Sunteți pe pagina 1din 24

TEMA1:

COMUNICAREA SI
RELATIILE
PUBLICE
FUNDAMENTE
TEORETICO-
METODOLOGICE
COMUNICAREA presupune:

•definirea însăşi a existenţei umane;


•modalitatea de supravieţuire a organizaţiilor moderne
potrivit principiului raţionalităţii economice;
•realizarea unui feed-back între publicuri şi organizaţii;
•expresia modernă a fluxului informaţional.

PR-ul înseamnă comunicare – dintre organizaţie si


public.
„...Practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa
socială a analizării unor tendinţe, a anticipării
consecinţelor lor, a sfătuirii liderilor unor organizaţii
şi a implementării unor programe de acţiune care vor
servi atât interesele organizaţiei, cât şi interesele
publicului.” (Wilcox et alii Public Relations –
Strategies and Tactics, 1992)
Este procesul de comunicare unidirectional sau interactional?

Raspunsul sau are în vedere relevanta feed-back-ului si gradul de circularitate


implicat. O conversatie interpersonala întâmplatoare sau o negociere verbala
reprezinta procese esential circulare si interactionale. Orice act de comunicare
este un raspuns la un act de comunicare anterior si este deschis modificarilor.
Participantii sunt egali si alterneaza rolurile de comunicator si receptor.
Acest tip de comunicare tinde sa se impuna în comunicarea de masa. Exista
însa situatii, "definite institutional", în care comunicatorul poate ignora complet
raspunsul interlocutorului (contextul militar sau unele contexte educationale sau
corectionale), când initiativa îi apartine permanent comunicatorului.
Avem de-a face cu o comunicare unidirectionala.

Comunicarea este un proces deschis sau închis?

Sistemele de comanda, retelele si canalele formale care se


stabilesc în cadrul unor organizatii sunt relativ închise, în timp ce
comunicare artistica, cea de masa, contactele informale interpersonale
sunt procese deschise.
În cadrul procesului de comunicare semnificatiile sunt fixe sau
"tranzactionale"?

Variabilitatea tranzactionala are în vedere toleranta diferitelor semnificatii


intentionate de comunicator sau percepute de receptor.
Unele mesaje sunt neambigue si permit o unica interpretare, altele nu.
Situatiile de comunicare difera în functie de acceptarea ambiguitatii.
În cazul comunicarii artistice sau al conversatiei informale, ambiguitatea este
ridicata, iar experienta negociabila pentru receptor.
În asemenea situatii, exista un grad relativ ridicat de toleranta fata de
variatia si subiectivitatea perceptiei. În cazul comunicarii stiintifice sau al celei
care urmareste ghidarea si controlul, procesul nu este în mod obisnuit
tranzactional în acest sens.

Care este perspectiva din care trebuie privita comunicarea:


cea a transmitatorului sau cea a receptorului?

Exista unele definitii care descriu comunicarea ca proces de transmitere a


mesajelor si influentare a receptorului, altele, dimpotriva, punând accentul pe
raspunsul receptorului. Adaptarea unilaterala, doar a unuia sau a altuia dintre
aceste puncte de vedere, nu are în vedere complexitatea procesului de
comunicare, proces tranzactional, care trebuie înteles din ambele perspective.
Urmareste sau nu comunicarea un scop precis?

Procesele de comunicare difera în functie de intentia si instrumentalitatea lor.


Atunci când exista un obiectiv specific, sunt relevante criteriile de eficienta, ceea
ce presupune motivatia constienta, planificarea si structurarea activitatilor.
Comunicarea de masa, de exemplu, este definita ca un tip de comunicare
care, în esenta sa, nu urmareste un anumit scop, ea doar pune la dispozitia
publicului materialul ce poate fi utilizat de oricare dintre membrii audientei.
Din perspectiva unui agent de publicitate sau de propaganda, care utilizeaza
canalele mediatice, un anumit mesaj poate urmari un scop precis: persuasiunea,
încercarea de convingere a receptorului în legatura cu "marfa" (obiect sau mesaj
politic) pe care o propune spre vânzare.
Acelasi proces de comunicare poate avea un scop bine definit raportat la
anumiti receptori si nici un fel de scop în raport cu altii.
Aceasta demonstreaza o data în plus complexitatea fenomenului comunicarii,
dificultatea teoretica de a construi un model, deoarece numai un model flexibil si
foarte general poate reprezenta simultan ambele aspecte.
Este sau nu procesul de comunicare dependent de sistem?

Aceasta întrebare vizeaza functia unor evenimente comunicationale


specifice în raport cu alte procese ale vietii sociale. Comunicarea este
sistematica atunci când acte succesive de transmitere si receptare a mesajelor
sunt relationate într-o maniera determinata între ele si cu contextul în care au
loc.
Unele procese de comunicare, cum sunt cele din cadrul organizatiilor formale,
sunt proiectate astfel încât sa încorporeze trasaturi sistematice si sa promoveze
integrarea si adaptarea. În alte situatii, se poate opta pentru a trata sau nu un
proces de comunicare în termeni functionali.
Comunicarea întâmplatoare, sau generata de acte spontane, nu poate fi
explicata în termenii unor nevoi sau cauza anterioare.
Exista un contrast implicit între un tip de proces de comunicare
unidirectional, închis, neambiguu, orientat catre receptor, având un scop precis
si un caracter sistematic si tipul de proces aflat la polul celalalt si care are alte
caracteristici.
În viata sociala, comunicarea are loc într-o gama larga de situatii si nu
putem reduce lucrurile la o perspectiva unica, nici la un unic model
comunicational.
VANZARI
CONSULTATIVE
PRIN
INTERMEDIUL
SISTEMULUI DE
PR
COMUNICAREA ECONOMICĂ - procesul de transmitere
către un receptor (individ, organizaţii, societate civilă)
a unui mesaj în legătură directă sau indirectă cu
activitatea desfăşurată de către un agent economic
(emiţător al mesajului).

Desfăşurarea corespunzătoare a procesului de


comunicare economică implică îndeplinirea a o serie
de obiective specifice :

•cunoaşterea specificului comunicării în economie;


•înţelegerea formelor şi organizarea canalelor de
comunicare;
•dimensionarea reţelei comunicaţionale potrivit
fluxului informaţional;
•înţelegerea mijloacelor de comunicare;
•cunoaşterea modelelor procesului de comunicare;
•înţelegerea situaţiilor de comunicare, a
componentelor şi fazelor procesului de comunicare.

MODELUL A.I.D.A.
A= ATENTIE STIMULAREA
I= INTERES RELATIEI
D= DORINTA ORGANIZATIE/PUBLIC
A= ACTIUNE
!!!!! DIFERENTA CARE JUSTIFICA PRETUL = SOLUTIA LA NEVOIA
CLIENTULUI !!!!
FORMELE SI SENSURILE COMUNICARII

COMUNICARE
INTERNĂ
DUPĂ DIRECŢIA
ACŢIUNII
ÎNTREPRINSE

COMUNICARE
EXTERNĂ DUPĂ FRECVENŢA
COMUNICĂRII

COMUNICARE COMUNICARE
PERMANENTĂ PERIODICĂ COMUNICARE
APERIODICĂ
COMUNICARE
DIRECTĂ
DUPĂ MODUL
DESFĂŞURĂRII
COMUNICĂRII

COMUNICARE
INDIRECTĂ

DUPĂ RELAŢIILE CE SE
STABILESC ÎN MOMENTUL
COMUNICĂRII

COMUNICARE VERBALĂ COMUNICARE


COMUNICARE SCRISĂ
(ORALĂ) NONVERBALĂ
COMUNICARE
ORGANIZAŢIONALĂ

COMUNICARE
FINANCIARĂ
DUPĂ
ARIA DE
REFERINŢĂ
COMUNICARE
COMERCIALĂ

COMUNICARE
MEDIATICĂ

COMUNICARE SOCIALĂ
Prin urmare, nevoia de comunicare, indiferent de forma pe
care o ia la un moment dat, este determinată de o multitudine de
considerente, cum ar fi:

•reputaţia unui produs/serviciu sau firmă – se construieşte, se câştigă


şi se dezvoltă în timp, având la bază metode, tehnici şi strategii de
comunicare şi relaţii publice;

•gestionarea imaginii unei organizaţii, aplanarea unui conflict/criză;

•crearea condiţiilor corespunzătoare unei fuziuni; (NEGOCIEREA)

•persuadarea (convingerea)/influenţarea opiniei publice în legătură cu


organizaţia, cu produsele sau serviciile acesteia.

CONCLUZIE: !!!!!!!!!!!

Totodată, comunicarea nu este doar un instrument de


propagare a unor mesaje/informaţii. Ea reprezintă acel
FACTOR DE PUTERE prin care organizaţiile seduc, la un
moment dat, publicul.
RELATIILE PUBLICE SI VALENTELE SALE
COMUNICATIONALE

Termenul de RP nu a fost utilizat înainte de secolul 20, omul


civilizat a practicat unele forme empirice de relaţii publice încă din
timpul formării grupurilor sociale. Consensul interpersonal a fost
înlocuit - cu mult înainte de apariţia tehnologiilor moderne - de
procesul comunicării, iar dezvoltarea comunicaţiei a condus la
socializare.
PR NU sunt (numai) Publicitate
(Advertising).
CE NU SUNT RELATIILE PUBLICE !?
PR se confunda cu publicitatea
din cauză că cele două activităţi
au într-adevăr ceva în comun şi
PR NU sunt Relaţii CU Publicul. anume, promovarea imaginii, dar,
în timp ce PR sunt preocupate de
Comunicarea se face într-o singură imaginea unei organizaţii şi de
direcţie, de la organizaţie către public; explicarea politicii sale,
biroul de relaţii CU publicul nu este publicitatea are în vedere mai
interesat de preferinţele publicului şi nu ales un produs în scopul creşterii
doreşte să-l seducă, ci doar, în condiţii vânzărilor.
optime, să-i satisfacă doleanţele.
S-ar putea spune chiar că, spre deosebire
de PR, un serviciu de relaţii CU publicul
doreşte să aibă cât mai puţini solicitanţi.
PR NU SUNT MARKETING - Această confuzie se datorează faptului că, în
multe organizaţii comerciale, activităţile PR sunt incluse în
departamentul de marketing. Pe de altă parte, se poate spune că PR
practică UN FEL DE "MARKETING AL IMAGINII".

CE SUNT RELATIILE PUBLICE !?

PR SUNT O FORMĂ SPECIFICĂ PR FORMEAZĂ, PROMOVEAZĂ ŞI


DE PERSUASIUNE. Şi MENŢINE IMAGINEA UNEI
ORGANIZAŢII. Cuvântul IMAGINE este
propaganda şi publicitatea un cuvânt-cheie în PR şi chiar s-ar
(advertising) sunt forme de putea spune că este principalul lor
persuasiune. PR se diferenţiază obiect de activitate.
de ele, pentru că nu se maifestă
"agresiv", cel puţin în aparenţă
PR NU VINDE! PROFITUL SAU CONSTĂ
ÎN BUNĂVOINŢA (GOOD WILLING)
PUBLICULUI! Scopul esenţial al
comunicării PR este câştigarea
simpatiei publicului pentru organizaţia
pe care o serveşte. În felul acesta
departamentul sau agenţia PR este, în
acelaşi timp, şi "urechea" organizaţiei.
PR SUNT UN MEDIATOR ÎNTRE O ORGANIZAŢIE
ŞI PUBLICUL SĂU EXISTENT SAU POTENŢIAL.
PR prelucrează mesajul brut al organizaţiei,
potrivit aşteptărilor şi preferinţelor publicului.

CONCLUZIE: Una dintre cele mai utilizate definiţii ale relaţiilor publice este
urmatoarea:

“un EFORT DIRECŢIONAT spre motivarea şi influenţarea clienţilor în


primul rând prin intermediul mijloacelor de comunicare, pentru a-i
determina să gândească bine despre o organizaţie, să o respecte şi să
o susţină în perioadele mai dificile “.

STATISTICA: In 1975, “Foundation for


Public Relations Research” a înregistrat
un număr de 472 de definiţii, provenind
de la primii 65 lideri din domeniul
relaţiilor publice !!!!!!
În cadrul mix-ului comunicaţional se utilizează, sub diferite
variante şi combinaţii, patru instumente principale: publicitatea, relaţiile
publice, promovarea vânzărilor, comunicarea directă.

•PUBLICITATEA – acea modalitate de comunicare, manifestată printr-o


formă impersonală de prezentare a unor idei, produse/servicii, sub formă
plătită (advertising) sau gratuită (publicity) şi propagată segmentului
mediatic

•RELAŢIILE PUBLICE – modalitatea comunicaţională de cultivare sistemică


şi constantă a contactelor directe dintre organizaţie şi mediul său
intern/extern, menite a promova, prin persuasiune, imaginea firmei,
reputaţia sau notorietatea sa, precum şi pe cea a produselor/serviciilor
sale. PR-ul este susţinut financiar de către organizaţie.

•PROMOVAREA VÂNZĂRILOR – implică o serie de activităţi materializate în


acordarea de stimulente, pe termen scurt, clienţilor potenţiali, cu scopul
de a-i încuraja în achiziţionarea unui produs/serviciu al unei organizaţii.
Poate fi utilizat ca instrument comunicaţional menit să impulsioneze şi
activitatea intermediarilor.

•COMUNICAREA DIRECTĂ – mijlocul de comunicare prin contact direct cu


clienţii, efectuat de către firme prin reprezentanţii săi, cu scopul de a
informa şi convinge clienţii să achiziţioneze un produs, fără intermediari.
Domeniul de acţiune al PR-ului se identifică prin intermediul a
două funcţii majore:

să răspundă aşteptărilor, judecăţilor, comportamentelor, opiniilor


celor care sunt direct angrenaţi în activitatea prezentă şi viitoare
a unei firme şi a cărei evoluţie o pot influenţa;

să-i motiveze pe cei ce intră în relaţii cu organizaţia.

Dennis L.Wilcox – arii ale PR-ului:


-modelul de tip corporatie: se urmareste, in principal, atingerea unei
reputatii bune a organizatiei si mentinerea acesteia, pentru construirea,
ulterior, a notorietatii sale
- modelul de tip organizatie non-profit: asociatii non-guvernamentale, non-
profit, asociatii studentesti, asociatiile de binefacere, asociatii culturale
- modelul de tip sport, turism, petrecerea timpului liber – promovarea
evenimentelor, concursurilor din sport, informarea publicului asupra
modalitatilor de a petrece timpul liber in siguranta (modelul PR-ului
“eveniment”)
- modelul de tip guvernamental- promovare intereselor politice si
conturarea imaginii politicienilor
- modelul de tip educatie – promovarea imaginii si activitatilor desfasurate
de catre o serie de institutii
- modelul de tip relatii publice internationale – dezvoltarea de relatii in afara
granitelor, conturarea imaginii organizatiei si in afara tarii.
•Caracter organizaţional : relaţiile publice au
ca imagine centrală organizaţiile şi la
activitatea lor în spaţiul public

•Caracter deliberat : activitatea de relaţiile


publice reprezintă o activitate gândită; ea
este creată cu scopul de a înţelege, de a
TRASATURI
influenţa, câştiga dar şi oferi informaţii şi in
DEFINITORII
final, de a obţine feed-back;
ALE PR-ULUI

•Caracter planificat : activitatea de relaţii


publice este o activitate organizată;
campaniile de imagine şi soluţiile la diverse
probleme sunt gândite si planificate, acestea
desfăşurându-se pe parcursul unei anumite
perioade de timp; este o activitate
sistematică, necesitând cercetare şi analiză.
•Funcţie principală a conducerii : responsabilitatea
pentru succesul dar şi insuccesul campaniilor de
relaţiilor publice revine, în final, conducerii
organizaţiei;

•Performanţă : relaţiile publice eficiente se ghidează


pe principiul performanţei; nici o campanie de
relaţiile publice nu va genera sprijin şi înţelegere
dacă organizaţia nu răspunde la grijile publicului şi
comunităţii, în general;
TRASATURI
DEFINITORII Interes general : scopul oricărei activităţi de
ALE PR-ULUI relaţiile publice este acela de a servi interesului
general, şi nu de a atinge doar nişte obiective
stabilite la nivelul firmei;

•Comunicarea în dublu sens : relaţiile publice se


referă pe de o parte la distribuirea de material
informativ către public, iar, pe de altă parte, includ
feed-back-ul primit de la auditoriu;

•Încredere : scopul relaţiilor publice este acela de a


obţine încrederea, simpatia publicului şi, implicit de
a obţine sprijinul acestora;
•Funcţia de management: relaţiile publice îşi
dovedesc cea mai ridicată eficacitate atunci
când fac parte din deciziile managementului de
vârf; relaţiile publice implică recomandări şi
rezolvarea problemelor la nivel înalt, nu doar
oferirea de informaţii după ce o decizie a fost
luată;

•Reputaţie: prin intermediul campaniilor de


relaţii publice publicul îşi creează propria
TRASATURI părere, favorabilă sau nefavorabilă despre
DEFINITORII organizaţie, produsele şi serviciile sale, sau
ALE PR-ULUI despre anumite persoane;

•Efort sistematic, continuu şi planificat:


câştigarea simpatiei, a încrederii şi a susţinerii
este un efort materializat în toate planurile
(organizatoric, financiar, etc);

Promovarea unei imagini proprii favorabile:


reprezintă obiectivul central în activitatea de
relaţiile publice, precum şi instrumentul de
câştigare a simpatiei publice.
CONCLUZII ASUPRA PR-ULUI:

•Relaţiile publice reprezintă un domeniu de activitate care


încorporează cunoştinţe din diverse domenii de activitate,
precum şi variate metode practice de abordare şi soluţionare
a diferitelor situaţii.

•Relaţiile publice prezintă acea funcţie a managementului prin


intermediul căreia se evaluează atitudinea publicului, se
analizează dorinţele şi nevoile acestuia şi se elaborează
programe prin care se urmăreşte câştigarea încrederii
acestuia.

•Relaţiile publice evidenţiază un efort deliberat, gândit şi


planificat de a stabili şi menţine înţelegerea reciprocă între
firme şi publicul său.

•Relaţiile publice exprimă activitatea prin intermediul căreia


organizaţia urmăreşte să obţină şi să menţină înţelegerea şi
simpatia publicului fidelizat dar şi a celui cu care ar dori să
intre în contact.