; corespondent al conurilor de dejecție (materiale grosiere la
partea superioară (vârf) și mai fine către bază-poale).
Bibliografie selectivă

 Coteţ, P., 1969. Suprafeţe geomorfologice de tip piemont, pediment, glacis


şi studiul lor, „Studii şi Cercetări de Geologie, Geofizică, Geografie –
Geografie”, XVI, 2.
 Posea, G., 2006. Geografia fizică a Românie. Partea I. Date Generale.
Poziţie geografică. Relief. Ediţia a II-a. Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti.