Influenţe biologice ale câmpului

electromagnetic

Mituri şi adevăr

Petre OGRUŢAN, oct. 2012

Telefonul mobil
 Istoricul problemei şi studii
O statistică oficială arată că în România există acum 234 de telefoane la mia de locuitori.
Telefonul mobil şi staţiile fixe de deservire montate pe blocuri stârnesc îngrijorarea în
rândul populaţiei. Din ce în ce mai multă lume caută răspunsuri la întrebări legate de
efectele radiaţiei electromagnetice asupra sănătăţii fizice şi psihice a individului.
Un raport oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (World Health Organization, WHO)
arată că există pe piaţă un număr foarte mare de telefoane mobile şi staţii fixe care
deservesc telefonia mobilă. Telefoanele mobile emit puteri între 0,2W şi 3W iar staţiile
fixe până la 100W în gama de frecvenţe 800-1800MHz. Energia electromagnetică este
absorbită în corpul uman şi produce căldură, dar sistemul de autoreglare al corpului
menţine temperatura constantă. WHO a urmărit cercetările asupra efectelor undelor
electromagnetice şi menţionează în raport că nu s-a pus în evidenţă vreo legătură între
expunerea prin folosirea telefoanelor mobile şi cancer. Se studiază în continuare în această
direcţie, dar şi în altele cum ar fi schimbări în activitatea cerebrală, timpi de reacţie etc.
Totuşi cercetările nu sunt finalizate şi este prematur să se tragă vreo concluzie, aşa încât
WHO recomandă utilizarea cu precauţie a telefoanelor mobile mai ales de către copii,
scurtarea convorbirilor, utilizarea sistemelor ‘hands free” etc. Pentru staţiile fixe trebuie
luate măsuri de limitare a accesului în apropierea antenei unde energia radiată este mare.
 Istoricul problemei şi studii
În lucrarea (1) se arată rezultatele unui studiu pe 550 mii de persoane în
Danemarca care a urmărit incidenţa cazurilor de cancer şi nu a pus în evidenţă
o incidenţă mărită la utilizatorii de telefoane mobile. În general nu s-a remarcat
o creştere a numărului de cazuri de cancer în lume în ultimii zece ani în lume,
perioadă în care numărul de telefoane mobile şi staţii fixe a crescut foarte
mult, ceea ce este deja o dovadă statistică serioasă a faptului că radiaţia
electromagnetică nu provoacă cancer. S-au pus totuşi în evidenţă efecte
biologice (altele decât încălzirea) la culturi de celule (creşteri) sau la
nevertebrate (mărirea fertilităţii) aşa că studiile pot continua şi se recomandă
creşterea eşantioanelor de populaţie pe care se fac testele.
Raportul publicat în Olanda şi preluat de WHO (2) confirmă rezultatele WHO dar
atrage atenţia asupra folosirii telefoanelor mobile în traficul auto.
(1) A. AlOrainy, 2003, “Recent Research on Mobile Phones Effects”, Proceedings
of the International Conference on Non Ionizing Radiation at UNITEN, ICNIR
2003
(2) Health Council of the Netherlands, 2006, “Mobile phones; an evaluation of
health effects”, 2006
 Istoricul problemei şi studii
În lucrarea (3) se prezintă un raport al situaţiei în Australia unde în cadrul unui
program vast de cercetare s-au monitorizat nivelele de radiaţii în jurul a 60 de
staţii fixe pentru a compara nivelele radiate cu nivelele admise. O linie
telefonică a fost pusă la dispoziţia populaţiei pentru a reclama efectele radiaţiei
şi s-au înregistrat un număr foarte mic de reclamaţii.
O ramură specială a cercetărilor are ca obiect studiul radiaţiilor electromagnetice
asupra copiilor (4) care au un organism mai fragil şi care folosesc altfel
telefoanele mobile- schimbă des operatorul, folosesc cartele reîncărcabile etc.
Se propun studii asupra sistemului nervos şi mai ales asupra creierului,
motivul fiind acela că în timpul convorbirii telefonul este apropiat de creier. Se
propun şi studii asupra sistemului imunologic care se dezvoltă în perioada
copilăriei. Studiile se pot efectua pe voluntari sau pe culturi de celule umane.
(3) R. Colin, 2006, “Summary of National Activities”, Australian Radiation
Protection and Nuclear Safety Agency ARPANSA, 2006
(4) www.who.int/peh-emf/research/children/en/ Children’s EMF (Electromagnetic
Fields) Research Agenda
La Braşov, spitalul de pediatrie
 SAR- definiţie şi limite admise
SAR- Specific Absorption Rate
SAR este măsura ratei de absorbţie a energiei de către corpul uman supus la energia de
radiofrecvenţă RF.
SAR este definită ca puterea absorbită de masa de ţesut, iar unitatea de măsură este W/kg.
De regulă SAR se referă la o cantitate mai mică de ţesut care se specifică şi care poate fi 1
sau 10g.
Limite admise
FCC permite un nivel maxim de 1,6W/kg (1g ţesut)
În CE standardul IEC 62209-1 permite 2W/kg (10g ţesut) pentru telefoane iar în medicină, la
Magnetic Resonance Imaging se permit valori mai mari (10W/kg), funcţie de tipul şi
durata scanării.
Calculul SAR oferit
pe site-uri de
producătorii de
telefoane
exemplu- NOKIA
 Punctul de vedere media
În San Francisco o iniţiativă
legislativă locală a cerut
producătorilor să inscripţioneze pe
telefoane un mesaj de avertizare,
ca şi pe pachetele de ţigări.
Iniţiativa a eşuat.
Măsurarea SAR realizată la Universitatea din Zurich

Institute of Pharmacology and Toxicology - Chronobiology and Sleep

Research
Modelarea SAR

Distribuţia energiei absorbite, modelarea în programe

specializate cu analiza 3D
Echipamente de măsurare SAR

TDK Specific Absorption

Rate Test System
(SAR-TS)
Încălzirea corpului
Măsurarea pe manechine
(phantom)
Absorbante
 Absorbante

Raportul publicat în Olanda (1) afirmă că nu există absorbante care să aibă efect asupra
cîmpului electromagnetic.
Oliver et al. (2) tested 9 different small adhesive radiation shields, which were claimed to
reduce the SAR. No reduction in SAR was measured with any of the shields tested. Nor
did the shields change the location of the peak SAR in the phantom.
(1) Health Council of the Netherlands, 2006, “Mobile phones; an evaluation of health
effects”, 2006
(2) Oliver JP, Chou CK, Balzano Q. Testing the effectiveness of small radiation shields for
mobile phones. Bioelectromagnetics 2003;24:66-9.
Câmpuri electromagnetice ale liniilor de
înaltă tensiune
 Istoricul problemei
În 1979 epidemiologul Nancy Wertheimer şi fizicianul Ed Lepper au
publicat o lucrare în care au afirmat că în zonele locuite aproape de
liniile electrice de înaltă tensiune incidenţa leucemiei este mai mare.
Ziaristul Paul Brodeur a transformat raportul într-o ştire senzaţională în
New Yorker apoi a publicat o carte numită Curenţii Morţii în 1989. În
1990 presiunea cetăţenilor îngrijoraţi a impus intervenţia consilierului
pentru ştiinţă a Casei Albe Allan Bromley, care a iniţiat un şir de
cercetări ştiinţifice amănunţite. Paul Brodeur publică o nouă carte,
Marea conspiraţie a liniilor electrice, în care îl acuză pe Bromley de
tergiversarea publicării unui răspuns oficial al autorităţilor.
 Istoricul problemei
În 1994 a fost încheiat un prim studiu pe 223000 de muncitori în domeniul
liniilor electrice care nu a găsit nicio creştere a riscului de cancer. Un
studiu similar în SUA a pus în evidenţă o rată a cancerului chiar mai
scăzută la muncitorii electricieni, ceea ce se datorează faptului că
aceştia, având venituri bune se pot hrăni sănătos şi beneficiază de
asistenţă sanitară.
În 1995 Societatea Americană de Fizică din SUA afirmă că relaţia între
cancer şi liniile de înaltă tensiune nu au fost confirmate ştiinţific, ceea
ce a reprezentat o primă luare de poziţie unitară a comunităţii ştiinţifice
în problema liniilor de înaltă tensiune. În 1996 Academia Naţională de
Ştiinţe din SUA a publicat raportul Stevens cu aceeaşi concluzie.
 Istoricul problemei

În 1997 Institutul Naţional de Cancer al SUA a anunţat concluziile unui

studiu complet realizat de medici pe un număr foarte mare de subiecţi
şi care a fost publicat în New England Journal of Medicine, care pe
lângă faptul că nu a găsit nicio legătură între cancer şi liniile electrice
deplânge sumele de bani cheltuite inutil în cei 18 ani de cercetări în
această direcţie. Un studiu canadian efectuat în 5 provincii din Canada,
publicat în 1999 confirmă rezultatele studiilor americane.
 Ce spune WHO
Pe pagina WHO (World Health Organization), este publicat rezultatul
unui studiu din 2001 al IARC (International Agency for Research on
Cancer) care clasifică factorii de risc în carcinogeni (tutunul, radiaţiile
ionizante), probabil carcinogeni (radiaţia UV, lămpile de bronzare) şi
posibil carcinogeni (cafeaua). Câmpul electromagnetic de joasă
frecvenţă este clasificat la posibil carginogen, alături de cafea, cu
menţiunea că un astfel de lucru este credibil.
Robert Park interpretează diferenţa de nuanţă între sigur, probabil şi
posibil astfel: dacă auzi că un câine se plimbă într-o piaţă nu te
îndoieşti, dacă auzi că un leu se plimbă prin piaţă este probabil
adevărat, dar ai vrea dovezi, de exemplu o ştire despre evadarea unui
leu de la Zoo, iar dacă auzi că un stegozaur se plimbă prin piaţă este
posibil, dar crezi totuşi că cel care povesteşte a făcut o confuzie.
 Măsurări în Braşov
Valori maxime de câmp

La 200m de 14
12
linii 10
8
6
4
2
0
1
25
49
73
97
121
145
169
193
217
241
265
289
313
337
361
385
Valori m axim e de câm p

800
La 20m de 600
linii 400
200
0
1
30
59
88
117
146
175
204
233
262
291
320
349
378

V a lo ri m a xim e de c âm p

500
400
300
Într-un 200

apartament 100
0
1
60
119
178
237
296
355
414
473
532
591
650
709
768
 Concluzii - linii de înaltă tensiune
Valoarea câmpului electric măsurată în apropierea liniilor de înaltă tensiune şi a
staţiilor de transformare este mult sub valorile admisibile, astfel sub un stâlp
de înaltă tensiune valoarea maximă este 546,19V/m, cu puţin mai mare de
10% din valoarea admisibilă (5kV/m). La fel stau lucrurile şi în apropierea
unei staţii de transformare. Un studiu mai complex [3], realizat chiar în
interiorul unei staţii de transformare arată că valorile câmpului electric
depăşesc valorile admise doar în imediata apropiere a barelor de înaltă
tensiune, în staţia de 400kV atingând 22kV/m iar în cea de 220kV doar
11,7kV/m. Valoarea câmpului descreşte rapid cu distanţa.
O altă comparaţie arată că sub un stâlp de înaltă tensiune valoarea câmpului
este cu ceva mai mare decât într-un apartament unde tensiunile nu sunt aşa
mari dar reţeaua de fire care trece prin pereţi (prin aproape toţi pereţii unei
camere) radiază un câmp electric important. Evident că într-un apartament la
parter câmpul electric este redus la jumătate iar într-o casă a fost măsurat şi
atinge valori de 2-5V/m.
 Neuronul

Corpul principal al neuronului- soma se conectează în exterior prin dendrite 1 cu structură ramificată care formează un
arbore. Nucleul neuronului 2 se află în soma. În interior neuronul conţine fluid intracelular iar în exterior se află
lichid extracelular. Membrana 3 delimitează neuronul. Este interesant de remarcat că membrana, cu grosimea de
50-500 nm rezistă la câmpuri aplicate de până la 100kV/cm, valoare comparabilă cu tensiunea de străpungere a
SiO2 în tranzistorii MOS. Când neuronul este excitat cu un nivel mai mare decât un anumit potenţial numit
potenţial de acţiune se transmite un semnal de-a lungul axonului 6. Axonul începe cu o umflătură 5 şi se termină cu
un filament 8 care se conectează cu dendritele altui neuron cu o conexiune denumită sinapsă. Recepţia semnalului
este cumulativă, potenţialul fiecărui impuls se adaugă la potenţialul impulsurilor anterioare. Semnalele sunt
recepţionate şi prelucrate aditiv în soma.
Semnalul electric este generat de diferenţa potenţialelor de o parte şi de alta a membranei datorate concentraţiei ionice a
elementelor chimice (potasiu, sodiu şi clor). Diferenţa de potenţial este exprimată de relaţia:
k  T N in
Vt  
qundeNNin
ext şi Next sunt concentraţiile ionice în interior respectiv exterior, k este constanta lui Boltzmann, T
temperatura absolută şi q constanta de încărcare ionică.
Axonul poate fi privit ca o linie de transmisie electrică. Rezistenţa electrică a axonului este mare, dar axonul este învelit
într-o teacă de mielină 4 care îmbunătăţeşte performanţa transmisiei. Din loc în loc teaca de mielină este întreruptă
7 formând nodurile Ranvier care se comportă ca amplificatoare de semnal.
 Simularea axonului realizată de
NEUROCAL
În (nec.cwru.edu - Neural Engineering, 2004,
Case Western Reserve University, 2004 ) se
descrie un software realizat în MATLAB
utilizat la simularea comportării neuronului.
Se pot defini stimuli intracelulari sau
extracelulari, iar în simulare se ţine cont de
temperatura absolută. Au fost definite modele
pentru axon cu teacă de mielină şi fără teacă.
Modelele definite sunt precise şi reflectă cu
mare acurateţe comportarea axonului.
 Simularea SPICE a neuronului
L D
1
Linie de
transmisie T1
V1

C R1 C1
V2

Sursa de tensiune V1 simulează un stimul repetitiv de formă dreptunghiulară, cu amplitudinea de

ordinul potenţialului celulei, zeci de mV, perioada 10ms şi care stă în 0 un timp de 8 ms (factor
de umplere 20%). Sursa de tensiune V2 simulează perturbaţia care este un semnal tipic GSM.
Rezistenţa de sarcină R1 simulează terminaţia axonului – filamentul. Pentru a se putea interpreta
rezultatele cât mai corect s-a simulat receptorul situat în neuronul următor care recepţionează
cumulativ printr-un circuit de maxim realizat cu dioda D1 şi condensatorul C1. A apărut aici o
problemă tehnică, şi anume faptul că o diodă are o tensiune de prag la conducţie directă
comparabilă cu amplitudinea semnalului de intrare şi însumarea nu este corectă. De aceea în
modelul diodei s-a modificat curentul de saturaţie Is ceea ce a micşorat tensiunea de prag.
 Simularea SPICE a neuronului
Rezultatul simulării fără Semnalul util de
intrare în neuron
perturbaţii Semnalul de
iesire
cumulat

Semnalul
de ieşire

Rezultatul simulării cu
perturbaţia introdusă de un Perturbaţia introdusă de
telefon GSM care apelează semnalul GSM
 Concluziile simulării SPICE
Ideea acestui studiu a pornit de la un articol din România Liberă cu titlul “Cernobâlul de pe
bloc” care exagerează efectele radiaţiei electromagnetice generate de telefoanele mobile
şi staţiile fixe. Studiile citate în această lucrare arată că nu există dovezi în ceea ce
priveşte efectul mutagen al radiaţiei electromagnetice, dar cercetările continuă. Efecte
negative dovedite sunt doar cele referitoare la scăderea atenţiei în traficul auto.
Modelul de transmisie prin axon propus confirmă faptul că un semnal GSM cu amplitudinea
de 10% din semnalul util nu are efecte vizibile asupra transferului datelor. Dacă se
notează din simulare tensiunea cumulată pe neuronul receptor (pe condensatorul de
însumare) rezultă o tensiune de 12,44mV în cazul neperturbat şi 12,81mV în cazul
perturbat, ceea ce înseamnă o diferenţă de 3%, deci transmisia a micşorat perturbaţia.