Sfânta Tradiție- între contestarea

sectară și învățătura ortodoxă

Cuprins
I. Preliminarii
II. Obiecții ale protestanților și
neoprotestanților cu privire la Sfânta
Tradiție și demontarea lor
III. Sfânta Tradiție- Perspectiva ortodoxă
a) Referiri biblice
b) Referiri patristice
 Valoarea Sfintei Tradiții (în loc de
concluzii)
 Preliminarii
 În secolul XVI protestantismul, prin Martin Luther, a proclamat
principiul „Sola Scriptura” considerând Biblia singurul izvor de
învăţătură, suficient pentru mântuirea omului.
Protestantismul a apărut ca o reacție la abaterile romano-
catolicilor:

Romano-catolicii absolutizau rolul ierarhiei şi în mod special rolul papei,

iar protestanţii au respins în general preoţia sacramentală.
romano-catolicii au exagerat cultul Maicii Domnului, iar protestanţii l-au
eliminat de tot, precum şi cultul sfinţilor.
Biserica Romano-Catolică a raţionalizat Tainele, iar protestanţii le-au
înlăturat sau le-au considerat doar simboluri.
Obiecții ale protestanților și neoprotestanților cu privire la
Sfânta Tradiție și demontarea lor
 Sfânta Tradiție este scoasă de secte în afara Bisericii, ea neputând fi
luată în calcul în interpretarea Sfintei Scripturi= o consideră doar
o sumă de datini dăunătoare și impregnate cu elemente
profane ori păgâne și, de aceea, nu poate fi numită „Sfântă”

Cu toate că, astăzi, mișcările sectare dispun de impunătoare case de

adunare, cărți de rugăciune, cursuri ample de lecturi biblice,
cateheze tematice, reviste de propagandă, acces la mass-media, site-
uri de internet, cântări pioase, chiar rânduieli de cult, cum ar fi cele
la botez, cununie și înmormântare, toate acestea bazându-se pe o anumită
„tradiție” specifică fiecărei secte. 
1. Tradiția nu poate fi o normă de
credință, ci ea este doar „datina voastră
pe care singuri ați dat-o” (Marcu 7, 13).

Acest text invocat de sectanți

în respingerea Sfintei Tradiții
se referă la unele tradiții
iudaice

Erau de multe ori produsul sectelor iudaice

2. Sfânta Scriptură este completă și nu are
nevoie de Sfânta Tradiție, deoarece în Sfânta
Scriptură se cuprinde tot ceea ce este necesar
pentru mântuirea omului: „Am găsit și eu cu cale,
preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu
de-amănuntul de la început, să ți le scriu pe rând,
ca să te încredințezi despre temeinicia învățăturii
pe care ai primit-o” (Luca 1, 3-4) Sau „Cuvântul
cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele
ce a început Iisus a face și a învăța” (Fapte 1, 1).

„Deci și alte multe minuni a

făcut Iisus înaintea
ucenicilor Săi, care nu sunt
scrise în cartea aceasta”
(Ioan 20, 30)
3. În activitatea Sa, Iisus Hristos ne îndeamnă la
citirea și respectarea Sfintei Scripturi, nu a Sfintei
Tradiții:
„Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind
Scripturile,
nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12, 24)

Mântuitorul Hristos ceartă și mustră pe cei care nu

știau și nu respectau Sfânta Scriptură aflată în uz pe
timpul Său pământesc, adică Legea Vechiului
Testament, condamnând pe fariseii care falsificau
învățăturile cele vechi, pentru că Vechiul Testament
vorbește despre Mesia, anunță venirea Lui în lume și
anticipează noua viață în Hristos.
4. Însuși Sfântul Pavel a interzis Sfânta
Tradiție: „Să nu treceți peste ceea ce e scris,
ca să nu vă făliți unul cu altul împotriva
celuilalt” (I Corinteni 4, 6).

În acest text, Sfântul Apostol

Pavel, Apostolul neamurilor,
combate diferitele partide
religioase din acea perioadă
care își disputau întâietatea
între Pavel și Apollo,
„Tradiția însăși nu înseamnă
altceva decât înțelegerea
cuvântului lui Dumnezeu ca
sursă inepuizabilă a Vieții, iar
nu ca interpretare a unor
formulări și deducții”(Pr. Prof.
Ilie Moldovan).

scoțând în evidență faptul că

acest conflict este străin de
tradiția creștină și de viața
în Hristos.
 5. Este interzis, prin pedepse, a schimba, a
înlătura ceva sau a adăuga la Sfînta Scriptură
vreo altă învăţătură necuprinsă în ea : «Chiar
dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă
Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o, să fie
anatema !... Dacă vă propovăduieşte cineva altceva
decît aţi primit - să fie anatema» (Gal. 1, 8-9)

Sfânta Tradiție nu are

„Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi
rolul de a schimba, de a predaniile…” (II Tesaloniceni 2,
scoate sau de a adăuga 15)
ceva la Sfânta Scriptură,
ci ea are rolul de a face
înțeleasă Sfânta
Scriptură oamenilor.
6. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de învățăturile
omenești, înșelătoare, distincte de cele
dumnezeiești: „Luați aminte să nu vă fure cineva
mințile cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din
predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale
lumii și nu după Hristos” (Coloseni 2, 8).
Gnosticism („gnosis”-cunoaștere
)= se caracterizează printr-un
Sfântul Pavel combate sincretism religios (elemente
aici filosofia iudaice, babiloniene, egiptene,
gnosticilor și grecești ș.a.)
neoplatonicienilor,
nicidecum învățătura
creștină și viața
hristică cuprinse în
Sfânta Tradiție!
7. Învățăturile cuprinse în Sfânta Scriptură sunt singurele care au
valoare, pe când cele din Sfânta Tradiție nu au nici o valoare, în
acest sens aducând ca argument textul scripturistic: „Și aceștia
erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit
cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile,
dacă ele sunt așa” (Fapte 17, 11)

Acest text este rupt din „Tradiția e revelația și experiența

context! Aici se face o
comparație între iudeii care
creștină în întregimea ei”(Pr. Ilarion
au crezut în cuvintele Felea)
(explicațiile) lui Pavel și
cei care n-au crezut
(Bereea și Tesalonic). Nu
este atacată Sfânta
Tradiție. Adâncirea
sensului Sfintei Scripturi
ține de Sfânta Tradiție.
 III. Sfânta Tradiție- Perspectiva ortodoxă
1. Referiri biblice
Nu de puţine ori Ucenicii Domnului îi îndemnau
pe creştini să păstreze şi să transmită mai
departe ceea ce au primit şi ei la rândul lor de la
Domnul- paradosis (o tradiţie primită este o
tradiţie transmisă şi de transmis):

“Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi

aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi
le-am dat…Căci eu de la Domnul am primit
ceea ce v-am dat” (I Cor. 11: 2, 23)

“Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi

predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin
cuvânt, fie prin epistola noastră.” (II
Tesaloniceni 2, 15)

“Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului

nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice
frate care umblă fără rânduială şi nu după
predania pe care aţi primit-o de la noi.” (II
Tesaloniceni 3, 6).
 2. Referiri Patristice

Sfântul Vasile cel Mare: „Din

dogmele şi practicile ţinute de Biserică,
pe unele le avem din învăţătura scrisă,
iar pe altele le-am primit din tradiţia
Apostolilor. Şi unele şi altele au aceeaşi
putere” (Despre Sfântul Duh)

Sfântul Vasile cel Mare referindu-se

la Taina Euharistiei spune: „Urmând
Tradiţiei Apostolilor nu ne mulţumim cu
acele (cuvinte), pe care le aminteşte
Apostolul sau Evanghelia (şi de aceea)
înainte şi după Euharistie zicem şi
altele, pentru că ştim din învăţătura
nescrisă că au mare putere în
săvârşirea tainei”. (Despre Sfântul
Duh).
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Este
evident că Apostolii n-au predat
toate prin scrisori, ci multe fără de
scrisori, dar şi acestea sunt
vrednice de credinţă” (Omilia a IV-a
la II Tesaloniceni)

Clement Alexandrinul: „Aceia

care explică Scriptura contra
Tradiţiei bisericeşti au stricat norma
adevărului” (Stromata cap. VII).

Sfântul Ciprian (+ 258): „Dacă

ne vom îndrepta noi la izvorul
Tradiţiei, se va curma rătăcirea
omenească”.
 Valoarea Sf. Tradiții alături de Sf. Scriptură
(În loc de concluzii...)

 Mântuitorul Hristos nu a scris nimic (doar câteva

cuvinte pe nisip- Ioan 8, 8) şi nici nu a poruncit
Apostolilor să scrie ceva.

 Nici în Vechiul Testament nu s-a scris nimic până

la Moise. Şi în V. T. erau învăţături care nu erau scrise,
ci se transmiteau prin viu grai, ajungând chiar până în
sec. I.
 Apostolii şi-au aşternut în scris o parte din
învăţătura lor, fără să spună sau să dea de înţeles
că cele scrise de ei conţin totul.

 SfinţiiApostoli preferau să vorbească cu ucenicii lor

direct, faţă către faţă, scrisorile (epistolele) fiind doar
o alternativă pentru cazurile când întâlnirea şi vorbirea
directă nu era posibilă: „Multe având a vă scrie, n-am
voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să
vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria
noastră să fie deplină.” (II Ioan 1, 12) şi “Multe lucruri
aveam să-ţi scriu; totuşi, nu voiesc să ţi le scriu cu
cerneală şi condei, Ci nădăjduiesc să te văd în curând, şi
 De multe ori predica orală constituia cea
mai uşoară cale de a propovădui
Evanghelia pentru că din punct de
vedere tehnic, citirea Bibliei era,
câteodată, imposibilă. Abia în sec. II- III,
Bisericile din marile oraşe au început să
adune cărţile Noului Testament, preluând
totodată şi traducerea greacă a Vechiului
Testament (Septuaginta).

 Sfânta Scriptură nu se interpretează pe

ea însăşi. Iată ce spune Sfântul Apostol
Petru: „Aceasta ştiind mai dinainte că nici o
proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după
socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată
proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci
oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit,
purtaţi fiind de Duhul Sfânt.” (II Petru 1, 20-
21). Interpretarea trebuie făcută prin prisma
Sfintei Tradiţii. Tot Sfântul Apostol Petru,
atunci când vorbeşte despre Epistolele
Sfântului Pavel, spune că în ele„sunt unele
lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei
neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe
celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.”
„Tradiţia este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt.”
(Vladimir Lossky)