Circuite biogeochimice

•Biosfera - este partea de la suprafaţa Terrei, unde, graţie activităţii

ecosistemelor şi energiei radiative se produc modificări fundamentale,
chimice şi fizice, ale materiei minerale a Terrei, care sunt
transformate în materie organică vie, care se organizează într-un
covor vegetal (sursă de hrană şi de viaţă pentru animale şi oameni).
•Pentru o mai bună cunoastere a biosferei se utilizează
studiul marilor cicluri biogeochimice ale
ecosistemelor.
• Sunt etape ale mișcării componentelor minerale sau ale apei ce se
derulează în diverse perioade de timp.
•Reprezintă forme de mişcare circulară a elementelor chimice ale lumii
abiotice care urmează drumuri caracteristice (atmosferă, hidrosferă,
litosferă).
 Aceste elemente pătrund în ţesuturile plantelor şi
animalelor aflate în creştere, ele se încorporează acolo
şi se reîntorc în mediu după moartea acestora, când se
redistribuie. Adesea sunt transformate şi suferă
modificări complicate înainte de a fi reluate (în circuit)
de alte organisme.
 Ciclurile nu funcţionează într-o manieră regulată
ele au puncte de stagnare, (cicluri de sedimentare ale
particulelor solide) de exemplu acolo unde materia
organică se acumulează, imobilizând unele elemente
uneori pentru perioade lungi de timp.
 Circuitele biogeochimice principale sunt cele ale
carbonului, oxigenului, apei, azotului, fosforului, sulfului
Carbonul este un element chimic cu mare
importanţă în toate subsistemele
învelişului terestru, dar mai ales în
structurarea substanţelor organice.

În stare gazoasă în atmosferă este

prezent sub formă de CO2 = (± 700 mld t
de C) sau sub formă diluată în ape (±
500 mld t în apele de suprafaţă şi ± 34 500
mld t în apele subterane).

Aceste resurse furnizează carbonul

ce serveşte ca bază de elaborare a
materiei organice vii.

Pe continente CO2 este captat de plante

şi transformat (fotosinteză) într-o
producţie brută de aproximativ 200 x
109 t care va servi la alimentarea
plantelor, animalelor, bacteriilor şi omului.
Dacă susţinem faptul ca într-o
biosferă echlibrată există 200 x
109 t materie organică ce trebuie
să servească la menţinerea şi
descompunerea sa după cum
urmează
•84 x 109 t pentru
asigurarea respiraţiei a
1.860 x 109 t plantelor verzi
•5 x 109 t pentru a acoperi
masa incendiată
•20 x 109 t pentru a asigura
supravieţuirea a 2 x 109 t
de animale
•0,6 x 109 t pentru a asigura
supravieţuirea a 0,1 x 109 t
de oameni
•84,5 x 109 t pentru
acoperirea nevoilor
respiratorii a 1 x 109 t de
bacterii şi ciuperci
Carbon suplimentar provine în
fiecare an în atmosferă prin surse
gazoase (mofete) sau vulcani

În anumite condiţii, cadavrele şi

acumulările de vegetaţie moartă produc
un depozit suplimentar în ciclul
carbonului până când ele sunt
transformate într-o masă mai mult sau mai
puţin bine distribuită în humus.

Uneori, un lanţ de saprofite nu poate

funcţiona în lipsa aerului sau din cauza
unei acidităţi foarte puternice, astfel
acumulările organice capătă forma de
turbă. Sunt acumulări organice de turbă,
bombate, cu Sphagnum (cu strate de
turbă ce ajung la 20 m grosime).
Sedimentarea cadavrelor de pe
fundul apelor stagnante (lacuri) e în
fapt locul de producere a
descompunerilor organismelor
acvatice (sapropelitele).

Ele se formează ca stocuri

importante de nămoluri
sapropelice din care se
distilează puţin câte puţin
produse diverse de fermentaţie
precum metan, hidrogen sulfurat,
amoniac, bioxid de carbon.

Aceste nămoluri se îmbogăţesc

treptat cu C, N şi cu sulfuri care
joacă un rol important în ciclul
metalelor sulfofile, care, precipitate,
vor fi blocate pentru perioade mai
mult sau puţin lungi (când aceste
perioade sunt foarte lungi pot da
naştere petrolului). Este vorba aici de
o stagnare în ciclul carbonului.
 Stagnarea ciclului Carbonului antrenează şi alte
elemente:
 în timpul formării humusului (ce pleacă de la resturi de
crengi, rădăcini, frunze) el antrenează şi alte elemente
minerale ce corespund acestor fragmente, unele dintre
ele pot fi reţinute în humus sub formă de hidroxizi şi
până la transformarea lor în elemente pure precum Ag,
Au, Zn, Cd, Pb, As, Mn, Co, Ni, Hg.
 Acesta este principiul îmbogăţirii (Gold-Schmidt).
 În prezent asistăm la o deblocare a acestor elemente
prin combustia carbonului şi eliminarea lor în
atmosferă (emisie) respectiv absorbţia în
ecosisteme (imisie). Prin arderea compuşilor carbonului
(cărbuni, petrol ) se elimină în atmosferă 3 x 109 t/an.
 Cele mai mari resurse de Carbon de pe Glob s-au format în timpul
◦ Carboniferului (antracitul)
◦ Cretacicului (calcare, conglomerate)
◦ Terţiarului (mai ales pentru cărbune brun li lignit)
 Petrolul menţine ±1,5 x 1012 t de C în scoarţa terestră este un amestec
complex de hidrocarburi lichide, gazoase şi solide, la care se adaugă
resuse de Ni, Pb, Fe (cu rol de catalizatori de sinteză ai hidrocarburilor).
 în apele oceanelor e stocată o cantitate de 35000 x 109 t de C sub formă de
carbonati (calcarele coralilor, schelete de organisme marine) sau de
bicarbonaţi sub forma de soluţie.
 C din ape are origine chimică sau biogenă (rezerve mondiale de 20 x
1012 t). După perioade biologice de stocare şi metamorfozare ele formează
roci cu un conţinut ridicat de CaCO2 (calcare şi roci calcaroase) care sunt
repuse în circulaţie prin precipitaţie sau prin dezvoltarea lichenilor, prin
rădăcinile phanerogamelor.
 Carbonul stocat în roci şi în sol poate fi eliberat prin acţiuni umane precum
focul (pentru căldură, industrie), ardere internă – motoare (automobile,
vapoare, etc.) şi în acest ultim caz este eliberat sub formă de oxid de
carbon.
 Este profund modificat în timp geologic, iar în compoziţia
actuală atmosfera stochează 21% O2 şi este
reflectarea acestor modificări.
 La începutulul apariţiei vieţii pe Terra, atmosfera era
reducătoare, practic lipsită de oxigen, iar primele forme
de viaţă trăiau pe baza fermentărilor anaerobe.
 A trebuit să apară organismele fotosintetice (cum e
Cyanophyta), care utilizau hidrogenul din apă pentru a fi
fotosintetizat şi în urma acestui proces s-au degajat
cantităţi importante de oxigen.
 E sigur faptul că această concentrare a oxigenului a fost
atinsă progresiv şi pe paliere succesive.
 Într-un ecosistem aflat în echlibru se produc două reacţii
simultane şi reciproce.
 CO2 + H2O →fotosinteză (producători) →materie
organică + O2
 O2 + materie organică →respiraţie (consumatori,
descompunători) →CO2 + H2O
 Nu se poate câştiga oxigen în atmosferă fără un
blocaj al materiei organice (ciclul carbonului) care
permite oxigenului să fie eliberat fără contrapartea sa
(consum prin respiraţie).
 O altă consecinţă a prezenţei oxigenului în
atmosferă este polimerizarea lui la mare altitudine
într-un strat de ozon ce protejează suprafaţa planetei de
radiaţiile ultraviolete de undă lungă (foarte nocive).
 Apariţia oxigenului de planetă a permis pe de o parte
apariţia vieţii aerobe (respiraţie aerobă) şi dezvoltarea
vieţii pe Terra ce a avut drept consecinţă şi apariţia apei
în compoziția sa actuală.
 Primele organisme (procariotele) degajau oxigen si
aveau nevoie să se protejeze de radiaţiile ultraviolete
(astfel au ales să se refugieze în ape).
 Cand atmosfera terestră a atins concentraţii de oxigen
de 1% a început şi formarea unui ecran protector
de ozon în stratosferă
 Această concentrare corespunde Punctului Pasteur -
moment în care microorganismele pot să îşi
transforme metabolismul de tip fermentativ într-
unul de tip oxidativ.
 Apar apoi eucariotele, este momentul în care
oxigenul începe să crească procentual în
atmosferă, şi apoi metazoarele.
 Creşterea puternică a cantităţii de oxigen în
atmosferă corespunde perioadei mari de acumulare
a Carbonului – carbonifer – permian, şi apoi
perioadei terţiare (cand s-au format acumulările de
lignit.
 IMPORTANT! acumulările de carbon sunt
simultane eliberărilor de oxigen (dezvoltarea
plantelor).
 În egală măsură şi perioadele de explozie a
vegetaţiei (acumulare de carbon).
 Oxigenul este prins în diverse combinaţii foarte
importante pentru viaţa pe planetă aşa cum sunt apa
sau dioxidul de carbon. El este repartizat echilibrat în
biosferă, atmosferă, litosferă şi hidrosferă.
 Ciclul oxigenului este în prezent puternic afectat de
om (respiraţie, combustie-motoare, arderea
combustibililor fosili).
 Extinderea habitatului antropic determină reducerea
suprafeţelor cu producţie de oxigen (păduri) prin
fotosinteză.
  97% din apa de pe Glob e stocată
în oceane.
 Sub impactul radiaţiei solare
apa trece dintr-o stare în alta
(solidă, lichidă, gazoasă).
 Energia solară determină
evaporarea unei cantităţi de peste
400 000 kmc din oceane şi o
evaporare anuală din
ecosistemele continentale de
aproximativ 65 000 kmc.
Precipitaţiile au un bilanţ
negativ în oceane şi unul
pozitiv pe continente.
 Apa potabilă, necesară
dezvoltării umanităţii este
stocată mai ales în ape
subterane şi în gheaţă.
 Apele subterane însă sunt
controlate de neregularitatea
debitelor şi de capacitatea
rezervoarelor subterane.
 Din acest motiv apele potabile
sunt stocate în rezervoare precum
Nevoile de apă ale umanităţii: amenajările hidrotehnice.
apă potabilă, industrială, de folosinţă agricolă
şi pentru navigaţie.
 Apa folosită industrial păstrează proporţiile circulaţiei naturale
a apei.
 Ea este stocată în procesul de producţie (produse finite), iar cea
eliminată este mai mult sau mai puţin epurată.
 Sunt întreprinderi care folosesc recircularea apelor.
 Sunt însă şi situaţii în care mai multe unităţi industriale
distribuite de-a lungul unui râu reutilizează apele în aval
într-o succesiune ce seamană cu reciclarea dar ŞI
poluarea se augmentează aval (mai ales în lipsa
epurării şi a autoepurării). Se ajunge în apropiere de
punctul de vărsare la crearea unui mediu quasi-abiotic al
apei.
 În aceste situaţii se impune realizarea unor baraje care să
crească nivelul apei şi să ajute la epurarea naturală a
apelor.
 Resursele suplimentare sunt asigurate de ape
regenerabile, desalinizate, folosirea apei de mare, etc.
 Problemele sunt mai complicate dacă luăm în considerare
repartiţia spaţială a populaţiei şi distribuţia resurselor de apă.
•Este strâns legat de cel al
carbonului dar este mai
complicat, cuprinzând bucle
simultane.
•Cel mai important rezervor de
azot este atmosfera. Aici sunt
stocate în jur de 25 mil. t de N în
parte fixate prin ionizare sau
descărcări electrice.
•Originea sa este terestra (în
proporţie de 70%) de pe
contintente se pot emite oxizi
de azot sau amoniac atunci când
solul este încălzit şi apar reacţii
neutre sau bazice.
• Emisiile uzinelor aflate pe
continente pot elibera amoniac.
•Oceanele care sunt alcaline
elimină şi ele cantităţi importante
de N (rezervor în hidrosferă)
•Azotul este fixat biologic în
biosferă ( cu ajutorul bacteriilor
de tip cyanophite sau a celor
fotosintetice), sau în urma
proceselor agricole (îngrăşăminte
azotoase).
• O parte a acestuia se dirijează
pe cursurile de apa şi are
tendinţa de a se acumula în
soluri.
•O mică parte din azotul fixat
urmează să se acumuleze în
ecosistemele terestre în maniera
de a provoca o eutrofizare
nevaforabilă, care poate atinge
concentraţii toxice.
•Din fericire intervine
denitrificarea (absorbirea de
către plante) prin care o parte
din azot este redus de
ecosistemele terestre şi de
atmosferă.
•O parte din azotul care ajunge în ciclul continental prin spălarea solurilor este
transferat în ocean prin fluvii şi râuri şi e compus din nitriţi şi azot organic.
Acesta se reîntoarce în atmosferă sau este asimilat de organismele marine şi se
poate acumula mai apoi în sedimentele profunde (rezervorul litosferei).

•Aceste stocări din sedimente revin destul de greu în circuit prin roci eruptive, iar
cantitatea este greu de estimat.

•Un alt tip de stocare a N (la care se adaugă fosforul) e prezent în dejecţile
peştilor, păsărilor sau mamiferelor.

•Azotul folosit ca îngrăşământ se dublează la nivel mondial la fiecare 6 ani,

acesta este stocat în ecosistemele terestre sau trece în stratele acvifere, uneori
în proporţii periculoase pentru umanitate. În plus, adesea dejecţiile umane sau
animaliere (mari stocatoare de N) sunt evacuate în râuri, lacuri, mări şi ele pot
provoca eutrofizarea şi poluarea.

•Consecinţă a creşterii alarmante a azotului în ecosistemele terestre şi în acvifere

este creşterea exponenţială a producţiei bioagriculturii.
 S circulă în biosferă sub formă de compuşi de H2S, SO2 şi SO4.
 Formele oxidate ale S se transformă în forme reduse şi vice versa,
prin acţiuni chimice şi biologice.
 De exemplu:
 H2S de origine biologică (materie în descompunere pe uscat şi în
mări/oceane), este emis în atmosferă unde este oxidat şi se
transformă în SO2.
 O mare cantitate (80%) din totalul SO2 din atmosferă are drept
origine activităţile umane (industrie, transporturi,etc.)
 O cantitate destul de redusă a rezervelor de sulf de pe Terra este
rezultată din emisiile vulcanice.
 În atmosferă, dioxidul de sulf se poate transforma în acid sulfuric
(în combinaţie cu hidrogenul din aer) în prezenţa unor catalizatori
precum Fe sau Mn (din pulberile atmosferice).
 Sulfaţii proveniţi din cuvetele cu ape sărate (oceane) sunt dispersaţi
pe suprafaţa continentelor sub formă de aerosoli.
 Revenirea sulfului în ecosisteme sub formele sale oxidate poate
produce efecte precum:
◦ zăpadă sau ploaie acidă (cu pH scăzut)
◦ Determină podzolirea solurilor (ex. Suedia, ale cărei soluri sunt puternic
acide)
◦ scăderea productivităţii ecosistemelor forestiere (mai ales a celor
răşinoase).
◦ Un alt efect este acidifierea lacurilor prin scăderea pH-ului de la 7,3 la 6,8
(lacul Vanern în Suedia) care reprezintă un pericol real pentru viaţa acvatică.
 Doar o treime din SO2 din aer este de provenienţă antropică (emisii)
dar acestea sunt periculoase (mai ales la atingerea punctelor critice)
pentru oameni, animale sau plante
 O parte a ciclului S este deschisă şi greu de controlat (S ce circulă
prin apele curgătoare spre oceane provenit din disoluţia rocilor,
spălarea solurilor pe care au fost aplicate îngrăşăminte).
•Cel mai mare rezervor de fosfor este
reprezentat de rocile de tip apatit
(fosfat tricalcic) care, prin
descompunere cedează fosfaţi
ecosistemelor terestre, dar numai
în prezenţa cicuitului apei.
•Cele mai mari cantităţi de fosfaţi
sunt spălate şi antrenate spre
mări/oceane unde îmbogăţesc zonele
de ţărm şi alimentează fitoplanctonul
şi lanţurile trofice de acolo.
•Prin cadavrele care conţin P apar în
sedimentele profunde din oceane
stocuri mari din acest element care
sunt recuperate parţial de
ecosistemele marine.
•O altă parte este stocată în aceste
sedimente sub forma de noduli
fosfatici care conţin şi fluor în
cantităţi mari.
•În apele profunde ale
mărilor/oceanelor P are rol de
oligoelement (ajută la stocarea
fluorului sau a silicelor) şi e un factor
limitativ în dezvoltarea organismelor.
•O parte din acest P stocat în apa
oceanelor este readus pe
continente cu ajutorul păsărilor
(depozitele de guano) sau a peştilor
ce sunt folosiţi drept îngrăşământ în
orezării (60 000 t/an). La această
cantitate se adaugă 2 mil t. de fosfaţi
extraşi din subsol în fiecare an şi
folosiţi ca îngrăşăminte.
•Fluxul P este stocat în sedimentele
oceanice.
•O activare a fluxului P pe continente
şi de aici spre mări şi oceane este
dată de folosirea tot mai puternică a
detergenţilor (bogaţi în fosfaţi) care,
în drumul lor, determină eutrofizarea
râurilor şi a lacurilor.
 Circuitul carbonului
 Circuitul oxigenului
 Circuitul apei