Sunteți pe pagina 1din 12

De ce 9 Mai o zi specială?

Data de 9 mai a fost aleasă ca


Zi a Europei de Consiliul
European de la Milano, din
1985, apreciindu-se că punctul
de pornire al construcţiei
Europei unite a fost declaraţia
prin care, la 9 mai 1950, Robert
Schuman, ministrul de externe
al Franţei, a propus Germaniei,
dar şi altor state europene, să
pună "bazele concrete ale unei
federaţii europene
indispensabile pentru
menţinerea păcii".
Uniunea Europeană (U.E.)
este o entitate politică,
socială şi economică,
dezvoltată în Europa, ce
este compusă din 27 state.

Este considerată a fi o
construcţie sui generis, fiind o
confederaţie. Începând cu 1
decembrie 2009, Uniunea
Europeană are personalitate
juridică internaţională.
La ce mă mai pot gândi, când spun 9 Mai?

La 9 mai 1877, Mihail


Kogălniceanu declara, în
Parlament, că suntem "în stare
de rezbel", că suntem "dezlegaţi
de legăturile noastre cu Înalta
Poartă şi prin urmare suntem
independenţi, suntem naţiune de
sine stătătoare".
România obţine independenţa în urma
participării la războiul ruso-româno-otoman
din anii 1877-1878. Conducerea armatelor
ruso-române a avut-o Carol I.
Imagini din timpul
războiului 1877-1878
În această zi se sărbătoreşte Ziua Victoriei Naţiunilor
Unite împotriva Germaniei hitleriste, respectiv sfârşitul
celui de-al Doilea Război Mondial.

S-ar putea să vă placă și