Sunteți pe pagina 1din 6

Mielom multiplu

 Proliferare maligna, de origine


necunoscuta, a plasmocitelor in maduva
osoasa. mielomul multiplu se dezvolta,
in general, la persoanele de varsta
trecuta de 60 ani.
simptome si semne
 - Din cauza proliferarii plasmocitelor, celulele
specializate in secretia de anticorpi, se observa in
sangele bolnavului o crestere anormala a producerii
unui singur tip de imunoglobulina pentru
un mielom anume. Plasmocitele
secreta substante care antreneaza treptat o
distrugere a tesutului osos. Boala poate fi descoperita
cu ocazia unor dureri osoase rebele, a
unei anemii sau a unei cresteri importante a vitezei
de sedimentare, putand depasi 100 mm pentru o ora
Diagnostic si evolutie
 - Diagnosticul se pune pe baza
analizei proteinelor din ser prin electroforeza. Aceasta
tehnica pune in evidenta excesul unui anume tip de
anticorpi, care se traduce printr-un pic ce se
detaseaza pe curba numit "pic monoclonal".
Diagnosticul mai este stabilit si prin punctia maduvei,
al carei examen pune in evidenta plasmocitele si prin
radiografii ale oaselor, care prezinta zone de rarefiere
a tesutului osos de forma sferica, cu limite clare,
denumite geode (sau lacune sau carii osoase).
 In absenta unui tratament, evolutia unui mielom
multiplu se face catre o crestere a distrugerilor
osoase, cu riscul de
fracturi fara traumatisme (fracturi spontane) si spre
o crestere importanta a eliberarii de calciu antrenand
o hipercalcemie. Mai mult, mielomul multiplu poate
sa se manifeste si prin producerea unei depuneri
de anticorpi in rinichi, raspunzatoare de o insuficienta
renala. In sfarsit, dezvoltarea de plasmocite in
maduva poate provoca o perturbatie a productiei de
alte descendente sangvine, ca cea a globulelor rosii,
ceea ce antreneaza o anemie
Tratament si
supraveghere -
 Tratamentul mielomului multiplu face apel
la chimioterapie, al carei scop este sa distruga
proliferarea plasmocitara. In unele cazuri se
utilizeaza simultan mai multi agenti
chimioterapici (polichimioterapie). Un
tratament de intretinere cu interferon este
uneori necesar. Atunci cand afectiunea
survine inaintea varstei de 50 ani, se prefera,
de obicei, administrarea unui tratament mai
greu, care poate comporta o chimioterapie
intensiva si, eventual, o grefa de maduva.