AJUSTAREA MACROECONOMICĂ PRIN POLITICA FISCALĂ

Prof. univ. dr. ec. Gheorghita Dincă

1. Impactul politicii impozitelor asupra
externalităţilor şi ajustării macroeconomice

 Conceptul de externalitate desemnează situaţia în care costurile sau

avantajele implicate de producţia şi consumul unor bunuri sau servicii nu se
răsfrâng în întregime asupra părţilor implicate în raporturile economice
respective, ci şi asupra altor persoane (fizice sau juridice), în mod pozitiv sau
negativ.

 Esenţa economică a externalităţilor o reprezintă neconcordanţa dintre

beneficiile şi costurile reflectate în preţul pieţei şi beneficiile şi costurile
reale.
 Externalităţile afectează funcţionarea eficientă a mecanismului pieţei; în
timp ce o externalitate negativă duce la o supraproducţie de bunuri, cele
pozitive determină un subconsum.

 Întrucât externalităţile au caracteristici comune bunurilor publice (nu sunt

exclusive, nu sunt rivale în consum), singurul care poate interveni în alocarea
acestora este statul. Deşi compensarea efectelor externalităţilor poate fi
făcută şi prin alte instrumente (norme administrative privind producţia,
norme privind tehnologiile, fixarea preţurilor etc.), cele fiscale sunt de multe
ori preferate datorită flexibilităţii sporite.
 James Buchanan consideră externalitatea drept un “rău public”.
  Impozitele apar ca instrumente utile în ajustarea externalităţilor, mijlocind
compensarea (internalizarea) efectelor acestora. Practica a consacrat
îndeosebi ajustarea externalităţilor negative prin intermediul anumitor
categorii de impozite. În figură, sunt reprezentate cererea (D) şi oferta (S)
pentru un anumit bun, cele două intersectându-se la cantitatea q0 şi preţul
p0, care ar semnifica, în principiu, punctul în care alocarea bunului este
optimă. p
D
D1 S

A
pe

p0

p’e
B

Ce

qe q0 q

 Figura nr. 1 Internalizarea externalităţilor negative prin impozite

Dacă admitem că procesul de producţie al bunului generează externalităţi negative,

respectiv costuri externe suportate de alte persoane, ele ar putea fi reprezentate pe
grafic prin dreapta Ce. Dacă aceste costuri ar fi suportate în întregime de producători,
urmând a fi incluse în preţ, oferta totală ar fi dată de dreapta St, obţinută prin
adăugarea la costurile producătorilor (reprezentate de S) a costurilor externe.
 În asemenea condiţii, cererea s-ar intersecta cu oferta totală în punctul A, la
o cantitate mai mică (qe) şi un preţ mai mare (pe), sugerând că alocarea
iniţială a bunului nu este optimă, ci corespunde unei situaţii de
supraproducţie.
Opțiuni de politică fiscală în scopul ajustării macroeconomice:
1. Introducerea a unui impozit direct asupra producătorilor sau asupra
consumatorilor
sau
2. Introducerea unui impozit indirect asupra bunului respectiv (producţie şi/sau
comercializare)
1a) În cazul în care se aşează un impozit direct asupra consumatorilor (este vorba de un
impozit personal aşezat asupra cheltuielilor cu achiziţionarea bunului respectiv, şi nu
asupra veniturilor consumatorului), egal cu segmentul AB, efectul va fi reducerea cererii
şi deplasarea acesteia în poziţia D1, care se va intersecta cu oferta în punctul B.
Cantitatea şi preţul de echilibru vor fi mai mici, alocarea resurselor pe piaţa bunului
respectiv fiind acum în punctul de optim.

1b). În cazul aşezării impozitului direct asupra producătorilor, egal cu segmentul AB,
acesta va determina majorarea costurilor şi deplasarea curbei ofertei spre stânga, în
poziţia St. Piaţa se va echilibra acum în punctul B, la cantitatea qe şi la preţul pe, care
este însă mai mare decât cel corespunzător variantei anterioare.

2. Introducerea unui impozit indirect, sub forma taxei speciale de consumaţie.

Deşi efectul pare a fi acelaşi ca în cazul impozitului direct asupra producătorului,
mecanismul este diferit: includerea impozitului în preţ determină creşterea preţului,
scăderea cantităţilor cerute (fără ca dreapta cererii să-şi schimbe poziţia în plan,
deoarece veniturile disponibile nominale nu se modifică) şi ajustarea corespunzătoare a
ofertei.
 2. Impactul politicii impozitelor asupra ofertei de muncă şi
ajustării macroeconomice

 Dacă influenţa impozitelor asupra evoluţiei în plan demografic se consideră a fi

neglijabilă, în schimb impozitelor le este atribuit un rol însemnat în ajustarea ofertei
de muncă a unei populaţii date, mai ales prin impactul exercitat asupra opţiunilor
indivizilor între timpul de muncă şi timpul liber.
2 tipuri de efecte:
 - fie un efect de venit (la o majorare a impozitului pe venit individul reacţionează prin
creşterea activităţilor productive, pentru a-şi spori venitul cel puţin la nivelul anterior
majorării);
 - fie un efect de substituţie (la majorarea impozitului, individul reacţionează prin
reducerea activităţilor productive în favoarea timpului liber).

 Producerea acestor efecte sub incidenţa impozitului poate fi explicată cu ajutorul

balanţei timp liber-muncă
 Venit
A

i
C

i’’
E H
i’

0
I D G B timp (ore)

În figură, dreapta AB reprezintă balanţa timp liber - timp afectat muncii pentru un salariat, în
absenţa impozitării. Venitul mediu orar al salariatului este OA/OB, salariatul definindu-şi opţiunea
pentru împărţirea timpului între muncă şi timp liber în funcţie de curba de indiferenţă, presupusă a fi i,
în aceste condiţii, salariatul se va găsi în punctul C, la un număr de ore lucrate DB, şi număr ore libere
OD (considerând OB numărul total al orelor disponibile într-o anumită perioadă de timp).
Dacă se introduce un impozit asupra venitului (salariului) egal cu AE, balanţa timp liber-
muncă îşi va schimba poziţia, devenind EB, deoarece la acelaşi număr de ore lucrate salariul
orar va fi mai mic.
Noua poziţie a salariatului va depinde însă de curba de indiferenţă.
 - dacă aceasta ar fi i', salariatul îşi va reduce timpul de lucru cu DG, sporindu-
şi timpul liber;
 - dacă însă curba de indiferenţă ar fi i", salariatul îşi va spori timpul afectat
muncii, cu DI, pe seama reducerii timpului liber. Punctul F semnifică
realizarea unui efect de substituţie, în timp ce punctul H un efect de venit.
Cu cât impozitul pe venit este mai mare, cu atât aceste efecte se amplifică:
fie de venit, fie de substituţie.
 Studiile empirice efectuate pe diferite eşantioane de subiecţi din diferite
categorii de populaţie activă au dus la următoarele concluzii relevante pentru
politica fiscală orientată spre stimularea ofertei de muncă :
 efectul de substituţie depinde de cotele marginale de impozitare
corespunzătoare diferitelor tranşe, în timp ce efectul de venit depinde de
cota medie de impozitare;
Din acest motiv, se pare că un sistem cu cote marginale ridicate dar cu o cotă
medie mai redusă va favoriza efectul de substituţie, în timp ce un sistem cu cote
marginale mai reduse dar cu o cotă medie mai ridicată va favoriza producerea
efectului de venit. Pe de altă parte, o altă concluzie poate fi că adoptarea unui
sistem de impozitare a veniturilor cu o cotă proporţională, în locul celui axat pe
cote progresive, ar putea determina stimularea interesului pentru muncă (prin
faptul că favorizează producerea efectului de venit);
 coeficienţii de substituţie şi de venit sunt mai ridicaţi pentru femei decât
pentru bărbaţi, şi mai ridicaţi pentru persoanele mai în vârstă decât pentru
cele tinere;
 producerea unui efect sau a altuia depinde şi de situaţia familială; din acest
motiv, tratamentul la impunere al cuplurilor cu copii are un impact puternic
asupra ofertei de muncă.
Dacă nu sunt acordate deduceri suficiente pentru copii aflaţi în îngrijire, sau
dacă nu sunt oferite posibilităţi alternative de îngrijire gratuită a copiilor în
creşe şi grădiniţe, atunci soţia, sau în unele cazuri soţul, nu sunt motivaţi pentru
a munci, optând pentru reducerea timpului de muncă în favoarea alocării unui
timp sporit pentru îngrijirea copiilor, în consecinţă, aplicarea unui tratament
special la impunere pentru aceste cupluri, cu facilităţi sau deduceri sporite, ar
putea stimula angajarea ambilor soţi şi creşterea ofertei de muncă;
 la niveluri scăzute ale venitului predomină efectul de venit, în timp ce la
niveluri medii de venit predomină efectul de substituţie.

Indivizii cu venituri reduse, pe lângă faptul că nu dispun decât într-o foarte mică
măsură de posibilitatea de a-şi ajusta numărul de ore de lucru la variaţiile
impozitului, nici nu sunt foarte motivaţi să o facă, cel puţin din două cauze:
progresivitatea impozitului îi afectează mai puţin, şi, în al doilea rând,
cheltuielile cu nivel relativ constant au o pondere mare în bugetul familiei.

Pe de altă parte, salariaţii cu venituri mari şi foarte mari, puternic afectaţi de

progresivitatea impozitelor, nu reacţionează la modificarea impozitelor prin
modificarea timpului de lucru; deşi dispun de o flexibilitate sporită în alegerea
numărului de ore lucrate, alte motivaţii (prestigiu social, pasiunea pentru
activitatea pe care o desfăşoară) îi determină să afecteze muncii un timp relativ
constant.
3. Impactul politicii impozitelor asupra
economisirilor şi ajustării macroeconomice

 Economisirile, transformate în investiţii prin intermediul sistemului

financiar-bancar, sunt un factor esenţial de ajustare macroeconomică, iar
sporirea lor reprezintă un obiectiv major al politicii fiscale. Studiile
econometrice arată o relaţie puternică între ritmul economisirilor private
interne şi ritmul investiţiilor interne, de aproape 1/1.

 Impactul impozitelor asupra economisirilor se manifestă îndeosebi prin

influenţarea proporţiilor în care resursele persoanelor fizice şi juridice
sunt alocate pentru consum şi economisire, respectiv formarea de
capital.
 Economisirile persoanelor fizice sunt influenţate nu numai de
mărimea venitului disponibil curent, ci şi de venitul trecut sau de
venitul viitor, de averea consumatorului şi de rata dobânzii.
 Pentru ajustarea macroeconomică prin politica impozitelor concluzia
este că reducerea progresivităţii impozitelor pe venituri sau chiar
înlocuirea impozitului progresiv pe venit cu un impozit proporţional nu
ar induce schimbări Importante în distribuţia venitului din muncă
pentru consum şi economisire.
 Pe de altă parte, pornind de la faptul că economisirile, ca parte a
venitului destinată consumului viitor, sunt influenţate direct de
rentabilitatea netă a plasamentelor, trebuie investigate şi efectele pe
care impozitele pe veniturile din capital le-ar putea exercita asupra
economisirilor.