GLOBALIZAREA CULTURALĂ.

CONSECINȚELE
GLOBALIZĂRII ASUPRA SECURITĂȚII
NAȚIUNILOR

Student: Bologa Raul -Vlad

I. INTRODUCERE
• Conceptul sau fenomenul de
globalizare poate fi definit prin prisma
diferitelor domenii unde îşi face simţită
prezenţa, cu o intesitate din ce în ce
mai mare, în zilele noastre.
• Având în vedere tema lucrării şi
contextul în care o să analizez mai
departe fenomenul de globalizare, am
ales să definesc fenomenul dintr-un
punct de vedere politico- social centrat
pe poziţia statului şi a societăţii în
interiorul procesului de globalizare
• În acest sens, globalizarea poate
desemna declinul statului- naţiune şi al
societăţilor delimitate din punct de
vedere teritorial, care au format
unitatea de bază în analiza socială,
politică şi a relaţiilor internaţionale.
• Desigur, globalizarea poate fi
percepută mai mult ca un proces
complex sau ca un set de procese
complexe, decât ca o stare singulară.
Procesul de globalizare poate fi văzut
ca o adâncime şi accelerare a
interconectării la scară mondială , în
toate domeniile vieţii sociale
contemporane, de la cultură la
finanaţe până în sfera spirituală
II. GLOBALIZAREA CULTURALA
• Globalizarea, a fost începută ca şi o
revoluţie în domeniul economic, însă
are pretenţia de a remodela toate
planurile existenţei unei comunităţi, iar
una dintre principalele caracteristici
ale globalizării (pe lângă faptul că
originea sa nu poate fi depistată)
constă în erodarea continuă a
barierelor din calea fluxurilor de
bunuri, informaţii, valori, servicii, bani
şi capital
• Globalizarea poate fi definită în
perspectiva a trei teorii diferite : teoria
sistemului mondial, teoria organizării
politice mondiale, teoria culturii
mondiale. În următorul capitol o să
abordez teoria culturii mondiale sub
auspiciile culturii globale7
• În contextul actual una dintre cele mai
direct percepute şi trăite forme de
globalizare este cea culturală. Ea
poate fi definită ca o mişcare tot mai
intensă a imaginilor şi simbolurilor,
într-o varietate extraordinară a
modurilor de gândire şi a modurilor de
comunicare, caracterizată de trăsături
unice şi fără precedent
• Globalizarea culturii din punct de
vedere spaţio- temporal, apara ca şi
o deplasare de obiecte , semne şi
oameni peste regiuni şi în spaţiul
intercontinental. Pentru a putea
numi globalizarea culturii, ca fiind o
teorie plauzibilă, aceasta trebuie
saă implice deplasarea tuturor celor
trei elemente( oameni, idei ,
simboluri) ca un întreg
• Desigur globalizarea culturală poate
fi privită, mai ales ca şi consecinţă a
apariţiei telecomunicaţiilor şi
evoluţiei acestora.
• În acest caz trebuie să menţionăm că,
globalizarea culturală depinde de decalajele
tehnologice dintre state şi de dependenţa
unor state, de anumite resurse care nu le
permite să dezvolte reţele de comunicare în
rând cu celelalte. De exemplu, o ţară din Africa
de Nord nu- şi va putea promova strategia de
turism cultural la nivel internaţional, fel de
viabil ca şi o ţară din Uniunea Europeană.
Putem să spunem că la fel ca la nivelul
sectoarelor de securitate, globalizarea
culturală, interacţionează cu alte tipuri de
globalizare, din moment ce totalitatea
activităţilor din interiorul unui stat pot să-şi
găsească materializare în altă ţară.
Globalizarea culturală, se foloseşte de celelate
sectoare privind generarea de idei şi
transformarea lor la nivel global, mai ales în
contextul actual, în care dezvoltarea continuuă
a internetului, reduce costurile comunicaţiilor
şi le globalizaează, astfel că fluxul de idei
creşte într-un ritm spectaculos
• La fel cum la nivel structural, globalizarea presupune interdependeţă
şi deteritorializare, aşa şi globalizarea culturală depinde de apariţia şi
dezvoltarea unor infrastructuri şi instituţii privind transmiterea,
reproducerea şi receptarea culturală la scară globală, transregională
sau transcontinentală a ideilor şi simbolurilor. Evoluţia diferitelor
infrastructuri poate fi şi o consecinţă directă a unui fenomen de
emulaţie culturală, prin care statele încearcă să egaleze sau să
întreacă o altă cultură. Aşa se explică şi faptul că un stat mai
dezvoltat cu accesibilitate mare mare la resurse poate să dezvolte o
tehnologie mult mai ridicată decât un stat mai puţin dezvoltat, iar în
măsură cu trecerea timpului tehnologiile demodate ( din ţările
dezvoltate) sunt pasate ţărilor subdezvoltate pentru a face loc
apariţiei şi dezvoltării unor tehnologii mai performante

• Din acest punct de vedere putem să spunem că,

globalizarea culturală poate să impună diferite
standarde , adică poate ierarhiza sau poate crea
disparităţi la nivelul statelor. De exemplu, accesul la
reţeaua globală de telecomunicaţii este unul asimetric
atât între societăţi cât şi în interiorul lor
• Având în vedere aceste prerogative putem să
spunem că dimensiunea culturală şi cea
economică ale globalizării, merg ”mână în mână”
şi că ambele au cel mai mare impact asupra
omenirii.
• Este globalizarea culturală un instrument subtil
de promovare a capitalismului liberal şi un mijloc
de percepţie a conflictelor etnice şi culturale sau
o realitate cotidiană imposibil de evitat?
 III. ESTE GLOBALIZAREA CULTURALĂ O
AMENINȚARE LA ADRESA SECURITĂȚII
NAȚIUNILOR ?
• Dezvoltarea culturii globale îşi are
rădăcinile în puterea şi prestigiul
unuia sau mai multe dintre culturile
şi centrele de putere ale marilor
metropole contemporane, iar
procesele de globalizare sunt privite
de cele mai multe ori ca fiind o
consecinţă firească şi neinniţiată a
evoluţiei în timp a mijloacelor de
comunicaţie
• Era contemporană se descrie ca şi o
serie de transformări tehnologice şi
instituţionale care au puterea de a
afecta balanţa puterii culturale,
astfel încât noile tehnologii de
comunicaţii şi apariţia corporaţiilor
internaţionale de mass- media
alături de emergenţa Internetului ca
forţă economică majoră, au generat
fluxuri culturale globale ale căror
intensitate , diversitate şi
răspaândire rapidă le depăşesc pe
cele din perioadele anterioare
• Putem identifica faptul că o cultură globală sau una cu pretenţii hegemonice poate reprezenta
o ameninţare deoarece, atâta timp cat caile prin care se transmit bunuri, idei şi semnificaţii
pozitive pot fi utilizate pentru transmiterea semnificaţiilor şi valorilor negative (ex:
terorismul transfrontalier, crima oraganizată transfrontalieră, nonvalori etc.) .Cu toate acestea
globalizarea culturală poate ajuta la dezvoltarea ( şi apărarea) unei culturi naţionale doar în
cazul în care ataşamentul indivizilor faţă de cultura naţională, este atât de mare încât opune
cultura altei entităţi, considerând propria cultură ca fiind superioară
• “Cultura, specifică o naţiune, conferindu-i acesteia
o identitate inconfundabilă. Globalizarea culturală
pune în pericol identitatea naţională şi atacă acele
culturi care nu se pot apăra”

• Elena Cobianu, Cultura și valorile morale în procesul de globalizare

• Globalizare culturală, este o consecinţă directă a uzului de bunuri, informaţii, valori şi
simboluri în context economic. De cele mai multe ori aceste elemente sunt de
provenienţă occidentală. Chiar dacă preluările din afară devin din ce în ce mai
complexe, nu putem vorbi despre o cultură unificată la nivel global, deoarece la nivel
naţional aceste ”împrumuturi” vor suferi o adaptare la specificul local sau cultural al
zonei ( adoptare prin adaptare). Acest model îl întâlnim chiar şi în cazul politicilor de
marketing de la companii precum Coca –Cola sau McDonald’s ( o campanie publicitară
pentru un produs ca şi Coca- Cola nu va avea aceleaşi rezultate în SUA şi în România
deoarece background-ul istoric al acestor două naţiuni nu corespunde iar relaţia dintre
cele două ţări are la bază prerogative economice )
 IV. Concluzii
• Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu,
care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi-au asumat acest risc sau această
răspundere.
• Consider că cel mai mare pericol pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora
dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu.
• Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi
timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global,
simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului.
• Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă, cultura umanistă e
eliminată tot mai mult de tehnoştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă.
• Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care
trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi
orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii.
• În ciuda tuturor acestor avertismente, nu putem evita sau elimina globalizarea.
• Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun în sine, nici ceva rău în sine.
Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte pozitive decât negative. Însă idolatrizându-i
excesiv principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea
poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat de-a
lungul timpului.