Sunteți pe pagina 1din 42

NEOPSIHANALIZA

 Școlileşi curentele psihanalitice care


se dezvoltă după 1930 se încadrează
în neopsihanaliză.
 Principala caracteristica a tuturor
acestor curente este renunţarea la
tezele pansexualiste şi biologiste ale
psihismului infantil, ele subliniind
importanţa factorilor actuali (personali
şi sociali) în geneza nevrozelor.
 Una dintre cele mai cunoscute
neopsihahnaliste este Karen Horney
(1885-1952) care aparține psihanalizei
culturaliste americane, alături de Erich
Fromm, Erick Erikson, Harry Sullivan,
Herbert Marcuse.
 Ea a dezvoltat o psihanaliză socială,
influențată de filosofie umanistă, bazată
pe ideile de creştere orientată, afirmarea
vieţii şi căutarea libertăţii.
A introdus conceptele de anxietate
fundamentală şi neajutorare în
copilărie care au determinat
dezvoltarea dimensiunii sociale a
psihanalizei. „Anxietatea
fundamentală” este „sentimentul de
fiinţă izolată şi neajutorată faţă de o
lume potenţial ostilă” (1950) .
 Pentru Karen Horney nevroza este o
stare generală de perturbare a relaţiilor
interumane datorită scindării dintre
Sinele disprețuit și cel ideal.
 Sinele disprețuit se constitue prin
introectarea disprețului față de sine pe
care copilul îl vede (corect sau) la
ceilalți.
 Sinele ideal se formează pe
coordonatele, nerealiste, ale lui aș putea.
 Deci, nevroticul, în teoria horniană,
pendulează între a se urâ și disprețui
pe sine și a se pretinde perfect,
pendulează între “tirania lui aș putea”
și “străduința nevroticului spre glorie”.
 Acestă pendulare permanentă îl
îndepărtează, în realitate, de
adevăratul Sine și de potențialul său
real și autentic.
 În plus, Karen Horney descrie nevoile
neurotice ca fiind dorințe excesive,
insaţiabile şi nerealiste, dezvoltate ca
răspunsuri la anxietatea
fundamentală. Dintre acestea 10
domină persoana.
 Scopul lor este securiatea socială,
nu satisfacţia sexuală, cum afirma
S.Freud.
 Cele 10 dorințe și comportamentele asociate
lor sunt:
 1. afecţiune şi aprobare – strădania de a fi
plăcut de ceilalţi, întreţinerea aşteptărilor
celorlalţi, frica de autoafirmare;
 2. trebuinţa unui „partener” – tendinţa de a
reuşi prin dragoste, teama de a fi lăsat singur;
 3. limitarea la o viaţă meschină – încercarea
de fi discret, fără a cere revendicări, de a fi
modest;
 4. putere – tendinţa de a-i domina şi controla
pe ceilalţi, teama de greşeală;
 5. exploatarea celorlalţi – să profiţi şi
să te foloseşti de ceilalţi, teama de a
părea stupid;
 6. recunoaştere sau prestigiu social –
tendinţa de a fi acceptat, frica de
umilinţă;
 7. admiraţie personală - infatuare,
dorinţa de a fi apreciat conform cu
propria imagine de sine;
 8. realizare personală - strădania de a
fi cel mai bun, ambiţios, frica de
greşeală;
 9. suficienţa şi independenţa - a nu
avea nevoie de ceilalţi, menţinerea
distanţei, frica de închistare;
 10. perfecţiune şi infaibilitate – a fi
condus spre superioritate, frica de
defecte şi critică
 Karen Horney a descris și trei atitudini
generalizate care includ gândirea,
sentimentul şi acţiunea și care
reprezeintă „un întreg mod de viaţă”.
Acestea sunt:
 mişcarea spre oameni (nevoile 1, 2, 3);
 mişcarea împotriva oamenilor (nevoile
4, 5, şi 8);
 mişcarea de îndepărtare de oameni
(nevoile 7, 9 şi 10)
 Mişcarea spre oameni are ca direcţie
predominantă ajutorul şi complianţa
(caracter conciliant).
 Mişcarea împotriva oamenilor se
bazează pe ostilitate şi agresivitate.
 Mişcarea de îndepărtare de oameni
are ca orientare predominantă izolarea
şi detaşarea (N.Dumitrescu, 2000,
p.183).
 Harrey Stack Sullivan (1892-1949) este
supranumit „Psihiatrul Americii”.
 El elaborează teoria personalităţii ca
pattern (model, tipar) al relaţiilor
interpersonale: personalitatea nu există în
absenţa celorlalţi oameni şi toţi cei pe care
îi întâlnim sunt reflexii ale relaţiilor pe care
le-am avut cu alţi oameni semnificativi
(care au avut un rol în viaţa noastră).
 În plus, el dezvoltă conceptul de „nevoie
interpersonală pentru tandreţe” (1953).
 Sullivan descrie o dezvoltare stadială a
ceea ce el numește “sistemul Sinelui”.
Acestea sunt:
 1. stadiul sugarului – specificul său
rezultată din stările primitive de emoții și
senzații fără repere temporale, spațiale și
fără gândire pe care le trăiește copilul.
Esențială, în această perioadă este relația
sa cu mama care poate oscila între mama
bună și mama rea.
 Dacă trăiește mama bună copilul va
dezvolta un sentiment fundamental de
securitate personală (eu bun), dacă nu, va
dezvolta o stare fundamentală de
nesiguranță și anxietate (eu rău).
 Al II lea stadiu începe odată cu învățarea
cuvintelor și este parțial similar cu
supraeul lui Freud deoarece învață ceea ce
este bun și ceea ce este rău din
perspectivă socială.
 Celui de al III lea stadiu îi este
caracteristică nevoia de asociere cu ceilalți
copii, în cadrul jocului. Acum, copilul
interiorizează o componentă socială mai
extinsă și comunicarea.
 Cel de al IV lea stadiu este preadolescența
în care se pune în joc nevoia de intimitate
cu o altă persoană, nevoia de prietenie.
Acest tip de relații ajută la diminuarea
anxietății.
Cel de al V lea stadiu, al adolescenței
timpurii este caracterizat de dezvoltarea
accentuată a emoțiilor sexuale.
 Pentru Sullivan dorința sexuală este
dinamism, iar dinamismul poate organiza
și canaliza energia psihică. Ca urmare a
dorințelor sexuale interesul către
persoanele similare (specific stadiului
anterior) este înlocuit cu interesul către
persoanele diferite.
 Ultimul stadiu al dezvoltării sistemului
Sinelui este adolescența caracterizată
prin integrarea aspectelor diferite ale
personalității dobândite până acum.
 Adolescența se încheie cu “stabilirea
unui repertoriu pe deplin uman de
relații interpersonale, în funcție de
datele personale și culturale prezente”
(Sullivan, apud. N.Dumitrașcu, idem,
p. 187)
 Erich Fromm (1900-1980) încearcă o combinaţie
între concepţia lui S.Freud şi Karl Marx și
întemeiază o psihanaliză socială cunoscută şi sub
numele de freudo-marxism.
 El promovează umanismul sociopsihanalitic bazat
pe „socializarea” freudismului şi umanizarea
marxismului.
 Pentru Fromm, în sufletul omenesc există
tendinţe inconştiente, puternice spre
raţionalitate, creativitate şi iubire; contrariate ele
generează drame, nevroze, dezechilibre sufleteşti
(1956). Societatea modernă provoacă alienarea
omului şi generează situaţii şi conflicte nevrotice.
 E.Fromm militează pentru o revoluţie a
speranţei ca trecere de la speranţa pasivă
la speranţa activă.
 El vede îmbunătățirea societăţii prin
resurecţie morală şi religia iubirii, cele două
axe ale revoluţiei speranţei. Omul va creşte
şi îşi va redobândi identitatea de sine dacă
va trece de la modul „a avea” la modul „a
fi”, de la egoism la altruism. În timp ce
oamenii adepţi ai modului „a avea” se
sprijină pe ce au, cei din modul „a fi” se
sprijină pe ceea ce sunt sau pot fi. Fromm
arată că modul „a
 Fromm arată că modul „a avea”
priveşte progresul material în sine,
înstrăinând omul de existenţa sa
creatoare, de fiinţa sa spirituală.
Dezvoltarea umană este văzută în
„dragostea dintre oameni”, într – o
„etică raţională opusă celei
autoritare”.
 Herbert Marcuse (1898-1979), filosof şi
psihosociolog american de origine germană,
a trăit ca pe o adevărată revelaţie întâlnirea
cu psihanaliza lui S.Freud.
 În urma acestui contact a inițiat un demers
de asimilare a metapsihologiei freudiene în
universul său hegeliano-marxist.
 Acest demers l – a condus la elaborarea
cărţii „Eros şi civilizaţie” (1955).
 Marcuse consideră ca nevoile reale ale
omului au fost înăbuşite de enorma
supraindustrializare şi de sufocanta mass
media în urma cărora fiinţa umană a devenit
unidimensională, având doar dimensiunea
consumului, dinemsiunea a avea.
 Mai mult, comercializarea agresivă a naturii
anihilează, până la dispariţie, cea de a doua
dimensiune a fiinţei umane: spaţiul interior
rezervat liniştirii, reflexiei, autoanalizei,
deciziilor autonome.
 În Europa unul dintre cei mai cunoscuți
neopsihanaliști este francezul Jacques Marie
Lacan (1901-1981), supranumit, de către
Paul Eluard, Salvador Dali al psihanalizei.
 Deviză sa, „reîntoarcerea la Freud”, are, pe
de o parte, un sens critic la adresa
psihanalizei behavioriste sau culturaliste şi,
pe de altă parte, sensul necesităţii
dezvoltării cercetărilor psihanalitice pe baze
noi.
 În viziunea lui Lacan, inconştientul este
depersonalizat şi raportat în întregime la
limbaj: limbajul nu numai că ilustrează
inconştientul dar îl şi constituie.
 Nu numai că inconştientul se realizează
ca un limbaj, dar el şi influenţează
limbajul conştient conferindu-i diverse
încărcături emoţionale şi sensuri.
 Lacan propune o hermeneutică
psihanalitică, fondată pe analiza
structurilor lingvistice, care susţine,
pe de o parte, că inconştientul este
structurat ca un limbaj, și, pe de
altă parte, că inconştientul
subiectului este, de fapt, discursul
celuilalt (individ, grup, organizaţie).
 Donald Woods Winnicott s – a născut în
1896 în Marea Britanie. A studiat medicina
la Cambridge. Prima sa analiză personală
o face cu James Strachey (traducătorul lui
Freud în engleză) iar pe a doua, de
orientare kleiniană, cu Joan Riviere.
 La trei ani după terminarea facultății se
angajează ca medic pediatru la un spital
de copii.
 Inovațiile sale principale sunt în domeniul
psihologiei copilului.
 Winnicott demonstrează că primul an de
viață al copilului este extrem de important
în dezvoltarea personalității viitorului
adult.
 De asemenea relevă importanța
copleșitoare a mamei și a relației pe care
aceasta o are cu sugarul în primul an de
viață, indiferent de sexul copilului.
 Winnicott afirmă că “nu există acel ceva
numit bebeluș” deoarece, în primele luni
de viață, bebelușul este, din punct de
vedere psihologic, una cu mama sa.
 Pentru ca un copil să se dezvolte normal
este nevoie ca mama să fie ”îndeajuns de
bună” adică să se poate adapta instinctiv
la nevoile copilului său.
 Importanța pe care o acordă primilor
ani de viață reiese și din următoarea
afirmație: “Între un an și cinci ani
sunt așezate fundamentele sănătății
psihice și tot între aceste vârste
trebuie căutat nucleul psihonevrozei”
 Freud, pe lângă continuatori, a avut și
disidenți. Unul dintre cei mai importanți
este Alfred Adler (1870-1937).
 A.Adler a absolvit în 1985 facultatea de
medicină din Viena, specializarea
oftalmologie.
 Între anii 1902 şi 1908 devine discipolul
lui S.Freud, de care se desparte în 1911,
respingând pansexualismul freudienilor
„ortodocși”.
 În 1935 fondează „Journal of Individual
Psychology” prin care Adler introduce numele
și principalele coordonate ale concepţiei sale:
psihologie individuală.
 Conceptul axial al psihologiei individuale este
complexul de inferioriate care postulează că o
inferioritate fizică poate fi compensată prin
dezvoltarea unor calități psihice deosebite (o
persoană cu slabe abilități sportive devine un
extraordinar scriitor).
 Aşa cum despre Freud s-a spus că a
descoperit „complexul lui Oedip”
pentru că el însuşi a avut o mamă cu
două decenii mai tânără ca tatăl său,
tot aşa „complexul de inferioritate” al
lui Adler a fost pus pe seama
deficienţelor organice ale autorului (a
fost un copil firav, rahitic, și
bolnăvicios).
 Psihologia inidividuală adleriană este o
psihologie a unui „tot inidivizibil” care
se
raportează în acelaşi timp la inidividul
în sine şi la relaţia sa cu comunitatea.
 Adler pledează pentru dezvoltarea
sentimentului de comuniune socială, iar
la scara maximă dezvoltarea
sentimentului cosmicităţii omului.
 Marile probleme ale vieţii omului, în viziunea
sa, sunt trei: viaţa în societate, munca şi
iubirea.
 De asemenea, Adler elaborează o
caracterologie în care descrie trăsături de
caracter de natură agresivă ca vanitatea,
invidia, avariţia, ura şi trăsături neagresive
ca izolarea, angoasa, laşitatea.
 Caracterul este – în concepţia lui Adler –
luarea de atitudine, modul în care individul se
raportează la mediul său, o linie directoare,
impregnat de impulsul de afirmare asociat cu
sentimentul de comuniune socială.
 BIBLIOGRAFIE

 I.Mânzat, 2007, Istoria psihologiei


universale, Ed Univers enciclopedic,
Buc. p.632 – 655
 Facultativ – D.W.Winnicott, 2003, de
la pediatrie la psihanaliză, Ed. Trei,
Buc.
KAREN HORNEY
HARRY SULLIVAN
ERICH FROMM
HERBERT MARCUSE
JACQUES MARIE LACAN
ALFRED ADLER