A efectuat

st.gr.IMIU-151 Popovici E.
A verificat
conf.univ.dr. Balan S.
 Comunicarea eficientă este cea care se
bazeaza pe ascultarea atenta, empatica, necritica,
eliberata de propriile judecati si opinii, care
surprinde nevoile celuilalt, asteptarile lui de la
tine, ca partener de dialog.Cel care comunică
cel mai eficient este cel mai bun ascultator, este
cel care transmite un mesaj autentic conform cu
ceea ce gandeste si il transmite pe limbajul celui
caruia i se adreseaza, fiind preocupat de modul
in care este inteles de catre interlocutor, cerand
feedback permanent, in urma caruia isi ajusteaza
mesajul pentru a transmite corect informatiile.
 Raportată la acţiuni şi situaţii, la
multitudinea formelor şi nivelurilor de
relaţii umane pe care le mijloceşte,
comunicarea poate căpăta o mulţime de
sensuri, cu o infinitate de nuanţe. În cazul
organizaţiei, comunicarea se defineşte ca
proces prin care are loc schimbul de
mesaje în vederea realizării
obiectivelor individuale şi comune ale
membrilor ei.
La întrebarea „de ce comunicăm într-o organizaţie?“ pot exista o
multitudine de răspunsuri, câteva fiind însă unanim acceptate:
 funcţiile managementului nu pot fi operaţionale în lipsa comunicării.
Procesele de stabilire a obiectivelor, de realizare a concordanţei cu
structura organizatorică şi informaţională, de armonizare a acţiunilor
cu obiectivele iniţiale şi de eliminare a defecţiunilor, de antrenare a
personalului, se bazează pe primirea şi transmiterea de mesaje.
Comunicarea este, deci, crucială pentru existenţa şi succesul
organizaţiei, ea fiind prima responsabilitate a managerului;
 comunicarea stabileşte şi menţine relaţiile dintre angajaţi, oferindu-
le informaţiile necesare orientării şi evaluării propriei munci în
raport cu a celorlalţi, cu cerinţele organizaţiei, în ansamblul său, şi a
mediului acesteia;
 prin feed-back-ul realizat, comunicarea relevă posibilităţile de
îmbunătăţire a performanţelor individuale şi generale ale
organizaţiei;
 aflată la baza procesului de motivare, comunicarea face posibilă
identificarea, cunoaşterea şi utilizarea corectă a diferitelor categorii
de nevoi şi stimulente pentru orientarea comportamentului
angajaţilor spre performanţă şi satisfacţii;
 contribuie la instaurarea relaţiilor corecte şi eficiente, de înţelegere
şi acceptare reciprocă între şefi şi subordonaţi, colegi, persoane din
interiorul şi exteriorul organizaţiei.
 În viaţa cotidiană, fiecare om comunică mai mult sau
mai puţin, conştient de faptul că parcurge un proces cu
implicaţii formale. Deşi comunicarea este un proces la
îndemâna tuturor şi care pare relativ simplu, derularea ei
implică etape distincte a căror identificare şi cunoaştere este
strict necesară, mai ales în cazul managerilor.
Etapele procesului de comunicare şi mecanismele
interne ale acestuia sunt:
 codificarea înţelesului,
 Transmiterea mesajului
 Decodificarea şi interpretarea
 Filtrarea
 Feed-back-ul
Orice proces de comunicare presupune
existenţa următoarelor elemente:
 emitentul
 receptorul
 mesajul
 contextul sau mediul
 Fiecare organizaţie are o reţea
proprie de comunicare. Personalitatea,
individualitatea, amprentele culturale ale
organizaţiei se regăsesc în compoziţia
subtilă a mesajelor vehiculate. Aceste
particularităţi sunt efectul unor influenţe
executate de factorii interni şi externi ai
organizaţiei.
 Dintre factorii externi cu influenţă asupra
configuraţiei comunicării organizaţionale
menţionam:
 mediul
 modificarea tehnicii şi a tehnologiilor
 creşterea nivelului general de educaţie al oamenilor

Factorii interni cu influenţe mai directe şi mai

vizibile asupra structurii comunicării sunt:
 parametrii structurii organizatorice
 modul de proiectare şi funcţionare a sistemului
informaţional
 stilul de management
 Obstacole specifice comunicării
organizaţionale depind nu atât de latura
materială, cât mai ales de cea umană,
respectiv de componenta psihologică
inclusă în proces. Sunt generate atât de
manageri, cât şi de subordonaţi.
 Ca iniţiatori şi coordonatori ai comunicării,
managerii au tendinţa de a ridica bariere
artificiale în comunicarea cu subalternii sau cu
omologii lor, în general, datorită:
 stereotipiilor în modalităţile de transmitere şi
prezentare, ceea ce duce la scăderea atenţiei
interlocutorilor;
 utilizării unui ton ridicat şi marcat de iritabilitate,
ceea ce poate duce la intimidarea partenerului şi
la lipsa răspunsului;
 utilizării unui limbaj neadecvat persoanei care
receptează mesajul. Folosirea unor termeni prea uzitaţi,
prea elevaţi sau a unor termeni de strictă specialitate
reduce posibilităţile de receptare integrală şi corectă a
informaţiilor comunicate;
 lipsa de atenţie sau de abilitate în dirijarea şi controlul
dialogului către realizarea unui obiectiv;
 deficienţe în capacitatea de ascultare.
 Obstacole generate de subordonaţi au ca sursă
fie dorinţa de securitate, fie lipsa implicării în viaţa
organizaţiei sau factori care, pur şi simplu, ţin de
temperament, climat de muncă. Formele sub care se
manifestă acest tip de dificultăţi sunt:
 rezerva subordonaţilor în a exprima propriile opinii,
din teamă de a nu avea neplăceri cu superiorii sau
de a nu-şi periclita avansarea;
 convingerea că problemele subordonaţilor nu îl
interesează pe manager;
 lipsa de obişnuinţă în comunicare.
 tendinţa de a considera că orice idee, propunere de
perfecţionare implică automat existenţa unei
defecţiuni tolerate de conducere.
 concordanţa dintre cerinţele comunicării şi
posibilităţile subordonaţilor de a le satisface în
condiţii de calitate şi în timp util;
 frecvenţa modificărilor.
 Exista o serie de masuri care pot fi luate
la nivel de organizatie si prin care calitatea
si eficientă procesului comunicational să
crească:
 Alegerea mijlocului de informare corect
 Feedback la 360 de grade
 Sondajele de opinie printre angajati si
feedback-ul lor
 Sistemele de propunere si de adresare a
intrebarilor pentru salariati