Sunteți pe pagina 1din 14

Cultivarea celulelor vegetale la scara industriala

Caracterizarea bioreactoarelor

1. Bioreactorul discontinuu
• Se caracterizează prin amestecarea ideală a mediului de cultură şi prin operarea în
şarje.
• Se încarcă componentele mediului, iar după un anumit timp determinat, se descarcă
mediul ce conţine produşii de biosinteză.
2. Bioreactorul continuu
• Se adaugă continuu în reactor un volum determinat de mediu proaspăt
• Se elimină continuu un volum egal de biomasă, astfel încât volumul biomasei din
bioreactor să rămână constant.
• Se prelungeşte indefinit faza de creştere exponenţială.
• Trebuie avută în vedere menţinerea cantităţii de biomasă la valorile optime.
Chemostatul- este un fermentator în care rata de creştere a celulelor aflate în cultură şi
densitatea celulară rămân constante, datorită introducerii unui nutrient limitator al
creşterii (într-o rată fixă).
• Tehnica cultivării constă în reglarea concentraţiei biomasei, prin intermediul
concentraţiei substratului (care este limitativ).
Turbidistatul este un fermentator, în care rata de creştere este aproape de maxim,
procesele sunt reglate de condiţiile nutriţionale, precum şi de capacităţile metabolice
ale celulelor. Densitatea celulelor este monitorizată cu ajutorul unui detector
fotoelectric de densitate.

• Măsurarea densităţii celulare este realizată prin intermediul densităţii optice


(turbidităţii) şi se reglează prin modificarea debitelor de alimentare (evacuare), deci a
diluţiei.
• Tubidistatul oferă posibilitatea urmăririi comportării culturii în prezenţa unui exces de
nutrienţi.
• Operarea la diluţii apropiate de diluţia critică permite maximizarea productivităţii.
a. recipient de cultivare
b, compresor cu ventil reglabil
c. recipient pentru umiditatea aerului
d. filtru de sterilizare a aerului
e. recipient de distribuţie a soluţiei nutritive
f. filtru pentru sterilizarea soluţiei nutritive
g. rezervor pentru soluţia nutritivă
h. vas pentru colectarea probelor
Bioreactoare cu agitare mecanică
Circulaţia lichidului în bioreactor cu agitare mecanică cu agitator tip elice (stânga)
şi turbină deschisă (dreapta)
Bioreactoare cu aer comprimat

1. Bioreactoare tip coloană cu bule


• Nu există sistem de agitare mecanică
• Agitarea se face prin barbotare de aer (consumă energie mai puţină).
• Sunt mai ieftin de realizat
• Transferul de masă şi energie satisfăcător.
2. Bioreactoare air-lift
• Sunt preferate pentru culturile de celule vegetale, animale, celule
imobilizate.
• Aerul este introdus la partea inferioară printr-un barbotor, urcă la partea
superioară, iar amestecarea se realizează înspre margini.
• Se poate interpune un cilindru în mijloc, iar barbotorul împinge aerul spre
cele două margini amestecând mediul, sau se poate introduce aerul doar
dintr-o parte, iar mediul cade spre cealaltă parte.
Bioreactor tip coloană cu bule
Bioreactoare air lift (a,b-cu o singură regiune aerată, c-cu circulaţie externă)
Metaboliţi secundari produşi în suspensii celulare

Compus Specie Utilizare

Antrachinone Morinda citrifolia Coloranţi

Cafeina Cofea arabica Cardiotonic

Shikonina Lithospermum erythrorhizon Colorant

Triptolide Tripterygium wilfordii Compus antitumoral

Hipericina Hypericum perforatum Antidepresiv


Compuşi antitumorali de origine vegetală obţinuţi prin metode biotehnologice

Specia Familia Compus Clasa

Camptotheca Nyssaceae Camptothecin Alcaloid


acuminata
Catharanthus Apocynaceae Vinblastina, Alcaloizi indolici
roseus vincristina
Cephalotaxus Cephalotaxaceae Cephalotaxina Alcaloid
harringtonia
Juniperus Cupressaceae Podophyllotoxina Lignan
chinensia
Linum album Linaceae Podophyllotoxina Lignan

Podophyllum Berberidaceae Podophyllotoxina Lignan


peltatum

Taxus brevifolia Taxaceae Paclitaxel Diterpene


Compuşi anti Alzheimer de origine vegetală obţinuţi prin metode biotehnologice

Specia Compusul
Aloe vera Steroli, lignină, saponine
Brassica nigra Steroli, acidul sinapic, sinapina
Nerium oleander Polizaharide, glicozide cardiotonice
Piper nigrum Alcaloid- piperina
Ruta graveolens Rutin
Ginkgo biloba Ginkgolide ( diterpene)
Zingiber officinale Uleiuri eterice
Avantajele valorificării metaboliţilor secundari prin metode biotehnologice

1. Metaboliţii utili pot fi obţinuţi în condiţii controlate de mediu, în flux continuu, indiferent
de factorii climatici sau de însuşirile solului.
2. Culturile celulare sunt necontaminate cu microbi sau insecte.
3. Celulele oricărei plante, tropicale sau alpine, pot fi uşor multiplicate în scopul producerii
metaboliţilor specifici.
4. Controlul automat al creşterii celulare şi reglarea proceselor metabolice contribuie la
reducerea costului forţei de muncă.
5. Ciclurile biosintetice ale culturilor celulare în bioreactoare sunt mult mai rapide decât
cele ale plantei în condiţii naturale..De exemplu, în cazul shikoninei, un ciclu de producţie
în bioreactoare durează câteva săptămâni, în timp ce numai plantele în vârstă de 5 ani
sunt recomandate pentru extracţia produsului farmaceutic.
6. Prin selecţie clonală şi mutageneză se pot izola linii celulare care sintetizează
metaboliţi secundari în cantităţi mai mari, decât cele prezente în organele specializate ale
plantei intacte.
7. Culturile celulare în suspensie pot fi utilizate şi pentru biotransformarea unor
substraturi pentru obţinerea unor compuşi noi.
Etapele procesului biotehnologic de obţinere a metaboliţilor secundari

1. Testarea şi selecţia unor plante iniţiale caracterizate prin capacitate crescută de


acumulare a compusului natural dorit.
2. Stabilirea culturilor de calus de la plantele donor selectate.
3. Analize chimice pentru stabilirea concentraţiei produsului natural în culturile de calus.
4. Stabilirea de culturi celulare în suspensie.
5. Analize chimice la nivelul liniilor celulare în suspensie.
6. Selecţia de linii celulare înalt producătoare prin clonări unicelulare ca rezultat al
variabilităţii somaclonale sau al unor tratamente mutagene.
7. Obţinerea de linii celulare înalt producătoare stabile în bioreactor.
8. Ameliorarea producerii de metaboliţi secundari prin optimizarea parametrilor de
cultură fizici şi chimici.
Criteriile biosintezei metaboliţilor secundari la scară industrială

1. Rata creşterii celulare şi a biosintezei trebuie să fie suficient de ridicată pentru a se


obţine o cantitate semnificativă de produs final într-o perioadă de timp.
2. Culturile trebuie să fie stabile genetic pentru a produce cantităţi ridicate de metaboliţi
secundari în mod constant.
3. Metaboliţii să se acumuleze în celule fără a fi catabolizaţi rapid sau, preferabil, să fie
eliberaţi în mediu lichid.
4. Preţul producţiei, incluzând costul mediului de cultură, precursorii şi extracţia chimică,
să fie suficient de scăzut pentru a fi rentabil.