Mircea cel Bătân

Mircea cel Bătrân a

fost domnul Țării
Românești între anii 1386-
1418.

În timpul lui Mircea cel Bătrân,

Țara Românească a ajuns la
cea mai mare întindere
teritorială din istoria sa. Acest
fapt a adus cu sine și o întărire
a autorității sale, exprimată în
titulatura pompoasă (care
încludea și titlul de despot „al
țărilor lui Dobrotici”) și
în reprezentarea numismatică
 Bun organizator, Mircea a consolidat şi
desăvârşit organizarea instituţională a
statului, preocupându-se de sporirea
avuţiei ţării şi de întărirea capacităţii de
apărare. În politica externă a manifestat
abilitate politică şi diplomatică, a
întreţinut bune relaţii cu Moldova şi
Polonia şi a încheiat o alianţă
antiotomană cu Ungaria. A sprijinit lupta
antiotomană a sârbilor conduşi de
Cneazul Lazăr (1389) şi a luptat
împotriva turcilor la Rovine (1395) şi
Nicopole (1396). După 1402 s-a
implicat în luptele pentru succesiune din
Imperiul Otoman, susţinând diferiţi
candidaţi. Dar a eşuat în impunerea unui
sultan favorit şi, bătrân fiind, în 1417 s-a
văzut nevoit să plătească tribut.
 Rovine (1395)
• Baiazid a pătruns în Țara Românească prin vest, venind din Banat prin
valea Cernei, însoțit și de mulți principi sârbi.
• Mircea a hărțuit, în permanență, oastea turcilor. Înainte de Rovine s-au dat
mai multe lupte de mică amploare. Lupta principală s-a dat probabil în
locurile mlăștinoase de la Făcai, Balta-Verde, Podari, Popoveni lîngă
ruinele castrului roman Pelendava, care au constituit locul întărit unde
Mircea cel Bătrân pare să-și fi dispus arcașii. Mircea trimisese câteva
detașamente de pedestraști să hărțuiască oastea otomană pentru a-l atrage
pe Baiazid în mlaștini. Baiazid, recunoscut pentru atacurile sale pline de
elan și curaj, care nu țineau cont de piedicile puse în cale, a forțat un atac
masiv prin zona mlăștinoasă, dar cu cât se apropiau de ruine, soldații săi s-
au trezit imobilizați de adâncimea crescândă, de vegetația mlaștinii, de mâl
și nămol. Românii cunoșteau culoare înguste pe care se putea merge printre
smârcurile mlaștinii, așa că s-au retras, în timp ce otomanii au rămas
imobilizați în mlaștină.
 Insensibil la dezastrul armatei sale, în timp ce
avangarda otomană pierea în mlaștini, Baiazid
ordona restului armatei să așeze tabăra și să o
înconjoare cu palisade din pământ și copaci. După
lăsarea întunericului, trimite cavaleria spre
dealurile de peste apa Jiului, cu scopul de a-l
ataca din spate pe Mircea.
 Iscoadele lui Mircea îi aduc vestea, iar Mircea trimite, la rândul său, cavaleria
care reușește să-i atragă pe turci departe de locul luptei. În timpul nopții, românii
atacă tabăra otomană, turcii se găsesc înconjurați de o armată mult mai mică și
blocați de propriile palisade la fel cum în timpul zilei au fost blocați în mlaștini.
Românii trag cu săgeți aprinse, turcii au câteva încercări nereușite de ieșire din
mijlocul propriului lagăr și sunt cuprinși de panică. Spre dimineață, Baiazid
reușeste sa facă o breșă și să fugă lăsând pe câmpul de luptă cea mai mare
parte a oștirii. Cu o armată mult mai mică, de doar 10 000 de oameni, Mircea cel
Bătrân reușise o victorie răsunătoare pe care însă n-a putut să o fructifice.
 În 1396 Mircea, în calitate de
principe creștin vasal regelui
maghiar, participă la cruciada
anti-otomană inițiată de o parte a
capetelor încoronate și o parte a
nobilimii occidentale și condusă
teoretic de regele maghiar. După
câteva succese minore, cruciada
s-a încheiat lamentabil cu
dezastrul de la Nicopole din 25
septembrie. Oastea valahă,
formată din cavalerie ușoară,
nefiind invitată să ia parte la șarja
cavaleriei grele, se retrage fără a
intra în luptă.
 Anul următor, în 1397, pe râul Ialomița, precum și în anul 1400,
Mircea cel Bătrân zdrobește categoric două incursiuni otomane
ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania.
Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur cel Șchiop)
la Ankara în vara lui 1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca
urmare Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor.
În 1404 Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai
mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat, prin sprijin
militar, pe Musa Celebi (fiul lui Baiazid I) să devină sultan (pentru o perioadă scurtă),
după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (în 1416 pe Mustafa Celebi, frate al
lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din).
 Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415
sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea
libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată,
domnul român a fost obligat să trimită turcilor un fiu ostatic drept garanție.
Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la
ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail
I, asociat încă din 1408.