Sfinţirea zilei de sărbătoare

PR. BACIU ALEXANDRU

 IMPORTANŢA ZILEI DE SĂRBĂTOARE ÎN VIAŢA
OMULUI – HOMO FESTIVUS
 Sărbătoarea reprezintă o manifestare a
sacrului, fiind spaţiul şi timpul festiv, situându-
se „dincolo de profan şi dincoace de sacru”, în
cadrul ei împletindu-se lumescul cu divinul.

 Mircea Eliade: „experienţa sacrului” constituie

un element indispensabil în structura
conţiinţei omului.

 Plutarh (sec. II d. Hr.): „Priviţi faţa pământului.

Veţi vedea, poate, cetăţi fără ziduri, fără legi,
veţi întâlni popare care nu cunosc scrierea şi
întrebuinţarea banilor, dar un popor fără
Dumnezeu n-a întâlnit încă nimeni.
 Funcţiile sărbătorii
Din punct de vedere teologic, sărbătoarea are câteva funcţii importante pentru viaţa
noastră religioasă:
 Funcţia anamnetică- provine din faptul că sărbătoarea este destinată să întreţină de-
a lungul vremii în conştiinţa generaţiilor de credincioşi amintirea momentelor sau
faptelor memorabile şi a persoanelor sfinte, pentru ca ele să nu fie uitate.

 Funcţia latreutică şi educativă: “Sărbătoarea nu implică numai o metafizică şi o

morală, ci şi o pedagogie. S-a spus că nu viaţa este pentru şcoală, ci şcoala pentru
viaţă. Dar maximul vieţii este sărbătoarea, deci şcoala trebuie să fie pentru
sărbătoare... Din fericire, valorificarea sărbătorii în şcoală e înlesnită de două
împrejurări. Cea mai însemnată este copilul însuşi. Acesta, întrucât nu este pervertit,
e o fiinţă însetată de sărbătoare – ceea ce am văzut că este ceva plin, iar nu o simpla
zi liberă: o zi de lucru poate fi sărbătoare, iar o zi liberă poate fi negaţia sărbătorii;
copilul are o mare capacitate festivă. Copilului îi place natura, trăieşte divinul, se
dăruieşte, jubilează...” (Vasile Băncilă, Duhul sărbătorii...)

 Funcţia soteriologică- sărbătorile...momente de reculegere şi reconfortare pentru

suflet, sărbătoarea având funcţia universală de a introduce în lume fericirea, sub
orice formă
Sărbătoarea este un momen de sfinţire a
timpului...
Orice sărbătoare religioasă repetă un
eveniment sacru care a avut loc la început
şi care este readus în prezent. Participanţii
devin contemporani cu evenimentul
respectiv pentru a ajunge la acel timp
primordial, care este mereu acelaşi şi care
aparţine veşniciei. Din perspectiva creştină,
s-a vorbit despre ,,reversibilitatea timpului”
prin ceea ce am putea numi ciclicitatea
sărbătorilor, prin puterea Sfintei Liturghii
care se săvârşeşte mereu şi se va săvârşi
până la sfârşitul veacurilor.
SISTOLA ŞI DIASTOLA EUHARISTICĂ- SFINŢIREA OMULUI
ÎN ZI DE SĂRBĂTOARE.
Nicolae Cabasila :Sfânta Împărtăşanie este cea mai
mare Taină pentru că mai încolo de ea nu se mai
poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva.
Căci, de regulă, după o treaptă vine a doua, după
aceasta a treia şi apoi tot aşa până la cea din urmă.
După Sfânta Împărtăşanie însă nu mai este loc
unde să păşeşti, de aceea trebuie să te opreşti aici
şi să te gândeşti cum să faci ca să poţi păstra până
la sfârşit comoara pe care ai dobândit-o
„Contracția” (sistola) în Biserică este deci sinaxa
(adunarea) euharistică. Euharistia constituie o
Cincizecime perpetuă a Duhului menită să ne
îmbrace „cu putere de Sus”. Ea nu face decât să
repete momentul petrecut odinioară cu ucenicii
Mântuitorului, adunați împreună în foișor de frica
iudeilor, care așteptau îmbrăcarea „cu putere de
Sus” promisă de Hristos. Odată pogorât peste
aceștia Duhul în chipul limbilor de foc la momentul
Cincizecimii, vor ieși în lume propovăduind cu
îndrăznire și competență de Sus intrarea Împărăției
în lume întru taina credinței în Hristos. Este ceea ce
suntem chemați să făptuim prin dispersia
euharistică, trimiterea „sângelui” proaspăt în
organismul eclesial în urma ieșirii noastre de la
liturghie. Misiunea este deci diastola Bisericii. .
 ALTE ASPECTE CARE NE SFINŢESC ZIUA DE
SĂRBĂTOARE
1. Momentele de taină din sânul familiei
Pr. Schmemann: Ce este fericirea? Fiecare oră, fiecare cafea de dimineaţă pe
care o savurez împreună cu L., două trei ore de linişte seara. Nici o discuţie
«specială». Totul este limpede şi, de aceea, atât de bine! Dacă am încerca
să definim esenţa acestei fericiri, am face-o în moduri diferite; am putea
chiar să ne certăm! Cuvintele mele i s-ar părea nepotrivite şi viceversa.
Neînţelegere! Şi fericirea noastră ar păli. Cu cât ne apropiem mai mult de
esenţa unui lucru, cu atât avem mai puţină nevoie de cuvinte.
2. Lectura duhovnicească
 Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei : Iar când te
vezi slăbind în rugăciune, foloseşte o
carte, şi, luând aminte la citir, primeşte
cunoştinţa. Nu trece peste cuvinte grăbit.
Descoasă-le cu cugetarea şi adună-le în
vistieria minţii. Pe urmă gândeşte-te la
cele citite, ca să ţi se îndulcească
cugetarea din înţelegere şi să-ţi rămână
neuitate cele citite. Prin aceasta ţi se va
aprinde inima de cugetările
duhovniceşti...Ia în inima ta cuvintele
evanghelice şi poveţele Fericiţilor Părinţi,
cercetează vieţile lorca să poţi cugeta la
ele în timpul nopţii. În felul acesta, când Bate în porţile Scripturilor cu
cugetarea ţi se va osteni de rugăciune, o mâinile virtuţilor (Evagrie
vei reînnoi prin citire şi gândire la cuvintele Ponticul)
dumnezeieşti, şi o vei face şi mai
sârguincioasă la rugăciune
ORGANIZAREA UNOR ACTIVITĂŢI DUHOVNICEŞTI (SERI
CATEHETICE, CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI, VIZIONAREA UNOR
FILME DUHOVNICEŞTI SAU CU UN MESAJ MORAL ETC. )
 Organizarea de
întâlniri periodice cu
tinerii parohiei ajută
la conştientizarea lor
ca mădulare ale
Bisericii lui Hristos şi
la descoperirea că
un tânăr poate fi, pe
de o parte, integrat
în viaţa Bisericii şi,
pe de altă parte, în
Biserică are
posibilitatea de a trăi
entuziasmul,
bucuria, libertatea
specifice vârstei.
 Bibliografie:
 Sf. Grigorie Palama, Despre împărtăşirea dumnezeiască, cap. 7 în Filocalia românească, vol. VII,.
 Paul P. Drogeanu, Practica fericirii: Fragmente despre sărbătoresc, Editura Eminescu, 1985,
 Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu, Istoria şi filosofia religiilor antice, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2000.
 Pr. Prof. C. Galeriu, Sensul religios-creştin al sărbătorii Ziua Domnului în Vechiul şi Noul
Testament, în “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIII (1977), nr. 7-9.
 Pr. Prof. dr. Ene Branişte, Liturgica generală, ediţia a IV-a, editura Partener, Galaţi, 2008.
 Vasile Băncilă, Duhul sărbătorii, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996,
 Paul Evdochimov, Arta icoanei – o teologie a frumuseţii, editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 118.
 Pr. Prof. Dr. N. Achimescu, Timp şi eternitate – o abordare fenomenologică, în „Teologie şi Viaţă”,
seria nouă, anul (XIV) 2004, nr. 1-5, p. 200.
 Pr. Al. Schmemann, Liturghie şi viaţă, editura Erota, Iaşi, 2001, p. 5.
 Jean-Claude Larchet, Acesta este Trupul Meu..., Editura Sofia, Bucureşti, 2006, p.76.
 Nicolae Cabasila, Viaţa în Hristos, trad., studiu intriductiv şi note de pr. prof. dr. Teodor Bodogae,
Editura IBMBOR, 1989p.107.
 http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/cu-pace-sa-iesim-ce-inseamna-misiunea-bisericii.
 Biografia unui destin misionar - jurnalul Parintelui Alexander Schmemann, Editura Reîntregirea,
Alba-Iulia, p. 53.
 Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei, Cuvinte despre ostenelile vieţii călugăreşti, în Filocalia
românească, vol. VII, Editura Humanitas, 2005, p. 63,64.
 Pr. prof. D. Stăniloae, Sublimitatea preoţiei şi îndatoririle preotului, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 5-
6 / 1957, p. 311.