Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CALITĂŢII
spre produs;
spre proces;
spre costuri;
spre utilizator.
1.2.1 Orientarea transcendentă
Potrivit orientării transcendente, calitatea
reprezintă o entitate atemporală, fiind
percepută de fiecare individ în mod subiectiv.
Satisfacţie
industrială
Eforturi inutilă pentru
inutile de Eforturi
client inutile de
proiectare
fabricaţie
Calitate
ideală,
satisfacţie
Calitate
deplină
ameninţată,
Insatisfacţie satisfacţie
evitabilă întâmplătoare
Insatisfacţie
inevitabilă
Calitatea dorită de
client
1.3. Definirea calităţii produselor în
standardele internaţionale
Standardul ISO 8402/95 defineşte calitatea ca
reprezentând „ansamblul caracteristicilor unei
entităţi, care îi conferă aptitudinea de a satisface
nevoile exprimate sau implicite”.
Conform acestei definiţii:
calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică,
ci printr-un ansamblu de caracteristici;
calitatea nu este de sine stătătoare, ea există numai în relaţia
cu nevoile clienţilor;
calitatea este o variabilă continuă şi nu discretă;
prin calitate trebuie satisfăcute nu numai nevoile exprimate,
dar şi cele implicite.
Entitatea se defineşte ca „ceea ce poate fi
descris şi luat în considerare în mod
individual”.
În accepţiunea standardului, o entitate poate fi:
o activitate sau un proces;
un produs;
o organizaţie;
un sistem;
o persoană;
o combinaţie a celor de mai sus;
Produsul este definit ca reprezentând
rezultatul unor activităţi sau procese, putând
fi material sau imaterial, ori o combinaţie a
acestora.
Produsele sunt clasificate în patru categorii
generale:
hardware (componente, subansambluri etc.);
software (programe, proceduri, informaţii, date etc.);
materiale prelucrate;
servicii (bancare, de asigurare, transport etc.).
Cerinţele pentru calitate sunt definite ca
reprezentând expresii ale nevoilor
Cerinţele pentru calitate se referă, în egală
măsură, la:
cerinţele pieţei (ale clientului extern);
cerinţele contractuale;
cerinţele interne ale întreprinderii;
cerinţele societăţii.
tehnologia de execuţie;
indicii de utilizare;
rebuturile;
fiabilitatea;
mentenabilitatea.
Însuşirile ergonomice sunt determinate de
relaţia om-produs şi se referă la:
uşurinţa şi securitatea exploatării produsului;
optimizarea solicitărilor fizice şi psihice;
la consumul de timp pentru obţinerea efectului
util scontat.
Importanţa însuşirilor ergonomice a crescut, pe
de o parte, datorită necesităţii obiective a
creşterii continue a productivităţii muncii, iar,
pe de altă parte, datorită intensificării
contradicţiei dintre mediul natural şi cel creat
de om.
Fiabilitatea, exprimată sintetic, reprezintă
capacitatea unui produs de a funcţiona fără
defecţiuni într-un interval de timp dat, în
condiţii specificate.
Cantitativ, fiabilitatea unui produs reprezintă
probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească
funcţiile, cu anumite performanţe şi fără
defecţiuni, într-un anumit interval de timp în
condiţii de exploatare date.
Defecţiunea este evenimentul care constă în
pierderea totală sau parţială, instantanee sau
progresivă, a capacităţii de funcţionare a
produsului.
Exprimând capacitatea unui produs de a-şi
menţine calitatea pe toată durata de utilizare,
fiabilitatea este caracteristica calitativă care
reprezintă calitatea produsului extinsă în timp.
Mentenabilitatea, exprimată calitativ,
reprezintă capacitatea ca un produs să poată
fi întreţinut şi reparat într-o anumită perioadă
de timp.
Cantitativ, mentenabilitatea reprezintă
probabilitatea ca un produs defect să fie
repus în stare de funcţionare, într-un interval
de timp dat, în condiţii de întreţinere
specificate.
Mentenabilitatea unui produs depinde de:
accesibilitatea lui, adică de uşurinţa demontării
oricărui element component;
existenţa pieselor de schimb necesare reparaţiei;
activitatea de service, atât în perioada de garanţie a
produsului cât şi după expirarea acesteia.
Mentenanţa se defineşte ca fiind totalitatea
acţiunilor necesare pentru menţinerea sau
readucerea în stare de bună funcţionare a
produsului.
Disponibilitatea este o caracteristică
calitativă combinată, care cuprinde atât
fiabilitatea cât şi mentenabilitatea, putând fi
exprimată atât calitativ, cât şi cantitativ.
Exprimată calitativ, disponibilitatea reflectă
modul în care produsele îşi îndeplinesc în
timp misiunea, atât sub aspectul funcţionării
fără defecţiuni, cât şi al menţinerii sau
reducerii în stare de bună funcţionare.
Exprimată cantitativ, disponibilitatea are mai
multe sensuri:
disponibilitatea ca funcţie probabilistică, adică
probabilitatea ca un produs să fie în stare de
funcţionare la un moment dat „t”;
disponibilitatea de timp, adică procentul de timp în
care un produs este în stare de funcţionare;
disponibilitatea utilajului, adică procentul de utilaje
disponibile după un timp de funcţionare;
disponibilitatea misiunii, adică procentul misiunii
îndeplinite dintr-un anumit interval de timp.
D = R + (1 – R) × M
Se poate găsi optimul economic între
costurile pentru fiabilitate şi cele pentru
mentenabilitate, în vederea atingerii unui
nivel cerut de disponibilitate al produsului,
astfel încât, produsul să-şi îndeplinească
misiunea pentru care a fost creat, cu un
cost global minim.
2. MĂSURAREA NIVELULUI
CALITĂŢII PRODUSELOR
2.1. Conceptul de evaluare a calităţii
Prin evaluarea unui sistem tehnic (obiect, produs, tehnologie) se
înţelege determinarea valorii aproximative sau estimarea valorii
ori a performanţelor tehnico-economice, respectiv a calităţii
sistemului.
Evaluarea calităţii este strâns legată de analiza calităţii, întrucât,
în mod firesc, evaluarea presupune sau este precedată de o
analiză.
Evaluarea calităţii se face prin:
caracteristici de calitate;
indici, indicatori, coeficienţi de calitate.
2.2. Măsura calităţii
Conform SR. ISO 3534-2:1996, măsura
calităţii reprezintă măsura cantitativă a uneia
sau a mai multor caracteristici ale calităţii.
Măsurile calităţii pot fi de forme variate, cum
ar fi:
măsuri fizice şi chimice;
procentul de produse neconforme cu specificaţiile;
418
k 20,9 puncte de penalizare
20
Coeficientul de penalizare sau
coeficientul demeritelor se foloseşte:
la efectuarea unor comparaţii între furnizori
diferiţi;
ca limită maximă în contractele de livrare;
ca indicator de apreciere a evoluţiei calităţii în
timp.
Metoda sociologică
Are la bază rezultatele obţinute în urma
anchetelor efectuate în rândul beneficiarilor.
Printre dezavantajele metodei se pot
evidenţia:
elaborarea insuficient de corectă a chestionarelor;
îngustimea eşantionului cercetat;
indicatorii de conservare;
indicatorii de utilizare.
2. După caracteristicile de calitate ale produselor:
indicatori tehnici;
indicatori estetici;
indicatori economici;
indicatori sociali;
indicatori de utilizare.
p' t
t
pt
d) Timpul mediu de funcţionare fără
defecţiuni se notează cu sau T0 şi se
determină cu o relaţie de forma,
t i
t i 1
N1
Indicatorii mentenabilităţii se calculează
numai pentru produsele de folosinţă
îndelungată, reparabile sau cu restabilire.
Dintre aceştia cei mai folosiţi sunt:
Funcţia de mentenabilitate reprezintă
probabilitatea reparării sau restabilirii. Se
notează cu g(t), M(t) sau M şi se calculează
cu o relaţie de forma,
g(t) = P(Tr < t)
în care, Tr este timpul de reparaţie în caz de
defectare, în intervalul de timp (0, t).
Funcţia de nonmentenabilitate
(probabilitatea nereparării), j(t), 1 – M(t),
se determină cu o relaţie de forma,
j(t) = 1 – g(t) = P(Tr t)
în care, evenimentul Tr t este contrar
evenimentului Tr < t.
Intensitatea reparării, (t) sau , se
calculează cu relaţia,
j' (t ) g' ( t )
(t )
j(t ) 1 g(t )
8 15 5 11 26 65
tr 13 ore,
5 5
1
(t ) 0,077 reparaţii/oră.
13
La nivelul primei trepte de indicatori,
aprecierea calităţii produselor se poate
face folosind indicatorii relativi, calculaţi cu
una din relaţiile:
ki
k *i b
ki
b
k
k *i i
ki
Interpretarea mărimilor indicatorilor relativi se
poate face astfel:
dacă k *i 1, se consideră că nivelul calităţii
caracteristicii „i” a produsului analizat este superior
nivelului luat ca bază de apreciere;
dacă k i 1 , se apreciază că nivelul calităţii
*
C tcp Cpa Cc Cd Cp
Iec
E E
Indicatorul sintetic al caracteristicilor
sociale
Caracteristicile se vor transforma în utilităţi, care
apoi se vor însuma, direct sau cu ajutorul
coeficientului de importanţă.
Pentru aceasta se va proceda astfel:
1. se vor transforma caracteristicile sociale exprimate prin
calificative în mărimi numerice (note), cu ajutorul unei scări
de notaţie;
2. se vor stabili valorile minime şi maxime posibile ale
fiecărei caracteristici sociale;
3. se transformă în utilităţi (mărimi cuprinse în intervalul 0 ÷
1), valorile efective ale caracteristicilor sociale, cu ajutorul
procedeului von Neumann-Morgenstern.
uij(x) = a · xij + b
4. după determinarea utilităţilor tuturor
caracteristicilor se calculează indicatorul
sintetic al caracteristicii sociale, Is:
n n
ui ui ki
i 1 i 1
Is sau Is n
n ki
i 1
Indicatorul sintetic al caracteristicilor de
exploatare
Pentru aprecierea sintetică a caracteristicilor de
exploatare se poate folosi indicatorul de
disponibilitate, care are mai multe forme:
funcţia de disponibilitate – probabilitatea ca un produs să
fie în stare de funcţionare la un moment „t”; se calculează
în funcţie de intensitatea de defectare şi intensitatea de
reparare ;
funcţia de indisponibilitate – probabilitatea ca un produs
să fie în stare de defect la un anumit moment „t”;
2.5.5. Indicatorul complex (integral) al
calităţii
Indicatorul complex (situat în vârful piramidei)
trebuie să exprime corespondenţa între
caracteristicile efective ale produsului şi
parametrii de identificare ai nevoii sociale
pentru care a fost creat.
Pentru produsele a căror durată de
funcţionare este sub 1 an, indicatorul
complex se calculează cu una din relaţiile:
E C r Ce
I sau I'
C r Ce E
Dacă durata de utilizare a produsului este mai
mare de 1 an, la calculul indicatorului complex al
calităţii, se va ţine cont şi de timpul „t”. În acest
caz, indicatorul complex se va determina
conform relaţiei,
n
E1 · 1 k n
t
E( t ) t 1
I
Cr Ce n
C 0 ·1 k n C1 · 1 k n
t t
t 1
E1
I
C 0 f ( t ) C1
Exemplu
Indicatorul integral pentru cele două produse:
pentru produsul analizat: