Sunteți pe pagina 1din 13

EUTANASIA

SALVARE SAU
CRIMĂ?
Eutanasia este o metodă de provocare de către medic a unei morți precoce
nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea. În țările în
care aceasta este permisă, se aplică eutanasierea atunci când pacientul suferă de dureri intense,
boala sa se află într-o fază terminală, își dă consimțământul și alege de bunăvoie acest mod de
renunțare la viață.

Termenul euthanasia vine din limba greacă şi înseamnă “moarte bună” Este un act
conştient care duce la o moarte subită şi nedureroasă a unei persoane bolnave terminal, cu
intenţia de a-i sfârşi suferinţa.
Moarte demnă?
Prima oară euthanasia a fost introdusă în secolul al XX-lea în Germania fascistă.
Conform informaţiilor Procesului de la Nuremberg, din 1939 până în 1941, 7000 de oameni
ai fost ucişi, fiind categorisiţi ca fiind „fiinţe deposedate de calitatea vieţii”.
„Moarte demnă” înseamnă plecare din această viaţă fără durere, fără suferinţă.
Astfel, distrugerea vieţii umane este văzută ca un bine. În 1974, „Manifestul eutanasiei” a
fost publicat, fiind semnat de peste 40 de personalităţi, printre care şi laureaţi ai Premiului
Nobel. În aceasta, se spunea: „Afirmăm că este imoral să accepţi şi să impui suferinţa.
Credem în valoarea şi demnitatea individului, de la care survine necesitatea de a-i permite
libertatea de a decide în mod raţional ce să facă cu viaţa sa”. Cu alte cuvinte, fiecare
persoană are dreptul de a comite sinucidere.
Astăzi, eutanasia există la nivel legislativ în Olanda, Australia, Belgia şi Oregon
(USA). Elveţia a devenit ţara „turismului sinuciderii”, după ce organizaţia DIGNITAS a
ajutat peste 50 de persoane să fie ucise. Membrii Dignitas sunt peste 1700, 950 dintre aceştia
sunt străini. Zurich este numită „capitala mondială a eutanasiei”. Sunt semnale că în curând
alte ţări vor legaliza eutanasia. Spre exemplu, Curtea Supremă a Marii Britanii a aprobat
cerea unei femei paralizate care a dorit ca medicul ei să oprească ventilaţia pulmonară
artificială care o ţinea în viaţă.
Crimă premeditată?
Chestiunea în sine nu este în mod esenţial de milă; este o chestiune despre sensul
adevărat şi scopul al vieţii umane în lume. Este de asemenea o chestiune de profesiune
medicală, care este chemată să slujească omului, şi nu să decidă dacă trebuie sau nu să moară.
Sfera slujirii medicinei este următoarea: de a ajuta pe oameni în vindecarea bolilor
lor şi în uşurarea suferinţei umane. Datoria unui doctor este de a face tot ceea ce este posibil să
uşureze şi să mângâie pe cei bolnavi. Aici se sfârşeşte slujirea unui doctor pământesc. Este
interesant de notat că Hippocrate a formulat principiul să de etică medicală trăind într-o
societate în care sinuciderea era acceptată – în cultura Vechii Grecii şi a Romei. El a respins
fără echivoc orice folosire a doctorului de a cauza o moarte uşoară a pacientului.
Nu contează cât de respectabilă este masca eutanasiei, este o crimă şi o sinucidere în
acelaşi timp. Acceptarea socială şi legală a eutanasiei nu poate elibera umanitatea de boală şi
de suferinţă. Dar poate deveni o cauză incredibil de puternică şi independentă de creştere a
sinuciderilor, şi nu numai sinuciderile motivate de suferinţă fizică.
La Consiliul Aniversar al Episcopilor, în care s-a aprobat „Fundamentele
Conceptelor Sociale”, Biserica Ortodoxă Rusă a definit eutanasia: „Acceptarea faptului că
eutanasia este legală va duce la diminuarea şi distorsiunea demnităţii profesiunii medicale, a
cărei vocaţie este de a păstra viaţa, şi nu a o suprima. Dreptul de a muri poate deveni o
ameninţare la viaţa pacienţilor care nu au bani să fie trataţi. De aceea eutanasia este o formă de
ucidere sau de sinucidere, depinde dacă pacientul participă sau nu la ea. În acest caz, legile
care se referă la sinucidere trebuie aplicate şi la eutanasie, care trebuie considerată sinucidere
premeditată şi orice ajutor la sinuciderea cuiva este un foarte mare păcat. Mai mult, vina unei
persoane care se sinucide este de multe ori şi vina celor din jur, care nu i-au arătat compasiune
sau milă Biserica ne cheamă prin Apostolul Pavel: Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi
plini legea lui Hristos” Galateni 6, 2. „Acum slobozeşte pe robul tău în pace, după cuvântul
Tău” (Luca 2, 29).
„La răscrucea tragică a vieţii, două etici se luptă, două psihologii: cea religioasă sau
spirituală şi cea de fiecare zi, trupească” spune Arhiepiscopul Ioan Shakovski. Omul este liber
să decidă problemele lui într-un spirit sau altul. Terţul nu există.
Argumente pro sau contra:
salvare sau crimă?
Argumente pro: salvare
Când o persoană are dureri constante şi dacă această situaţie nu are probabilităţi de
schimbare prin intervenţie medicală, se poate argumenta că este justificabilă eutanasia
umană voluntară. Nimeni nu poate susţine că ar vrea să vadă pe cineva drag chinuindu-se,
iar eutanasia poate fi o alternativă mai blândă faţă de suferinţa pe termen lung.
Eutanasia mai poate fi justificată când un bolnav nu poate avea grijă de el însuşi,
deşi este conştient. În acest caz, eutanasia voluntară este văzută ca un ajutor în păstrarea
demnităţii umane şi a autonomiei, prin păstrarea dreptului bolnavului de lua propriile decizii
în legătură cu viaţa sa.
În privinţa bolnavilor aflaţi într-o stare vegetativă permanentă, partizanii
eutanasiei susţin că din cauză că viaţa bolnavului depinde de aparate medicale, el nu mai
este în viaţă fiindcă nu poate înţelege mediul în care se află sau boala. În asemenea cazuri,
eutanasia este realizată deseori la dorinţa rudelor apropriate.
În anul 2002, Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat eutanasia.
Statisticile olandeze arată că din 2006 numărul cazurilor de eutanasie efectuate pe an a
crescut. Anul trecut a fost înfiinţată o echipă de medici care să meargă acasă la bolnavi
pentru a efectua eutanasia. Se susţine că majoritatea persoanelor ce optează pentru eutanasie
sunt bolnavii de cancer, dar şi cei care suferă de demenţă şi tulburări psihice.
Argumente contra: este acelaşi lucru
cu o crimă?
Este viaţa unei persoane bolnave mai puţin valoroasă decât cea a uneia sănătoase?
Pot oamenii bolnavi să-şi evalueze corect dorinţa de a trăi? Putem lăsa o decizie legată de o
viaţă omenească în mâinile rudelor? Acestea sunt tipurile de întrebări puse de cei care combat
eutanasia.
Eutanasia legalizată poate fi văzută ca acordarea medicilor dreptul de a-şi ucide
pacienţii. S-ar putea demonstra că nu ar fi nevoie pentru aceasta dacă ar exista îngrijiri
medicale adecvate. Ar trebui să fie posibil ca şi celui mai grav bolnav pacient să i se dea
dreptul să înfrunte moartea cu demnitate. Aceasta ar trebui realizat fără dureri, cu ajutorul
îngrijirii medicale şi cel mai important – în mod natural. Totuşi, dacă o formă de eutanasie
este legalizată, este posibil să se facă abuzuri, conducând la moartea ilegală a unor pacienţi
mai puţin bolnavi. Nu se ştie unde să se tragă linie în cazul eutanasiei. În ţările unde
eutanasia este legală, există condiţii stricte pentru a fi realizată, ce includ durere fizică,
suferinţă şi stres psihologic. Dar este posibil să se întocmească o listă de boli sau afecţiuni în
care ar putea fi efectuată eutanasia? Cel mai probabil nu este posibil, deoarece fiecare
persoană simte durerea diferit şi poate suporta niveluri diferite de durere.
Este posibil ca eutanasia, dacă este legalizată, să fie folosită greşit. Cum ne putem
asigura că eutanasia non-voluntară nu va fi folosită de rude pentru a scăpa de „povara inutilă”
a rudelor mai în vârstă sau de medicii incompetenţi pentru a-şi ascunde greşelile? Singurul
mod de a evita acest lucru este oprirea legalizării eutanasiei.
Eutanasia ridică multe întrebări, chiar şi în ţările unde este legalizată. Atâta timp
cât punem la îndoială valoarea vieţii omeneşti şi conservarea ei, putem fi siguri că nu este
uitat codul moral al societăţii noastre.
Singura țară din Uniunea Europeană care a legalizat până acum eutanasia pentru
minori este Olanda. Aceasta poate fi însă aplicată numai pentru copiii care au peste 12 ani, cu
consimțământul părinților și numai în anumite condiții. Țara lalelelor a legalizat de altfel
eutanasia și sinuciderea asistată pentru adulți în 2002, dar tribunalele îngăduiau aceste practici
încă din 1984. Ca și în Belgia, cererea de eutanasie pentru adulți trebuie aprobată de doi
medici.
Luxembourg este cea de-a treia țară care a dezincriminat eutanasia pentru adulți în
2009. În Elveția, eutanasia este interzisă, dar sinuciderea asistată este permisă încă din 1941,
dar numai dacă motivele sunt altruiste.
Eutanasia în caz de boală incurabilă sau sinuciderea asistată a ajuns până la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. În ultimii zece ani, Curtea de la Strasbourg a analizat patru
astfel de cazuri, iar deciziile au fost diferite, în funcţie de situaţiile reclamate. Numai că
judecătorii CEDO au evitat să tranşeze definitiv chestiunea, aşa că hotărârile Curţii nu dau
un răspuns clar cu privire la controversata chestiune.
În România, cererile de eutanasiere sunt motivate de sărăcia extremă. Zeci de
români care au fost daţi afară de la serviciu sau nu şi-au mai primit salariile la timp au cerut
să fie eutanasiaţi.
BIBLIOGRAFIE
www.wikipedia.ro
https://doxologia.ro
http://medguru.ro
http://gandul.info
www.digi24.ro
www.romanialibera.ro
www.provitabucuresti.ro
www.ziare.ro