TEHNICI ALE ANALIZEI DE

CONŢINUT

Analiza tematic-categorială
 ANALIZA DE CONŢINUT
TEMATICĂ
PLANUL TEMEI

1. Ce este analiza de conţinut?

2. Clasificarea analizelor de conţinut
3. Materialul analizei de conţinut
4. Etapele analizei de conţinut tematice
 1. Ce este analiza de conţinut ?

Analiza de conţinut = descompunerea ansamblului

unui discurs în elemente simple şi cuantificarea lor cu
scopul clasificării, măsurării sau ierarhizării acestora.

 Analiza de conţinut este o tehnică de abordare

cantitativă a conţinutului discursurilor, documentelor
etc.
 Se urmăreşte evidenţierea unor teme, tendinţe,
atitudini, valori, pattern-uri etc.
 Tehnica de bază presupune convertirea unui material
simbolic calitativ în unul cantitativ
 Conținut manifest/latent
 2. Clasificarea analizelor de conţinut
Mucchielli (1988)
Spre lingvistică

Dome- Metode Metode Dome-

niul logico - Metode semantice niul
lingvis- estetice logico - şi herme-
şi semantice structurale
ticii neuticii
formale

Spre hermeneutică
3. Materialul analizei de conţinut
 Analiza de conţinut spontană/ştiinţifică

 Clasificarea materialelor după modul lor de producere

 Analiza materialului dat apriori (ansamblu de
comunicări sau informaţii existent deja
independent de activitatea operatorului – carte,
afiş, raport, desen, pictură etc.);
 Analiza materialului special creat prin
cercetare (răspunsuri la întrebări deschise dintr-
un chestionar, interviuri, protocoale de teste,
rezultate ale experimentelor).
 Număr de persoane implicate în comunicare

Codul şi Comunicar
suportul Comunicare
O persoană e multiplă Comunicare
duală
(“monolog”) (grup de masă
(“dialog”)
restrâns)

Note de
Scrisori, Jurnale, cărţi,
serviciu
răspunsuri la afişe, anunţuri
Agende, într-o
chestionare, publicitare,
Lingvistic scris jurnale intime, întreprinder
răspunsuri la literatură,
notiţe e, toate
teste texte juridice
comunicăril
proiective etc.
e scrise

Discuţii, Expozee,
Delirul
interviuri, discursuri,
bolnavului Interviuri şi
Lingvistic conversaţii emisiuni radio,
mental, conversaţii de
oral de grup, emisiuni TV,
relatarea tot felul
focus- cinema,
viselor
grupuri publicitate
 Număr de persoane implicate în comunicare

Codul şi
Comunicar
suportul Comunicare
O persoană e multiplă Comunicare
duală
(“monolog”) (grup de masă
(“dialog”)
restrâns)
Răspunsuri la
(simboluri
Iconic teste
Grafitti, iconice într- Cinema,
(grafisme, proiective,
desene, o societate publicitate,
imagini, comunicare
picturi, secretă, afişe,
fotografii, prin imagine
fotografii gaşcă, castă televiziune
filme) între două
etc.)
persoane

Alte coduri Manifestări monumente,

Comunicări non-verbale
semiotice isterice ale artă, mituri,
către altul (posturi, gesturi,
(muzică, maladiei stereotipuri,
distanţă socială, semnale
obiecte, mentale, instituţii,
comportamente, olfactive, manifestări
posturi, elemente ale
etc.) emoţionale, veşminte etc.),
gesturi, ticuri, culturii etc.
 4. Fazele analizei de conţinut
A. Pre-analiza – pregătirea materialului

 I. Alegerea documentelor care vor fi supuse analizei;

 II. Formularea ipotezelor şi obiectivelor;
 III. Elaborarea indicatorilor pe care se va sprijini
interpretarea finală.

B. Codarea – analiza materialului

 I. Decuparea (alegerea unităţilor);

 II. Enumerarea (alegerea regulilor de contabilizare);
 III. Clasificarea şi agregarea (alegerea categoriilor sau
categorizarea).

C. Interpretarea datelor (inferenţele)

 I. Decuparea (alegerea unităților)

a. Unitatea de înregistrare

 Unitatea de înregistrare - segment de conţinut

considerat ca unitate de bază în vederea
contabilizării frecvenţei.
 Poate fi de natură foarte variabilă.
 Există o anumită ambiguitate în privinţa criteriilor de
distincţie a unităţii de înregistrare.

 Variante: tema (cea mai frecventă), cuvântul (se

merge pe nivelul lingvistic), fraza, persoana
(personajul), un eveniment, forma, culoarea etc.
 Tema
 Este o idee, o unitate de sens, o remarcă, un cuvânt,
propoziţie, frază, o situaţie de un anumit tip care străbate
un text, cu mici variaţii.
 Caracteristica de bază - a putea fi recunoscută ca atare,
indiferent de variaţia, fluctuaţia şi, în general,
individualitatea discursului.

 Ghiglione şi col. (1984) - introduce termenul

specificare (specificaţie) sau propoziţie.
 Specificările sunt aspecte particulare ale temei, variaţiile
sale (diverse propoziţii care conţin o temă).
 Specificarea nu mai reţine decât un element minor (dar
definitoriu) din generalitatea elementelor temei.

b. Unitatea de context
 Clasificarea şi agregarea (alegerea categoriilor sau
categorizarea)
 Categorizarea - este operaţia de clasificare a elementelor
constitutive ale discursului printr-o diferenţiere şi apoi o
regrupare pe gen (analogie) după criterii în prealabil definite.

 Categoriile - sunt rubrici sau clase de elemente care adună

sub un titlu generic, în grupări, unităţi de înregistrare care au
caracteristici comune.

 Categoria tematică are un grad mare de generalitate şi se

referă la aspectele fundamentale, centrale, ale discursului.

 Într-o categorie tematică sunt cuprinse mai multe teme,

asociate ideii centrale, care fundamentează categoria.
 Categoriile - au menirea de a grupa, a
sistematiza unităţile de informaţie identificate în
documente şi extrase în vederea cercetării.

 Două riscuri:
 A stabili categorii prea fine - prea înguste sau
particular individuale, în care realitatea investigată se
găseşte aproape în întregime (teme singulare,
nesemnificative, pierdute în diversitatea celorlalte, cu
frecvenţă slabă).

 A stabili categorii prea generale - prea largi, care

cuprind teme prea eterogene.
Aplicație – analiza unui text