Alergia este o reacție anormală, disproporționată,

exagerată și excesivă a sistemului imunitar al unui

organism, față de antigene exogene care sunt bine tolerate
de subiecții normali.
Bolile alergice devin de la an la an mai frecvente, în
prezent estimându-se că aproximativ 20% din populaţia
mondială şi 25 % din populaţia europeană suferă de
alergii, persoanele afectate fiind de orice vârstă dar cu
precădere copii, adolescenţi şi adulţi tineri. Este o boală
"modernă”, considerată boala secolului 21. Se estimează
că în acest ritm, în viitor, unul din 2 oamenii va avea o
afecţiune alergică.
Conform aprecierilor experţilor OMS circa 15-35% din
populaţia globului suferă de diverse forme nozologice de
alergie şi, astfel, MA s-au impus categoric printre
problemele de valenţă medico – socială datorită creşterii
incidenţei acestora în ultimele decenii (până la 20 %),
gravităţii lor evolutive (majorarea cazurilor de spitalizare
de 1,5 – 2 ori, de invalidizare – până la 8 – 10 %, de
mortalitate – de 2 ori), severităţii prognostice, precum şi
enormelor costuri impuse de diagnosticul, tratamentul şi
recuperarea bolnavilor
 Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de
antigene exogene (provenite din mediul extern) numite
alergene. Majoritatea alergenelor sunt proteine, glico-
proteine și, mai rar, glucide pure, substanțe chimice cu
moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă),
precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).
 Factori fizici: căldura,
frigul (crioalergene)

Factori chimici: substanțe

chimice, substanțe folosite în
Alergenele sunt
industria alimentară, medicamente,
conținute și/sau
produse cosmetice, veninuri de
vehiculate de diverși
animale și insecte, latex etc.
factori din mediul
extern:
Factori biologici: bacterii,
virusuri, paraziți, toxine
microbiene, insecte, polen, fructe
(căpșuni, zmeură, kiwi, ananas,
etc.) praf, fulgi, păr și scuame de
animale, seruri heterologe,
vaccinuri etc.
În patogeneza maladiilor alergice destingem 4 tipuri de
reacţii de hipersensibilitate după Gell şi Coombs.
1. Hipersensibilitatea de tipul I
2. Tipul II – hipersensibilitate mediata de anticorpi
(Reactie citotoxica)
3. Tipul III – hipesensibilitatea mediata de complexe
imune
4. Tipul IV – hipersensibilitatea de tip intarziat
In acest tip de reactie rolul esential este
jucat de anticorpii de tip IgE aparuti ca
raspuns la un stimul specific, care in prima
faza se leaga de mastocite si bazofile prin
intermediul receptorilor specifici Fc de pe
aceste celule (fig. 24). Cand organismul
vine din nou in contact cu acelasi antigen
are loc degranularea mastocitelor si a
bazofilelor cu eliberarea mediatorilor
continuti in granulele acestor celule si a
mediatorilor „de novo”.
Antigenul incriminat in acest tip de reactii
se numeste alergen, iar bolile se numesc
„alergice”. Indivizii care dezvolta un
raspuns alergic sunt denumiti atopici.
 Manifestarile clinice ale hipersensibilitatii imediate pot fi:
locale sau generale.
 Manifestarile locale se limiteaza la zona de contact cu
alergenul sub forma unor sindroame alergice aparute la nivelul
organelor tinta. Acestea pot fi:
· la nivelul tegumentelor: prurit, eritem, urticarie, eczema;
· la nivelul aparatului respirator: rinita, febra de fan, astm
bronsic;
· la nivelul aparatului digestiv: varsaturi, diaree.
 Tratamentul imunologic al hipersensibilitatii
imediate este:
· indepartarea alergenului prin scoaterea bolnavului din mediu si
prin masuri de prevenire a contactului;
· desensibilizare prin administrarea de doze progresiv crescande
de alergen;
· impiedicarea degranularii mastocitelor (cromoglicat disodic,
etc);
· limitarea manifestarilor induse de mediatori biologic activi,
prin antihistaminice, corticoizi, adrenalina.
Acest tip de reactie realizeaza o
distrugere celulara mediata
prin anticorpi. In conditiile in
care antigenul exista deja in
organism sau pe celulele
straine introduse in organism
se declanseaza acest tip de
reactie. Anticorpii specifici se
cupleaza cu antigenele de pe
membrana celulara ducand
astfel la liza celulei, fie prin
activarea pe cale clasica a
complementului, fie prin
mecanism de tip ADCC
 Manifestarile clinice ale reactiei de hipersensibilitate de tip II sunt:

· reactii post-transfuzionale dupa administrare de sange incompatibil. Clinic

apare: febra, hipotensiune arteriala, tulburari digestive, hemoglobinurie;

· anemii hemolitice autoimune in care are loc o distrugere accentuata a

eritrocitelor mediata de anticorpi de tip IgG sau IgM anti antigene eritrocitare;

· bolile autoimune pot induce de asemenea reactii citotoxice mediate de

anticorpi; de exemplu in lupus eritematos diseminat are loc distrugerea
leucocitelor, in purpura trombocitopenica idiopatica a trombocitelor, a celulelor
glomerulare renale si alveolare pulmonare in sindromul Goodpasture.

 Tratamentul imunologic al reactiilor citotoxice este:

· scaderea intensitatii raspusului imun prin medicamente imunosupresoare,

· indepartarea anticorpilor prin plasmafereza.

In acest tip de reactie imuna are
loc depunerea la nivelul
tesuturilor a complexelor antigen-
anticorp, persistente in circulatie
sau la locul raspunsului imun si
aparitia consecutiva a unor
leziuni locale. Prezenta acestor
complexe imune la nivelul
tesuturilor determina activarea
complementului cu aparitia
leziunilor celulare (fig. 26).
Formele clinice ale hipersensibilitatii de tip III sunt:
· Boala serului care se manifesta prin: febra, rush, artralgii,
adenopatii, splenomegalie, insuficienta renala, fenomene care apar
la 10 zile de la administrarea unui ser heterolog unui organism
uman.
· Artrita reumatoida este o boala autoimuna a sinovialei
articulatiilor diartrodiale insotita de manifestari sistemice.
· Glomerulonefrita post-streptococica care reprezinta
afectarea glomerulilor renali insotita de tulburari functionale renale.
Clinic apare: proteinurie, hematurie, hipertensiune arteriala, edeme,
tulburari functionale renale.
· Alveolita alergica extrinseca reprezinta o inflamatie produsa
prin depunere de complexe imune la nivelul membranei alveolare,
afectare care apare in urma inhalarii de spori, fungi sau proteine
animale. Clinic apar tulburari respiratorii si manifestari generale, in
forma acuta, iar in forma cronica se produc fenomene de insuficienta
respiratorie progresiva pe fond de fibroza pulmonara.
Tratamentul imunologic al bolii prin complexe imune
utilizeaza:
· Imunosupresoare.
· Epurarea complexelor imune din circulatie prin plasmafereza.
Acest tip de reactie reprezinta un raspuns imun realizat
prin LTh1 sau LTc, manifestata printr-un infiltrat celular
dezvoltat la locul de patrundere al antigenului, dupa un
timp de 24-48 ore de la expunere (fig.28).
Forme clinice ale hipersensibilitatii de tip IV sunt:
· Dermatita de contact care se caracterizeaza prin aparitia
unor leziuni cutanate dupa contactul cu un agent din mediu.
Factorul declansator este o haptena care se combina cu
proteinele tegumentare generand un antigen complet. Acesta
produce fenomenele celulare locale. Manifestarile clinice
includ: eritem insotit de edem sau vezicule.
· Sarcoidoza este o boala granulomatoasa de etiologie
necunoscuta, cu localizari multiple. Clinic boala afecteaza
plamanii determinand adenopatie hilara si fibroza pulmonara
progresiva.
Tratamentul hipersensibilitatii de tip IV consta in:
· tratamentul bolii de baza cel mai frecvent duce la
controlul manifestarilor clinice;
· imunomodulare prin imunostimulante sau
imunosupresoare in functie de sensul de dereglare a
raspunsului imun.
Contactul cu alergenul provoacă, la organismele
sensibilizate anterior, reacții inflamatorii locale sau
sistemice care determină simptomatologia clinică a alergiei.
Cel mai frecvent sunt afectate organele de la nivelul căii de
pătrundere în organism a alergenului (așa-numitele organe
țintă: pielea și mucoasele, aparat respirator și aparatul
digestiv). Simptomele pot fi locale sau sistemice, de
intensitate și severitate variabilă, uneori chiar letale. Reacții
sistemice apar și atunci când alergenele sunt introduse direct
în curentul sanguin (prin injecții, perfuzii, transfuzii,
mușcături sau înțepături de animale etc.).
Simptome locale
Cutanate: prurit, erupții cutanate și eritem de diverse
tipuri, angioedem.
Oculare: prurit, tumefacție și eritem al pleoapelor,
înroșirea conjunctivei și lăcrimare.
Oto-rino-laringologice: strănut, obstrucție nazală, rinoree
apoasă, răgușeală, tuse; senzație de urechi înfundate,
otalgie și diminuarea auzului (prin drenaj insuficient al
tubei lui Eustachio).
Pulmonare: jenă respiratorie, tuse, wheezing, dispnee.
Digestive: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale.
Simptome sistemice
Alterarea stării generale: cefalee, febră, vertij, stare de rău.
Simptome cardio-vasculare: hipotensiune arterială, sincopă,
stop cardio-respirator.
În terapia standard a MA sunt utilizate remediile
antihistaminice (blocatori ai receptorilor H1) de diverse
generaţii. Selecţia preparatului antihistaminic, calea de
administrare şi doza sunt dependente de vârstă, severitatea
maladiei şi stadiului ei de 26 dezvoltare, de prezenţa
maladiilor concomitente şi de receptivitatea preparatului
Preparatele antihistaminice de generaţia I (etanolaminele,
etilendiaminele, ketotifenul, etc.) se caracterizează de o
selectivitate minoră şi au durata de acţiune de 4-12 ore, fapt ce
impune utilizarea dozelor majore ( 3-4 ori diurne) şi implică
apariţia efectelor secundare (sedativ, xerostomie, disfuncţie
urinără şi scăderea vederii etc.). Remediile antihistaminice de
generaţia a II posedă specificitate înaltă, afinitate la receptorii
H1 prin care se asigură o acţiune durabilă (18-24 ore), absenţa
efectelor adverse (sedativ, colinolitic etc.). Cele mai utilizate
preparate sunt cetirizina, loratadina, acrevastina, ebastina etc.
Glucocorticosteroidele sistemice şi locale posedă capacitate de
inhibiţie a reacţiei alergice inflamatorii locale, ele diminuează
procesele exudative şi proliferative, scad permeabilitatea
capilară, inhibă proliferarea leucocitelor şi secreţia de
mediatori.
Astmul bronşic este o boală cronică, inflamatorie,
recidivantă a căilor respiratorii, caracterizată prin creşterea
reactivităţii traheo- bronşice la diferiţi stimuli şi
manifestată clinic prin crize de dispnee, însoţite de
„wheezing”, în consecinţa bronhospasmului, hipersecre-
ţiei şi edemului mucoasei bronhiilor.
Epidemiologie
Astmul bronşic este frecvent în majoritatea ţărilor
dezvoltate şi industrializate. Numărul total de bolnavi cu
această maladie în lume depăşeşte 150 min., incidenţa fiind
de 3-11%. Există mari variaţii de prevalenţă în raport cu
vârsta, aria geografică, mediul de viaţă şi muncă. Astmul
este mai frecvent în copilărie şi majoritatea cazurilor de
boală încep la vârsta sub 40 ani, însă există numeroase
cazuri de astm bronşic cu debut tardiv (după 50 ani). Astmul
bronşic se întâlneşte mai des la femei. Mortalitatea de astm
bronşic este de 2-4 cazuri la î 00 000 populaţie pe an.
Prevalenţa acestei boli în Republica Moldova este de
aproximativ 4% din populaţia adultă. (în România: 5-7% la
adulţi şi 9-11% la copii. în Europa şi SUA: 3-9%).
Clasificare •
• După etiopatogenie: astm extrinsec (alergic, atopic); -
astm intrinsec (nealergic, idiopatic); - astm asociat; -
de etiologie neidentificată.

• După severitate: intermitent uşor (treapta I);

persistent uşor (treapta II); - persistent moderat (treapta
III); persistent sever (treapta IV).

• După evoluţie: - acutizare; - remisiune instabilă; -

remisiune; remisiune stabilă (mai mult de 2 ani).
Etiologie
Sub aspectul factorilor etiologici, astmul bronşic este o boală he-
terogenă. Printre factorii incriminaţi în producerea bolii se numără:
• alergenii (animali, vegetali, medicamentoşi, profesionali etc.);
• factorii profesionali;
• medicamentele (aspirina, antiinflamatoare nesteroidiene, excesul de
simpatomimetice);
• infecţia (virală, bacteriană);
• efortul fizic;
• factorii psihogeni. Alergenii pot pătrunde în organism din mediul
extern sau pot fi formaţi de organismul însuşi. Se disting alergeni
infecţioşi şi nein- fecţioşi.
Factori favorizanţi şi predispozanţi: transmitere genetică, expunere la
alergeni casnici (acarieni, animale, fungi etc.), de mediu (polen, fungi)
sau profesionali, infecţii respiratorii (îndeosebi virale), infecţii
respiratorii virale în copilărie, fumatul, poluarea atmosferică.
Patogenie Elementul definitoriu al astmului bronşic este
sindromul bronşic obstructiv sub formă de criză, total sau
parţial reversibilă, ce se produce prin convergenţa mai multor
mecanisme: spasmul musculaturii bronşice, edemul mucoasei
bronşice şi hipersecreţia de mucus vâscos. în mecanismul de
instalare a astmului bronşic intervin hiper- reactivitatea
bronşică, alergia la alergeni externi inhalaţi, infecţiile
respiratorii, reacţiile psihofiziologice la stresuri.
Hiperreactivitatea bronşică (un defect fiziologic), prezentă la
toţi bolnavii, predispune la bronhospasm.
Factorii alergici intervin la majoritatea bolnavilor şi sunt
reprezentaţi de reacţii imediate de tip I, în care antigenii se
combină cu anticorpii reaginici (IgE) pe suprafaţa
mastocitelor bronşice, provocând degranularea acestora şi
eliberarea de substanţe active (histamină, kinine) ce măresc
secreţia de mucus, conduc la edemul mucoasei şi la
contracţia muşchilor bronşici. Mai rar se pot produce şi
reacţii întârziate (tip III), în care intervin anticorpii circulanţi
(precipitine), produşi ca reacţie la o serie de antigeni. La o
parte din bolnavii cu astm bronşic factorul etiologic
predominant este infecţia respiratorie (bacteriană sau virală).
Stresurile nervoase, iritanţii fizici şi chimici, efortul fizic
intens servesc drept factori declanşatori la mulţi pacienţi cu
astm bronşic.
Tabloul clinic
Astmul bronşic se caracterizează prin accese de dispnee
paroxistică de tip expirator, recidivant. Boala are o evoluţie
cronică, cu acutizări şi remisiuni. Criza de astm bronşic
poate apărea după contactul cu alergeni, cu factori iritanţi
nespecifici sau fară o cauză aparentă („din senin”) sau
poate fi anunţată de prodroame: strănut, rinoree, gâdilitură
în gât, senzaţie de arsură în trahee, tuse spastică. Criza de
astm se instalează în câteva minute sau zeci de minute, cu
dispnee predominant expiratorie, tuse chinuitoare fară
expectoraţie şi respiraţie şuierătoare (wheezing). Poziţia
bolnavului este şezândă sau ortopnee.
Accesele de astm bronşic se produc frecvent noaptea (din cauza
predominării tonusului vagal), în anotimpul umed sau în condiţii de
microclimat nefavorabil (praf, fum etc.), stres psihoemo- ţional, după efort
fizic sau încetarea lui, după infecţii respiratorii superioare sau alergeni
specifici. Criza astmatică variază după durată şi severitate, de la episoade
uşoare de tuse, ce durează câteva minute, până la accese de dispnee cu
wheezing, cu o durată de ore, care cedează spontan sau prin medicaţii
bronhodilatatoare. Intre accese bolnavul se simte bine, nu are disconfort
respirator şi poate desfăşură o activitate normală. în timpul accesului de
astm, bolnavii sunt afebrili, tahicardiei (în medie 90-100/min), fară variaţii
semnificative ale tensiunii arteriale. Criza de astm bronşic decurge de regulă
cu normo- sau bradipnee, mai rar - cu tahipnee. La inspecţie, toracele este
hiperumflat cu amplitudini respiratorii relativ limitate şi prelungirea fazei
expiratorii a respiraţiei. La percuţie este prezentă o hipersonoritate difuză,
iar la auscultaţie - respiraţie zgomotoasă, raluri uscate sibilante,
predominant expiratorii. Anihilarea accesului astmatic se face treptat.
Dispneea scade în intensitate, wheezing-ul devine din ce în ce mai puţin
perceptibil, iar tuşea capătă un caracter productiv. Sputa este mucoasă,
adesea sub formă de dopuri, conţine spirale Curshmann, eozinofile şi
cristale Charcot-Leyden.
Tratament

Obiectivul tratamentului astmului

bronşic constă în normalizarea (sau
ameliorarea) şi menţinerea la acest
nivel a permeabilităţii bronşice. •
Se va întrerupe contactul cu
alergenii (dacă e posibil) şi
eliminarea factorilor iritativi
spasmogenetici (contact cu poluanţi
atmosferici, praf casnic, fum,
detergenţi etc.);
Tratamentul conform GINA („Global
initiative for asthma”):
•In astmul intermitent uşor (treapta I): - beta2-
adrenomimetice cu acţiune de scurtă durată la necesitate:
Salbutamol sau Fenoterol 1 puff la necesitate.

• In astmul persistent uşor (treapta a II-a): - tratament de

fond (Corticosteroizi inhalatori: Fluticason 100-250 |ig/zi
sau Beclometason 200-500 p.g/zi sau Budesonid 200-600
jig/zi sau Flunisolid 500-1000 jxg/zi) + - beta7-
adrenomimetiee cu acţiune de scurtă durată la necesitate:
Salbutamol sau Fenoterol 1 puff la necesitate.
• In astmul persistent moderat (treapta a III-a): - tratament
de fond (Corticosteroizi inhalatori: Fluticason 250-500
fig/zi sau Beclometason 500-850 p.g/zi sau Budesonid 600-
1200 {ig/zi sau Flunisolid 1000-2000 ^g/zi) + beta^-
adrenomimetice retard (cu acţiune de lungă durată):
Salmeterol 1 puff x 2 ori/zi + - beta2-adrenomimetice cu
acţiune de scurtă durată la necesitate: Salbutamol sau
Fenoterol 2 puffuri la necesitate.
• In astmul persistent sever (treapta a IV-a):- tratament de
fond (Corticosteroizi inhalatori: Fluticason >500 jj-g/zi sau
Beclometason >800 jig/zi sau Budesonid >1200 fig/zi sau
Flunisolid >2000 jJ-g/zi) + beta2-adrenomimetice retard
(cu acţiune de lungă durată): Salmeterol 1 puff x 2 ori/zi + -
beta2-adrenomimetice cu acţiune de scurtă durată, la
necesitate: Salbutamol sau Fenoterol 2 pufFuri la
necesitate.
Mulțumesc pentru
atenție!!!