MORFOLOGIA MUCOASEI

ORALE

CURS I
 STRUCTURA HISTOLOGICĂ A
MUCOASEI ORALE

 Mucoasa orală are origine ectomezodermică,

tapetează la interior cavitatea orală, continuându-se,
posterior cu mucoasa faringiană.
 Are o structură asemănătoare cu a pielii, fără a
prezenta glande sudoripare, glande sebacee sau
foliculi piloşi.
 Histologic, mucoasa orală este formată din epiteliu,
membrană bazală şi corion.
 Epiteliul

Epiteliul prezintă următoarele straturi:

 stratul bazal (germinativ) - situat cel mai
profund
 stratul spinos - dispus deasupra stratului
bazal
 stratul granular – nu este întotdeauna
prezent
 stratul cornos (keratinizat) – nu este
întotdeauna prezent la nivelul mucoasei
 Stratul bazal (germinativ)

 Este situat cel mai profund, dispus pe membrana

bazală
 Este format din 1-2 rânduri de celule de formă
cuboidală sau prismatică, înalte, cu nuclei
voluminoşi, ce se colorează intens, situaţi în treimea
bazală a celulelor.
 Celulele bazale prezintă metabolism intens şi mitoze
frecvente, ce asigură reînnoirea celulelor care se
descuamează.
 Stratul spinos

 Dispus deasupra stratului bazal, prezintă 7-8 rânduri de

celule poliedrice, cu contur bine definit şi cu spaţii
intercelulare vizibile
 Între celulele stratului spinos se găsesc punţi de legătură
intercelulară (filamente fine citoplasmatice), sub formă
de ”spini”, de unde şi denumirea de strat spinos.
 Nucleii celulelor stratului spinos se colorează mai puţin
intens decât nucleii celulelor stratului bazal, astfel că
stratul spinos este bine delimitat de stratul bazal.
 Celulele din zonele profunde ale stratului spinos prezintă
mitoze şi, împreună cu celulele bazale, formează ”zona
germinativă” a epiteliului.
 Spre suprafaţă, celulele stratului spinos se turtesc,
devenind mai plate.
 Stratul granular

 Nu este întotdeauna prezent; el apare atunci

când există şi stratul cornos
 Situat deasupra stratului spinos, este format
din 2-3 rânduri de celule turtite, ce prezintă
în citoplasmă granule de kerato-hialină,
precursorul keratinei.
 Stratul cornos (keratinizat)

 Nu este întotdeauna prezent la nivelul mucoasei; are

aspect nestructurat, compus din straturi suprapuse de
keratină
 Celulele stratului cornos sunt turtite, degenerate, cu
picnoză nucleară sau fără nuclei, slab unite între ele, fapt
ce permite descuamarea acestora.
 Grosimea stratului cornos este variabilă, în funcţie de
varietăţile topografice ale mucoasei cavităţii orale. Astfel
el este bine reprezentat la nivelul zonelor intens solicitate
mecanic în timpul funcţiilor, cum ar fi mucoasa palatului
dur şi mucoasa gingiei fixe, în timp ce în alte zone acesta
este slab reprezentat sau lipseşte, cum ar fi mucoasa
palatului moale, planşeul oral, faţa ventrală a limbii.
 Epiteliul

 Epiteliul nu prezintă vascularizaţie proprie.

 Între celulele epiteliale se găsesc celule migratorii
(celule migrate), precum:
 melanocite - care prezintă prelungiri lungi şi au
capacitatea de a sintetiza pigmentul melanic, ce
conferă pigmentarea mucoasei
 celulele sanguine, macrofage, limfocite T şi
granulocite - cu funcţii de apărare imunitară
 celulele Langherhans - cu rol în apărarea
nespecifică şi specifică a mucoasei
 Membrana bazală

lamina lucida lamina densa

 lamina lucida – situată  lamina densa – situată

spre celulele bazale ale spre corion, prezintă o
reţea fibrilară, formată
epiteliului, prezintă o din fibre de colagen şi
structură anhistă (fără fibre de reticulină, care
structură) se continuă cu cele din
corion sau sunt ancorate
de acestea, unind ţesutul
conjunctiv din corion cu
membrana bazală
 Corionul

Corionul este un ţesut conjunctiv, cu rolul de

a fixa epiteliul de planurile profunde
musculare sau osoase.
Corionul este foarte bine vascularizat, fapt ce
conferă culoarea roşie a mucoasei.
Ţesutul conjunctiv al corionului conţine fibre
de colagen, fibre de reticulină, fibroblaşti,
glande salivare mici, mucoase şi seroase.
 Corionul

Corionul superficial Corionul profund

 (papilar) – situat  situat sub corionul

spre epiteliu superficial, spre
 este un ţesut conjunctiv straturile
bogat în celule, unele subiacente
nediferenţiate.  este un ţesut conjunctiv
ce conţine fibre de
colagen şi de reticulină.
 Corionul

 Celulele corionului sunt reprezentate de:

 fibroblaşti (celule mari de formă alungită,
ce sintetizează colagenul)
 macrofage, limfocite T şi B, plasmocite,
mastocite
 celule nevice
 Vascularizaţia corionului

Corionului superficial Corionul profund

 Vascularizaţia papilelor  Corionul profund este

corionului superficial
este de tip terminal,
fiecare papilă prezintă
un ax conjunctivo-
vascular, format dintr-o
arteriolă, reţea capilară,
venulă, vase limfatice şi
fibre musculare.
bine vascularizat, prezintă
o reţea vasculară de la
care pleacă şi la care se
întoarce şi se termină
reţeaua vasculară
papilară.
 ”joncţiunea epitelio-conjunctivă”

 Este reprezentată de o suprafaţă ondulată, rezultată

din întrepătrunderea prelungirilor epiteliale cu
papilele corionului-prelungiri interpapilare.
 Această dispoziţie măreşte interfaţa epiteliu-corion,
fapt ce permite schimburile nutritive importante,
necesare epiteliului, acesta fiind lipsit de vase
sanguine.
 La nivelul joncţiunii epitelio-conjunctive,
schimburile nutritive se realizează prin osmoză.
 Tipuri de mucoasă
În 1981, Schrőeder a clasificat
mucoasa orală în trei tipuri
principale:
 tipul I – mucoasa de
acoperire (mucoasa mobilă)
- prezintă epiteliu
nekeratinizat; ea acoperă
palatul moale, uvula (lueta),
faţa ventrală a limbii, buzele,
vestibulul, feţele interne ale
obrajilor şi buzelor, planşeul
oral, mucoasa alveolară
 Mucoasa de acoperire este
fină, flexibilă, elastică şi
mobilă.
 Tipuri de mucoasă
 tipul II – mucoasa
masticatorie - se
întâlneşte la nivelul
mucoasei palatului dur şi
al gingiei, prezintă epiteliu
keratinizat -
ortokeratinizat la nivelul
palatului dur şi
parakeratinizat la nivelul
gingiilor
 Este fermă, rigidă,
rezistentă la presiuni şi
solicitări mecanice.
 Tipuri de mucoasă
 tipul III – mucoasa
specializată - este limitată
la faţa dorsală a limbii;
este specializată în
receptarea stimulilor care
produc senzaţii gustative,
a stimulilor tactili şi
termici.
 Mucoasa specializată este
parţial flexibilă şi prezintă
rezistenţă mare mecanică.
În partea anterioară a
limbii, epiteliul poate
prezenta ortokeratoză.
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI

Hiperkeratoza
 Ia naştere prin îngroşarea anormală variabilă a stratului
cornos, datorită tulburării procesului de keratogeneză.
 Clinic, este o leziune albă, aderentă (nu se poate
îndepărta prin ştergere), cu grade de opacitate variabilă,
determinate de grosimea stratului cornos keratinizat.
 Culoarea variază de la alb-gri translucid până la alb
intens opac.
 Hiperkeratoza apare la nivelul mucoasei orale, ca o
adaptare fiziologică la solicitările mecanice din tipul
funcţiilor: masticaţie, deglutiţie, fonaţie; în rest, prezenţa
acesteia este anormală.
 Hiperkeratoza

ortokeratoza parakeratoza

 îngroşarea stratului  îngroşarea stratului

cornos, fără cornos, cu prezenţa
persistenţa nucleilor nucleilor celulari în
celulari stratul exfoliator
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI
Acantoza Hiperkeratoza

 Reprezintă îngroşarea  Reprezintă îngroşarea

epiteliului prin creşterea
rândurilor stratului spinos anormală, variabilă, a
de la 7–8 rânduri (în mod stratului cornos
normal) la peste 15 rânduri  Hiperkeratoza apare
de celule.
 Acantoza apare datorită
datorită tulburării
unui ritm mitotic accelerat procesului de
şi poate fi însoţită de o keratogeneză.
joncţiune epitelio-
conjunctivă neregulată.
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI

Atrofia Acantoza

 Reprezintă o subţiere a  Reprezintă îngroşarea

epiteliului mucoasei
orale, determinată de epiteliului prin
scăderea numărului de creşterea rândurilor
rânduri din stratul stratului spinos de la
spinos, de la 7 - 8 (în
mod normal) la 2 -3 7–8 rânduri (în mod
rânduri de celule. normal) la peste 15
 Stratul bazal este rânduri de celule.
prezent, dar, în general,
este în suferinţă.
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI
Spongioza epitelială Acantoliza

 Este rezultatul unui  Este reprezentată de

edem intercelular la separarea celulelor
nivelul stratului spinos, între ele, determinată
ce determină lărgirea de pierderea coeziunii
spaţiilor intercelulare. din stratul spinos, cu
formarea de vezicule
sau bule intraepiteliale
(herpes, pemfigus…).
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI

Necroza
 Reprezintă distrugerea epiteliului pe
anumite arii şi înlocuirea acestuia cu un
ţesut necrotic amorf.
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI

Degenerescenţa vacuolară (degenerescenţa

hidropică)
 Este o modificare degenerativă a celulelor din stratul
bazal, care sunt vacuolizate şi apar sub formă de
celule "goale".
 Celulele sunt clare, fară nucleu sau cu un nucleu
picnotic, împins spre periferie.
 Picnoza (gr. pyknosis=condensare) este o modificare
degenerativă, prin care nucleul este condensat şi
contractat într-o masă cromatică densă, fără
structură.
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI
Papilomatoza Hiperplazia
pseudoepiteliomatoasă

 Se caracterizează  Apare în procesele de

papilomatoză foarte
printr-o înaintare în accentuate, când
profunzime a prelungirile interpapilare
pătrund profund în corion,
prelungirilor aspectul imitând
interpapilare în corion, carcinomul invaziv.
 Membrana bazală intactă
de amploare variabilă, şi celulele normale, ca
dând aspect de reţea formă, mărime şi
papilară adâncită, tinctorialitate, diferenţiază
diagnosticul.
neregulată.
 LEZIUNI HISTOLOGICE ALE
EPITELIULUI
Atipiile celulare Displazia epitelială

 Reprezintă modificări  Reprezintă totalitatea

celulare izolate. atipiilor celulare dintr-
o leziune epitelială.
 Ele pot să reprezinte un
 Displaziile se clasifică
stadiu premergător
în displazii uşoare,
apariţiei carcinomului medii sau severe,
epitelial. ajungând până la
carcinom intraepitelial
- carcinom in situ
 MODIFICĂRI HISTOLOGICE ALE
CORIONULUI
Infiltratul inflamator
 Reprezintă aglomerări celulare, dense sau mai puţin
dense, prezente în corion, în cursul unor afecţiuni de
mucoasă, formate din limfocite, plasmocite, histiocite,
macrofage şi polimorfonucleare.
 Dispoziţia infiltratului diferă de la o leziune la alta şi
poate fi:
 infiltrat “în bandă”, când mărgineşte joncţiunea epitelio-
conjuctivă
 infiltrat “difuz”, când cuprinde şi straturile profunde ale
corionului
 infiltrat “focal”, când aglomerările celulare sunt relativ bine
delimitate între ele
 infiltrat “perivascular”, când este dispus în corionul profund,
în jurul vaselor sanguine
 Infiltratul inflamator

leziunile acute leziunile cronice

 în infiltratul inflamator  în infiltratul inflamator

predomină predomină limfocitele,
polimorfonuclearele plasmocitele şi
macrofagele
 MODIFICĂRI HISTOLOGICE ALE
CORIONULUI
Fibroza corionului Degenerescenţa
colagenului

 Este reprezentată de  Este o modificare

creşterea numărului degenerativă a fibrelor
fibrelor de colagen din de colagen care nu mai
corion, care apar ca au aspect normal, apar
multiple aglomerări de
fibre (ex.: fibroza ca “amorfe”,
hidantoinică). “coagulate”.
 MODIFICĂRI HISTOLOGICE ALE
CORIONULUI

Hiperplazia vasculară
 Este dată de creşterea numărului de vase capilare.
 Leziunile de ansamblu ale unui ţesut

Hiperplazia Hipertrofia

 Reprezintă creşterea în  Reprezintă o dezvoltare

volum a unui ţesut exagerată a unui ţesut,
datorită creşterii o creştere în volum, de
numărului de celule şi obicei prin sporirea
de fibre din numărului de vase
componenţa sa. sanguine din structura
sa.
 MORFOLOGIA NORMALĂ A MUCOASEI
ORALE
Mucoasa labială

 Buzele sunt reprezentate de două formaţiuni musculare, sub

forma unor pliuri, buza inferioară şi buza superioară, care
înconjoară orificiul oral, acoperite la exterior de tegument şi la
interior de mucoasă. Linia de contact dintre buze (fisura
orală) se află în dreptul marginii incizale a incisivilor
superiori.
 Comisurile labiale, situate de o parte şi de alta a fisurii orale,
formează unghiul comisural, aproximativ în dreptul primului
premolar. Buzele şi unghiurile comisurale delimitează orificiul
oral (rima oris).
 Buzele prezintă 3 porţiuni: porţiunea cutanată (pars cutanea),
porţiunea intermediară (pars intermedia, roşu de buză sau
vermillon) şi porţiunea mucoasă (pars mucosa).
 Pars cutanea
 Pe faţa cutanată a buzei
superioare, central, se află
situat un şanţ median
(philtrum), mărginit la
extremitatea inferioară de un
tubercul (tuberculul buzei
superioare) şi lateral de două
creste.
 De pe părţile laterale ale
nasului coboară şanţul
nazolabial până la nivelul
comisurii labiale, limită de la
care buzele se continuă, lateral,
cu tegumentul obrajilor.
 Buza inferioară este separată de
menton printr-un şanţ
orizontal, şanţul mentolabial.
 Pars intermedia

 Roşul de buză este format

dintr-un epiteliu
ortokeratinizat, care
acoperă un corion bogat
vascularizat (ce conferă
culoarea buzelor), lipsit de
glande salivare, cu contact
direct cu planurile
musculare.
 Pars mucosa

 Mucoasa labială este de culoare roşie sau roşie palidă;

acoperă musculatura buzelor, vasele labiale, nervii,
ţesutul fibroadipos şi numeroase glande salivare mici
labiale, care secretă în cavitatea orală.
 Glandele salivare labiale sunt glande acinoase, mucoase
şi seroase, situate între mucoasă şi muşchii orbiculari;
ductele lor se deschid la suprafaţa liberă a mucoasei, în
vestibulul oral.
 Ele sunt observate la inspecţie, atunci când buza este
răsfrântă, ca nişte proeminenţe neregulate, de mărimea
unor boabe de mazăre, bombând sub mucoasă.
 Pars mucosa

 La aproximativ 3/4 dintre

adulţi, la nivelul mucoasei
buzei superioare, sunt
prezente glande sebacee
lipsite de foliculi piloşi,
care apar ca mici pete
gălbui, palide, izolate sau
confluate, formând
placarde, numite
granulaţiile Fordyce sau
petele Fordyce.
 Pars mucosa
 În unele cazuri, mucoasa
labială poate prezenta pe faţa
internă un contur labial
suplimentar, paralel cu roşul
buzelor, numit prolaps labial
sau "buză dublă".
 Buza superioară şi cea
inferioară sunt legate de
procesul alveolar printr-un
fren labial median, format din
plici mucoase mediosagitale,
cu structură fibrilară.
 Trecerea de la mucoasa
labială către mucoasa jugală
se face fără demarcaţie.
 Mucoasa jugală

 Mucoasa jugală acoperă faţa internă a obrajilor; este

separată de muşchiul buccinator printr-un strat de ţesut
conjuctiv lax, dublând peretele intern al lojii geniene;
este suplă şi mobilă.
 Culoarea mucoasei jugale este, în mod normal, roz;
mucoasa este vascularizată de ramuri din artera bucală şi
din anastomozele sale.
 La nivelul planului de ocluzie dentară, uneori, mucoasa
prezintă un pliu, mai mult sau mai puţin proeminent, o
fină creastă albicioasă, denumită linia albă (linea alba) -
”linia albă jugală”, reprezentată de o zonă de
keratinizare, care poate fi rezultatul fricţiunii mucoasei
obrazului în timpul funcţiilor.
 Mucoasa jugală
 Pe mucoasa jugală, în dreptul
coroanei molarului 2 superior,
se observă o mică papilă, de
formă rotund-ovalară, cu
diametrul variabil 4-7 mm,
papila canalului Stenon, unde se
găseşte orificiul de deschidere în
cavitatea orală al ductului
glandei parotide.
 La nivelul mucoasei, anterior
papilei canalului Stenon,
invariabil, se observă un desen
vascular format din arteriole şi
venule, care reprezintă
ramificaţiile terminale ale arterei
şi venei bucale.
 Mucoasa jugală

 Între mucoasa orală şi muşchiul buccinator se găsesc

glandele salivare mici (accesorii) ale căror canale
excretoare se deschid la suprafaţa mucoasei.
 În jurul orificiului de deschidere a canalului Stenon
se găsesc aproximativ 4-5 glande, de dimensiuni mai
mari, ale căror ducte excretoare se deschid în dreptul
ultimului molar, de unde şi denumirea de glande
molare.
 Mucoasa regiunii retromolare (comisura
intermaxilară)
 Mucoasa regiunii retromolare este de
culoare roz palid şi reprezintă
continuarea spre posterior a mucoasei
jugale.
 În zona posterioară a cavităţii orale,
când gura este larg deschisă, se
evidenţiază una sau două plici
verticale:
 plica externă sau laterală, care este
ridicată de fascicolul intern al
muşchiului temporal
 plica mediană sau internă, ridicată de
ligamentul pterigomandibular,
reprezentată de un rafeu fibros, pe
care se inseră, anterior, muşchiul
buccinator, iar, posterior, muşchiul
constrictor superior al faringelui
(fascicolul pterigomandibular)
 între cele două plici , cea externă şi
cea internă, se formează un şanţ
vertical, numit şanţul retromolar
 Mucoasa regiunii tonsilare
Mucoasa fosei tonsilare, de
culoare roşie, mai intensă decât
restul mucoasei.
 Fosa tonsilară este delimitată,
anterior, de pilierul anterior
amigdalian sau arcul palato-
glos, posterior, de pilierul
amigdalian posterior sau arcul
palato-faringian, iar inferior de
porţiunea posterioară a
dorsumului limbii.
 În fosa tonsilară se găseşte
amigdala palatină (tonsila
palatină), formaţiune cu
conţinut bogat limfoid, de formă
rotund-ovalară, cu dimensiuni
între 1-4 cm diametru, cu
suprafaţa netedă sau brăzdată de
cripte.
 Mucoasa linguală

 Mucoasa linguală acoperă o structură musculo-

conjunctivă, limba (lingua, glossa), organ specializat
cu multiple funcţii: supt, gust, masticaţie, deglutiţie,
fonaţie.
 Culoarea este alb-rozată pe faţa dorsală, roşie pe
marginile limbii şi roz pe faţa ventrală. Pe marginile
limbii, uneori, se găseşte o fină creastă albicioasă,
”linia albă”, reprezentată de o zonă de keratinizare,
rezultatul abraziunii mucoasei în timpul funcţiilor.
 Faţa dorsală a limbii

 Este mată şi rugoasă,

datorită prezenţei
papilelor aflate în număr
mare la acest nivel
 Faţa dorsală a limbii
 papilele filiforme - cele mai
numeroase
 Sunt dispuse pe mucoasă
înaintea V-ului lingual, pe
toată faţa dorsală a limbii,
mai concentrate în porţiunea
centrală a dorsumului limbii.
 Sunt subţiri şi alungite, de
dimensiuni variabile, între
0,5-3mm, de culoare
albicioasă, datorită
conţinutului de keratină.
 Vârful papilelor filiforme este
format de celule keratinizate
care se descuamează.
 papilele filiforme

 Nu prezintă muguri
gustativi; au funcţie
mecanică şi rol în
percepţia senzaţiei de
presiune.
 Papilele filiforme pot să
prezinte alteraţii în
cursul unor maladii.
 Faţa dorsală a limbii

 papilele fungiforme - sunt

dispuse în număr mare la
nivelul vârfului limbii şi în
partea centrală, diseminate
printre papilele filiforme.
 Papilele fungiforme sunt
bogat vascularizate, de
culoare roşu închis, vizibile,
rotunjite, de forma unor
ciuperci, cu înălţimea de
0,7-1mm.
 Prezintă muguri gustativi.
 Faţa dorsală a limbii
 papilele circumvalate
(caliciforme) - în număr de
8-10
 Sunt situate la unirea celor
două treimi anterioare cu
treimea posterioară a limbii,
dispuse sub forma literei V,
cu vârful orientat spre
posterior.
 La nivelul vârfului V-ului
lingual se află foramen
caecum, rest al canalului
tireoglos, ce se poate
prezenta fie sub forma unui
fund de sac, fie sub forma
unui canal permeabil.
 papilele circumvalate

 Sunt voluminoase, vizibile cu

ochiul liber.
 Sunt formate de un mamelon
central înconjurat de un şanţ
circular (sulcus papillae) şi
de un cadru periferic (vallum
papillae) unde sunt situaţi
muguri gustativi şi glandele
seroase Ebner.
 Papilele circumvalate
reprezintă sediul principal al
mugurilor gustativi.
 Faţa dorsală a limbii

 papilele foliate - în număr

de 5-8
 Sunt dispuse vertical pe
marginile limbii,
perpendicular pe axul
longitudinal al acesteia, în
porţiunile mijlocie şi
posterioară.
 Se prezintă ca mici pliuri
verticale, paralele între ele,
de forma unor foi de carte.
 Conţin muguri gustativi şi
glande seroase.
 Faţa dorsală a limbii

 Între papilele foliate şi

posterior de ele se găsesc
foliculi limfatici ai
amigdalei linguale,
foliculi ce pot fi
observaţi, uneori, şi pe
faţa dorsală a limbii, în
treimea posterioară.
 Între papilele linguale se
găseşte mucoasa
interpapilară, tapetată de
epiteliul nekeratinizat.
 Faţa ventrală a limbii

 Mucoasa feţei ventrale este

foarte subţire, chiar
transparentă, se observă
venele sublinguale dispuse
paralel cu axul longitudinal al
limbii.
 Pe linia mediană, mucoasa
formează un pliu - frenulum
linguae - frenul lingual, care
leagă suprafaţa ventrală a
porţiunii anterioare a limbii
cu planşeul cavităţii orale.
 Frenul lingual are grosime şi
lungime variabile. În cazul în
care este gros şi scurt, frenul
poate limita mişcările limbii.
 Mucoasa planşeului oral

 Mucoasa planşeului oral este foarte

subţire, fină. În porţiunea anterioară,
mucoasa planşeului oral formează
peretele superior al lojii glandei
sublinguale; ea se continuă, anterior şi
lateral, cu mucoasa alveolară
mandibulară, iar median cu faţa
ventrală a limbii.
 În treimea posterioară, planşeul oral
se îngustează foarte mult, ajungând
un şanţ sau chiar un spaţiu virtual,
numit şanţul paralingual, care se
termină posterior la plica
glosoamigdaliană.
 La nivelul molarilor permanenţi doi şi
trei, mucoasa şanţului paralingual
formează singură peretele superior al
lojei glandei submandibulare -
recessus-ul lojei.
 Mucoasa planşeului oral
 De o parte şi de alta a frenului
limbii, se găsesc două mici
proeminenţe papilele sublinguale
(carunculele sublinguale),
prevăzute cu un orificiu prin care
se deschide ductul submandibular
Warthon, împreună cu ductul
sublingual mare.
 De la aceste papile porneşte câte o
creastă, ce se extinde postero-
lateral, în planşeul cavităţii orale,
în cele două treimi anterioare –
creasta sublinguală (plica
sublinguală).
 Creasta sublinguală este ridicată
de canalul Warthon şi glanda
sublinguală subiacentă, de unde şi
denumirea de plica sublinguală.
 La nivelul crestei sublinguale se
găsesc mici orificii de deschidere a
ductelor glandulare.
 Mucoasa gingivală
 Gingia este constituită din ţesut
conjunctivo-vascular dens,
acoperit de epiteliu pavimentos
stratificat, parakeratinizat; ea
înconjoară coletul fiecărui dinte
ca un coleret prin porţiunea
liberă (marginea gingivală), iar
prin porţiunea fixă (gingia fixă)
este ferm legată de dinte şi de
procesele alveolare mandibulare
şi maxilare. În spaţiile
interdentare, gingia dă naştere
papilelor interdentare.
 Culoarea normală a gingiei
variază de la roz deschis spre
roşu, în funcţie de grosimea
stratului epitelial adiacent, de
gradul de keratinizare şi de
gradul de vascularizaţie din
corion.
 Mucoasa gingivală

 În porţiunea fixă, mucoasa gingivală are aspect de

„gravură punctată” (“coajă de portocală”).
 Gingia fixă posedă un corion fibros, ce aderă de
periostul alveolar.
 La tineri, epiteliul gingival este ataşat la smalţul
dintelui (ataşare epitelială), iar mai târziu, cu vârsta,
gingiile se retractă şi coboară de pe smalţ, ajungând
la nivelul cementului.
 Mucoasa gingivală
 Consistenţa gingiei este fermă
în porţiunea fixă şi mai laxă la
nivelul marginii libere şi a
papilelor interdentare.
 Spre baza procesului alveolar,
mucoasa devine laxă, nu mai
este fixată de periost şi trece
spre fundul de sac vestibular -
mucoasa mobilă.
 Discontinuitatea dintre dinţi şi
mucoasă a determinat formarea
unei structuri joncţionale între
aceste două nivele anatomice –
epiteliul joncţional.
 Mucoasa palatului ( plafonul oral )

Mucoasa palatului dur

 Palatul dur este format din
procesele palatine ale
maxilelor şi lamele orizontale
ale oaselor palatine. Este
acoperit de mucoperiost,
delimitat antero-lateral de
către arcada alveolară şi gingii
şi posterior de palatul moale.
 Pe linia mediană, prezintă un
rafeu median, de culoare
albicioasă, fiind delimitat
anterior de o mică
proeminenţă, papila
retroincisivă, papilă dispusă
deasupra fosei incisive (gaura
incisivă).
 Mucoasa palatului dur

 De o parte şi de alta a
rafeului median, în
partea anterioară,
mucoasa este groasă şi
de culoare roz palid.
 În treimea anterioară,
mucoasa palatului dur
prezintă rugile palatine,
plici transversale de
mucoasă, ce pornesc din
spatele papilei
retroincisive.
 Mucoasa palatului dur
 În partea posterioară,
mucoasa devine subţire,
netedă şi roşiatică.
 Bilateral, în dreptul
molarului doi superior, se
găseşte, uneori, o mică
fosetă, reprezentând locul
de emergenţă osoasă a
mănunchiului vasculo-
nervos palatin mare
(găurile palatine).
 Pe linia mediană, poate fi
observat, uneori, torusul
palatin, formaţiune osoasă
alungită, de dimensiuni şi
poziţii variabile.
 Mucoasa palatului dur

 La nivelul mucoasei
palatului se găsesc
numeroase glande
salivare mici, mucoase,
dispuse între mucoasă şi
periost sau în corion, ale
căror orificii de
deschidere se pot
observa, uneori, şi cu
ochiul liber.
 Mucoasa palatului moale

 Palatul moale reprezintă porţiunea mobilă a palatului

cavităţii orale; el continuă la posterior palatul dur.
 În poziţia sa normală, relaxată, suprafaţa anterioară
(orală) este concavă.
 La nivelul marginii inferioare a vălului palatin, pe linia
mediană, se găseşte un proces de formă conică, numit
uvula sau lueta.
 Subiacent mucoasei, bilateral, sunt prezente glande
mucoase palatine, acestea fiind mai frecvente în jurul
uvulei şi pe versantul oral al palatului moale, unde sunt
prezenţi şi muguri gustativi.
 Mucoasa palatului moale
 În apropierea joncţiunii
dintre palatul dur şi palatul
moale, de o parte şi de alta a
rafeului median, se observă
două mici fosete, numite
foveele palatine (foveolele
palatine).
 Ele pot să fie mai adâncite,
când iau aspectul unor
gropiţe de câţiva mm
adâncime, cu orificii de
deschidere alungite în plan
sagital.
 Acestea sunt orificii comune
ale ductelor convergente ale
glandelor mucoase palatine.
 Mucoasa palatului moale
 Palatul moale prezintă o
porţiune anterioară
orizontală şi o porţiune
posterioară oblică (vălul
palatin).
 Mucoasa este de culoare roz
mai închis.
 Pe linia mediană se observă
rafeul median.
 Marginea sa superioară este
ataşată de marginea
posterioară a palatului dur,
părţile laterale se continuă
cu peretele faringian, iar
marginea sa inferioară este
liberă, atârnând între
cavitatea orală şi faringe.
 LEZIUNI ELEMENTARE CLINICE

Leziunile elementare clinice sunt întâlnite atât pe

mucoasă cât şi pe tegumente, ca atare sau asociate,
dând naştere la aspecte lezionale cu grade diferite de
specificitate pentru anumite afecţiuni ale mucoasei.
 Macula
 Este o arie circumscrisă
superficială de alterare a culorii
normale a mucoasei, cu
dimensiune variabilă, de la 1 - 2
mm până la câţiva centimetri, de
formă rotundă sau neregulată,
nepalpabilă.
 Culoarea poate fi roşie, roşie-brună
sau brună spre negru, în rare
cazuri, albă (vitiligo).
 Suprafaţa este plană, prezintă un
contur net, sau uneori un contur
mai puţin bine delimitat.
 Maculele pot fi unice, multiple,
izolate sau pot constitui erupţii
maculare.
 Maculele pot fi congenitale sau
dobândite.
 Papula

 Este o leziune superficială, solidă, uşor reliefată,

bine circumscrisă, cu diametrul sub 5mm, de
formă rotundă sau ovalară, palpabilă.
 Culoarea este variabilă: alb- cenuşiu, roz, roşu
închis, violaceu.
 Suprafaţa poate să fie plată, rotunjită, ascuţită sau
ombilicată.
 Papula poate să evolueze izolat sau sub formă de
erupţie papulară.
Erupţie papulară
 Papula

Erupţia papulară Vegetaţiile

 Este constituită dintr-un  Papulele pot să

număr mare de papule,
diseminate pe o arie cu prezinte pe suprafaţă
întindere şi dispoziţie reliefări multiple, de
variabile. mici dimensiuni, strâns
 Atunci când erupţia grupate, formând
papulară este foarte densă,
leziunile confluează, vegetaţiile.
formând reţele sau plăci
(placarde).
 Plăcile sau placardele

 Sunt arii uşor reliefate,

palpabile, cu dimensiuni de
la 5 mm până la câţiva cm,
bine delimitate, de culoarea
albă, alb - gălbui, gri -
albicioasă sau roşietică.
 Suprafaţa poate fi plată,
netedă sau neregulată,
rugoasă, verucoasă, cutată
sau fisurată.
 Consistenţa poate să fie
suplă, elastică, uneori
crescută.
 Vezicula

 Este o cavitate superficială, circumscrisă şi reliefată,

de formă circulară, cu dimensiunea mai mică de 5
mm, ce conţine o acumulare de lichid (sânge, ser).
 În practică, rar se observă în cavitatea orală o
veziculă intactă, deoarece aceasta se rupe uşor şi lasă
locul unei eroziuni sau unei ulceraţii de formă
circulară.
 Vezicula

 Vezicula este acoperită

de o membrană
veziculară, constituită
dintr-un epiteliu subţiat.
 Conţinutul veziculei
poate să fie clar, seros
sau sero-hematic, de
culoare roşietică, în
funcţie de reacţia
inflamatorie de la bază.
 Bula

 Este o cavitate superficială,

circumscrisă, proeminentă,
cu dimensiuni mari, de la 5
mm până la câţiva
centimetri, de formă
circulară, cu acumulare de
lichid.
 Conţinutul bulei poate fi
seros, limfatic, hematic.
 Tavanul bulei (membrana
acoperitoare) poate fi mai
subţire sau mai gros; prin
ruperea acestuia, bula se
transformă în ulceraţie.
 Pustula

 Este o cavitate circumscrisă superficială, cu conţinut

purulent (de culoare alb-gălbui, gălbui-verzui) sau
hemoragic.
 Apare, în special, pe tegumentele periorale, la nivelul
cavităţii orale întâlnindu-se rar (ex: leziunile
veziculare din Herpesul Simplex şi Varicela Zoster
pot deveni pustuloase).
 Eroziunea

 Este o pierdere
superficială parţială de
substanţă a epiteliului
mucoasei orale până la
stratul bazal. Are
dimensiuni variabile,
contur neregulat sau
linear; este de culoare
roşie, culoare dată de
vascularizaţia din corion,
devenită vizibilă ca
urmare a pierderii de
substanţă.
 Ulceraţia

 Ulceraţia poate fi o
leziune primară sau
poate fi secundară unei
alte leziuni primare
preexistente (bula).
 Ulceraţia

 Reprezintă o pierdere
profundă de substanţă a
mucoasei, cu pierderea
integrităţii atât a
epiteliului cât şi a
corionului.
 Mucoasa înconjurătoare
poate să aibă coloraţie
normală sau congestiv
eritematoasă.
 Ulceraţia

Consistenţa ulceraţiilor este

variabilă:
 unele ulceraţii pot fi suple,
elastice (de consistenţa
mucoasei orale)
 ulceraţiile cronice, datorită
infiltratului inflamator din
bază, au consistenţă mai
crescută
 ulceraţiile maligne sunt
indurate, cu tendinţă de
infiltrare în profunzime
 Ulceraţia
 Dimensiunea ulceraţiei
variază de la câţiva milimetri
la peste 1 cm. Conturul
ulceraţiei poate să fie net sau
neregulat.
 Marginile ulceraţiei pot fi
plane, reliefate, netede sau
anfractuoase, suple sau
indurate.
 Podeaua ulceraţiei poate să
fie plană, netedă sau cu
aspect proliferativ granular,
de culoare alb-gălbui, gri-
gălbui sau gălbui-purulent,
lucioasă sau cu depozite de
fibrină.
 Fisurile (ragadele)

 Reprezintă soluţii de
continuitate lineare,
superficiale sau
profunde. Ele pot fi
uscate sau pot să conţină
mici cantităţi de serum
sau sânge.
 Crustele

 Apar pe tegumentele lezate

şi reprezintă o coagulare
uscată a sângelui şi a
exudatului purulent.
 Se întâlnesc pe tegumente,
la nivelul comisurii orale şi
pe roşul de buze.
 Ele pot fi fine, friabile,
detaşabile sau aderente.
 Culoarea este galbenă,
când sunt formate din ser,
galben-verzui când există
exudat purulent şi roşu-
brun, când există sânge.
 Cicatricele

 Sunt formaţiuni noi de ţesut conjunctiv, care

înlocuiesc ţesuturile afectate de procese distructive,
ce interesează corionul.
 Cicatricele păstrează conturul leziunii precedente,
fapt ce reprezintă element de diagnostic.
 Cicatricele pot fi deprimate, plane sau elevate, cu
suprafaţa netedă sau neregulată, suple pliabile sau
indurate inflexibile.
 Cicatricele

 Se formează după
procese ulcerative,
leziuni traumatice sau
intervenţii chirurgicale.
 La început, cicatricele
sunt de culoare roşie,
apoi, se pot
hiperpigmenta sau
depigmenta şi devin albe.
 Atrofia

 Reprezintă o subţiere a
epiteliului mucoasei orale,
pe zone limitate sau mai
extinse.
 Culoarea este roşu-roz,
datorită vizibilităţii
vascularizaţiei din corion, ca
urmare a subţierii
epiteliului.
 Zonele de atrofie pot fi bine
delimitate sau difuze, plane
sau, uneori, mai deprimate
decât mucoasa vecină.
 Leziunile granulare

 Sunt proliferări ale mucoasei, mici proeminenţe, cu

dimensiuni de 1 până la 3mm diametru, de culoare
roşu închis sau roşu viu, cu suprafaţă neregulată.
 Nodulul

 Este o leziune solidă

palpabilă, circumscrisă,
proeminentă a mucoasei,
de formă rotundă sau
ovalară, cu dimensiuni
de la 2mm la 1cm.
 Profunzimea şi
dimensiunile leziunii
diferenţiază nodulul de
papulă.
 Tumora

 Este o leziune solidă, proliferativă, cu dimensiunea

de peste 1cm, care porneşte de la nivelul mucoasei,
având o tendinţă de creştere, fie în afară (exofitică),
fie spre profunzime (endofitică).
 Tumorile epiteliale pot fi benigne sau maligne.
 Tumora

Tumorile benigne Tumorile maligne

 Sunt bine delimitate,  Nu sunt bine

au contur net, prezintă, delimitate, au
în general, o suprafaţă suprafaţă neregulată,
netedă, sunt mobile pe uneori ulcerată, nu
planurile profunde. sunt mobile şi au
tendinţă de infiltrare a
planurilor profunde.
Tumora
 Variatii anatomice
normale si modificari de
etiologie necunoscuta
 Linia alba jugala
 Este o plica liniara de mucoasa, reliefata,
keratinizata, situata la nivelul mucoasei
jugale, de-a lungul planului de ocluzie.
Este o reactie a mucoasei la solicitarile
mucoasei in timpul masticatiei. Atunci
cand este foarte proeminenta, poate da
nastere unui tic de muscare a mucoasei.
In aceste situatii este necesara corectarea
chirurgicala.
 Leucoedemul
 Este o modificare benigna a mucoasei,
caracterizata printr-o ingrosare a epiteliului la
nivelul mucoasei jugale, uni-sau bilateral.
 Clinic, se prezinta sub forma unei mucoase de
culoare albcenusii, plicaturate, cu aspect de val.
 Caracteristic este ca aceste pliuri se pot deplasa la
manevrele de palpare. Consistenta mucoasei este
nemodificata.
 Histologic, epiteliul este mai
ingrosat, cu reteaua papilara
mai accentuata, iar
celulele stratului
spinos prezinta edem
intracelular. Apare in
special la populatia de
culoare si la populatia indiana
a Americii de Sud.
 Granulatiile Fordyce
 Sunt glande sebacee prezente in mod
anormal la nivelul mucoasei bucale.
 Clinic, apar sub forma unor mici papule alb-
galbui, dispuse izolat sau in grupuri, uneori
foarte intinse . Apar mai frecvent la nivelul
mucoasei jugale sau la nivelul mucoasei
labiale. Sunt asimptomatice, nu necesita
tratament.
 Histopatologic, imaginea este tipica de
glande sebacee, lipsite insa de folicul pilos.
Se pare ca este de cauza ereditara si uneori
pacientii cu astfel de modificari pot dezvolta
carcinoame colorectale.

 Limba fisurata

 Reprezinta cel mai probabil o varianta

ereditara a mucoasei linguale, interesand
circa 2-3% din populatie. Se observa mai
frecvent la adulti. Poate fi considerata ca o
varianta de morfologie normala a limbii,
fara semnificatie patologica .
 Clinic apare la nivelul fetei dorsale si
marginilor limbii, sub forma a numeroase
santuri, mai mult sau mai putin adanci.
Uneori, poate sa apara un sant principal pe
linia mediana si santuri secundare, cu
dispozitie neregulata, in zonele laterale.
Aceste santuri sunt epitelizate, fapt care se
poate observa atunci cand mucoasa este
etalata.
 Uneori, aceste santuri pot sa apara numai
pe zone restranse ale marginilor limbii,
simuland anumite afectiuni de mucoasa .
Se poate asocia cu glosita migratorie, intr-
un procent de 20-40% din cazuri. Nu
necesita tratament, nu da nastere la
complicatii in timp.
 O forma particulara de limba fisurata
poate aparea uneori la nivelul marginilor
limbii, care prezinta un aspect franjurat
neuniform (Iimba festonata) . In cazul
cand creeaza tulburari functionale
pacientilor, aceste neregularitati de
mucoasa pot fi corectate chirurgical.

 Glosita migratorie (Iimba geografica)
 Este o varianta anatomica benigna a
mucoasei linguale, care poate interesa 1-
3% din populatie, indiferent de sex.
 Etiopatogenia ramane necunoscuta,
existand o tendinta de aparitie familiala.
 Clinic, se prezinta sub forma unor zone de
mucoasa subtiata, aparent atrofic,
depapilata. Conturul este neregulat,
marginit de un lizereu alb-cenusiu, mai
reliefat datorita hiperplaziei papilelor
filiforme. Aceste zone depapilate se pot
modifica, prezentand in timp (saptamani,
luni) un aspect variabil. In ansamblu,
leziunea prezinta un aspect de harta si
uneori poate fi insotita de descuamari
epiteliale.
 Glosita migratorie se poate asocia cu
limba fisurata, intr-un procent de pana la
50%. Aceasta anomalie poate aparea
uneori foarte timpuriu, in primele
saptamani sau luni de viata, fiind una
dintre variantele anatomice care se
intalnesc in copilarie. Acest aspect poate
alarma uneori parintii, care vor solicita
un consult medical, situatie in care ea
poate fi confundata cu candidoza
mucoasei. Leziunea poate disparea in
timp, odata cu trecerea spre varsta
adulta, sau poate reaparea .
 Uneori, glosita migratorie poate aparea
pe zone foarte restranse sau ca leziuni
unice, cu aspect eritematos, atipic .
 In aceste situatii, o atentie particulara
trebuie acordata anamnezei. Pacientul va
relata ca in trecut leziunea a prezentat si alte
aspecte. Uneori, psoriazisul se poate
manifesta la nivelul cavitatii bucale sub
forma de glosita migratorie, fapt ce impune
un diagnostic diferential in acest sens.
 Histologic, se poate observa o atrofie
epiteliala cu descuamarea straturilor
superficiale, edem al epiteliului cu prezenta
de neutrofile la acest nivel. Se mai poate
observa hiperkeratoza si alungirea papilelor
filiforme si, uneori, un infiltrat cu neutrofile
si limfocite in corion .
 Simptomatologie. ln general este
asimptomatica, dar uneori pacientii pot
acuza o sensibilitate deosebita la alimentele
acide sau condimentate. Episoadele
simptomatice pot alterna cu cele
asimptomatice. Afectiunea nu necesita
tratament, cu exceptia momentelor de
exacerbare, cand se recomanda doar o
medicatie topica antiinflamatorie. Evolutia
afectiunii este complet benigna, nu
prezinta complicatii in timp, cu exceptia
unor episoade de sensibilitate trecatoare.
 Importanta cunoasterii sale rezida in
faptul ca, datorita aspectului sau
spectaculos si neobisnuit, poate ingrijora
pacientii sau poate crea confuzii de
diagnostic in randul medicilor.
 Diagnosticul diferential trebuie facut cu
afectiuni care prezinta leziuni
asemanatoare: candidoza cronica,
anemii, lichen plan.
 Stomatita migratorie

 In rare cazuri, leziuni asemanatoare

glositei migratorii pot sa apara si la
nivelul altor zone din mucoasa bucala,
cum ar fi buzele, mucoasa jugala sau
palatul. Aceasta stare se numeste
stomatita migratorie, iar leziunile pot fi
usor confundate cu candidoza cronica sau
leucoplazia patata.

 Limba saburala

 La persoanele sanatoase, miscarile limbii si

fluxul salivar indeparteaza stratul subtire de
keratina si celulele ce se descuameaza
permanent, resturile alimentare si
microorganismele. Aceasta “autocuratire” se
reduce in starile febrile, in starile de
deshidratare. De asemenea, atunci cand apar
leziuni la nivelul mucoasei limbii, motilitatea
sa este diminuata din cauza durerii.
 In toate aceste situatii, limba capata un
aspect albicios, incarcat, datorita unor
depozite ce se acumuleaza pe fata dorsala.
Aceasta modificare poarta numele de limba
saburala. Limba saburala,
de cele mai multe ori,
este tranzitorie, aspectul
revenind la normal
odata cu reluarea
functionalitatii sale.
 Limba piloasa

 Este caracterizata de o hiperplazie si o

hiperkeratinizare a papilelor filiforme, pe
arii mai restranse sau generalizata, care
dau limbii un aspect pilos. Zonele
hiperplazice sunt de culoare variabila, de
la alb-galbui la maroniu sau brun inchis.
 Etiologie: este necunoscuta. Intre cauzele
incriminate sunt: fumatul, lipsa de igiena,
diversi factori iritativi locali,
antibioterapia topica, ce poate duce la
tulburarea echilibrului florei microbiene
locale.
 Alungirea si hiperplazia papilelor
filiforme poate crea un mediu favorabil
dezvoltarii germenilor anaerobi
producatori de pigment, care, impreuna
cu oxidarea keratinei in exces, dau un
aspect brun inchis al leziunii. Pana in
prezent nu a putut fi identificat un germen
specific incriminat in aparitia limbii
piloase. De multe ori, aparitia ei nu poate
fi legata de o anumita cauza .
 Simptomatologie. Limba piloasa este in
general asimptomatica, rareori pacientii
acuzand tulburari subiective. Ei se
prezinta la medic de cele mai multe ori
datorita aspectului inestetic al limbii.
 Tratament. Vizeaza combaterea
obiceiurilor producatoare (fumat, lipsa de
igiena) sau intreruperea antibioterapiei
topice. Deseori, insa, cauzele sale fiind
necunoscute, tratamentul este doar
simptomatic. Ca si tratamente se pot
enumera: keratoliticele -acid salicilic 5-
10% in aplicatii locale sau tratamentul cu
vitamina A acida. De asemenea, se poate
folosi cauterizarea in suprafata cu acid
tricloracetic si chiuretajul suprafetelor
interesate. Leziunea fiind foarte
recidivanta, sunt necesare uneori 2-3
sedinte de tratament Uneori, cu toate
tratamentele efectuate, limba piloasa
poate persista un numar de ani sau poate
disparea spontan.
 Glosita mediana romboidala

• Mult timp considerata o anomalie congenitala,

in prezent este asimilata cu candidoza cronica
hiperplazica.
• Clinic, se prezinta sub forma unei proeminente
unice, rotunde sau ovalare, de la 0.7 la 1.5 cm
diametru, situate in treimea posterioara a fetei
dorsale a limbii, inaintea V-ului lingual.
Suprafata sa este depapilara, boselata sau
neteda, de culoare rosie mai intens decat restul
mucoasei linguale. De cele mai multe ori este
asimptomatica, rareori poate produce
tulburari de deglutitie.
 Apare in general la fumatori sau la
persoanele cu o igiena bucala deficitara.
 Histopatologic, leziunea se prezinta ca o
ingrosare epiteliala, cu o atrofie a
papilelor si cu un infiltrat de limfocite si
neutrofile la nivelul epiteliului. Coloratia
PAS pune in evidenta infiltratul
straturilor superficiale cu hife de C.
albicans .
 Tratament. Datorita aspectului sau
proeminent, leziunea poate fi confundata
cu o tumora. Este necesara efectuarea
unui examen micologic si apoi tratament
antifungic topic. Leziunea poate recidiva.
 Tiroida linguala

 Atat limba, cat si glanda tiroida se

dezvolta dintr-un precursor embrionar
comun (tuberculul impar al lui Hiss),
situat in faringele primitiv, pe peretele
anterior. Exista situatii cand resturi ale
traseului urmat de glanda tiroida persista
si in viata adulta. Glanda tiroida migreaza
catre inferior si anterior, pentru a se plasa
in fata laringelui, asa cum este pozitionata
in viata adulta. Sediul de unde tesutul
primitiv tiroidian porneste in aceasta
migratie se afla la nivelul limbii si se
numeste foramen caecum. De la nivelul
sau porneste ductul tireo-glos, obstruat de
regula in viata adulta.
 Uneori, insa, el poate da nastere la
formatiuni patologice, cum ar fi chiste sau
traiecte fistuloase. Atunci cand, insa,
tesutul tiroidian primitiv nu coboara in
mod normal, de-a lungul acestui traseu
pot ramane asa-numitele “tiroide
ectopice”. Astfel, foarte rareori, mase de
tesut tiroidian pot ramane chiar la nivelul
suprafetei limbii, in treimea posteriora, in
zona lui foramen caecum. Formatiunile se
numesc "tiroida linguala".
 Clinic, se prezinta sub forma unei mase
ovalare sau rotunde, de dimensiuni
variabile (1-2 cm), situate anterior de V-ul
lingual, pe fata dorsala a limbii.
 Atunci cand sunt de dimensiuni mari, pot
produce tulburari functionale in respiratie
si deglutitie. Pot fi confundate cu glosita
mediana romboidala, care insa se situeaza
ceva mai anterior.
 Diagnosticul diferential trebuie facut
extrem de atent, prin metode
complementare: scintigrafie cu technetiu
99 sau prin biopsie. Datorita
vascularizatiei abundente, insa, biopsia
poate fi insotita de sangerare. De retinut
faptul ca, uneori, tiroida linguala poate sa
fie unicul tesut functional tiroidian, iar
extirparea ei ar putea duce la tulburari
endocrine serioase. Din acest motiv, orice
formatiune cu o astfel de dispozitie trebuie
foarte atent investigata inainte de luarea
unei decizii terapeutice.
 Mase Iimfoide linguale

• Amigdala linguala, ca organ limfatic, este

reprezentat prin mai multe mase de tesut,
situate in submucoasa, in treimea posterioara a
limbii. De cele mai multe ori ele nu sunt vizibile
clinic. Uneori, insa, nu apar sub forma unor
noduli sau mase cu aspect tumoral benign,
situate la suprafata mucoasei, in zona papilelor
circumvalate.In alte situatii pot sa apara, pe
marginile laterale ale limbii, in zona plicii
gloso-amigdaliene sau anterior de aceasta.
Uneori pot fi confundate cu alte tumori
benigne; examenul histologic pune insa in
evidenta tesut limfoid normal.
 Varicele sublinguale

 Sunt dilatatii venoase ce se observa pe fata

ventrala a limbii, bilateral, in special la
persoanele mai in varsta . Ele rezulta din
dilatarea venulelor aferente ale venei
sublinguale. Trebuie sa fie ferite in timpul
manevrelor stomatologice, intrucat prin
lezare pot da nastere la sangerari
importante.
 Angiomatoza limbii

 Sunt anomalii venoase congenitale,

situate de aceasta data pe fata dorsala a
limbii. Apar sub forma unor mici dilatatii
vasculare, proeminente, de forma rotunda
sau ovalara, de culoare rosie-violacee . Se
pot asocia cu formatiuni angiomatoase in
profunzimea limbii. Uneori pot aparea in
mici mase multiple, ce dau mucoasei
linguale un aspect patat si o suprafata
neregulata. Atunci cand sunt traumatizate
in timpul masticatiei sau in mod
accidental, pot da natere la hemoragii.
 Pete vasculare ale mucoasei (angioame
capilare)

 Sunt arii de culoare rosiatica sau rosie-

violacee, asimptomatice, situate in diverse
zone ale mucoasei. Pot fi confundate cu
leziuni pigmentare sau cu pete melanice.
 Diagnosticul diferential
 se face prin proba la
vitropresiune; leziunile
dispar in momentul
cand sunt presate cu
o lama de microscop.
 Exostozele osoase

 Sunt zone de hiperplazie osoasa, formate din os

compact, ce apar la nivelul procesului alveolar,
atat maxilar, cat si mandibular, in dreptul
radacinilor dintilor . Originea lor este
necunoscuta; se pare ca sunt o adaptare
functionala la solicitarile mecanice masticatorii
ce stimuleaza neoosteogeneza prin apozitie
periostala. Uneori pot fi produse de cauze
iritative locale. Nu produc tulburari functionale
si nu necesita tratament.
 Dupa pierderea dintilor, insa, pot da nastere unei
creste edentate retentive in sens transversal, fapt
care impiedica protezarea. In aceasta situatie
este necesara corectarea lor chirurgicala .
 Torusul palatin si mandibular

 Torusul palatin este o proeminenta osoasa situata

pe linia mediana a palatului dur, ce se observa la
cca 20% din populatie . Este in general simetrica,
iar uneori poate prezenta dimensiuni importante,
situatie in care poate fi iritata in timpul
miscarilor functionale ale limbii .
 Tratamentul lor (chirurgical) este necesar doar in
cazul protezarilor sau atunci cand genereaza
tulburari functionale.
 Torusul mandibular este, de regula, bilateral, si
apare sub forma a doua mase osoase
proeminente, pe fata interna a procesului
alveolar, in dreptul premolarilor.
 Ca si in cazul torusului palatin, corectarea lor
chirurgicala este necesara in vederea protezarii
sau atunci cand produc tulburari functionale.
 Pigmentatia melanica

 La anumite persoane cu pielea de culoare

mai inchisa sau la cei din rasa neagra, la
nivelul mucoasei bucale se pot observa
pete pigmentare melanice. Se datoreaza
prezentei melanocitelor intr-un numar
mai mare in portiunile profunde ale
epiteliului. Apar mai frecvent pe gingii,
palat sau mucoasa jugala. Trebuie
deosebite de pigmentatiile de origine
endocrina (boala Addison) sau cu
pigmentatii de alta origine.
 Perlele keratozice

 Sunt mici aglomerari de keratina ce apar pe

mucoasa procesului alveolar. Sunt dispuse
sub forma de papule, fie pe un fond de
mucoasa normala, fie pe un fond de
mucoasa hiperkeratinizata.
 Fisura labiala
 De regula este situata pe linia mediana
sau paramediana Poate fi congenitala sau
dobandita, favorizata de respiratia bucala.
Poate genera senzatii de usturime, poate fi
acoperita de cruste sero-hematice. Nu are
tendinta de vindecare spontana, iar
tratamentul este
chirurgical .
 Buza dubla

 Este o malformatie a mucoasei buzei

superioare, de regula congenitala, ce da
nastere unui pliu de mucoasa orizontal,
paralel cu linia rosului de buza Este vizibil
in timpul surasului sau in timpul vorbirii.
Tratamentul este chirurgical, formatiunea
producand tulburari
de fizionomie.