Sunteți pe pagina 1din 52

Explorarea aparatului digestiv

Secretia salivara

 Saliva bucala= amestec al produsului de secreţie a


celor trei perechi de glande salivare mari : parotide,
sublinguale, submaxilare şi a numeroaselor glande
mici diseminate în mucoasa bucală (mai abundente
în zona palatină şi labială)
Secretia salivara

 1.1. Recoltarea salivei


 1.2. Examenul macroscopic al salivei
 1.3. Debitul salivar
 1.4. pH–ul salivar
 1.5. Densitatea salivei
 1.6. Examenul microscopic al salivei
1.1. Recoltarea salivei

 drenajul =colectarea salivei ce se scurge peste buza


inferioară,timp de 5 minute, la un subiect care
prezintă narinele pensate şi efectuează o respiraţie
orală
 Sucţiunea=prin aspiraţie cu ajutorul unei pompe de
vid
1.2. Examenul macroscopic al salivei

 lichid incolor, transparent sau translucid (datorită


aglomerărilor opalescente – leucocite şi celule
epiteliale), puţin filant, cu gust fad şi aproape inodor.
1.3. Debitul salivar

 Secreţia salivară la om este continuă.


 În stare de veghe, există o permanentă stimulare minimă
“spontană” (Babkin – 1950), realizată de către factori
psihici, chimici (din compoziţia salivei), mecanici
 Debitul salivar de repaus este de 0,3 – 0,5 ml/min
 în timpul somnului valoarea debitului salivar scade la
aproximativ 0,05 ml/min
 în timpul digestiei debitul salivar variază între 20 – 300
ml/min
 Cantitatea de salivă secretată zilnic reprezintă
aproximativ 1 – 1,5 litri, cea mai mare cantitate fiind
eliminată în cursul alimentaţiei
1.3. Debitul salivar

 Accentuarea secreţiei de salivă (sialoreea)


 intoxicaţii (Hg,Pb, Bi, As, alcaloizi etc.)
 după administrarea de substanţe medicamentoase sau toxice (muscarina,
fizostigmina, neostigmina, colina, acetilcolina etc.)
 odată cu senzaţia de greaţă
 în iritaţiile meningee (meningită, migrenă)
 în toate cazurile de excitaţie locală la nivelul cavităţii bucale sau pe traiectul
nervului trigemen
• Reducerea secreţiei de salivă (hiposialia, xerostomia)
 stările dedeshidratare masivă
 administrarea de medicamente parasimpaticolitice (atropina)
 În afecţiuni locale sau generale care afectează glandele salivare :
- sindrom Gougerot – Sjögren
- sarcoidoză,
- sindrom Miculitz
- stomatite severe
1.4. pH–ul salivar

 uşor acid
 pH-ul salivar variind între 5,75 – 7,05
1.5.Densitatea salivei

 Densitatea salivei variază între 1002 – 1008 (1012)


 este mai mică decâtdensitatea plasmei sanguine
(1026)
1.6. Examenul microscopic al salivei

 La examinarea frotiului de salivă (colorat cu albastru


de metilen) se pot observa:
1. leucocite
2. celule epiteliale descuamate
3. bacterii
4. filamente de mucină
5. uneori resturi alimentare
6. toate colorate în albastru
1.7.Compoziţia chimică a salivei

 99,4% apă şi 0,6% reziduu uscat (0,4% substanţeorganice şi


0,2% substanţe anorganice)
 Substanţele organice salivare sunt reprezentate de:
1/ substanţe azotate proteice – mucină (are proprietatea dea precipita
sub acţiunea acizilor), albumină, globuline,enzime (amilază,
lizozim), aglutinogene din sistemul ABO, kallicreină (substanţă
vasoactivă cu acţiune vasodilatatoare)
2/ substanţe azotate neproteice – uree, acid uric, creatinină şi
aminoacizi
3/ substanţe organice neproteice, majoritatea neazotate – acid lactic,
citric, vitamine, alcool
 Substanţele anorganice salivare sunt reprezentate de cloruri,
fosfaţi, sulfaţi, bicarbonaţi de calciu, magneziu etc., săruri ale unor
metale grele (Pb, Hg, Cd, Bi, As, I).
2.Explorarea funcţiei gastrosecretoare

 2.1. Recoltarea sucului gastric


1.Tubajul “a jeun”
2.Testul cu histamină
3. Testul de stimulare cu insulină
4. Testul cu pentagastrină
5. Testul cu răşini schimbătoare de ioni
 2.2.Analiza sucului gastric
1. Examenul macroscopic
2. Examenul microscopic
3. Examenul chimic al sucului gastric
 2.3. Explorarea radiologică a stomacului
 2.4. Explorarea endoscopică a stomacului
Sucul gastric

 Sucul gastric este produs de multiple elemente celulare


ale mucoasei gastrice, organizate în structuri
glandulare cu morfologie şi funcţii diferite, situate în
variate zone topografice ale stomacului.
 Zilnic se secretă aproximativ 1200 – 1500 ml suc gastric, cu
variaţii în funcţiede alimentaţie ca şi de alţi factori (psihici,
vârstă, sex etc.)
 Secreţia este maximă în timpul fazelor digestive şi minimă
interdigestiv şi întimpul somnului
 Secreţia gastrică variază, de asemenea, în funcţie de masa
celulelor parietale, fiind mai mare la bărbat decât la femeie
(atingând un maxim între 20 – 30ani) şi diminuând odată cu
atrofia mucoasei.
Topografia, morfologia şi secreţia celulelor
glandelor gastrice
Regiunea Celule Compozitie

Cardiala Celule mucoase Mucosubstanţe


Celule parietale (marginale) HCl
Celule principale (zimogene) substanţe de grup sanguin
Pepsinogen
Fundica Celule superficiale Electroliţi, mucus
Celule parietale HCl, factor intrinsec,
Celule principale substanţe degrup sanguin
Celule mucoase Pepsinogen, electroliţi
Celule endocrine: Tip D, Tip EC 1, Tip P Mucosubstanţe
Somatostatina
Histamina, kinine
Substanţa P, bombesina Pilorică

Pilorica Celule mucoase Mucosubstanţe, electroliţi


Celule endocrine: Tip G, Tip D, Tip P Gastrina
Somatostatina
Bombesina
2.1. Recoltarea sucului gastric

 tubaj cu ajutorul sondei Einhorn


 SondaEinhorn este un tub din cauciuc elastic cu
lungimea de 1,5 m şi un diametru de 4 – 5mm, care
prezintă la o extremitate o olivă metalică nichelată,
cu multiple orificii
 dimineaţa pe nemâncate “a jeun” şi după o
excitare produsă fie cu ajutorul unui prânz de probă,
fie prin diverse substanţe cu acţiunefarmacologică
(alcool, histamină, cofeină, insulină etc.)
2.1.1.Tubajul “a jeun”

 Tubajul “a jeun” este recomandat în scopul recoltării


sucului gastric de “stază”,după un post alimentar şi
hidric de 12 ore.
2.1.2.Testul cu histamină

 Testul cu histamină (Kay)= aprecierea funcţiei secretorii a


stomacului
 Histamina este mediatorul chimic al gastrinei în procesul de
stimulare a secreţiei acide de către celulele parietale din zona
fundică astomacului (histamina stimuleaza celulelel parietale)
 Examenul secreţiei gastrice va urmări cantitatea de suc gastric
secretată,aciditatea sucului gastric în secreţia bazală şi
posthistaminică
 Necesita precautii (antihistaminice, CI la pacientii CV)
 = “biopsie funcţională” (Lambling) în anumite stări patologice
(ulcer gastric şi ulcer duodenal, sdr Zollinger-Ellison) se produc
creşteri de volum secretor de 200 – 300 ml cu aciditate foarte
ridicată, în timp ce în cancerul gastric este scăzut şi însoţit de
aclorhidrie
 Este scazut si in anemia Biermer cu aclorhidrie histaminorezistenta
Debitul secretiei gastrice

Debit Volum secretie ml/h

DAB (acid bazal) 60 +/- 20

DAM ( acid maximal) </=250

Secretie gastric nocturna dupa 50-150


12 ore de post alimentar
2.1.3 Testul de stimulare cu insulină
(Hollander)

 administrarea a 10 – 20 u.i. insulină cristalizată s.c


 aprecierea componentei vagale a secreţiei
clorhidrice, prin stimularea nucleului dorsal al
vagului, secundară hipoglicemiei provocate (efectul
maxim se produce atunci când glicemia scade sub 50
mg%)
 La vagotomizaţi sau după administrarea de atropină,
răspunsul secretor acid lipseşte
 Indicatii chirurgicale gastrice si aprecierea
eficacitatii interventiei
2.1.4. Testul cu pentagastrină

 Pentagastrina, substitutiv sintetic al gastrinei


 este folosit ca stimulator al celulelor parietale active,
administrarea sa ( 6 mg/kg corp s.c. sau i.m.) fiind
lipsită deefecte secundare.
 evaluează răspunsul clorhidrosecretor la stimularea
hormonală,vârful secretor apărând mai rapid decât
la testul cu insulină (10 -20 min.).
2.1.5. Testul cu răşini schimbătoare de
ioni (Gastrotest sau Diagnex Blue)

 Indicat în afecţiunile tubului digestiv


 dar este contraindicat când acestora li se asociază
boli pulmonare grave, hipertensiune arterială, miocardite
sau hemoragii recente
 sucul gastric poate fi studiat indirect, folosind substanţe
care se descompun înintestin, se resorb şi se elimină prin
urină (răşini schimbătoare de ioni care se leagă de acidul
clorhidric din stomac), iar excreţia colorantului se
măsoară prinspectrofotometrie sau colorimetrie.
 Evaluarea secreţiei acide este doar calitativa,neputându-
se face aprecieri cantitative asupra secreţiei de suc
gastric.
2.2.Analiza sucului gastric
2.2.1. Examenul macroscopic

1.Cantitatea de suc gastric (cilindru gradat) variază înfuncţie de


metoda de recoltare folosită.
2.Aspectul sucului gastric este de lichid clar, vâscos, opalescent şi
filant (în funcţie de calitatea şi cantitatea mucusului)
 la 1 – 2 ore de la recoltare se separă în două straturi, unul inferior -
format din resturi alimentare solide - şi altul superior - alcătuit din
lichide şi sucul gastric secretat
3.Mirosul normal este fad sau uşor acid (pronunţat acid în caz
dehiperaciditate). în cancerul gastric mirosul estefetid iar în ocluzia
intestinală superioară şi fistula gastro-colică, mirosul este fecaloid
4.Culoarea normală a sucului gastric este uşor gălbuie până la incolor.
În cazul în care conţine bilă (reflux biliar) culoarea devine verde–
galbenă,iar prezenţa sângelui determină o modificare a culorii de la
roşie– sangiunolentă până la brun–negricioasă, în funcţie de
vechimea şi cantitatea sângerării.
2.2.2. Examenul microscopic

 Examenul microscopic
al sucului gastric utilizează,
fie sedimentul obţinut
prin centrifugare
(3000 turaţii/min),
fie prin sedimentare
spontană
 Celule atipice /maligne
in canceul gastric
2.3. Examenul chimic al sucului gastric

1. PH – ul sucului gastric se poate determina utilizând


hârtia indicatoare sau metode colorimetrice. Reacţia
normală este acidă, pH-ul variind între 0,8 -1,5
2. Determinarea acidităţii sucului gastric: conţine acid
clorhidric liber şi combinat (legat de substanţe proteice
şi acizi organici). Dozarea acidităţii se face prin metoda
volumetrică cu NaOH în prezenţa reactivului Töpfer-
Linossier
-Acidul clorhidric (HCl) liber virează culoarea reactivului
în roşu, pe când, în lipsa lui, culoare rămâne portocalie,
acizii organici din sucul gastric nemodificând culoarea
reactivului.
2.4 Examenul bacteriologic

 Prezenta/absenta Helicobacter pylori


3. Explorarea radiologică a stomacului

 Examinarea radiologică a stomacului începe cu o


radioscopie “pe gol” pentru decelarea unui eventual
hemoperitoneu (semn important de perforaţie a tractului
digestiv) şi pentru aprecierea cantităţii de lichid din
stomac.
 În continuare, seadministrează substanţa de contrast
(150 g sulfat de bariu în 200 ml apă)
 În analiza unei imagini radiologice a stomacului se
urmăreşte prezenţamodificărilor funcţionale legate de
tonus, peristaltism, secreţie, ca şi a celor morfologice:
poziţie, formă, volum, mobilitate, contur.
4. Endoscopia

 investigaţia se face dimineaţa pe nemâncate, după o


anestezie prealabilă a faringelui (gargară cu xilină) şi
o eventuală sedare (diazepam 0,2 mg/kg corp i.v.)
 Pe măsură ce se insuflă aer, stomacul se destinde,
pliurile se depliază,menţinându-se cele de la nivelul
marii curburi şi ale regiunii unghiului gastric
 La nivelul antrului piloric nu există pliuri, iar
evidenţierea lor impune biopsia.
 Pilorul apare ca un orificiu regulat, central, spre care
mucoasa realizează o mică rozetă pliată.
5.Determinarea prezentei hemoragiilor oculte

 Ulcer, cancer-sangerari minime repetatate care nu


sunt vizibile cu ochiul liber i bolul fecal
 Testul Adler: se bazeaza pe proprietatea
hemoglobinei de a descompune apa oxigenata-
reactie de culoare
 Alte teste:
-Gregersen cu benzidina-coloratie albastra
Determinarea infectiei cu Helicobacter pilory

 HP=bacterie care infecteaza stomacul in copilarie


 Diagnostic:
1. Sange-Anticorpi-HP (ig anti HP)
2. Scaun-Antigenii-HP
3. Testul respirator cu uree-pastile cu uree care se sug si
care contin un anumit atom de carbon, apoi expira intr-
un container. Se determina atomul de carbon in aerul
expirat. Daca este prezent infetia este prezenta
HP contine o cantitate mare de ureaze, care scindeaz ureea
in CO 2 si amoniac
EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A
SECREŢIEI ŞIEXCREŢIEI BILIARE

 Sucul “intestinal” este un lichid cu reacţie alcalină


(pH 8 – 8,5) rezultat dinamestecul secreţiei gastrice,
biliare, pancreatice, precum şi cea proprie a
mucoaseiduodenale.
 secreţia biliară reprezintă aproximativ 66% din
cantitatea totală delichid duodenal, tubajul
duodenal constituie principala metodă de
explorarea asecreţiei şi exreţiei biliare
 tehnicaMeltzer-Lyon-utilizarea sondei pentru
aspiraţie dublă, simultană, gastrică şiduodenală, are
avantajul evitării contaminării bilei cu suc gastric
Tubajul duodenal
 În cei trei timpi ai tubajului duodenal se pot obţine (cronologic şi macroscopic)
cele trei tipuri de bilă.
 Bila A sau bila coledociană
-se colectează înainte de stimulare
-este fluidă şi are culoare galbenă
-provine din calea biliară principală, fiind deseori amestecată cu secreţii
duodenale
- in 5 – 7 minute se recoltează 10 -15 ml bilă A
 Bila B sau bila veziculară
-vâscoasă
-de culoare brun închis
-apare în urma stimulării contracţiei veziculei biliare (proba Meltzer-
Lyon pozitivă)
-aceasta se realizează prin introducerea pe sondă a 30 – 40 ml soluţie sulfat de
magneziu 33%, încălzită la 37 0C
 Bila C sau bila hepatică
-fluidă, galben-aurie
-apare după evacuarea veziculei biliare şi provine din căile biliare intrahepatice
INTERPRETAREA TUBAJULUI

 Imposibilitatea obţinerii bilei A poate fi consecinţa unui spasm saua


unei afecţiuni la nivelul coledocului sau sfincterului Oddi
 Prezenţa sângelui în bilă este consecinţa unui neoplasm vaterian
 Lipsa bilei B, cu prezenţa bilei A şi C pledează pentru obstrucţia
canalului cistic (hidrops vezicular) sau pentru o colecistită
scleroatrofică;
 Recoltarea unei bile B foarte concentrate (culoare neagră) şi în
cantitate mare (80 - 90 ml) seîntâlneşte în staza veziculară
(colecistatonie);
 În hiperkinezia veziculară cantitatea cantitatea de bilă B este mică,iar
eliminarea se face rapid (sub 20 min) şi este însoţită de dureri de tipul
colicilor;
 Obţinerea unei cantităţi mici sau chiar normale de bilă B,
dar hipocromă, indică scăderea capacităţii de concentrare a
veziculei biliare (în colecistita cronică)
Secretia biliara

 Cantitatea medie în 24 ore este de 1200 ml (700 -


800 ml sunt reprezentaţi de bilă şi aproximativ 300
ml suc pancreatic
 Culoarea diferită a celor trei tipuri de bilă este
proporţională cu cantitatea de bilirubină conţinută şi
exprimată în unităţi van den Bergh (1 unitate van der
Bergh =0,50 mg% bilirubină) şi au următoarele
valori: bila A = 12 unit. van der Bergh, bila B =60
unit. van der Bergh, bila C = 6 unit. van der Bergh.
3.1. Examenul microscopic al bilei

 Acest examen se recomandă a fi efectuat imediat


după recoltarea bilei, deoarece elementele celulare
sunt rapid distruse de către fermenţii digestive.
 În sedimentul rezultat prin centrifugarea bilei (1000
turaţii/min, 5-10 min) se evidenţiazărare celule
epiteliale, 1-2 leucocite, rare cristale de colesterol,
bilirubinat şi oxalat de
Ce este bilirubina?
 Bilirubina se produce la nivelul ficatului
 reprezinta produsul de degradare al
hemoglobinei din globulele rosii
 inainte de a fi metabolizata de ficat,
bilirubina circula in sange sub forma neconjugata
(numita si indirecta), iar dupa ce este metabolizata
de ficat circula in sange ca bilirubina conjugata
(sau directa).
 O parte din bilirubina conjugata este eliminata
prin filtrare la nivelul rinichilor (ca urobilinogen),
iar alta prin bila ajunge in materiile fecale dandu-le
culoarea maronie dupa oxidare si transformare in
stercobilinogen
 Prin sumarea celor doua forme de bilirubina rezulta
bilirubina totala
Tulburarile metabolismului bilirubinei

 pot fi impartite in patru categorii majore:


1. productie crescuta de pigment
2. preluare hepatica scazuta;
3. conjugare hepatica inadecvata;
4. excretie redusa de pigment conjugat din ficat si
bila.
Bilirubina serica totala

 prezinta valori crescute in urmatoarele cazuri:


• hemoliza necomplicata;
• icter hepatocelular;
• obstructie biliara extrahepatica;
• hepatita virala;
• hepatita alcoolica
Bilirubina directa (BD)
Bilirubina conjugata, hidrosolubila
 Valori crescute ale bilirubinei directe apar in:
• obstructie intrahepatica:
a.datorata unor defecte familiale ale functiei excretorii hepatice:
-sindromul Dubin Johnson (icter cronic idiopatic cu valori ale bilirubinei
totale intre 3-15 mg/dL cu preponderenta bilirubinei conj
-sindromul Rotor;
b.datorata unor defecte dobandite ale functiei excretorii hepatice:
-colestaza indusa de medicamente;
-icter postoperator;
-hepatita si ciroza – in bolile hepatocelulare exista de obicei o interferenta
intre cele trei etape ale metabolismului bilirubinei: preluare, conjugare
si excretie. Excretia este totusi etapa cea mai afectata si ca urmare in
ser predomina bilirubina conjugata.
• obstructie extrahepatica – calculi, tumori sau stricturi. Nivelul
bilirubinei serice depaseste rareori 35 mg/dL.
Valori normale

 Bilirubina directa
 <0.3 mg/dL
 Bilirubina indirecta
 <1 mg/dL
 Bilirubina totala
 <1,2 mg/dl
EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A
PANCREASULUIEXOCRIN

 Explorarea funcţională a pancreasului comportă


patru grupe mari de investigaţii:
1. teste directe,
2. teste indirecte,
3. explorări enzimatice
4. a capacităţii digestive pancreatice
4.1. Teste directe de explorare

 obţinerea sucului pancreatic = mai multe metode, ce


diferă după tipul de sondă utilizată pentru intubaţia
duodenului şi după agentul secretogog administrat.
 Recoltarea se face cu două sonde Einhorn, una plasată în
stomac (pentruevacuarea sucului gastric), iar cealaltă în
duoden pentru aspirarea sucului pancreatic.
 se pot folosi sonde mai sofisticate cu dublu sau triplu
lumen (Aegren,Lagerloff, Dreiling, Bartelheimer).
 Aspiraţia gastrică continuă se practică pentru aevita
contaminarea sucului pancreatic cu secreţia gastrică
(aceasta având un efect nefast asupra probei prin
neutralizarea bicarbonaţilor şi distrugerea enzimelor)
4.1. Teste directe de explorare

 După epuizarea timpului vezicular al tubajului duodenal se recotează bila C


timp de 20 min, care este considerată şi proba “zero” de suc pancreatic.
 Apoi se administrează agentul secretogog, urmând a se recolta suc
pancreatic
 Sucul pancreatic este un lichid:
-clar
-incolor
- pH = 7,6 – 8,2
- fluiditateinvers proporţională cu debitul secretor (interdigestiv, debitul
secretor este de0,2 – 0,3 ml/min).
 Analiza,în funcţie de secretogogul utilizat:
-volumul
-concentraţia în bicarbonaţi,enzime (amilaza, lipaza, tripsina)
-prezenţa hemoragiilor oculte
-citologia.
4.1.1. Testul cu secretină

 Secretina stimulează secreţia hidrocarbonată, rezultatul


acţiunii acesteia fiind o secreţie abundentă de suc pancreatic
fluid, sărac în enzime dar cu o concentraţiecrescută în HCO3-
(până la 145 mEq/l) şi un conţinut redus de Cl
 HCO3-din sucul pancreatic neutralizează aciditatea chimului
gastric (împiedicând astfel acţiunea corozivă a acestuia
asupracelulelor duodenale) şi alcalinizează mediul, realizând
astfel condiţii pentru activitatea enzimelor intestinale
 volumul şiconcentraţia în bicarbonaţi a sucului pancreatic
(valori normale: 2 – 4 ml/kg corp şirespectiv 90 – 130
mEq/l).
 Concentraţia bicarbonaţilor sub 90 mEq/l reprezintă un
preţios indiciu al disfuncţiei pancreatice, scăderea fiind
frecventă mai ales în pancreatita cronică
4.1.2. Teste combinate

 în vederea stimulării secreţiei enzimatice se poate


asociasecretinei una din substanţele: pancreozimină,
ceruleină sau bombesină
 Pancreatita cronica, cancer pancreatic fara ale putea
diferentia
4.1.3. Teste indirecte de explorare
A.
1. Testul Lundh
 se bazează pe actiunea aminoacizilor şi acizilor graşi
din alimentaţie asupra eliberării pancreoziminei
endogene care va stimula, la rândul său, secreţia
pancreatică
 prânz de probă standardizat (5% proteine,
6%grăsimi, 15% glucide)
 util în dignosticul pancreatitei cronice asociată cu
steatoree
 explorează concentraţia în tripsină asucului
pancreatic
4.1.3. Teste indirecte de explorare

2. Testul cu benzoil-tiroxil-acid p-aminobenzoic


 utilizează o peptidă sintetică (N-benzoil-L-tiroxil- p-
aminobenzoic) care este scindată de chimotripsina
pancreatică în benzoil,tiroxil şi acid p-aminobenzoic. (PABA)
 PABA va fi absorbit în sânge şi apoi excretat în urină, unde
concentraţia lui va reflecta activitatea chimotripsinei
pancreatice (şi indirect funcţia pancreasului exocrin)
 se recoltează două probe de urină: proba zero,
înainteaadministrării peptidei şi o probă la 6 – 8 ore de la
ingestia substanţei
 Cantitateaexcretată de PABA se exprimă procentual faţă de
doza administrată
4.2. Explorări enzimatice ale pancreasului

 Secreţia enzimatică pancreatică este alcătuită din trei


grupe de enzime:
1. proteolitice (tripsina, chimotripsina A şi B, elastaza,
colagenaza, carboxipeptidazaA şi B, ribonucleaza,
dezoxiribonucleaza etc.)
2.lipolitice (lipaza, fosfolipaza A şi B,colesterolesteraza
etc.)
3.glicolitice (amilaza)
 Unele din aceste enzime se dozează fie în sucul duodenal,
fie în sânge (explorări directe)
 sau se studiază consecinţele lor asupra digestiei (teste
coprologice şi proba de toleranţă la amidon – metode
indirecte).
4.2.1. Amilazemia. Amilazuria

 Amilaza, enzima glicolitică elaborată la nivelul


granulelor zimogene ale celulelor acinoase
pancreatice şi secretată sub formă activă,
hidrolizează legăturile glicozidice ale moleculelor
polizaharidice (amidon şi glicogen) eliberând
maltoză, maltotrioză şi dextrine (compus alcătuit din
5-6 molecule de glucoză).
 Acţiunea optimă a amilazei pancreatice este la un
pH=6,5-7,2 şi în prezenţa Cl
4.2.1.1. Dozarea activităţii amilazei în ser –
Metoda Wohlgemuth
 Amilaza hidrolizează amidonul până la stadiul de dextrine şi
maltoză, putându-se determina concentraţia minimă de enzimă care
hidrolizează o anumită cantitate deamidon la 37 C, într-un timp
limitat
 În pancreatita acută creşterea amilazei serice şi urinare
reprezintă semnul de laborator cel mai fidel
 Hiperamilazemia se instalează în primele ore de la debut şi
persistă o perioadă variabilă de timp (aprox. 3 zile), în funcţie de
starea de inflamaţie sau obstrucţie a canaliculelor
 Persistenţa valorilor mari ale amilazemiei peste 10 zile denotă
prezenţa unui chist pancreatic
 Creşteri mai puţin importante ale amilazemiei se observă în
pancreatita cronică recurentă, în cancerul capului de pancreas cu
obstrucţia canaluluiWirsung, în litiaza şi traumatismele pancreasului
4.2.1.1. Dozarea activităţii amilazei în ser

 Hiperamilazemia se poate observa şi în boli


nepancreatice:
-ulcer duodenal perforat sau penetrant în pancreas
-ocluzie intestinală, parotidita
-hepatopatii cronice
-insuficienţă renală,
-acidocetoză diabetică
-inflamaţii pelviene etc.
4.2.2. Lipaza pancreatică

 Determinarea lipazei pancreatice este un test util


deoarece, creşterile ei, paralelecu ale amilazei, se menţin
timp de 10 – 14 zile, pe când amilazemia poate regresa
 Valori normale in ser
 -metoda titrimetrica TIETZ: 0-0,05U/l
 -metoda colorimetrica: 0,37-2,46 U/l
4.3. Explorarea capacităţii digestive
pancreatice
 Analiza coprogramei permite evidenţierea insuficienţei
pancreatice, precum şi diferenţierea ei de malabsorbţie.
 Steatoreea şi creatoreea apar la scăderi ale secreţiei
pancreatice exocrine de peste 90%.
 Steatoreea pancreatică se diferenţiază de steatoreea în
malabsorbţie prin absenţa acizilor graşi hidroxilaţi, prin
predominenţa grăsimilor neutre, ca şi prin indicanuria
normală.
 în malabsorbţie activitatea proteolitică este cvasinormală,
spre deosebire de insuficienţa exopancreatică (când atinge
un nivel minim).