Asistența publică pentru

dezvoltare și Grupul Băncii

Mondiale
Lect. univ. dr. Andreas Stamate-Ștefan
andreas.stamate@rei.ase.ro
 Ajutorul extern (en. Foreign aid)
• Gramatica (ce este si ce nu este foreign aid)
• Se referă la granturi interguvernamentale și împrumuturi subvenționate
• Logica/dialectica (presupozițiile foreign aid)
• Filosofia „pomenii”’; Problema capitalului; Subdezvoltarea ca simptom; Consum vs.
dezvoltare economică; AE ca obstacol la crearea valorii local; Investițiile private vs.
AE; AE și planificarea economică în statul beneficiar
• Retorica (argumente si contra-argumente foreign aid)
• Argumentul balanței de plăți; Argumentului diverselor proiecte sau cheltuileli
publice; Argumentul infrastructurii; Argumentul dreptății redistributive; Argumentul
carității față de cei nevoiași; Argumentul problemelor demografice în general;
Argumentul creșterii economice măsurate cu PIB; Argumentul observațiilor empirice;
Argumentul succesului Planului Marshall
• Grupul Băncii Mondiale și asistența pentru dezvoltare
 Logica/dialectica AE (presupozițiile AE)
• Filosofia din spate: statele slab dezvoltate au nevoie de daruri/pomeni pentru a progresa
(a system of gifts)
• Explicația mainstream: sărăcia din aceste state nu permite formarea de capital
• Probleme:
• Statelor dezvoltate nu li se aplică principiul
• Există multe state sub-dezvoltate (sud-estul Asiei, estul și vestul Africii și America Latină) cărora nu li se aplică
principiul
• Nu e condiție suficientă (sunt populații ale căror cutume și obiceiuri pot fi incompatibile cu progresul material
sau pur și simplu nu și-l doresc)
• Capitalul e doar o parte sau un efect al dezvoltării, există și alte condiții care trebuiesc
întrunite
• „Aptitudinile oamenilor, instituțiile sociale și aranjamentele politice” (Bauer)
• Dacă toate celelalte sunt întrunite, atunci capitalul se va forma
• Dacă celelalte nu sunt întrunite, capitalul extern (sub formă de foreign aid) nu va rezolva problema
dezvoltării
• Progresul material slab/subdezvoltarea/slab-dezvoltarea sunt simptome, efecte ale unor
cauze mai profunde
• Problemă: AE e paleativ, nu tratează cauza
 Logica/dialectica AE (presupozițiile AE)
• Crește posibilitățile de consum și investiții, însă nu rezultă că va crește rata
dezvoltării
• Problemă: mai ales atunci când instituția/persoana care alocă nu suportă costurile și nici nu-
și poate apropria beneficiile
• Quiz: de ce altceva ar depinde rata dezvoltării?
• AE conduce la distrugerea procesului de creare a valorii la nivel local
• Statul respectiv devine dependent de valoarea creată în exterior
• Caz particular: valoare creată chiar de naționalii plecați în exterior
• Quiz: de ce pleacă românii în exterior?
• Proliferează modele de dezvoltare externe, nepotrivite local: universități, fabrici de oțel,
operatori aerieni etc.
• AE conduce la scăderea investițiilor private în statele donatoare (scade rate of
return)
• Cauza: o parte din capital este direcționat către utilizări non-economice/neprofitabile
• Alocarea e condiționată de o orientare pro-planificare economică a statului
beneficiar
 Logica/dialectica AE (presupozițiile AE)
• Probleme principiale ale pledoarei pro-AE
• Se ignoră cauzele fundamentale ale regresului material
• Fapt vizibil în poziții care sugerează că singura diferență dintre populația sub-dezvoltată și cea
dezvoltată ar fi sărăcia primeia/bogăția celei de-a doua
• Se insistă pe caracterul indispensabil al AE, ceea ce e echivalent cu a spune că o
persoană sau un grup/o comunitate nu se poate dezvolta decât prin forțe exterioare
sieși
• mentalitate specifică culturilor autoritare și tuturor despotismelor în care salvarea materială
vine întotdeauna din altă direcție: stat, elite, bogați sau din exterior
• Incompatibilă cu progresul material
• Sudul Asiei
• Se ignoră politicile publice ale guvernului beneficiar și comportamentul populației
• Problemă: dacă sunt nefavorabile progresului material, AE va produce efectul neintenționat
de încurajare
 Logica/dialectica AE (presupozițiile AE)
• Se prezumă în mod eronat că veniturile mai mari ale donatorilor au fost
posibile prin împovărarea beneficiarilor
• Problemă: se ignoră natura tranzacțiilor economice
• Inconsecvența în politicile comerciale ale donatorului
• Ex: efectele AE sunt anulate de politici protecționiste care restricționează importul de
bunuri din statele beneficiare
• E luat ca presupunere axiomatică în literatura de specialitate
• Nu conduce în mod necesar la progres și dezvoltare economică
• În special în literatura pro-ajutor extern (experții)
• Discuție: criticii nu pot fi experți?
• Implică ignorarea oricăror argumente teoretice sau istorice anti-AE
• Corolar: eșecul AE prespune continuarea AE
 Retorica AE/Argumentul balanței de plăți
• Deficitul BP justifică acceptarea AE, pentru echilibrare
• Probleme
• Ignoră cauza fundamentală a deficitului: politici monetare și fiscale inflaționiste (bad
money drives out good money)
• Cerc vicios: politici inflaționiste – deficit comercial – taxe și controale – export de
capital – politici inflaționiste
• Aspectul dominant este că economisirile/acumulările de capital local sunt obstrucționate
tocmai de politicile inflaționiste
• Se evită acumularea de rezerve în valută străină prin restricții la importul de capital
privat sau utilizarea acestuia la nivel local
• Fie firmele private nu pot opera integral cu capital străin, fie expansiunea lor este limitată
• Între timp guvernul benficiază de ajutor extern expandându-și propriile companii
• Problemă: concurență neloială
• Poate avea efectul contrar: AE conduce la mai multe importuri (mai ales în rândurile
companiilor publice) (vezi cazul Indiei)
 Retorica AE/Argumentul proiectelor sau
diverselor cheltuieli
• AE este necesar deoarece se pot finanța unele proiecte sau cheltuieli
publice
• Implică acceptarea unui rezultat economic mai puțin favorabil decât în cazul
capitalului privat sau cel puțin contractării guvernamentale în condiții
comerciale
 Retorica AE/Argumentul infrastructurii
• AE este necesar deoarece se pot finanța cheltuieli de anvergură cu
infrastructura (drumuri, poduri, porturi, autostrăzi etc.)
• Nu rezultă că nu se pot finanța în regim privat sau cu împrumuturi
guvernamentale comerciale
• Obs. În țările subdezvoltate infrastructura a fost până nu demult finanțată și operată
privat
• Infrastructura e un produs al dezvoltării economice, nu un determinant
 Retorica AE/Argumentul dreptății redistributive
• Statele donatoare au o obligație morală față de statele beneficiare (analogie cu bogații au o
datorie morală față de săraci)
• Probleme
• AE nu e un transfer propriu-zis între familii și persoane/indivizi (așa cum e cazul taxării progresive) ci
interguvernamental
• Mulți plătitori de taxe din statele donatoare sunt mai săraci decât beneficiarii din statele beneficiare (membri ai birocrației
locale, sistemul academic, oameni de afaceri etc.)
• Modificarea pozitivă a raportului de schimb al țărilor subdezvoltate prin creșterea prețului exportului, indică
proeminența AE
• Creșterea prețului e posibilă ca urmare a AE și a unor acorduri de comercializare a bunurilor
• Acordurile comerciale vin la pachet cu restricții privind implementarea de noi facilități de producție (efect de excludere pentru
potențialii producători și efect de concentrare a puterii la nivelul celor existenți)
• Rezultă deci că nu beneficiază cei mai nevoiași
• acționează ca o formă de taxare pentru statele importatoare
• Prezumția e că diferențele între venituri sunt inechitabile (care în esență trimite la prezumția eronată că
diferența fundamentală se rezumă strict la venituri)
• Se ignoră: instituțiile sociale, aranjamentele politice, obiceiurile/cultura
• Risc: AE devine vehicul de redistribuție internațională, moment când se va putea invoca necesitatea unui guvern mondial (la
pachet cu standarde acceptabile și non-acceptabile de diferențe între bogați și săraci)
• ! Organizațiile internaționale acționează deja, la nivel de politici, ca cvasi-guverne mondiale (ministerul sănătății mondiale – OMS,
ministerul finanțelor mondiale – FMI, banca centrală – Banca Mondială etc.)
• Impactul vs. incidența taxării (incidența are ca prezumție falsă că diferențele se rezumă doar la ceea ce este cuantificabil)
 Retorica AE/Argumentul carității față de cei
nevoiași
• AE este necesar întrucât există state subdezvoltate care au nevoie de aceste
fonduri (nevoi probate prin referințe la nivelul veniturilor și creșterea
demografică)
• Probleme
• Se comută atenția de la AE ca resursă pentru dezvoltare la AE ca simplă donație, pomană
(milostenie)
• Se ignoră diferențele dintre condițiile sociale locale și faptul că, istoric, cei mai săraci nu
beneficiază de AE
• Poate perpetua politici naționale care reduc artificial nivelul veniturilor
• Ex: expulzarea asiaticilor din Africa de Est, a indienilor din Burma
• Ex2: masacrarea populației Ibo din Nigeria, a chinezilor in sud-estul Asiei, a arabilor în Zanzibar
• Cerc vicios: venituri artificial reduse – nevoie de AE – continuarea politicilor publice – venituri artificial
reduse
• Poate perpetua o atitudine conflictuală a guvernelor locale (mai ales dacă acestea alocă AE
pe armament, sau propagandă politică împotriva donatorilor sau a altor beneficiari)
• Creșterea demografică reprezintă o îmbunătățire a condițiilor economice, deci nu poate fi un
argument pentru acordarea AE
 Retorica AE/Argumentul problemelor
demografice în general
• Creșterea demografică conduce la o presiune demografică pe resurse și la foamete. AE
este văzut ca necesar pentru stoparea acestor probleme
• Probleme
• Creșterea demografică e o consecință a îmbunătățirii speranței de viață și deci a condițiilor de trai
în general (reducerea mortalității)
• Obs.: paradox: creșterea demografică și foametea
• obs.2: populația globală se triplează în decurs de trei secole, acomodând mai mulți oameni care o duc mai bine
economic
• Presupunând că îngrijorarea demografică e legitimă:
• Există multe zone subdezvoltate cu o densitate mică, cu acces la pământuri fertile (Africa, America Latină și sud-
estul Asiei) și totuși necultivate
• Cele mai avansate zone ale lumii subdezvoltate (ca și în cazul lumii dezvoltate) sunt foarte dens populate
• Nu absența resurselor e problema, ci barierele naturale sau instituționale în calea ocupării forței
de muncă, sau a drepturilor de proprietate privată
• Inconsecvență logică: redistibuția locală nu poate evita problema foametei, dar totuși se așteaptă
aceasta de la redistribuția internațională?
• Obs.: redistribuția internațională nu e un transfer către persoane/grupuri, ci interguvernamental
• Obs. 2: istoric, fondurile se duc către cu totul și cu totul alte scopuri: linii aeriene, fabrici de oțel, lucrări de
inginerie, proiecte publice, cheltuieli militare (ex. Oprimarea grupărilor secesioniste din interior)
 Retorica AE/Argumentul creșterii economice măsurate
cu PIB

• Un prim argument, de tip „teoretic”, în favoarea asistenței l-ar furniza „economia

agregata keynesistă”: fondurile suplimentare ar duce la creșterea produsului intern brut,
ceea ce echivalează cu creșterea economică.
• Aceasta explicație nu rezistă, însa, niciunei examinări teoretice, nici nu este susținută, în vreun fel,
de cercetări empirice.
• Contraargument teoretic:
• -Concentrarea pe agregate este înșelătoare! Așa, orice sumă pompata în economie ar duce la
creșterea nominala a PIB (sau la inflație, dacă suntem la punctul de „ocupare deplina”, potrivit lui
J.M. Keynes). Dar, aceasta viziune pierde din vedere procesele „micro” de alocare, importanța
crucială a proprietății private și a activității antreprenoriale. S-ar părea ca nu contează dacă o sumă
este cheltuită de guvern sau de întreprinzătorii privați, sau dacă ea merge spre consum sau spre
investiții! Cum PIB-ul include și consumul, și investițiile, și cheltuielile guvernamentale, orice
cheltuială este generatoare de creștere economică! Fie și intuitiv, realizăm că așa ceva e absurd!
• Această teorie naivă asupra dezvoltării economice a stat la baza enormităților spuse timp de 70 de
ani despre Uniunea Sovietică (vezi aici și pe Paul Samuelson): o țară cu „creștere economică
rapidă“, capabilă să prindă din urmă țările dezvoltate. Șocul economiștilor keynesiști a fost destul
de mare atunci când, în loc de „catching-up“, economia sovietica s-a prăbușit.
 Retorica AE/Argumentul creșterii economice
măsurate cu PIB
• „Macroeconomia keynesiană are încă de recuperat rolul proprietății private în alocarea
raționala a resurselor, diferența fundamentală dintre consum și economisire, rolul
activității antreprenoriale private, diferența dintre cheltuielile guvernamentale și cele
private, rolul monedei în alocare, fundamentele procesului de acumulare de capital,
diferența dintre investițiile internaționale private și asistența publică externă” ș.a.m.d.
• (vezi Marius Spiridon, „Dezvoltarea prin transformare sistemică”, working paper, disponibil
www.ier.ro)
• Asistența publică externa a eliminat presiunea asupra guvernelor de a face reformele
necesare, punându-le la dispoziție resursele cu care de multe ori au continuat procesul
de naționalizare de facto a propriilor economii.
• Asistența a creat dependență politică și a făcut imposibilă manifestarea elitelor naturale
care ar fi favorizat dezvoltarea instituțiilor sine-qua-non ale dezvoltării economice
autentice: proprietate privată, monedă sănătoasă, comerț (intern și internațional) liber.
 Retorica AE/Argumentul observațiilor
empirice
• Diverșii „apostoli” ai economiei dezvoltării (inclusiv via BM) se refugiază în spațiul observațiilor
empirice. Însă nici aici nu sunt lipsiți de contradicții.
• Ce spun reprezentanții Băncii Mondiale despre ei:
• „Of fundamental importance, the Bank Group has evolved from being simply a financier of development to
being also a trusted advisor on development, sharing its global experience of what does and does not work
and helping its member countries to apply the lessons… Fifty years of experience have validated the Bank
Group's fundamental objective today: helping borrowers reduce poverty and improve living standards through
sustainable growth and investment in people.” (Lewis T. Preston, fost președinte al Băncii Mondiale, 1991-95)
• Ce este de fapt (sau ce spun observatorii neutri):
• „Of the 66 less developed countries receiving money from the World Bank for more than 25 years (most for at
least 30 years), 37 are no better off today than they were before they received such loans;
• Of these 37 countries, 20 actually are worse off today than they were before receiving aid from the World
Bank;
• Of these 20, eight have economies that have shrunk by at least 20 percent since their first World Bank loan;
and
• The remaining 17 countries have economies today that are essentially the same as when they first received
aid from the WB.”
(World Bank, Fifty Years of Failure, Heritage Foundation, 1992
Retorica AE/Argumentul observațiilor
empirice
 Retorica AE/Argumentul observațiilor
empirice

• Un exemplu de dezvoltare fără

fonduri de la BM vs.
subdezvoltare asistată de BM
(Hong Kong și Singapore vs.
„abonații” la fondurile BM)
 Retorica AE/Argumentul succesului Planului
Marshall
• Un alt argument, tot din registrul empiric, invocat
frecvent de susținătorii asistenței publice este
acela al succesului Planului Marshall în refacerea
economică a Europei Occidentale în perioada de
după cel de-al doilea război mondial.
• Contraargument, din registrul empiric:
• este suficient sa observăm faptul că RFG – țara cu
cea mai rapidă și mai viguroasă dezvoltare după
război – a primit ajutoare mai reduse decât Marea
Britanie, de pildă, iar despăgubirile de război
plătite au fost mai mari decât ajutorul (vezi, pentru
asta, harta); dar vezi reformele pro-piață ale lui
Ludwig Erhardt post-1945 – vezi H.H.Hoppe,
Dezetatizarea unei Germanii unite, disponibil
online la http://mises.ro/663/.
• Oricum – e destul de descurajator pentru adepții
asistenței publice să ajungă la zeci de ani înapoi
pentru a se găsi un exemplu de succes al ajutorului
pentru dezvoltare.
 Banca Mondială și mandatul asumat
FAST FACTS ON THE IMF*
• State membre: 187 (pentru mai multe și detaliate informații, click pe linkuri semnalizate)
• Sediu: Washington, D.C.
• Componență: Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) / the International Bank for Reconstruction and
Development (IBRD) și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (ADI) / the International Development Association (IDA); la
acestea s-au adăugat Corporația Financiară Internațională (CFI) / the International Finance Corporation (IFC), Agenția pentru
Garantare Multilaterală a Investițiilor (AGMI) / Multilateral Investment Guarantee Agency (MIGA) și Centru Internațional pentru
Reglementarea Disputelor legate de Investiții (CIRDI) / the International Centre for the Settlement of Investment Disputes (ICSID),
toate cele cinci formând „Grupul Băncii Mondiale ”/ World Bank Group
• Personal: Peste 10.000 de angajați, în circa 100 de birouri în toată lumea
• Finanțare atrasă: emisiuni de obligațiuni AAA pe piețele internaționale și contribuții s.m.
• Finanțare acordată: împrumuturi cu dobândă redusă, credite cu dobândă 0, granturi nerambursabile pentru țările în dezvoltare
pentru o largă gamă de scopuri investiționale – educație, sănătate, administrație publică, infrastructură, dezvoltarea sectorului
privat, managementul resurselor agricole și de mediu ambiant
• Scopuri: reducerea sărăciei și creștere durabilă în țările cele mai sărace, în special din Africa; soluții pentru provocările speciale din
state aflate în perioade post-conflict și de fragilitate instituțională; soluții de dezvoltare cu servicii adaptate și finanțări pentru
statele cu venituri medii; soluții la problemele regionale și globale care transcend granițele naționale – schimbări climatice,
epidemii și comerț; o mai mare dezvoltare și oportunități în lumea arabă; aducerea laolaltă a celor mai bune cunoștințe globale în
sprijinirea dezvoltării.

• *Sursă: http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/EXTABOUTUS/.
Banca Mondială și mandatul asumat
• Banca Mondială – instrumentul ales la Conferința de la Bretton Woods
(1944) pentru a canaliza capitalul pentru dezvoltare către țările din lumea a
treia. Piețele de capital din Vest fuseseră închise țărilor în dezvoltare din
cauza incapacității de plată a acestora, iar în perioada interbelică legile
„Blue Sky” interziceau intermediarilor financiari americani să dețină
obligațiuni ale guvernelor străine.
• Banca Mondială – sau Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (BIRD), așa cum este cunoscută componenta sa inițială, încă
importantă – a fost înființată pentru a umple acest gol. Deținerea și
garanțiile sale interguvernamentale îi permiteau să se împrumute la
dobânzi preferențiale pe piețele țărilor dezvoltate și să acorde credite la
dobânzi apropiate de cele comerciale țărilor din lumea a treia.
• Pentru acele țări prea sărace pentru a se împrumuta la aceste dobânzi, s-a
creat o oportunitate – Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) – cu
bani subscriși de guvernele din Vest.
Banca Mondială și mandatul asumat
• Rolul de intermediar financiar la BM și sfaturile de politici date până la sfârșitul anilor 1980 au fost
în general benigne și au ajutat la promovarea libertății economice în țările lumii a treia. ■Dar,
odată cu explozia prețului petrolul în țările OPEC la începutul anilor 1970 și cu „reciclarea”
surplusurilor lor financiare în țările în dezvoltare via bănci din paradisurile fiscale, capitalul privat
înspre țările sărace au crescut. ■ Acest trend s-a reinversat pe la mijlocul anilor 1980 din pricina
crizei datoriilor, însă s-a reinstalat deceniul 10. ■ Rolul de intermediar al BM nu mai părea necesar
în economiile bine gestionate, iar unii beneficiari majori de asistență internațională, precum India,
și anunțaseră că nu mai doresc să primească „asistență” oficială pe viitor.
• De fapt rolul de intermediar financiar al Băncii Mondiale a fost copleșit de rolul său de agenție de
asistență internațională multilaterală în timpul Războiului Rece. Se viza legarea țărilor „nealiniate”
la lumea liberă, prin promovarea dezvoltării economice. Guvernele din Vest își stabiliseră deja
propriile programe de asistență internațională bilaterală mai degrabă pentru a concura pentru
influența politică în lumea a treia în timpul Războiului Rece decât pentru a servi scopurilor
declarate de a reduce sărăcia. De vreme ce cam toate aceste capitaluri circulau pe canale
guvernamentale multilaterale sau bilaterale, accesul țărilor în dezvoltare la piețele globale de
capital devenise tot mai politizat, în opoziție cu logica secolului XIX.
 Banca Mondială și mandatul asumat

• Scopul Băncii Mondiale era de a crea un alt program internațional de dezvoltare, analog
cu, însă situat, în mod evident, undeva la „antipozii” a, ceea ce britanicii promovaseră în
secolul 19 prin propagarea și impunerea regulilor privind drepturile internaționale de
proprietate privată și prin imperialismul lor (direct și indirect).
• Cum aceste ultime căi erau tot mai evitate politic tocmai pentru că nu fructificau direct
pentru birocrațiile etatiste, singurul instrument cât de cât non-arbitrar disponibil era
utilizarea „condiționalităților” legată de fluxurile de asistență, și a promova politici
adecvate de dezvoltare prin schimbarea comportamentului guvernelor din „țările lumii a
treia”.
• Dar, la fel precum sancțiunile impuse pentru a se urmări scopuri de politică externă, și
această „condiționalitate” pozitivă și din ce în ce mai stringentă a fost tot lipsită de
succes. Deși opinia-standard în ceea ce privește dezvoltarea este că „buna guvernanță
este totul”, rămânea o întrebare: cum vor fi „molipsite” statele sărace în lipsa
imperialismului direct sau indirect?
 Banca Mondială și mandatul asumat
• „Afacerea” cu asistența internațională are, prin urmare, necazuri serioase (de altfel, perfect
anticipabile a priori).
• Referitor la întrebarea „mai are vreun rost Banca Mondială?”, se consideră că există încă un rol
pentru fluxurile oficiale pentru acele țări (în special Africa Sub-Sahariană) pe care piața privată le
evită. Însă motivul pentru această situație este natura prădalnică a guvernelor lor.
• Mai rău, se consideră că din punct de vedere al agențiilor multilaterale, cum toți debitorii privați
viabili le evitâ datorită oportunităților terțe de acces liber pe piețe private de capital, apolitice,
care nu impun nicio „condiționalitate” oneroasă suplimentară, singurii debitori vor ajunge a fi
„lămâile” / „țepele”*.
• * În baza fenomenului de „selecție adversă” a debitorilor a căror calitate nu poate fi reperată, din
motive de cunoștințe nerevelabile (sau din cauza stimulentelor insuficiente de a fi descoperi
informațiile ce pot arăta caracterul găunos al asistaților necompetitivi) de partea instituțiilor
financiare multilaterale.
• Aceasta ar putea avea repercusiuni serioase în ceea ce privește rating-ul acordat organismelor
multilaterale de credit/asistență pe piețele de capital din Vest, și, prin urmare, în ceea ce privește
capacitatea lor atât de a strânge bani, cât și de a acorda credite clienților lor la dobânzi
subvenționate.
„Deformarea și reformarea” Băncii Mondiale

• Încă mai sunt prezentate, cu foarte multă tenacitate, varii argumente pentru susținerea
operațiilor Băncii Mondiale și ale FMI-ului sugerând o serie de beneficii intangibile,
acestea fiind considerate că având un merit mai mare decât cele tangibile/vizibile.
• De pildă, este susținut faptul că cel mai important beneficiu al acestor instituții a fost
rolul de „tutelă” legat:
• - atât de pregătirea internă oferită personalului internațional din care mulți au ajuns
policymakeri în țările în dezvoltare,
• - cât și de caracteristicile intrinseci ale metodelor, instituțiilor și politicilor economice,
precum și în ceea ce privește transmiterea ideilor despre ele înspre întreaga „lume în
dezvoltare”.
• Pentru această sarcină, cele două instituții nu numai că strâng un volum imens de date
despre țările în curs de dezvoltare, dar realizează în același timp cercetări și studii care au
lărgit orizontul de înțelegere referitor la dezvoltare. Din această perspectivă, rolul pe
viitor al Băncii Mondiale ar trebui să fie de „Bancă a Cunoașterii”.
„Deformarea și reformarea” Băncii Mondiale
• Cu toate că aceste argumente se poate să fi cântărit mult în trecut, ele au o importanță din ce în
ce mai redusă.
• Spre deosebire de situația din anii 1950 și 1960, când multe țări nu aveau personalul tehnic
necesar care să realizeze politici economice solide, în ultimele decenii s-a produs o schimbare a
disponibilității acestora (exceptând, în bună măsură, Africa).
• În plus, rolul de „tutelă” și cel educațional depind în mod crucial de soliditatea ideilor vehiculate.
• De pildă, până la venirea lui James Wolfensohn ca președinte al Băncii Mondiale, în ciuda
capriciilor trecătoare, atitudinea intelectuală a băncii a fost în concordanță cu știința economică
ortodoxă (înțelegem pe cea orientată vădit înspre viziunea orientată spre stimularea reformelor
pro-piață), lucru care s-a schimbat discret în favoarea alocărilor tot mai politizate, maximizatoare
birocratic*.
• *Vezi în D. Bandow și I. Vasquez eds. (1994, Perpetuating Poverty: The World Bank, the IMF and the
Developing World, Cato Institute, Washington D. C.) argumente că instituțiile financiare internaționale se
angajează în maximizare birocratică, iar mare parte din creditarea lor este pentru a promova mai degrabă
interesele birocraților decât să asiste țările sărace. B. Frey (The Public Choice of International Organizations, în
D. C. Mueller (ed.) Public Choice – A Handbook, Cambridge University Press, Cambridege, 1997) furnizează un
studiu al organizațiilor internaționale în logica „public choice”.
„Deformarea și reformarea” Băncii Mondiale

• După cum nota Anne Krueger, fost vice-președinte pentru cercetare la

Banca Mondială, banca avea trei alternative la mijlocul anilor 1990, odată
cu deschiderea piețelor globale de capital către cea mai mare parte a
țărilor în curs de dezvoltare din afara Africii, și anume:
• „(1) să continue să fie o instituție pentru dezvoltare, concentrându-se
numai asupra acelor țări care sunt cu adevărat sărace și retrăgându-și
treptat activitățile din țările cu venituri medii;
• (2) să continue să opereze în toate țările cliente, concentrându-se pe
«aspecte ușoare» privind dezvoltarea, precum drepturile femeilor,
conservarea mediului înconjurător, standardele de muncă și încurajarea
organizațiilor non-guvernamentale (ONG-urilor);
• (3) să se închidă”.
„Deformarea și reformarea” Băncii Mondiale
• Pentru motivele date mai sus, prima alternativă a devenit din ce în ce mai dificilă și ar
presupune o diminuare considerabilă a băncii. Niciun birocrat nu vrea așa ceva și cu atât
mai mult se exclude varianta a treia (nedorindu-se pierderea puterii, a prestigiului și,
evident, a veniturilor lor). Astfel că este ușor de înțeles că J. Wolfensohn a ales cea de-a
doua variantă.
• Dar calea aleasă de Wolfensohn (cea de-a doua) nu este una viabilă. Susținând
„societatea civilă”, Banca Mondială susține aspecte extrem de controversate asupra
cărora există un acord limitat fie referitor la finaluri, fie la mijloace, în parte și pentru că
aceste aspecte ridică diferențe importante în ceea ce Lal denumește „convingeri
cosmologice”.
• În plus, asemenea „standardelor de muncă”, pe care Wolfensohn le-a făcut condiție
pentru ramura de garanții investiționale multilaterale (MIGA), multe din aspectele din
sfera „societății civile” sunt respinse de țările în curs de dezvoltare, și pe bună dreptate,
deoarece ele ajung a fi potrivnice obiectivului de dezvoltare referitor la scăderea sărăciei
în țara asistată.
• Rezultă că ar rămâne cea de-a treia opțiune a lui Krueger pentru viitorul Băncii Mondiale
– închiderea ei.
 Studii de caz/India
• Valoarea AE - 55 mld. dolari (cumulat, din 1951)
• AE devine o politică dominantă în timpul lui Nehru
• 20 mld. sunt acordați de către Banca Mondială
• AE reprezintă principala sursă de finanțare a sectorului public
• Cel mai mare donator: SUA
• după 15 ani de AE și planificare cincinală, traversează o severă criză de alimente și valutară în 1966-1967
• Cea mai mică rată de creștere în rândul țărilor subdezvoltate și cea mai săracă țară din lume
• Epoca post-independență (1947): mai mult de 60% din investițiile realizate au vizat companiile publice (101
din cele 200 de companii publice au un deficit cumulat de 5 ori mai mare ca cel al SUA)
• 70% din indieni sunt angajați ai statului
• Măsuri guvernamentale: restricționarea investițiilor private în sectoarele de importanță, regim strict de
licențiere industrială, controale de preț, cantitative și de distribuție, deturnarea resurselor către industria
bumbacului și alte industrii mici, controale ale accesului pe piața muncii, tarife prohibitive, restricții
cantitative, controlul și subvenționarea exporturilor, restricții prohibitibe la ISD și ISP
• Mari deficite de cont curent (importuri mari), generate de importurile sectoarelor de stat contrabalansate de
veniturile repatriate ale emigranților și de accesul cetățenilor indieni nerezidenți la conturi generatoare de
dobânzi
• 50% din acest deficit este cauzat de efectul AE
• Exporturile stagnează
• Formarea capitalului e astfel penalizată
• Devine pretext pentru naționalizarea celor mai mari bănci comerciale indiene
 Studiu de caz/Rwanda
• AE în Africa totalizează peste 600 mld. dolari (începând cu 1960)
• Astăzi, doar 5 din cele 54 de state ale Africii se pot numi în dezvoltare sau
dezvoltate
• 40% din bugetul guvernului și 18-20% din PIB-ul țării e dat de
consumul AE
• Numărul locuitorilor săraci a crescut de la 4.8 mil. la 5.4 mil. (raport UNDP,
2011)
• În ultimii zece ani, donatorii principali: US, UK, UE și Olanda (OECD)
Studiu de caz/Burma
Autostradă - Burma
Referințe
• https://www.theguardian.com/cities/2015/mar/19/burmas-capital-
naypyidaw-post-apocalypse-suburbia-highways-wifi
• https://fee.org/articles/foreign-aid-and-international-crises/
• https://mises.org/library/indias-great-free-market-economist
• Henry Hazlitt, The Drive for Exports, ch. 12, „Economics in One
Lesson”, disponibil la
• https://fee.org/articles/rwandas-economic-success-how-free-
markets-are-good-for-poor-africans/