Studenti:

Băjenaru Valentina
Dumitru Izabela
Dobre Ana-Maria
Nicolae Titulescu s-a născut pe 4 martie 1882, la Craiova și a
decedat pe 17 martie 1941, la Cannes, a fost un diplomat, jurist,
profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al
afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii
Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

Motto: „Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul

de a croi pentru România un loc în viaţa lumii,
apărându-I, totodată, interesele naţionale” – Nicolae
Titulescu
Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion
Titulescu, în Titulești, Olt. Ion Titulescu era descendent al unei familii de moșneni și fiul
protopopului Nicolae Economu. A îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele
Înaltei Curții, deputat în Parlament sub guvernul Ion Brătianu. Între 1893-1900 urmează cursurile
Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de onoare la
examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile Facultății de
Drept.
În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în
1907 se mută în București. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în anul
1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take
Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. După primul discurs ținut în
Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take
Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna
românească și acest talent este al nostru”, cinci ani mai târziu devine membru
al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.
Încă din perioada neutralității, Nicolae
Titulescu susține ideea Unirii
Transilvaniei cu România, într-un
discurs rostit la Ploiești și intitulat
„Inima României”, el declara:
„România nu poate fi întreagă fără
Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a
ocrotit copilăria, e școala care i-a
făurit neamul, e farmecul care i-a
susținut viața…Ardealul nu e numai
inima României politice, priviți
harta: Ardealul e inima României
geografice”
În vara anului 1918, împreună cu alte
personalități române (Take Ionescu,
Octavian Goga, Traian Vuia,
Constantin Mille) înființează la Paris
Comitetul Național Român, cu scopul
de a propaga în opinia publică
internațională dreptul poporului român
la unitatea națională, comitet
recunoscut oficial de guvernele
puterilor aliate ca organ plenipotențiar
al națiunii române.
În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru
al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o
contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere
românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de
Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din
1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a
combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea
efectuării reformei respective de către București.
Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al
României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două
ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații
internaționale. În această calitate a militat contra
revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor
stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună
vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea
suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile
internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea
agresiunii.
Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de
ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și
prea marea încredere arătată liderilor bolșevici.
Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice
europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a
fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică
românească a vremii.
Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe
problemele majore, fundamentale, ale politicii
externe a României. După instaurarea nazismului
în Germania, dându-și seama de pericolul pe
care-l reprezenta acesta pentru România (ca și
pentru alte state europene), Titulescu a depus o
vie activitate în direcția întăririi colaborării
internaționale, în interesul păcii și securității
europene.
Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României,
convențiile:
- împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii
Înțelegeri;
- pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză
împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);
În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor
cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe,
îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se
exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae
Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și
articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând
pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes,
Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la
data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost
aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul
Nicolae” din Șcheii Brașovului.
O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de
Nicolae Titulescu: „Întreagă politică externă pe care am
urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti
războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel
încât războiul să devină imposibil”.
One of the first-rate personalities that Romania has given, Titulescu was a man dedicated to
his country in spite of hostility, political isolation, providing a fantastic universe of ideas and
political action that often exceeded the boundaries of reality . A skilled speaker, a perfect
character and an international diplomat, Titulescu was a man of peace, who fought for cordial
relations with neighbors.
For all his exceptional achievements, Titulescu remained a worthy model for successive
generations, and a landmark of Romania in international diplomacy, being considered by
many historians to be the most important international personality in the interwar period .
 Bibliografie

• Oprea M. Ion, „Nicolae Titulescu”, Editura Științifică, București, 1966

• Macovescu George (coord.), „Nicolae Titulescu- Docmumente
Diplomatice”, Editura Politică, București, 1967
• Grecescu Ion, „Nicolae Titulescu”, București, Editura Politică , 1980
• Buzatu Gheorghe (coord), „Titulescu și strategia păcii”, Editura Junimea,
Iași, 1982
• Idem, Nicolae Titulescu - „Concepția juridică și diplomatică”, Scrisul
Românesc, Craiova, 1982
• Păunescu Emil, Potra George, „Nicolae Titulescu-Nicolae Raicoviceanu,
Mărturiile unui prietenii”, Fundația Europeană Titulescu, București, 2003
• „Pro și Contra Titulescu”, ediția a II-a revăzută și adăugită. Ediție
îngrijită, selecție, cuvânt înainte și postfață, note biografice, adnotări și
explicații, indice de George G Potra. 3 volume, Fundația Europeană
Titulescu, 2003