Europa de Nord

“fjollin heilla” -“munţii va cheamă”

Structural – două domenii
- Scutul Baltic
- Cutări caledonice
• în prezent Snaefellsjokull (1446m) reprezintă un ghețar situat la partea superioară a unui
“masiv vulcanic” care cuprinde 30 de sisteme vulcanice recente
• În partea de sud a Islandei, cea mai înaltă creastă a insulei depășește 2100m altitudine.
Aceasta se ridică deasupra calotei reprezentată de Vatnajokull, dominând Parcul Național
Skaftafell
• Suprafața mutonată a ghețarului Jokulsarlon este marcată de prezența nunatak-urilor, tăiate în roci
vulcanice.
Tipologii vulcani
Eroziune diferențiată în asociații de lave și
riolite:

- Tuyas (masive tabulare) – vulcani

cuaternari formați în cadrul unei singure
erupții sub masa de gheață
Masive pluristratificate (curgeri
bazaltice) – versanți abrupți și
creste plate
Crestele de tufuri – lungi lanțuri cu aspectul unor dinți de ferăstrău,
cu vârfuri conice care au luat naștere în urma erupțiilor fisurale sub
masa de gheață
• Vulcani în pânză
(șariați) – au luat
naștere în urma unei
erupții de lave
fluide, în general
lungă ca durată și,
continuă
Curgeri de lave - Krafla
În general ghețarii instalați pe pantele abrupte ale stratovulcanilor ocupă
suprafețe de câțiva zeci de kmp, atingând grosimi cuprinse între 200-300m.
Marcate de prezența nunatak-urilor aceste calote de gheață au aspectul unor
vaste câmpuri cu gheață mutonată, care descind către bază prin intermediul
numeroaselor limbi glaciare. Skatafellsjokull reprezintă o limbă glaciară care își
are originea în cadrul ghețarului Vatnajokull.
Kverkfjoll - calota Vatnajokull formează către nord ghețari cu aspect de platou, care se
desfășoară între “deșerturi cu nisipuri și pietrișuri” și asociații de lande. În partea centrală a
acestui ansamblu se ridică Kverkfjoll (1920m), ce reprezintă de fapt un complex vulcanic care
include două caldere, creste și vârfuri fragmentate de conuri recente. La partea superioară este
separat în două subunități de către un ghețar. Existența unui câmp geotermic a favorizat eroziunea
subglaciară realizată de către cursurile de apă caldă
Myrdalsjokull
Vulcanul Krafla este situat în regiunea lacului Myvatn, în partea de nord a Islandei. Se
află instalat în cuveta Helviti fiind înconjurat de fenomene de tipul fumarolelor.
Geysir
N
o
r
v
e
gi
a
skaergaard
În regiunea TromsØ dorsala scandinavă se transformă într-o multitudine de
insule separate de fiorduri. La 300km nord de Cercul Polar limita între pădurea
de mesteacăn și tundră coboară în mod considerabil
Sognefjord
 •
Masivul Jotunheimen ilustrează acțiunea eroziunii glaciare
PN Hardangervidda
Suedia
Norrland
Svealand
Smaland
Skane
• Arhipelagul finlandez – insule marcate de eroziunea glaciară
• Tunturi
• Thymus arcticus apare
mai ales acolo unde
exista manifetsari de tip
fumarole
 •
Situat între Hardangerfjord și valea
Numedal, Hardangervidda este cel mai
vast platou montan al Europei.
Altitudinea medie este în jur de
1200m, crestele atingând 1700m.
Ghetarul Hardangerjokulen din partea
de NV are o înălțime de 1870m. Aici
tundra este alcătuită din 450 de specii
de plante vascularizate. Numeroase
dintre acestea au aici limita lor sudică
de extensie. Dovre Fjeld reprezintă
tot un platou accidentat cu o
altitudine de 2286m, cunoscut pentru
bogăția sa botanică și faunistică
(Papaver radicatum, Ovibos
moschatus)
 •

Păduri de conifere
situate la poalele unor
suprafețe denudate în
Parcul National
Sonfjallet –Suedia, pe
versantul oriental al
dorsalei scandinave
 •
Limita superioară a pădurii este dependentă de
condițiile termice care devin din ce în ce mai severe
odată cu creșterea latitudinii. Situată la 1100-1200m
în sudul Norvegiei aceasta atinge nivelul mării în
regiunea Varanger. La 200-300m sub asociațiile de
tundră se găsește o pădure de mesteacăn (Betula
pendula) în amestec pe alocuri cu pin (Pinus sylvestris).
Covorul subarbustiv este dens fiind alcătuit din specii
precum Geranium sylvestre, Angelica sylvestris, Viola
sp. Acest tip de pădure, bgată în specii este tipică
Fenoscandiei, în alte regiuni apărând sub forma unor
mici petice (câteva puncte din Islanda). Lipsa sa în
Scandinavia, în Norvegia în apropiere de Lillehammer,
este pusă pe seama exploatărilor neraționale.
PN Mudus
Laponia finlandeză – taiga

Regiunea Inari (Laponia finlandeză) prezintă un model amfibiu al

coexistenței, model dominat de prezența pinului (Pinus sylvestris).
• În regiunea Kilpisjarvi, la frontiera dintre Suedia, Norvegia și
Finlanda, la paralela de 69, se găsesc suprafețe întinse acoperite de
mesteacăn (Betula pubescens ssp. tortuosa).
 •
Turbării în cadrul tundrei din Norvegia septentrională (nu departe de
capătul fiordului Varanger).
• Argumente