Scopul criteriului:
- de a sancţiona situaţiile în care debitorul refuză expres
executarea şi
- nu poate invoca motive serioase (imposibilitatea, un caz
fortuit), şi
- nu execută mai mult din capriciu, „din principiu”.
Fundamentul cauzei:
- neatingerea scopului urmărit de către creditor prin încheierea
contractului de atitudinea de bună-credinţă pe care el o aştepta
de la debitor.
Formele neexecutării intenţionate:
1) refuzul expres de a executa
Poate rezulta din:
- declaraţie expresă (orală, scrisă etc.)
- comportamentul cert al debitorului (refuză orice comunicare cu
creditorul).
Exempul:
După încheierea unui contract de prestări de servicii de deservire
tehnică a computerelor, clientul comunică prestatorului că nu mai
are nevoie de serviciile lui. Clientul respinge executarea tuturor
obligaţiilor lui bazate pe contract.
Nu este relevant faptul că debitorul:
- refuză să execute sau
- nu poate executa sau
- nu este gata să execute.
2) refuzul implicit de a executa
se deduce din:
- exprimările sau comportamentul persoanei.
Ex.:
- amânarea în continuu a executării fără motive întemeiate
sau
- execută, dar într-un mod care contravine substanţial
obligaţiilor care-i revin sau
- foloseşte o altă modalitate (plăteşte un preţ mai mic,
predă alt bun decât cel convenit, construieşte modificând
proiectul etc.)
3) partea declară că nu este gata să execute;
4) interpretarea abuzivă şi neîntemeiată a
contractului;
Continuare:
5) rezoluţiunea sau rezilierea neîntemeiată a contractului
Partea pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul să
o facă.
Comportamentul ei constituie o neexecutare din intenţie.
Rezoluţiunea este declarată cu rea-credinţă, nu cu scopul de a se apăra contra
lezării intereselor sale prin faptul că cealaltă parte contractantă nu şi-a
executat obligaţiile, ci pentru simplul fapt de a se elibera de executarea
propriilor obligaţii.
Pretinsa rezoluţiune nu este întemeiată, ea nu va produce efectele unei
rezoluţiuni. Deci, creditorul va putea rezolvi contractul el însuşi.
6) intentarea unei acţiuni în judecată
Scopul neexecutării intenţionate:
- de a abandona contractul şi nu în vederea soluţionării unei divergenţe pe
care ambele părţi au încercat în prealabil să le soluţioneze pe cale amiabilă, iar
ulterior s-ar fi cerut asistenţa instanţei de judecată.
d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu
poate conta pe executarea în viitor a contractului
Aplicarea criteriului:
- când debitorului îi incumbă prestaţii succesive sau continue, indiferent dacă
este un contract cu executare succesivă.
Locaţiune sau un contract cu executare dintr-o dată, numai că prestaţia este
eşalonată în timp (vânzarea în rate).
Nu este necesar ca încălcarea să fie esenţială.
Exemplu:
Dacă o rată a fost executată în mod necorespunzător, dar această
neexecutare nu este esenţială şi nu dă dreptul creditorului de a rezolvi
contractul.
Creditorul va putea totuşi rezolvi contractului dacă există temei să
presupună că această neexecutare va persista şi la executarea ratelor
viitoare.
Este relevantă:
- gravitatea încălcării faţă de viitoarele prestaţii despre
care creditorul are temerea că vor fi încălcate, având
în vederea neexecutarea deja produsă.
Este cazul „când un şir de încălcări, nici una din ele
nefiind esenţiale sau nu constituie un temei suficient
pentru a se teme de o viitoare neexecutare esenţială,
totuşi, luate împreună, ele dau un temei suficient pentru
o asemenea temere”.
Concluzia:
- simpla neexecutare esenţială a contractului
este suficientă pentru a declanşa rezoluţiunea
contractului.
- legea nu impune alte condiţii;
- pentru a aplica art. 735 Cc nu este necesar ca
debitorul să fi fost pus în întârziere.
- nu este necesar ca neexecutarea obligaţiilor să
fie fost culpabilă.
2. Neexecutarea contractului după termenul suplimentar
acordat (art. 709 alin. (1) Cc)
Circumstanţele:
- înainte de scadenţă,
- există semnele riscului real al neexecutării esenţiale
din partea debitorului,
- este neeconomic şi injust pentru creditor să aştepte
scadenţa obligaţiilor creditorului pentru a putea invoca
rezoluţiunea.
Art. 576, 706, 709 alin.(4) şi 736 Cc:
- o neexecutare previzibilă în mod rezonabil trebuie egalată
cu o neexecutare la scadenţă.
Mijloace de apărare ale creditorului, când apar indicii că
debitorul nu va executa la scadenţă (adică, va săvârşi o
neexecutare esenţială:
a) suspendarea executării propriei obligaţii (excepţie de
precaritate) (art.705 Cc);
b) înaintarea cererii de a se executa anticipat sau de a se
acorda garanţii (576 + 736 Cc);
c) dacă al doilea mijloc nu dă rezultate satisfăcătoare
creditorului – rezoluţiunea contractului.
Condiţiile rezoluţiunii contractului în caz de
neexecutare anticipată (art. 706 şi 736 Cc):
a) apar indicii că debitorul va săvârşi o neexecutare esenţială
(în sensul art. 735 Cc).
Exemple:
- antreprenorul întârzie să construiască conform graficului
şi devine clar că construcţia nu va fi finalizată la termen,
deoarec partea contractantă este declarată insolvabilă
etc.);
- o parte contractantă a declarat că ea nu va putea executa
o parte substanţială sau toate obligaţiile sale în termenul
prevăzut pentru executare. Chiar dacă evenimentul se
datorează forţei majore, creditorul va avea dreptul la
rezoluţiune imediată (art. 606 alin.(4) Cc).
b) creditorul a notificat debitorul despre existenţa indiciilor
şi îi solicită:
- executarea anticipată ori
- furnizarea garanţiilor de bună-execuţie,
stabilindu-i un termen rezonabil pentru
aceasta.
Dreptul debitorului:
- de a alege oricare dintre cele două forme
de înlăturare a incertitudinii.
Obligaţia creditorului:
- în virtutea obligaţiei generale de bună-
credinţă (art. 513 Cc), va trebui:
- să ceară acel tip de garanţie care este
posibil şi este rezonabil în raport cu natura
neexecutării.
Exemplu:
- cumpărătorul are dificultăţi financiare;
- vânzătorul ar putea cere prezentarea unei garanţii
bancare.
Dacă în practica dintre părţi nu se utilizau garanţiile
bancare (instrumente costisitoare şi obţinerea cărora
este un proces de durată):
- cumpărătorul poate considera solicitarea lor drept
nerezonabilă dacă în schimb prezintă existenţa unui
disponibil suficient în conturile sale bancare.
Neînlăturarea incertitudinii de către debitor
în termenul stabilit:
Efectul:
- Creditorul are dreptul de a rezolvi
contractul cu efect imediat, chiar dacă
scadenţa nu a survenit.
Procedura de rezoluțiune și reziliere
Rezoluţiunea:
- un act juridic – este decisă în mod intenţionat
de către partea îndreptăţită.
La apariţia dreptului la rezoluţiune, creditorul
are dreptul de a alege dintre:
- rezoluţiune sau
- menţinerea contractului şi de a cere
executarea silită a obligaţiei, fie în natură, fie
prin echivalent bănesc.
Concluziile:
a) rezoluţiunea nu produce efecte în mod automat, cu
excepţia rezoluţiunii de drept, care intervine în
temeiul unei clauze rezolutorii;
b)rezoluţiunea nu poate fi declarată de către debitorul
care a încălcat;
c) rezoluţiunea nu poate fi declarată de judecător din
oficiu.
S-ar încălca principiul disponibilităţii în procesul civil.
Limitările dreptului de a alege al părţii
îndreptăţite:
a) acordarea termenului suplimentar (art. 709 Cc), chiar
dacă există o neexecutare esenţială (şi a apărut dreptul
la rezoluţiune).
Efectul:
- suspendarea dreptului de a declara rezoluţiunea şi
- creditorul nu poate recurge la el până la expirarea
acestui termen.
b) dreptul la rezoluţiune este un drept
temporar, supus perimării.
Termenul în care poate fi declarată rezoluţiunea:
- părţile ar trebui să convină prin contract
asupra lui.
Lipsă unei astfel de clauze (art. 741 Cc)
creează o situaţie de incertitudine juridică a debitorului:
- când creditorul îndreptăţit să rezolve contractul, ezită să
aleagă între rezoluţiune şi menţinerea contractului.
Debitorul nu ştie care va fi soarta contractului şi dacă să se
mai pregătească pentru a executa în mod corespunzător
obligaţia sau nu.
Legea acordă debitorului dreptul de a-l „soma” pe creditor
de a-l informa într-un termen rezonabil dacă alege
rezoluţiunea sau executarea mai departe a contractului.
Dacă nu exercită dreptul de rezoluţiune până la expirarea
termenului stabilit, creditorul pierde dreptul de rezoluţiune.
Efectele executării prestaţiei de către debitor
după apariţia dreptului de rezoluţiune
- creditorul trebuie să exercite cu promptitudine rezoluţiunea.
În caz contrar:
- se va prezuma că el a renunţat la acest drept, iar,
- potrivit legii, el va „pierde dreptul de rezoluţiune” (art. 737 alin.(2)
Cc).
Semnificaţia termenului rezonabil:
- imediat.
Raţiunea regulii:
- tendinţa generală de a menţine legătura contractuală (principiul favor
contractus);
- ea se bazează pe prezumţia că, dacă creditorul a pierdut interesul în
executare el ar trebui:
1. fie să refuze primirea prestaţiei,
2. fie imediat să o restituie debitorului.
Declararea rezoluţiunii sau rezilierii
Reforma importantă al noului Cod civil:
rezoluţiunea extrajudiciară sau unilaterală:
- declanşarea rezoluţiunii şi rezilierii prin simplă notificaţie scrisă către
cealaltă parte contractantă, fără necesitatea solicitării ei de la instanţa de
judecată.
Importanţa:
- rezoluţiunea extrajudiciară este mai eficace, mai economică, mai rapidă, mai
în pas cu realităţile timpului nostru şi cu principalele sisteme de drept şi
codificări internaţionale. Rezoluţiunea este mai modernă.
Art. 737 alin.1 Cc:
Esenţa:
de îndată ce creditorul are un drept la
rezoluţiune ori reziliere, de natură legală
sau convenţională, acesta îl poate exercita
prin declaraţie scrisă faţă de debitor.
Trăsăturile caracteristice:
a) rezoluţiunea nu operează de plin drept (ipso facto).
Excepţie:
- când contractul prevede o clauză rezolutorie conform
căreia contractul se consideră rezolvit la survenirea
unei neexecutări anume.
b) rezoluţiunea nu se prezumă, ci trebuie să
fie certă.
Efectul refuzului de a primi prestaţia (art. 575
alin.(2) şi 588 Cc sau altor temeiuri):
- prin el însuşi, nu este o declaraţie de
rezoluţiune.
Debitorul încă are posibilitatea de a face o nouă
executare, corespunzătoare.
c) pentru a rezolvi un contract nu se cere
înaintarea acţiunii în judecată.
Schimbările esenţiale ale Codului civil al
Republicii Moldova
Vechiul Cod civil al R.S.S.M. nu prevedea că rezoluţiunea
(rezilierea) se produce doar pe cale judecătorească.
Practica de până la 12 iunie 2003 accepta, ca regulă generală,
doar forma judiciară a rezoluţiunii.
Spre deosebire de numeroase legislaţii (franceză, rusă etc.), ca şi
în sistemul german şi cel internaţional (Convenţiei ONU privind
contractele de vânzare internaţională de mărfuri, Principiile
Dreptului European al Contractelor), rezoluţiunea este de
principiu extrajudiciară.
Excepţie:
prin legi speciale există situaţii când un anumit tip de
contract se desfiinţează prin acţiune în judecată.
Exemplu:
contractul de arendă se reziliază:
- prin hotărâre a instanţei judecătoreşti,
- la cererea uneia dintre părţile contractante,
- în legătură cu neexecutarea de către cealaltă parte a
obligaţiilor contractuale.
(Legea nr. 198 din 15.05.2003 cu privire la arenda în
agricultură, în Monitorul Oficial nr. 163-166 din 1 august
2003, art. 14 alin.(1) lit. b)):
-
Declaraţia de rezoluţiune sau reziliere:
manifestarea de voinţă a părţii îndreptăţite,
adresată celeilalte părţi contractante,
privind rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului.