Sunteți pe pagina 1din 39

PIPP

DIDACTICA SPECIALITĂȚII
EDUCAȚIE FIZICĂ PENTRU
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ŞI
PREŞCOLAR

PROF: UNIV : DR: RAȚĂ Gloria


CURSUL Nr. 11
JOCUL DINAMIC (DE MIȘCARE), PARCURSUL APLICATIV, ȘTAFETA
11.1. JOCUL DINAMIC / JOCUL DE MIȘCARE
11.1.1. Conceptul de joc si joc sportiv
Majoritatea definițiolor consemneză că jocul este activitate specifică copilăriei sau procesului
de formare și dezvoltare a ființei umane. Ulterior s-a constatat că, de fapt, omul este un jucăuș
(HOMO LUDENS) pe toată durata vieții, lui îi place veselia, bucuria.
O contribuție însemnată în definirea noțiunilor de joc, de joc de mișcare și de joc sportiv l-au avut
și specialiștii români. Jocul este prezentat ca fiind o ”activitate complexă predominant motrică și
emoțională desfășurată spontan sau organizat după reguli prestabilite, în scop recreativ, sportiv și
totodată de adaptare la realitatea socială” iar jocul de mișcare, denumit ți joc dinamic, ca fiind
“compus din acțiuni cu structuri preponderant motrice, atractive şi de întrecere care urmăresc
dezvoltarea psihomotorie a copilului sau reacția lui” ce se “desfășoară după reguli prestabilite care
îi delimitează timpul şi spațiul de desfășurare, numărul de participanți, codul de întrecere şi de
interrelații între membrii colectivului care îl realizează”
***(1974). Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Edit. Didactică și Pedagogică, Bucureşti, pag. 133.
***(1974). Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Edit. Didactică și Pedagogică, Bucureşti, pag. 256.
Jocul sportiv este ”un complex de exerciții fizice practicate sub forma de joc cu un
anumit obiect (minge, puc, etc.) având dimensiuni specifice, prin care două echipe
sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare și desfășurare
standardizate”.„Copilăria reprezintă , în dezvoltarea umană, etapa de viață cea mai
activă din punct de vedere fizic. Copiilor le place să se joace, participă în activități
fizice şi sportive şi sunt pasionați de întreceri” (T., Bompa, 2003, pag. 2) .
M. Epuran (1986) consideră că jocul se caracterizează prin faptul că este o:
- activitatea naturală reprezintă un izvor de activități ludice;
- activitate liberă presupune participarea benevolă, lipsită de constrângere;
- activitate spontană în care ființa umană este oricând dispusă pentru joc;
- activitate atractivă provoacă stări afective pozitive (plăcere, satisfacții etc.);
- activitate totală angajeză toate componentele ființei umane;
-activitate dezinteresată, având scopul în sine de bucurie a activității;
- activitate creativ-compensatorie, care se extinde și asupra activităților recreativ-
distractive ale adulților.
***(1974). Terminologia educației fizice şi sportului, Edit. Didactică și Pedagogică, Bucureşti, pag. 138.
11.1.2. Clasificarea jocurilor
Jocurile sunt multiple ca număr și sunt structurate/împărțite după mai multe
criterii. În raport cu modul în care comunică jucătorii jocurile se împart în:
- jocuri bazate pe cooperarea jucătorilor; - jocuri fără cooperarea jucătorilor.
Jocurile bazate pe cooperarea între jucători sunt acele jocuri în care jucătorii
comunică liber între ei înainte, în timpul și după luarea deciziilor şi pot face
promisiuni (care vor fi respectate) înainte de alegerea strategiilor.
Jocurile în care nu există cooperarea între jucători sunt jocurile în care jucătorii
nu comunică și nu cooperează între ei înainte, în timpul și după de luarea deciziilor.
În raport cu tipul de mișcare în timp de desfășurarea a jocurilor avem:
- jocuri statice; - jocuri dinamice.
Jocul static este acel joc în care jucătorii nu realizează deplasări și dau un
răspuns verbal, jocul ia sfărşit atunci când se termină sarcinile.
Jocul dinamic este acel joc în care deplasările/mișcările jucătorilor sunt
secvenţiale, adică evolueaza în timp.
În raport cu natura informației jocurile se împart în :
- jocuri cu informație completă, în care jucătorii trebuie să realizeze indicațiile și
cerințele formulate de către conducătorul jocului. Toți jucătorii cunosc numărul
jucătorilor, strategiile de realizare, modul de îndeplinire a sarcinilor şi regulile
jocului;
- jocuri cu informație incompletă, în care jucătorii trebuie să realizeze indicațiile și
cerințele formulate de către conducătorul jocului, dar și mișcări/ acțiuni practice ce
nu au fost specificate. Cel puțin unul dintre jucători nu cunoaște una sau mai multe
modalități de îndeplinire a sarcinilor și elementelor (numărul celorlalți jucători,
strategia comună sau strategiile adversarului şi regulile jocului).
În raport cu numărul de jucători:
- jocuri cu doi jucători; - jocuri cu mai mulți jucători.
După locul unde se desfășoară, avem:
- jocuri ce se desfășoară în interior: sală, pe coridor, în clasă etc ;
- jocuri ce se desfășoară în aer liber: curte, teren, stadion etc.
După mediul în care se desfăşoară, jocurile pot fi:
- pe pământ; - în mediul acvatic; - în aer.
După anotimpul în care se desfășoară, avem:
- jocuri de primăvară; - jocuri de vară;
- jocuri de toamnă; - jocuri de iarnă.
După tipul de activitatea ce predomină se împart în:
- jocuri de acțiune ( după pedagogul Guts Mats ); - jocuri de odihnă
După sexul practicanților jocurile se împart în:
- pentru bărbați; - pentru fete; - mixte.
După vârstă avem:
- jocuri pentru copii; - jocuri pentru adolescenți; - jocuri pentru adulți.
După formația de lucru, în care se desfășoară avem:
- jocuri desfășurate în linie;
- jocuri desfășurate în coloană;
- jocuri desfășurate în semicerc;
- jocuri desfășurate în cerc;
- jocuri desfășurate în grup etc.
După forma organizatorică avem:
- jocuri desfășurate individual;
- jocuri desfășurare pe echipe.
Există și o clasificarea jocurilor folosite în activitatea de educație fizică școlară.
Astfel avem trei mari grupe și anume:
- jocuri de mișcare sau jocuri dinamice;
- jocuri pregătitoare, folosite în abordarea jocurilor sportive;
- jocuri sportive.
Jocurile dinamice denumite și jocuri de mișcare sunt cele mai vechi, ele se practică
dintotdeauna și se clasifică după mai multe criterii.
Ele se împart în jocuri cu:
- împărțire pe echipe; -fără împărțire în echipe; - cu obiecte; - fără obiecte.
Jocurile cu obiecte după materialul didactic folosit, se împart în jocuri:
- cu mingi bazate pe aruncare și prindere;
- cu coarda bazate pe sărituri și pe lupte, etc.
Jocurile fără obiecte după tipurile de mișcare se împart în jocuri ce au la bază :
- alergarea; - săritura; - aruncarea; - târârea;
- transportul; - tracțiunea; - lupta; - cățărarea;
- echilibrul; - atenția și memoria; - voința și ambiția.
Jocurile pregătitoare pentru jocurile sportive se împart în funcție de:
- ramura sportivă la care se aplică în: jocuri pregătitoare pentru gimnastică, atletism,
baschet etc;
- elementele tactice ce urmează a fi asimilate (pentru învățarea poziției fundamentale, a
aruncării la coş sau la poartă, perfecționarea eliminării/stopării acțiunii adversarului la
oină etc.) sau de dezvoltare a calităților psihomotrice ce urmează a fi
formate/dezvoltate (viteză, forță, rezistență).
Jocurile sportive, în marea majoritate s-au format din jocurile de mișcare ( jocul de
oină, polo, fotbal, volei etc.), dar au apărut și jocuri noi, complexe. După scopul pe
care-l urmăresc sunt patru mari categorii ce diferențiază jocurile între ele și anume:
- jocuri pentru dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice care vizează dezvoltarea: forței,
vitezei, rezistenței, coordonării, mobilității;
- jocuri pentru dezvoltarea calităților psihice ce urmăresc îmbunătățirea: simţurilor
perceptive, a simțului estetic, etic/moral etc;
- jocuri ce urmăresc însușire a elementelor tehnice specifice altor jocuri, discipline;
- jocuri cu caracter evaluativ, de verificare și apreciere a nivelului de însuşire.
11.2. PARCURSUL APLICATIV
Parcursul aplicativ este un exercițiu complex cu structură formată din
deprinderi motrice de bază (mers, alergare, saritur, prindere, aruncare)
deprinderi motrice utilitar aplicative (echilibru, târârea, cățărare,
escaladare, ridicare și transport de greutăți, tracțiune, împingere) și
elemente și procedee tehnice din, discipline, ramuri și probe sportive care
sunt execute pe un anumit traseu. Promovarea parcursurilor applicative,
în lecția de educație fizică, stimulează manifestarea interesului și
motivației pentru mișcare, evidențiază nivelul de asimilare și capacitatea
de transpunere în practică a achizițiilor urmărite a fi însușite de fiecare
elev, asigură și dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice și a calităților
morale și de voință. Parcursurile se pot organiza, cu mare eficiență,
începând de la clasa pregătitoare și se pot include de la a doua verigă
până la a șaptea și necesită folosirea obiectelor, instalațiilor, aparatelor.
În realizarea parcursurilor applicative se ține cont de:
- numărul copiilor; - mărimea spațiului; -dotarea bazei materiale;
- nivelul dezvoltării copiilor; - nivelul motric,;
- forma de organizare (sub formă de torent sau de întrecere).
Ele se pot organiza în orice condiții, în funcție de interesul și capacitatea de creație a
profesorului. Traseul aplicativ se repetă de cel puțin 2 ori, și este importantă
parcurgerea cu exersarea corectă a modalităților de execuție a mișcărilor. La
începutul traseului se situează mișcările grele (târârea, escaladarea, tracțiunea), iar
către mijloc și sfârșit acțiuni din ce în ce mai ușoare. În cadrul parcursurilor sunt
introduse, ocolirile, schimbările de direcție, întoarcerile etc. Parcursurile aplicative,
ca exerciții complexe pot urmării dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice (viteză,
forță, rezistență, coordonare), nivelul de însușire și stăpânire al deprinderilor și
priceperilor motrice, capacitatea de respectare a indicațiilor, cerințelor normelor de
desfășurare.
11.3. ȘTAFETA

Ștaféta, este un concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea
unei distanțe regulamentare, fracționată în patru părți egale, de către o echipă
compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația
marcării schimbului de ștafetă (obiect portabil, semnal vizual sau auditiv). Ștafeta în
sportul de performanță este o probă ce face parte dintr-un concurs. O întâlnim ca
probă sportrivă în atletism la alergări, în schi, în înot etc. Se desfășoară în principal
pe 4 schimburi cu distanțe egale, dar există și pe distanțe inegale sub formă de
întrecere. În activitatea de educație fizică, ștafeta se organizează, între grupe de
elevi, egale ca număr și ca valoare comportamentală. Ștafeta ca exercițiu fizic ce
poate contribui la formarea capacității de colaborare, conlucrare, întrajutorare, la
îmbunătățirea nivelului motric și aptitudinal, la dezvoltarea calităților morale și de
voință etc., se organizează la toate vârstele. Un exercițiu de ștafetă poate fi format
din una sau mai multe forme de mișcare, una sau mai multe deprinderi.
11.3. METODOLOGIA PREDARII JOCURILOR DINAMICE, PARCURSURILOR
APLICATIVE ȘI ȘTAFETELOR

Jocurile dinamice, parcursurile aplicative și ștafetele, ca și exerciții fizice, cu caracteristici


specifice, contribuie în mod nemijlocit la îndeplinirea obiectivelor educației fizice. Ele
sunt preferatele copiilor și se pot folosii în toate formele de organizare ale educației fizice,
și anume în lecția de educație fizică, în drumețiile și taberele școlare, în excursii și chiar cu
ocazia serbarilor școlare. Diversitatea lor permite alegerea și folosirea în funcție de
momentul, spațiul, caracteristicile participanților, dotarea materială timpul disponibil etc.
Pentru ca jocurile dinamice, parcursurile aplicative și ștafetele să producă efecte
comportamentale pozitive, ele trebuie să fie organizate, desfășurate și conduse de personae
competente reprezentate de: profesori, instructori care cunosc și respectă principiile, care
folosesc cele mai potrivite metode didactice. Desfășurarea unui joc presupune mai multe
operații, și anume:
- alegerea jocului; - alegerea și pregătirea locului și materialelor;
- formarea echipelor, - explicarea ;
- demonstrarea și desfășurarea jocului; - analiza desfășurătii jocului.
Alegerea jocului, parcursului aplicativ, ștafetei va ține seama de:
- tematica abordată în lecție;
- obiectivele operaționale stabilite;
- principiile de igienă ce trebuie respectate;
- aptitudinile psihomotrice urmărite a fi dezvoltate, educate;
- calitățile morale și de voința educate
- vârsta, numărul elevilor, sexul lor;
- nivelul de pregătire motrică și aptitudinală;
- spațiul și dotarea material etc.;
Este indicată evitarea jocurilor/ parcursurile aplicative/ștafetele ce
produc influențe negative în comportamentul elevilor (violență,
agresivitate etc.).
Alegerea și pregatirea locului și materialelor va ține cont de:
- tematica abordată în lecție;
- curățenia, igiena și amplasarea spațiului;
- siguranța spațiului și a materialelor;
- numărul și varietatea materialelor, instalațiilor și mărimea
spațiului;
Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, locul în care se
desfășoară jocul trebiue să fie: nepoluat, neinfectat, necirculat de
mijloace care ar putea produce accidente, marcat. Pregătirea
materialelor presupune alegerea acestora, curățirea lor și
repartizarea la grupe și pe elevi.
Formarea echipelor reprezintă o altă acțiune prin care se educă motivația și
interesul elevilor pentru joc, parcurs aplicativ, și ștafetă, prin care se împart elevii în
mod egal ca număr și echilibrat din punct de vedere al nivelului de pregătire. La
echipele mixte se va păstra proporționalitatea dintre băieți și fete. Echipele se
formează:
- fie prin numărătoare;
- fie prin desemnarea căpitanilor și alegerea coechipierilor, modalitate ce are
dezavantajul că elevii mai slăbuți nu dunt solicitați și se simt umiliți;
- fie prin repartizarea de către professor, care este cea mai corectă, profesorul
cunoaște bine posibilitățile tuturor elevilor;
- fie pe baza unor probe de verificare probe de verificare etc.
Alegerea căpitanului de echipă se face fie prin desemnarea de către cadrul didactic,
fie prin numirea de către colegi, iar ajutoarele profesorului care să urmărească
modul correct de desfășurare se aleg din rândul scutiților sau a celor care nu se simt
în plenitudinea forțelor.
Organizarea elevilor, explicarea și desfășurarea jocului, parcursului
aplicativ și ștafetei se face înainte de începerea acestora. Elevii, dispuși
pe spațiul și în formația de desfășurare pe locul unde se va ține jocul,
primesc descrierea și explicațiile, și realizează o încercare de verificare a
înțelegerii. Explicarea este clară, precisă, pe înțelesul copiilor. Începerea
se dă printr-o comandă (fluier, bătaie din palme sau prin semnal cu
mâna), iar în continuare profesorul supraveghează buna desfășurare și
urmărește respectarea regulilor.
Analiza desfășurării jocului, parcursului aplicativ și ștafetei presupune
anunțarea câștigătorului, prezentarea elementelor realizate correct și a
celor realizate incorrect, aprecierea comportamentului elevilor și
anunțarea și evidențierea rezultatului.
Exemplu: Jocul Țintește mingea în care elevii sunt împărțiți în 2 grupe
(A și B), aşezate faţă în faţă, înapoia a două linii paralele, trasate pe sol,
la o distanță de 10 m (distanță ce depinde de vârsta și nivelul de
dezvoltare al copiilor). Fiecare copil are în mână o mingea de plastic. La
mijlocul distanței dintre cele două grupe se așează o bancă de gimnastică
pe care se așează patru cuburi ușoare. La semnalul sonor (dat de
profesor), copii din grupa A aruncă pe rând, încercând să doboare
cubulețele. Pentru fiecare cubuleț doborât grupa primește 1 punct. După
ce toți copii au aruncat, aruncă copii din grupa B, în același mod. Câştigă
echipa care are cele mai multe puncte.
Exemplu: Parcurs aplicativ în care elevii sunt împărţiţi în 2
grupe (A și B), aşezate în două șiruri paralele. În fața fiecărui șir
este așezată o saltea, la 5 m se găsește o bancă de gimnastică,
așezată longitudinal, la 3 m de bancă se găsește un gărduleț, iar la 2
m se găsește un jalon. Primul elev din fiecare șir, așteaptă în
poziția ghemuit semnalul de începere. La semnalul de începere,
elevul din față realizează o rostogolire înainte din ghemuit în
ghemuit, merge în echilibru pe banca de gimnastică, coboară
aleargă 3 m, trece târâș pe sub gărduleț, se ridică aleargă 2 m
ocolește jalonul și aleargă spre colegii din grupă. Cînd ajunge în
dreptul băncii de gimnastică pleacă următorul. După ce toți copii
au parcurs traseul se fac aprecieri cu privire la modul de realizare a
Exemplu: ștafetă în care elevii sunt împărţiţi în 2 grupe (A și B),
aşezate în două șiruri paralele, înapoia unei linii trasate pe sol. În
fața fiecărui șir sunt așezate 5 jaloane, cu o distanță de 2 m între
ele. Primul elev din fiecare șir, așteaptă în poziția startului din
picioare, semnalul de începere. La semnalul de începere, elevul
din față realizează o alergare șerpuită printre jaloane, ocolește
ultimul jalon, aleargă spre propiul șir, predă ștafeta prin atingerea
următorului coleg pe palmă, care parcurge la fel traseul. Câștigă
echipa care a terminat prima. Echipele trebuie să fie egale ca
număr de participanți și aproximativ de aceeași valoare.
CURSUL 12
JOCURI, PARCURSURI APLICATIVE, ȘTAFETE PENTRU
ÎNVĂȚAREA DEPRINDERILOR MOTRICE

Jocurile dinamice sau de mișcare, cum se mai numesc, și jocurile


sportive, ca și ștafetele, parcursurile aplicative sunt cele mai plăcute și
atractive forme de mișcare. Ele stimulează dezvoltarea oricărui individ
indiferent de vârstă, sex sau nivel de pregătire, din toate punctele de
vedere.
12.1. JOCURI PENTRU ÎNVĂȚAREA DEPRINDERILOR MOTRICE DE BAZĂ
Pentru învățarea mersului am ales:
- Jocul Mersul cu reacție la semnal, este un joc în care din mers, la semnal sonor, membrele
superioare sunt duse în poziții diferite sau realizează mișcări în direcții diferite. Deplasarea se
realizează într-un spațiu delimitat, în mers normal în formație de șir câte 1 sau câte 2, în linie
dreaptă sau cu schimbare de direcției. Durează un timp mai mare sau mai mic, dar la primele
încercări este suficient 1-2 minute. Se apreciază tehnica mersului, dar și capacitatea de atenție dată
de modificarea modalității de mișcare a membrelor superioare sau a segmentelor acestora.
Greşeli frecvente în efectuarea mersului:- mers cu oscilații laterale ale corpului (legănat), este dat
de așezarea tălpilor cu decalaj mare lateral între ele; - mers îngenuncheat, este dat de rămânerea
membrelor inferioare îndoite din articulația gehunchilor în timpul trecerii prin momentul
verticalei; - mers săltat, este dat de rularea exagerată a plantei călcâi-talpă-vârf;
mers cu braţ şi picior de aceeași parte, este dat de neînvățarea corectă a deplasării.
Indicaţii metodice: în mers se păstrează o distanță de 1-1,5 m între copii;- pe parcursul mersului
este indicată menținerea ținutei corecte, verticale, cu bărbia și privirea la orizontală; - se
recomandă coordonarea mișcării braț și picior opus, brațul se mișcă înainte cu cotul ușor îndoit și
înapoi cu cotul întins; - se poate realiza mai lent sau mai rapid; - se realizează ca formă de
învățare, consolidare, perfecționare, evaluare, și ca modalitate de legătură între diferitele mișcări.
Jocul Măsoară distanța: Efectivul de elevi împărțit în două grupe, egale ca număr,
în formaţie pe 2 şiruri, înapoia liniei de plecare, având trasat la 5 m o linie cu un
jalon. La comanda profesorului, primul elev, se deplasează până în dreptul jalonului
și își numără pașii, după trecerea liniei din dreptul jalonului, la înapoierea elevul
merge rapid, prin partea dreaptă a șirului, îl atinge ușor pe palmă pe jucătorul care
urmează şi se aşază la coada şirului. Câştigă echipa care a terminat prima.
prin măsurarea traseului, punând pe aceeaşi linie un picior înaintea celuilalt
(câlcâiul unui picior la 0-50-070 m de vârful celuilalt picior) s.a.m.d..
Gre şeli frecvente în efectuarea mersului:mers cu așezarea tălpilor cu decalaj mare
lateral; - mers pe vârfuri, mers săltat; - mers cu braţ şi picior de aceeaşi parte.
Indicaţii metodice: în mers se păstrează o distanță de 1-1,5 m între copii; - pe
parcursul mersului este indicată așezarea tălpilor pe o linie trasată pe sol; - se
urmărește coordonarea mișcării braț și picior opus; - se realizează ca formă de
învățare, consolidare, perfecționare, evaluare, dar și ca modalitate de legătură între
diferitele modalități de deplasare.
Pentru învățarea alergării am ales ca joc Prinselea din alergare (fig. nr. 14).
Acesta este un joc ce vizează însușirea tehnicii de alergare corectă, dar și
capacitatea de reacție. Elevii sunt împărțiți în 2 echipe, așezați pe 2 linii față în față,
la o distanță de 15 m una de cealaltă.

Fig. nr. 14 - Reprezentarea grafică a jocului prinselea din alergare


de linia a doua, cei care au stat pleacă și încearcă să-i prindă pe primii.
Greșeli frecvente în efectuarea alergării:
• alergare pe toată talpa;
• alergare cu oscilații laterale ale corpului (legănat), este dat de așezarea tălpilor cu decalaj
mare lateral între ele;
• alergare îngenuncheată, este dată de rămânerea membrelor inferioare îndoite din
articulația genunchilor în timpul trecerii prin momentul verticalei;
• alergare săltată, este dată de o impulsie și o desprindere spre sus, a plantei în momentul
întreruperii contactului cu solul;
• alergare cu umerii ridicați și mișcarea brațelor în lateral.
Indicații metodice:
• în alergare se păstrează o distanță de 1-1,5 m între copii;
• pe parcursul alergării este indicată menținerea unei ținute corecte, verticale, cu bărbia și
privirea la orizontală, și o așezare a tălpilor pe sol pe pingea, fără zgomot, fără a fi trântite;
• se recomandă coordonarea mișcării braț și picior opus, brațul se mișcă înainte și înapoi
cu cotul ușor îndoit, se poate realiza mai lent sau mai rapid;
• se realizează ca formă de învățare, consolidare, perfecționare, evaluare, dar și ca
modalitate de legătură între diferitele modalități de deplasare.
Pentru învățarea bătăi-desprinderii în sărituri am ales ca joc Care echipă sare
mai mult. Acesta este un joc ce vizează însușirea tehnicii de desprindere, dar și
capacitatea de împingere. Elevii împărțiți în patru echipe cu efective egale, execută
sărituri în lungime de pe loc, fiecare coechipier începând săritura de pe locul unde a
aterizat cel din fața lui. Echipa care ajunge mai departe cu ultima săritură câştigă
concursul. Jocul are și varianta Cine sare mai sus. Elevii așezați în șir indian,
execută sărituri în înălțime cu 3 pași de elan. Cel care trece peste ștachetă fără să o
doboare primește un punct. După ce a trecut prima înălțime, încearcă la a doua
înălțime și așa mai departe. La fiecare înălțime copilul/elevul încearcă o singură
dată. Copilul/elevul care are cele mai multe încercări reușite câștigă concursul.
Greșeli frecvente în efectuarea alergării:
- bătaia desprinderea prea moale;
- aterizarea în picioare, cu genunchii întinși;
- prea lung sau prea scurt ultimul pas;
- privirea în pământ în timpul zborului.
Indicații metodice:
- în formație se păstrează o distanță de 1-1,5 m între copii;
- la bătaia-desprinderea trebuie să fie rapidă;
- planta se așează pe toată talpa și se rulează rapid călcâi-talpă-
vârf;
- în timpul zborului trunchiul este aproape de linia verticalei;
- se urmărește mișcarea de tracțiune a brațelor dinapoi spre
înainte;
- se poate realiza mai lent sau mai rapid;
- se realizează ca formă de învățare, consolidare, perfecționare,
evaluare, dar și ca fază ce face parte din diferite sărituri,
discipline, ramuri sportive.
Pentru învățarea apucării și transmiterii mingii am ales ca joc Mingea călătoare.
Acesta este un joc ce vizează însușirea tehnicii de transmitere a mingii din mână în
mână, dar și capacitatea de percepție pe palme. Elevii împărțiți în două echipe, cu
efective egale, așezați în șir indian, la 60 cm unul de altul, execută transmiterea
mingii pe deasupra capului. Fiecare coechipier primește mingea și o transmite la cel
din spate. Ultimul elev primește mingea, aleargă prin lateral, se așază în fața
propriului și transmite mingea în continuare. Jocul continuă până ce toți componenți
au trecut și prin faza de a fi primii și ultimii.
Echipa care a terminat prima câștigă jocul. Jocul poate avea multiple variante, adică
mingea poate fi transmisă printre picioare, prin lateral, combinat. Etc.
Greşeli frecvente în efectuarea transmiterii mingii:
- mingea nu este apucată din părțile laterale și scapă ușor;
- coatele nu se ridică și mingea nu este transmisă în mâinile coechipierilor;
- distanța dintre coechipieri este prea mare sau prea mică;
- mingea este scăpată înainte de a fi apucată de coechipier etc.
Indicaţii metodice:
- în formație se păstrează o distanță de 0,50-0,60 m între copii;
- prinderea mingii se face cu ambele mâini odată;
- mingile să fie potrivite ca mărime;
- nu se dă drumul la minge, dacă ea nu a fost apucată de
coechipier;
- se insistă pe urmărirea mingii cu privirea;
- se realizează ca formă de învățare, consolidare, perfecționare,
evaluare, dar și ca fază ce face parte din diferite aruncări,
discipline, ramuri sportive.
Pentru învățarea aruncării şi prinderii mingii am ales ca joc Mingea la
căpitan. Copii formează un cerc, în mijlocul cercului se află profesorul
care are funcția de căpitan. El pasează mingea la fiecare copil în parte și
reprimește mingea.
Greșeli frecvente în efectuarea prinderea mingii:
mîinile nu se țin în dreptul pieptului sub formă de cupă;
copii nu întind coatele să apuce mingea;
copii nu privesc către cel care aruncă mingea;
Distanța dintre coechipieri este prea mare sau prea mică;
palmele se țin prea depărtate;
mingea este scăpată înainte de a fi prinsă etc.;
mingea nu este aruncată spre pieptul coechipierului;
executarea aruncării cu brațul şi piciorul din aceeași parte;
efectuarea aruncării din dreptul pieptului sau din lateral.
Indicații metodice:
- în formație se păstrează o distanță de 1 m între copii;
- la prinderea mingii aceasta să nu se strângă tare între palme;
- mingile să fie potrivite ca mărime;
- se aruncă cu o mănă de deasupra umărului;
- se repetă aruncarea dacă copilul nu a prins mingea;
- se insistă pe urmărirea mingii cu privirea și pe aruncarea brat și picior opus
în față;
- se realizează ca formă de învățare, consolidare, perfecționare, evaluare, dar
și ca fază ce face parte din diferite aruncări, jocuri, ramuri sportive;
- învățarea aruncării începe cu exerciţii pregătitoare, de imitare fără minge,
insistându-se ca în momentul aruncării piciorul opus braţului de aruncare să
fie înainte sprijinit pe călcâi;
- prinderea mingii se face cu palmele orientate înainte şi apropiate, contactul
Jocul Ținteşte mingea în care elevii sunt înpărțiţi în 2
grupe (A și B), așezate față în față, înapoia a două linii
paralele, trasate pe sol, la o distanță d 10 m (distanță ce
depinde de vârsta și nivelul de dezvoltare al copiilor). Fiecare
copil are în mână o mingea de plastic. La mijlocul distanței
dintre cele două grupe se așază o bancă de gimnastică pe care
se așează patru cuburi ușoare. La semnalul sonor (dat de
professor), copii din grupa A aruncă pe rând, încercând să
doboare cubulețele. Pentru fiecare cubuleț doborât grupa
primește 1 punct. După ce toți copii au aruncat, aruncă copii
din grupa B, în același mod. Câştigă echipa care are cele mai
multe puncte.
12.2. JOCURI PENTRU ÎNVĂȚAREA DEPRINDERILOR MOTRICE UTILITAR-
APLICATIVE
Pentru învățarea cățărării am ales jocul Care echipă se cațără mai repede. Elevii sunt
aşezaţi în 2 șiruri, la o distanță de 3 m de scara fixă. La semnalul sonor primul elev merge
către scara fixă și urcă din treaptă în treaptă, braț și picior opus până la șipca 4, de unde
coboară tot din treaptă în treaptă și merge la coada șirului. Câștigă echipa care nu a greșit
brațul și piciorul.
Greșeli frecvente:
- lipsa coordonării între acțiunea brațelor şi picioarelor;
- așezarea piciorului sau a mâini în mod greșit;
- privirea către picioare;
- coborârea prin săritură;
- neapucarea șipcii cu mâna.
Indicații metodice:
- se va interzice săritura de pe scara fixă;
- se va interzice schimbarea locului în formație;
- cățărarea se face cu deplasarea braţului şi picorului opus insistând asupra modului de
realizare a apucării șipcii cu mâna şi de aşezarea tălpii pe șipcă.
Pentru învățarea escaladării am ales jocul Cine trece mai repede peste lada de gimnastică.
Elevii sunt înpărţiți în 2 echipe așezate în formație de șir, unul lângă celălalt, în fața fiecărui șir, la
o distanță de 5 m, se află o ladă de gimnastică așezată transversal. La semnal, primul copil din
fiecare echipă aleargă către ladă se urcă pe aceasta și coboară pe partea cealaltă prin alunecare, cu
aterizare pe saltele, după care în mers se deplasează la coada șirului. În momentul în care copilul a
ieșit în partea laterală a lăzii, pleacă următorul copil. Câștigă echipa care a escaladat lada fără
ajutor.
Greşeli frecvente:
- alergarea prea rapidă, copilul putând să se lovească de ladă;
- coborârea prin săritură;
- supraaprecierea propriilor posibilități;
- insuficienta coordonare a acțiunii brațelor cu cea a picioarelor.
Indicații metodice:
- pe parcursul escaladării copilul să prindă cu mâinile marginile lăzii;
- profesorul să verifice stabilitatea lăzii;
- lângă ladă să fie permanent o persoană care dă ajutor;
- ritmul de alergare să fie la început mai lent, iar după ce copii au învățat să fie mai rapid etc.;
- escaladarea se introduc în ştafete şi trasee aplicative în mod gradat şi numai după ce tehnica de
execuţie este foarte bine însuşită.
Pentru învățarea echilibrului am ales jocul Lupta cocoșilor. Elevii sunt împărţiţi pe
perechi, aşezați față în față. Fiecare elev stă într-un picior, cu mâinile la spate, și
încearcă, la semnal sonor, să dezechilibreze partenerul prin sărituri pe un picior și
împingeri umăr în umăr. Câştigă acela care nu pune jos piciorul ridicat.
Greşeli frecvente:
- perechile inegale ca forță și echilibru;
- lovirea nesincronizată și puternică a palmelor;
- nerespectarea semnalului de începere;
- insuficienta coordonare a acțiunii brațelor cu cea a picioarelor.
Indicații metodice:
- pe parcursul jocului copii trebuie să nu se lovească;
- profesorul să verifice respectarea tehnicii de execuție;
- să nu transforme joaca într-o luptă adevărată;
Jocul poate să se execute și prin împingerea din lovirea palmelor. Se poate
realiza într-un picior sau în ghemuit.
12.3. PARCURSURI APLICATIVE
Colectivul se împarte în mai multe grupe și se organizează mai multe parcursuri
applicative atunci când spațiul este mare, când există materiale didactice suficiente și când
sunt mulți copii în clasă. Există posibilitatea de a realiza sute și mi de parcursuri aplicative
și este indicat a le crea cât mai divers, astfel încât să solocite copilul din toate punctele de
vedere.
Parcurs aplicativ ce verifică capacitatea de menținere a echilibrului, de însușire a
mersului și alergării: traseul cuprinde: mers cu brațele întinse lateral pe o linie trasată pe
sol pe o distanță de 5 m, ridicarea unei mingi de cauciuc, ce se află într-un cerc la capul
bănci în partea laterală, urcare pe o bancă de gimnastică și mers cu ținerea mingii deasupra
capului, coborâre de pe banca de gimnastică, alergare cu mingea în mână până la un jalon
aflat la 5 m de banca de gimnastică, ocolirea acestuia, alergare până la locul de unde am
luat mingea, așezarea acesteia în cerc, alergare în continuare până la linia de plecare. În
momentul așezării mingii, pleacă următorul elev. Se poate desfășura și sub formă de
torent, atunci este nevoie de mai multe mingi. Se urmărește modul de realizare a mișcării
(deplasări, ținerii mingii pe traseu). Colectivul se împarte în mai multe grupe, atunci când
este spațiu și materiale didactice suficiente și când sunt mulți copii în clasă.
Parcurs aplicativ ce verifică capacitatea de însușire a rostogolirii
înainte din ghemuit în ghemuit și a driblingului din alergarea: traseul
cuprinde: rostogolire din ghemuit în ghemuit înainte pe o saltea, ridicarea unei
mingi de cauciuc, ce se află într-un coș la capul saltelei în partea laterală,
alergare cu dribbling printre 5 jaloane așezate la 2 m, cu ocolirea ultimului
jalon, rularea mingii pe banca de gimnastică așezată în paralel cu jaloanele la
o distanță de 2 m, alergarecu mingea în mână și așezarea acesteia în cos și
mers pa coada șirului. În momentul așezării mingii, pleacă următorul elev. Se
poate desfășura și sub formă de torent, atunci este nevoie de mai multe
jaloane, bănci de gimnastică, coșuri și mingi. Se urmărește și se apreciează
modul de realizare a mișcării (deplasări driblingului și rulării mingii pe
traseu).
12.4. ȘTAFETE
Orice deprindere, bine învățată poate fi exersată sub formă de ștafetă. Ștafeta
presupune întrecere și stabilirea unui clasament. Clasa de elevi se împarte în mai multe
grupe, care trebuie să fie echilibrate din punct de vedere al posibilităților de exersare. Se
organizează mai multe ștafete atunci când spațiul este mare, când există materiale
didactice suficiente și când sunt mulți copii în clasă. Există posibilitatea de a realiza sute și
mi de ștafete și este indicat a le crea cât mai divers, astfel încât să solocite copilul din toate
punctele de vedere.
Ștafetă ce verifică viteza de deplasare: traseul cuprinde: alergare de viteză pe o
distanță de 10 m, urmată de o rostogolire înainte pe o saltea, ridicare și alergare la punctul
de plecare cu transmiterea semnalului de plecare coechipierului prin atingerea ușoară a
palmei. Se repeată de 2 ori în funcție de timpul disponibil și de nivelul elevilor. Se
urmărește modul de realizare a mișcării (alergării, rostogolirii, încadrarea în spațiu).
Colectivul se împarte în mai multe grupe, atunci cănd este spațiu și sunt materiale
didactice suficiente și când sunt mulți copii în clasă.
BIBLIOGRAFIA
*** Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1974, Bucureşti, Edit. D-P
***, Curriculum naţional; Programe şcolare pentru clasele I- IV, M.E.N. C.N.C. Bucureşti,
2006;
***, S.N.E.E.; Ghid de evaluare şi
DRAGOMIR ŞT., BARTA A. ,1993, Eeducaţie fizică.Manual pentru clasa a IX-a, şcoli
normale, Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică r.a.;
FIDLER, P.,1994, Metodica educaţiei fizice şi sportive. Iaşi, Edit. Universitatea Al. I. Cuza.
FIREA, E., 1979, Metodica educaţiei fizice şcolare. vol. II, FEFS Bucureşti.
HERCZEG, L., 1972, Teoria şi metodica educaţiei fizice şcolare, vol. I şi II. Timişoara,
Universitatea de Vest.
MITRA, GH., MOGOŞ, AL.,1980, Metodica educaţiei fizice şcolare. Bucureşti, Ediţia a III-
a, Edit. Sport - Turism.
RAŢĂ GLORIA, 2004, 2008, Didactica educaţiei fizice şcolare, Edit. Alma-Mater, Bacău.
RAŢĂ, G. 2004, Didactica educaţiei fizice şi sportului, Bacău, Edit. Alma Mater;
RAŢĂ, G. 2004, Didactica educaţiei fizice şcolare, Bacău, Edit. Alma Mater.
UNGUREANU, A., (2013). Metodica educației fizice și sportului, ediția a II-a, Edit.
PROUNIVERSITARIA, București, pag. 5.

S-ar putea să vă placă și