COPIL, ADOLESCENT, ADULT (VARSTNIC), CUPLU,

FAMILIE
 EVALUARE CURS
 FISA DE OBSERVATIE (COPIL, ADULT, VARSTNIC,
CUPLU)
 EVALUARE SEMIOLOGIE PSIHIATRICA (DOAR CEI
DE LA FORMARE)
 EVALUARE FINALA (EXAMEN GRILA – FORMARE SI
STUDIU DE CAZ - WORKSHOP)
 PREZENTA SI CONTRIBUTIA/ACTIVITATEA LA
CURS
Competentele psihologului clinician
• 1. Diagnostic si evaluare clinica:
• (a) investigarea si psihodiagnosticul tulburarilor psihice si al altor
conditii de patologie care implica in etiopatogeneza mecanisme
psihologice;
• (b) evaluarea starii de sanatate mentala, in limita competentei
psihologului, ca preconditie pentru desfasurarea unor activitati care
impun prin lege examinare psihologica (ex. testarea profesorilor, a
functionarilor publici etc.);
• (c) evaluare cognitiva si neuropsihologica;
• (d) evaluare comportamentala;
• (e) evaluare bio-fiziologica (ex. prin proceduri de bio-feedback);
• (f) evaluare subiectiv-emotionala;
• (g) evaluarea personalitatii si a mecanismelor de coping / adaptare /
defensive;
Competentele psihologului clinician
• 1. Diagnostic si evaluare clinica:
• (h) evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor
grupuri;
• (i) evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural
in care se manifesta problemele psihologice;
• (j) evaluarea gradului de discernamant al persoanelor;
• (k) evaluarea dezvoltarii psihologice;
• (l) alte evaluari in situatii care implica componente psihologice.
Competentele psihologului clinician
• 2. Interventie/asistenta psihologica care va cuprinde cel putin 3 dintre
urmatoarele componente:
• (a) educatie pentru sanatate, promovarea sanatatii si a unui stil de viata
sanatos (ex. prin preventie primara si secundara);
• (b) interventii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale [aria
psihopedagogiei speciale in conditii de psihopatologie (ex. logopedie)];
• (c) consiliere si terapie suportiva;
• (d) consilierea in situatii de criza si asistenta bolnavilor terminali;
• (e) optimizare si dezvoltare personala, autocunoastere;
• (f) terapii de scurta durata focalizate pe problema, preventie tertiara,
recuperare si reeducare (individuale, de grup, cuplu si familie);
• (g) terapii standard de relaxare si sugestive;
• (h) consiliere (ex. prin tehnici comportamentale) specifica obiectivelor
medicale (ex. cresterea aderentei la tratament, modificarea stilului de viata,
pregatire preoperatorie, preventie tertiara in cadrul bolilor cronice etc.);
• (i) managementul conflictului, mediere si negociere.
METODE SI TEHNICI
 Metoda, reprezintă acea îmbinare şi organizare de
concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente şi
tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect
metodologic (Zlate, M., 2000).
 Metodele sunt planuri de activitate mentală şi concretă
destinate realizării unui obiectiv de cercetare şi
descoperirii unor adevăruri în legătură cu fenomenele
investigate (Şchiopu, U., 1976).
 Metoda are înţelesul de cale, de itinerar după care se
reglează acţiunile intelectuale şi practice în vederea
atingerii unui scop (Zlate, M., 2000).
METODE SI TEHNICI
 Informaţiile pe baza cărora are loc evaluarea
psihodiagnostică sunt obţinute în principal prin tehnici de
abordare directă a subiectului în care contactul
examinator-subiect este nemijlocit, cum sunt: observaţia,
convorbirea, metoda biografică, metoda testelor,
analiza produselor activităţii. Există însă şi tehnici
indirecte care constau în analiza unor documente
referitoare la subiect (applications forms=documente de
angajare, acte de studii, distincţii, premii, curriculum
vitae, relatări ale anturajului=părinţi, rude, prieteni,
colegi).
METODE SI TEHNICI
 Observatia, anamneza si interviul anamnestic,
interviul clinic – nestructurat, semistructurat,
structurat
 Teste de aptitudini, de personalitate , chestionare si
teste proiective
 Metode speciale proiectate diferenţiat ale procesului
clinic.
 Evaluarea clinică este procesul prin care psihologul
clinician dobândeşte înţelegerea pacientului pentru a
lua decizii.
 Pe de altă parte suferinţa pacientului este încadrată în
termenii uneia sau a altei entităţi nosologice conform
DSM-IV sau ICD-10.
METODE SI TEHNICI
 Evaluarea clinică debutează cu un dialog despre lucruri
care îl pun pe pacient într-o poziţie valorizantă,
confortabilă, de încredere şi de siguranţă.
 Aceasta conduce la eliminarea anxietăţii şi apare
posibilitatea de a intra în comunicare directă cu terapeutul.
 Date sociodemografice
 Se notează adesea şi scopul sau motivul trimiterii care
sugerează anumite tipuri de interacţiune cu pacientul (a
venit la “insistenţele”colegilor de muncă, ale familiei sau
din proprie iniţiativă etc).
METODE SI TEHNICI
In evaluarea clinică sunt urmărite:
 descrierea acurată a simptomatologiei;
 debutul şi evoluţia simptomatologiei: de când a început;
de când a observat aceste modificări (în cazul în care
pacientul are dificultăţi în a-şi reaminti debutul, este
stimulat);
 alte boli somatice sau psihice, internări anterioare care
ar putea avea un oarecare impact asupra stării actuale;
 condiţii social-economice;
 informaţii despre familie.
METODE SI TEHNICI
Se ajunge la un diagnostic nosologic ipotetic

şi

identificam anumiţi factori declanşatori, predispozanţi

şi de menţinere a simptomatologiei
METODE SI TEHNICI
Urmează o investigare detaliată a comportamentului şi
funcţiilor psihice.
Investigarea prin interviul clinic este necesar să fie dublată
de o investigare obiectivă prin teste psihologice acolo
unde acest lucru este posibil .
La sfârşitul acestei faze, diagnosticul seclarifică.
METODE SI TEHNICI
Se are învedere diagnosticarea prin interviu dar uneori şi
testarea psihologică a stării
prezente pacientului şi a modului în care se adaptează la
situaţiile concrete, a problematicii comportamentelor
simptomatice, a situaţiei somatice a pacientului, a dinamicii
şi structurii personalităţii, a comportamentului
interpersonal, a principiilor morale şi atitudinilor sociale, a
funcţiilor şi identităţii eului, a mecanismelor defensive şi de
coping, a conflictelor şi dinamicilor, a identităţii şi imaginii
de sine, a inteligenţei şi situaţiilor curente de viaţă, a
problemelor de ecologie socială şi familială, a controlului şi
autocontrolului comportamentului etc.
METODE SI TEHNICI
În urma evaluării clinice şi a diagnosticării avem atât o
categorie nosologică de
diagnostic cât şi particularizarea acesteia prin surprinderea
dinamicii individuale a pacientului.
În funcţie de pacient şi de obiective; această etapă de
diagnostic şi evaluare clinică se poate întinde între 1-3
şedinţe.
În cursul acestor şedinţe se construieşte deja relaţia
terapeutică care va facilita intervenţia psihoterapeutică ce
va urma.
 EVALUAREA CLINICA
Evaluarea clinică este considerată adesea ca o formă de
interacţiune în cursul căreia are loc un schimb de
informaţii între persoanele implicate. Informaţiile pot fi
grupate înurmătoarele categorii: conţinut, context şi
expresii non-verbale.
Etape:
 Construirea relatiei terapeutice
 Evaluare clinica
 Psihodiagnostic si conceptualizarea cazului
 EVALUAREA CLINICA
Pacienţii comunică problemele lor sub diverse
forme:
 spun tot ce au pe suflet, uneori cu un debit verbal greu
de întrerupt;
 scot în evidenţă anumite probleme, dar ascund unele
aspecte neplăcute, jenante;
 prezintă confuz problemelor lor, datorită
mecanismelor de apărare.
EVALUAREA CLINICA
Conţinutul.
 Declaraţiile verbale ale pacientului furnizează informaţii în mod
explicit. In investigarea stării actuale şi ale celor mai semnificative
antecedente din viaţa pacientului se poate pleca de la problema pentru
care pacientul se află în faţa noastră şi în funcţie de acesta se va
reconstrui secvenţial istoria de viaţă a pacientului. Secvenţele pot avea o
legătură directă sau indirectă cu situaţia actualăde viaţă. In interviul
clinic în linii generale se au în vedere etapele de dezvoltare
a personalităţii pacientului. In esenţă vor fi atinse următoarele aspecte:
 Familia şi compoziţia acesteia,sănătatea membrilor familiei, statutul
economic,relaţiile afective, conflicte, relaţiile de ataşament, aversiuni şi
resentimente etc.
 Evenimente importante în copilărie,dezvoltarea limbajului, traume
emoţionale datorate divorţului părinţilor, relaţiile cu alţi copii de vârste
apropiate etc.
 Starea de sănătate fizică,felul în care a făcut faţă rolului de bolnav şi
spitalizării prelungite în timp (dacă este cazul);
EVALUAREA CLINICA
Conţinutul.
 Şcoala, adaptarea la mediul şcolar, cum a făcut faţă disciplinei, performanţe
şcolare , obiecte de studiu favorite
 Dezvoltarea afectivă- reacţiile emoţionale ataşate diferitelor situaţii şi mai
cu seamă etapelor de dezvoltare precum şi de doza în care se orientează
asupra emoţiilor negative şi reacţiile comportamentale cu care se află în
legătură;
 Relaţii sociale - felul în care îşi stabileşte raporturile sociale şi în care îşi
leagă prieteniile, rolul jucat în grupurile contactate şi / sau emoţiile ataşate
acestora. Timid, supus, autoritar etc.
 Viaţa profesională ,satisfacţia în muncă, deziluzii, aspiraţii, relaţia cu
colectivul şi şefii ierarhici etc.
 Informaţii legate de felul în care îşi petrece timpul liber, nivelul socio-
economic, raporturile în familie în cazul în care şi-a construit o nouă familie
precum şi relaţia cu familia de origine.
EVALUAREA CLINICA
Conţinutul.
 Nu este posibilă evaluarea dispoziţiilor pacientului dacă nu se reconstituie
ambianţa familială şi socială în care s-a maturizat pentru că aceeaşi reacţie
comportamentală poate fi considerată diferit în funcţie de situaţia în care se
manifestă şi întâmlpările care au precedat-o.
 Este esenţial ca psihologul clinician să evite să se lase încătuşat de o schemă
interpretativă formulată într-un anumit punct al intervievării. Menţinerea
deschisă a problemei diagnostice, considerând drept provizorii ipotezele,
până la obţinerea de noi date adesea surprinzătoare
EVALUAREA CLINICA
Contextul.
 Comportamentul nu poate fi evaluat în afara contextului în care se
desfăşoară. Studiile de psihologie cognitivă şi socială au demonstrat
importanţa contextului în care se desfăşoară orice proces interpersonal şi
conform căruia cuvinte, propoziţii şi comportamente devin semnificative în
raport cu situaţia încare sunt studiate. Nu întotdeauna situaţia şi
circumstanţele, care într-un anumit moment încadrează una sau mai multe
persoane şi care le influenţează comportamentul, sunt evidente şi delimitate;
adesea apare situaţia în care contextul este perceput de participanţi ca fiind
diferit; putem vorbi prin urmare despre
 Metacontext - pentru a înţelege experienţele subiective ale contextului, care
pot produce o distorsiune a comunicării cu confuzia semnificaţiilor.
 Evaluarea clinică, ca formă de interacţiune diadică, se prezintă drept un
context particular în care rolurile de intervievator şi de pacient sunt
diferite şi specifice.
EVALUAREA CLINICA
Comportamentul non-verbal.
 Canalul verbal îşi menţine un rol dominant îninterviul clinic însă analiza
comportamentului non-verbal oferă o sumă de indicaţii asupra diferenţelor
între pacienţi cu simptomatologie similară precum şi asupra modificărilor
funcţionării psihicului în funcţie de disfuncţionalitatea psihică. Informaţiile
obţinute prin analiza comportamentului non-verbal sunt esenţiale în
cazul pacienţilor care îşi exprimă cu dificultate gândurile şi trăirile sau când
nu sunt în măsură să verbalizeze stări emoţionale de care ei înşişi nu sunt pe
deplin conştienţi.Adesea sunt analizate:
 mişcarea şi gestica;
 expresia feţei;
 comportamentul spaţial;
 direcţia şi modificarea privirii;
 aspecte ale limbajului
EVALUAREA CLINICA
Comportamentul non-verbal.
 comportamentului spaţial : apropierea fizică, orientarea, element important
al atitudinilor interpersonale şi postura care oferă informaţii despre statutul
social, stări emotive etc.
 Mişcarea şi gestica - studiul mişcărilor mâinilor şi a înclinaţiei capului.
(stările emotive sau modul în care gesturilor le este atribuită o anumită
semnificaţie particulară, diferenţieri fata de comunicarea verbală).Un semn
al capului făcut de cel care ascultă poate fi perceput drept atenţie sau
consens şi are o funcţie de “întărire” în sensul de recompensare a
comportamentului anterior şi de încurajare a acestuia. O succesiune de
semne aprobatoare este semnalul care indică faptul că cel ce le efectuează
doreşte să ia cuvântul. In cazul intervenţiilor în grup terapeutul poate regla
succesiunea intervenţiilor doar prin semne ale capului.
 Privirea şi expresia feţei -poziţia ochilor, gurii, sprâncenelor, muşchilor
faciali. In primii ani de viaţă sunt învăţate modalităţile de atenuarea indicilor
unei emoţii, exprimarea indiferenţei, mascarea emoţiilor, simularea
EVALUAREA CLINICA
 Recunoaşterea expresiilor faciale şi instrumentarea acestora în
cadrul interviului este important să fie utilizate cu prudenţă în
situaţia în care vor fi formulate ipoteze diagnostice deoarece
ele trebuie verificate şi corelate prin şi cu alte surse de
informaţie.
 EVALUAREA CLINICA
Reguli ale diagnosticării şi evaluării clinice
 Regulile sau strategiile care fac parte din deprinderile dobândite de psihologul
clinician au menirea de a direcţiona şi de a ajuta pacientul să verbalizeze.
Acestea sunt:
 (1)alternanţa întrebărilor deschise (mai ales la început interviului clinic)
cu întrebări ţintite(în urma stabilirii unei comunicări deschise şi fluente);
 (2)comunicare non-verbală adecvată;
 (3)reflectări empatice şi rezumări;
 (4)atenţie acordată la ceea ce spune pacientul, dar şi la felul “cum spune”. Modul
în care spune un lucru relevă perspectiva lui asupra unei anumite categorii de
lucruri (ex: când povesteşte despre soacră se instalează o oarecare agitaţie în
comportament cu toate că descrie lucruri pozitive în legătură cu aceasta)
EVALUAREA CLINICA
Întrebările deschise
 sunt utile în situaţiile următoare:deschiderea interviului (Mi-ai putea spune
despre ce ţi-ar place să vorbim azi ?)
 elaborarea unui punct în cadrul interviului clinic (Mi-ai putea spune mai
multe despre asta?)
 la exemplificarea unui comportament specific astfel încât psihologul să
poată înţelege mai bine ceea ce pacientul descrie (Poţi să-mi dai un exemplu
mai concret ?; Ce vrei să spuicând afirmi că ….?)
 la focalizarea atenţiei pacientului asupra sentimentelor (Cum te simţi
vorbind despreasta ?; Cum te-ai simţit apoi… ?)
 la explicitarea modelelor de gândire ale pacienţilor ce nu sunt evidente
imediat (La ce tegândeşti când spui…?)
EVALUAREA CLINICA
Întrebările închise.
 În situaţia în care pacientul este inhibat se vor utiliza întrebări închise.
Pacientul nu trebuie bombardat cu întrebări, iar momentele de tăcere din
partea acestuia ne pot sugera că am atins domenii interzise sau că în aceste
momente de tăcere se poate produce o schimbare, uneori pacientul
conştientizează problema; tot în aceste momente pacientul îşi poate aduna
gândurile.În evaluarea clinică nu sunt indicate:
 întrebările justificative (De ce ?);
 întrebările tendenţioase (Ce ar spune altcineva despre asta ?);
 întrebările comparative defavorabile pentru pacient (De ce ceilalţi pot să
facă astaşi tu nu ?)
EVALUAREA CLINICA
Pacienţii au tendinţa de a fi mai deschişi spre sfârşitul şedinţei de
intervievare, iar psihologul nu poate pune întrebări care solicită informaţii
detaliate deoarece şedinţa seapropie de final, ca urmare programul
şedinţelor trebuie stabilit împreună cu pacientul şirespectat.
INTERVIUL CLINIC
 Deschiderea interviului
 Menţinerea fluxului verbalizării a. controlul
pauzelor b. controlul tăcerii
 Direcţionarea fluxului verbalizării a. identificarea
temei dominante b. orientarea temei spre un traseu
anume ales
 Înţelegerea relatării pacientului a. accentuarea b.
rezumarea c. reformularea d. reflectarea e. menţinerea
tensiunii în interviu f. Focalizarea
 Încheierea interviului
INTERVIUL CLINIC - probleme
 Apar situaţii în care pacientul aduce în discuţie nume şi
evenimente despre care amai vorbit în întâlnirea anterioară dar
pe care psihologul nu şi le aduce aminte.Aici psihologul ar
putea spune: “Nu îmi amintesc prea clar. Te-aş ruga să-mi
aduciaminte despre ce este vorba”.
 Dacă pacientul îi pune psihologului o întrebare personală este
important să aflămde ce a pus acea întrebare. Astfel, dacă
pacientul întreabă: “Sunteţi căsătorit ?” psihologul ar putea
replica: “Eşti curios în legătură cu mine” ? După ce pacientul
arăspuns, psihologul poate întreba: “Crezi că sunt căsătorit” ?
Ca regulă generală,este mai bine să fim sinceri cu pacientul şi
după ce aflăm motivul pentru care a pusacea întrebare să-i
răspundem cât mai direct posibil.
 Dacă pacientul se angajează în autoevaluări făcând afirmaţii ca:
“sunt un laş”,“sunt disperat”, psihologul nu are voie să-l
aprobe. El poate întreba: “ce te face să crezi asta” ?
INTERVIUL CLINIC - probleme
 Dacă pacientul continuă să facă doar conversaţie pe probleme legate
de vreme,sport, evenimente mondene, trebuie întrerupt: “şi acum
să ne întoarcem la tine”.
 Există momente când psihologul este obosit sau agitat şi îşi
manifestă disconfortul prin mişcări pe scaun sau mişcări ale mâinilor
sau a picioarelor. Aceste mişcări potfi interpretate de către pacient ca
o expresie a dezinteresului. Dacă pacientulvorbeşte despre agitaţia
psihologului acesta va trebui să-l întrebe ce crede căsemnifică
această agitaţie. Dacă pacientul nu răspunde atunci psihologul
trebuiesă-l întrebe pe pacient dacă crede că aceste manifestări
semnifică dezinteres. Dacăeste posibil psihologul ar putea da chiar şi
o explicaţie pentru agitaţia sa.
 Oricât ar fi de tentant, psihologul este necesar să se abţină de la a da
pacientului sfaturi insistând ca acesta să le urmeze; de a începe să
vorbească despre sine,despre realizările şi problemele sale sau să-l
provoace pe pacient.
 INTERVIUL CLINIC - erori
 Cristalizarea precoce Evaluatorul este tentat să ia înconsiderare doar simptomele
care îi confirmă modelul mental. Uneori ipoteza esteformulată chiar înainte de a
cunoaşte date suficiente despre pacient, la bază fiind adeseadoar frânturi ale
biografiei.
 Proiecţia. Motivaţiile şi trebuinţele evaluatorului vor distorsiona percepţia
pacientului. proiecţia atributivă reprezintă tendinţa de a presupune că şi alţii sunt
asemănătorinouă, proiecţia clasică constă în a atribui propriile caracteristici
nedorite, neacceptate,imposibil de schimbat în sine, altora şi în
final proiecţia raţionalizată conform
căreiaevaluatorul este conştient de faptul că atribuie subiectului gânduri, sentiment
e,caracteristici diferite, dar nu este conştient de motivele pentru care o face.
 Stereotipurile . In evaluarea clinică pot să apară erori din cauza utilizării unor
reguli particulare ale identificării. Stereotipurile sunt excesiv de rigide şi
“omnicomprehensive”şi clasifică oamenii după regrupări nepotrivite.
 EVALUAREA PRIN TESTE SI
CHESTIONARE
 Standardizare
 Etalonare si adaptare
 Validitate
 Fidelitate
 EVALUAREA PRIN TESTE SI
CHESTIONARE
 Condiţii privind ambianţa examenului. - ambianţă liniştitită; absenţa
factorilor de distragere (Pe larg în A. Anastasi, Psych. Testing şi Fields of
Apl. Psych.)
 Condiţii privind subiectul
 - odihnit, lipsa sentiment de teamă, încredere, motivaţie pt. maximum de
eficienţă.
 - reducerea anxietăţii de examen.
 - obţinerea cooperării subiectului ( efort deosebit mai ales cu unii copii care
sunt excesiv de timizi sau negativişti). Copiii fără probleme emoţionale
cooperează bine, probele le stârnesc curiozitatea; tinerii şi adulţii trăiesc
adesea o teamă paralizantă pentru că examenul este prilejuit de un
eveniment important (selecţie profesională, expertiză medicală, etc.).
 - reuşita la testele de inteligenţă are încărcătura emoţională cea mai mare.
(M. Genes (fr.) recomandă ca după vârsta de 40 de ani nu mai este indicată
nici o examinare cu teste psihologice.
 EVALUAREA PRIN TESTE SI
CHESTIONARE
Condiţii privind desfăşurarea examenului psihologic.
 - Evitarea tuturor elementelor care subliniază caracterul de examen şi
implicit de înregistrare a unor eşecuri
 - notările, înregistrările datelor de examen şi de observaţie să nu fie
ostentative şi să fie cât mai puţin vizibile.
 Condiţii privind examinatorul
 - simţul ascuţit al observaţiei. Să observe reacţiile secundare care întregesc
informaţia despre subiect şi care explică performanţa sau eşecul : anxietatea,
tendinţa fatigabilă, timiditatea, instabilitatea emoţională şi fluctuaţiile atenţiei,
etc.).
 - atitudine încurajatoare, stimulatoare, fără a influenţa direcţia de gândire
sau acţiune a subiectului.
 - nu sunt acceptate observaţiile moralizatoare sau instructive.
 - conduită echilibrată, constantă, sigură, neambiguă.
 EVALUAREA PRIN TESTE SI
CHESTIONARE
Condiţii privind desfăşurarea examenului psihologic.
 - să urmeze cu rigurozitate instrucţiunile testului fără să le modifice.
 - competenţa: informaţii despre probe, cunoştinţe din ariile cele mai diverse
ale psihologiei, antrenament, experienţă cu proba, capacitatea de a face
interpretări corecte şi utile pentru paractică, alegerea celor mai adecvate
metode de psihodiagnostic scopului urmărit.
 - talent: a obţine cooperarea subiecţilor, capcit. de a-i face să se simtă în
largul lor, ascuţită observaţie, inteligenţă, o bună sănătate psihică.
 - onestitatea ştiinţifică şi profesională: recunoaşterea limitelor metodelor de
psihodiagnostic.
 EVALUAREA PRIN TESTE SI
CHESTIONARE
TESTE
- De aptitudini, inteligenta
- De cunostinte
- De personalitate – chestionare si teste proiective
PSIHODIAGNOZA
Psihodiagnoza clinică
 Abaterile de la parametrii psihici de normalitate ai proceseleor psihice şi ai
personaltăţii în general.
 Prin investigarea deteriorărilor mentale, a trăsăturilor mintale, a
destructurărilor sistemului personalităţii, psihologul clinician concură alături
de psihiatru la precizarea diagnosticului şi la alegerea măsurilor
psihoterapeutice adecvate, luînd în considereaţie totodată rezervele
compensatorii de care dispune persoana afectată.
 Diagnoza psihică este un înalt act de gnozie, este o radiografie a atributelor
personalităţii, o acţiune complexă de colectare şi sistematizare a
informaţiilor despre o anumită persoană în scopul ameliorării adaptării
acesteia la mediul şcolar, familial, al muncii şi la contextele de viaţă.
PSIHODIAGNOZA - DOSAR
 a) Date de identificare: nume-prenume, data şi locul naşterii.
 b) Date de statut marital, socio-economic, cultural, profesional (biografia
profesională: calificări, avansări, schimbările locului de muncă, îmbolnăviri
şi accidente . profesionale) situaţia militară (cum s-a adaptat la rigorile
militare); date despre familie.
 c) Antecedente erodobiologice şi psihologice. În cazul copiilor se
înregistrează d.p.d.v. cronologic dezvoltarea psihomotorie din prima
copilărie, evenimentele importante de natură somatică şi psihică,
consecinţele lor, accidente, boli cronice, etc.
 d) Adaptarea şcolară, profesională, socială. e) Interese, pasiuni, hobby.
 f) Rezultatele examenelor psihologice anterioare, metodele utilizate,
rezultate, motivele pentru care au fost efectuate ac. examene.
 g) Recomandări: privitor la modul de viaţă, comportament viitor, direcţiile
viitoarelor investigaţii.
PSIHODIAGNOZA - DOSAR
 - informaţii despre o serie de evenimente care au valoare simptomatică
pentru întârzierile mai uşoare în dezvoltare.
 -curba dezvoltării mişcărilor şi a mersului din copilăria timpurie;
 -caracteristicile vorbirii în primii ani de viaţă;
 -ritmul de dezvoltare psihică din primii 7 ani;
 -informaţii simptomatice pentru unele debilităţi mentale uşoare care
determină
 retardul şcolar: acalculii, disgrafii, dislexii;
 - simptomatica pubertară a instabilităţii şi opozabilităţii excesive -relevantă
pentru un dezechilibru psihic temporar, sau glandular.
 - simptomatica nevrotiformă border-line care interesează dificultăţile de
adaptare.
PSIHODIAGNOZA - DOSAR
 Psihodiagnosticul trebuie să vizeze următoarele aspecte, care
aproximează de fapt, axele de diagnostic din DSM:
 Descrierea acurată a tabloului clinic (Axa 1- tulburările clinice, Axa 2-
Tulburările de personalitate), debutul și evoluția acestuia: ”De când
au început problemele? De când ai observat aceste modoficări?
Înainte de Crăciun? ”
 Prezența altor boli somatice sau psihice, internări anterioare (Axa 3-
condițiile medicale);
 Condițiile socio-economice, informații despre familie, situații
stresante (Axa 4- stresorii psihosociali);
 O perspectivă generală asupra stării pacientului (Axa 5- indicele
global de funcționare)
BIBLIOGRAFIE
 M Minulescu – Introducere in psihologia clinica ,2010
 DSM- TR
 APA (2000/2003 ediţia în limba română). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale. Ediţia a
patra revizuită (DMS-IV-TR). Asociaţie Psihiatrilor Liberi din România: Bucureşti 2003.
 Beck, A. T. (2012). Iubirea nu e de ajuns. Bucuresti: Editura Trei.
 Dattilio, F. (2010). Terapia cognitiv-comportamentală de cuplu și familie: Ghid comprehensiv pentru
clinicieni. Cluj-Napoca: Editura RTS.
 Dafinoiu, I., (2002), Personalitatea. Metode de abordare clinică. Observaţia şi Interviul, Editura Polirom,
Iaşi.
 David, D. (2012). Psihologie clinică şi psihoterapie. Fundamente. Iaşi: Polirom.
 David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Iaşi: Polirom.
 Iamandescu I. B.( 2009), Psihologie medicală. Psihosomatică generală şi aplicată, Bucureşti, Ed. Infomedica
 McIntire,S.A., Miller,L.A., (2010), Fundamentele Testării Psihologice.O abordare practică, Editura Polirom,
Iaşi.
 Răşcanu R. (2004), Introducere în psihodiagnoza clinică (partea I), Bucureşti, Ed. Universităţii Bucureşti.
 Răşcanu R. (2006), Introducere în psihodiagnoza clinică (partea a-II-a), Bucureşti, Ed. Universităţii
Bucureşti
 Satir, Virginia. (2010), Arta de a făuri oameni, Editura Trei, Bucureşti.
 Sen, A (2007), Psihologia clinica in viziunea practicianului, Editura Dual Tech, Bucuresti
 Tudose F., Tudose C. Dobranici L.(2012), Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, Bucuresti,
Ed. Trei.