Sunteți pe pagina 1din 33

Electrorecepţia si

electroemisia in natura

Specia de peşte electric


Brachyhypomus pinnicaudatus
Electrorecepţia, fenomen fizic de mare
spectaculozitate în lumea vie, a fost evidenţiat iniţial la
mai multe specii de peşti.
Capacitatea de a recepţiona semnale electrice – în
strînsă legătură şi cu abilitatea de a emite astfel de
semnale prezintă un interes din ce în ce mai mare
pentru neurobiofizică.
Menţionăm aici, ca exemplu binecunoscut de
electrorecepţie la speciile superioare, mecanismul de
filtrare electrică ce poate contribui la explicarea filtrării
în cohlee - a cărei funcţionare a fost multă vreme
interpretată doar din punct de vedere mecanic.
pasivă

Electrorecepţia poate fi:


activă
Electrorecepţia activă

Organismele dotate cu electroreceptori percep gradienţi


de câmp electric de ordinul microvoltului ceea ce poate
reprezinta:
o adaptare pentru relaţiile pradă-prădător
(detectarea potenţialelor electrochimice ale
animalelor pradă)
o modalitate de comunicare în cadrul aceleiaşi
specii

o adaptare la orientarea în câmpul electromagnetic


terestru
Electrorecepţia
pasivă

-este întâlnită la majoritatea vieţuitoarelor căci toate


reacţionează într-un fel sau altul faţă de tensiuni de
ordinul a câţiva volţi, fără a prezenta însă organe
receptoare specializate.

Organele electroreceptoare sunt prezente la unele specii


peşti - aşa numiţii peşti electrici - şi pot fi puternice - 1-
600 V sau slabe - ordinul mV
- sunt alcătuite din aranjamente seriale sau paralele de
electrocite, în număr de la câteva sute la câteva
milioane.
Electrocitele sunt celule specializate în recepţia şi
emisia semnalelor electrice şi sunt derivate din
ţesutul muscular sau din ţesut nervos mielinizat
astfel că bioelectrogeneza de la nivelul lor este
similară celei din celula musculară sau nervoasă.

Electrophorus
electricus

Organe electrice
În principiu electroreceptorii detectează gradienţi de
potenţial electric care induc depolarizări gradate la
nivelul impedanţelor membranare. Câmpurile electrice
pot fi generate de surse nebiologice sau biologice

-surse nebiologice sunt în principal fenomenele


geofizice ca:
-fluxuri de lumină (peste 1 microvolt/cm);
-curenţi telurici care însoţesc variaţiile de câmp
geomagnetic (0,1 microvolt/cm);
-variaţii locale de potenţial electric de dinaintea
cutremurelor;
-surse biologice – generate de alte organisme sau
de organismul propriu:
pulsuri de tensiune electrochimică (10 mV/cm);
potenţiale de acţiune din celulele nervoase (1
mV/cm) (astfel rechinii detectează peşti ascunşi în
nisip).

Specia de peşte electric, Apteronotus albifrons


(Black ghost knifefish)
Campul electric, asemenea unui radar, creat
de pestele electric in jurul lui.
Tipuri de semnale electrice emise de catre diferite specii de
pesti
Comunicarea intre
pestii ce apartin
aceleasi specii, cu
ajutorul undelor
electrice.

Detectarea
genului altui
peste de catre
un peste
electric, cu
ajutorul
semnalelor
electrice.
La intalnirea a doi pesti electrici, datorita unui
mecanism de aparare natural, se inlatura confuzia
cauzata de interferenta campurilor electrice.
Gnathonemus Petersi
Malapterurus electricus
Pestele electric“pisica”
Pestele electric Aba-Aba
Pestele electric “cutit”
Pestele electric“Fantoma neagra”
Pestele electric Eel
Orientarea în câmp magnetic
terestru pe baza electrorecepţiei
Două modele
simplificate
referitoare la
orientarea în câmp
magnetic sunt
următoarele:
a. peştii care plutesc
în curenţi de apă
perpendicular pe
componenta
verticală a câmpului Apariţia forţei Lorenz care se
geomagnetic presupune a fi detectată de peştii
(curenţi orizontali, duşi de curent.
Z-componenta verticală a câmpului
paraleli cu geomagnetic, F-forţa de inducţie
ecuatorul, de electromagnetică
exemplu);
Se induce o forţă electrică perpendiculară pe direcţia celor doi
vectori, care generează un gradient electric perceptibil - 0,4
microvolţi/cm faţă de 0,01 microvolţi/cm care este pragul
electrorecepţiei - (de exemplu în Gulf Stream, la o viteză de
deplasare de 1 m/s la o orientare paralelă cu ecuatorul).

b. peştii care înaintează în ape stătătoare suferă acţiunea


componentei orizontale a câmpului magnetic terestru

Apariţia forţei Lorenz


care se presupune a fi
detectată de peştii în
mişcare activă. H-
componenta orizontală
a câmpului
geomagnetic, F- forţa
electromagnetică
Experimente cu câmpuri magnetice artificiale au
demonstrat că rechinii, în principiu, se pot orienta în
câmpul terestru, pe baza percepţiei forţei Lorenz la
nivelul aşa numitei capsule (ampule) Lorenzini.

Electrorecepţia spaţială

În condiţii naturale funcţionarea electroreceptorilor


trebuie considerată în contextul distribuţiei spaţiale a
câmpurilor electrice în jurul corpului, la nivelul pielii dar şi în
interiorul corpului.
Factorii principali ai distribuţiei spaţiale de potenţial
electric sunt raportul conductivităţilor mediului (apei) şi
ţesuturilor precum şi forma organismului (a corpului peştelui
electric). Ei sunt cei care contează în primul rând atât pentru
recepţia pasivă cât şi pentru cea activă.
Datorită rezistivităţii relativ mici a pielii, gradienţii electrici
din ţesuturile corpului nu sunt cu mult mai mari decât cei
din exterior.

Comparaţie între traseele liniilor de camp electric prin


corpuri conductoare – plante – din apropierea corpului
peştelui (stanga) şi prin corpuri neconductoare – roci
(dreapta)
În cazul unui peşte marin
electrosensibil cu o rezistivitate
(de peste 200 cm) mai mare
decât a apei din jur (de ordinul
cm) liniile echipotenţiale
converg către extremităţile
corpului.
În caz contrar, la peştii de apă
dulce cu proprietatea de
electrosensibilitate, rezistivitatea
electrică a corpului (de peste 200
cm) este inferioară celei a apei
(de circa 6 cm) iar liniile de egal
potenţial diverg la extremităţile
corpului.
Celulele electroreceptoare

 Au fost identificate atât în organele electrice


specializate cât şi în afara lor. Din punct de vedere
filogenetic ele derivă din aşa numitul sistem acustico-
lateral din care derivă şi sistemul auditiv şi cel al
echilibrului "vestibular" şi cel al echilibrului de plutire
laterală.
 Sunt considerate nişte celule modificate ale
pielii (nişte celule alungite ca firele de păr) care sunt
prezente în densitate destul de mare în piele. Împreună
cu centrii nervoşi, specializati, din creier ele formează
sistemul (aparatul) electrorecepţiei.
 Se disting două clase de electroreceptori, atât
structural cât şi funcţional: ampulari şi tuberali.
Celulele electroreceptoare ampulare
se găsesc şi la peştii electrici şi la
alte specii aparent nonsensibile faţă
de stimuli electrici. Ele sunt plasate
la baza unui por al pielii umplut cu un
lichid gelatinos de mare
conductivitate (la rechini, porul este
adânc şi constituie tocmai ampula
Lorenzini). Membrana lor celulară
este netedă cu doar câţiva microvili
sau cu un singur kinocil. Aceste
celule sunt sensibile la stimuli
(pulsuri) de curent continuu sau de celule ampulare
curent alternativ de joasă frecvenţă.
Sensibilitatea absolută a acestor sc-celule senzoriale, bm-
membrana bazala; n-
celule ampulare este net superioară terminalul nervos care
celor tuberale (1 mV/cm faţă de 10-70 inervează celula
mV/cm).
Electroreceptorii sunt izolaţi din punct de vedere electric
prin pereţii de mare rezistivitate ai porilor pielii în care sunt
plasaţi şi de către celule interstiţiale astfel încât se poate face
distincţia între două zone ale membranei:
- o zonă orientată spre exterior;
-o zonă inervată, proeminentă spre interiorul celulei.
Activarea celulelor ampulare este dată şi de o depolarizare a
zonei membranare proeminente spre exterior şi a celei
proeminente spre interior.
Potenţialul de receptor (de acţiune) determină deschiderea
unor canale de calciu urmate de un influx al calciului în celulă
şi de eliberarea unui transmiţător similar celor de la sinapsele
interneuronale. Totuşi baza moleculara a sensibilităţii acestor
celule rămâne incomplet cunoscută. Poate să fie implicat şi
un fenomen de prag, deosebit de coborât al recepţiei
neurotransmiţătorului la nivelul membranei postsinaptice al
fibrei nervoase aferente.
Celulele electroreceptoare
tuberale (sau tuberoase)
sunt plasate în nişte mici
cavităţi ale pielii care apar ca
nişte pori. Ele au o
membrană care este
acoperită cu microvili (care
sporesc capacitatea
membranei) şi sunt excitate
de curenţi alternativi de 50-
5000 Hz.

sc-celule senzoriale, cc-celule de acoperire, n-


terminalul nervos care inervează celula, bm-
membrană bazală
La celule tuberoase numai zona internă, inervată
este supusă unei căderi de potenţial -
depolarizată. Pentru a realiza această excitare fie
se aplică un stimul pozitiv din afara corpului (din
apă) fie se aplică un stimul negativ din interiorul
corpului.
În principiu toţi electroreceptorii măsoară
diferenţe de potenţial care dau depolarizări ale
membranelor lor celulare.
La diferite specii de peşti electrici stimularea ca si
potentialele emise pot să fie diferite: semnale
monofazice sau difazice sau chiar trifazice pentru
care celulele receptoare reprezintă reţele de
filtrare electrică complexă determinând
componentele semnalului.
Schema electrică echivalentă a pielii cu organe
electrice specializate

EO-organ electric generator de semnal electric; REO-


rezistenţa internă a organului electric; RW-rezistenţa apei ce
vine în contact cu organul electric; Ri-rezistenţa transversală
a pielii şi rezistori interni ai organului electric; TR-rezistori
tuberoşi, AR-rezistori ampulari, Re-rezistenţa pereţilor pielii în
paralel cu organul electric
• Sursele semnalelor pe care le detectează pot
fi surse proprii sau străine - de origine animală sau
artificială.
• Cele mai obişnuite surse sunt potenţialele de
acţiune (semnale de curent continuu) ale celulelor
musculare ale animalelor din mediu (din apă în
cazul peştilor care au electrorecepţia mai
dezvoltată). Astfel rechinii pot depista peştii plaţi
care se ascund în nisip.
• Alte semnale electrice ce pot fi detectate
sunt unele fenomene geofizice ca semnalele
luminoase (peste 1mV/cm).
• Sau pot fi detectate modificările de potenţial
electric ce preced cutremurele.
Potentiale
monofazice,
depolarizari sau
hiperpolarizari;
Potentiale
bifazice –
depolarizari si
hiperpolarizari;
Potentiale
rapide si
potentiale lente;
Potentiale mari
si potentiale
mici
Evolutia electroreceptiei
Localizarea geografica a speciilor electrosensibile
si tipurile de potentiale electrice